joi, 29 septembrie 2022

Florin Matei nu mai este printre noi

De ieri, 28 septembrie 2022, ne-a părăsit Florin Matei, la doar 62 de ani. Scriitor, poet, jurnalist (în special de sport), epigramist, rebusist, om de cultură, lider de sindicat, patriot, bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, a fost un adevărat OM în toate sensurile posibile, a luptat mereu pentru dreptate socială și adevăr.

Florin Matei, pe peronul gării din Arad. Sursa: pagina de Facebook a lui Florin Matei

Florin Matei s-a născut pe 1 iunie 1960 în satul Zdrapți, comuna Crișcior, aproape de Brad (județul Hunedoara), într-o familie simplă de moți crișeni. A urmat școala generală din satul natal, și apoi Liceul Industrial din Gurabarza (Crișcior). Încă din copilărie și adolescență au devenit evidente două dintre marile sale pasiuni: scrisul și fotbalul, care mai târziu aveau să se și înlănțuiască, în meseria de gazetar sportiv, dar și în multe dintre povestirile sale, dintre care unele evocă întâmplări de pomină din lumea fotbalului local, având ca subiect echipele Avântul Zdrapți, Vulturii Zdrapți (da, micuțul sat avea chiar două echipe de fotbal), Metalul Crișcior sau Aurul Brad. Marea sa dragoste a fost însă echipa arădeană UTA, iar din străinătate, echipe precum Athletic Bilbao, Torino și 1. FC Köln, cărora le-a rămas fidel toată viața, deși nu erau neapărat echipe de prim rang în campionatele unde evoluau.

Din 1982, Florin Matei s-a mutat la Arad, unde a primit un loc de muncă în cadrul CFR, și a avut șansa de a urmări în direct meciurile echipei sale favorite, UTA. Cum însă locuia la doar doi pași de stadionul CFR-Vagonul, și cum era angajat la CFR, venea deseori și la meciurile de acasă ale echipei Rapid Arad, care se formase prin fuziunea dintre CFR Arad și Vagonul Arad (fosta AMEFA). Și da, ați ghicit, asta era și una dintre conexiunile cu AMEFA... dar mai urmează. Rapid Arad a evoluat câțiva ani (1980-1984) în divizia B, după care a coborât în divizia C, iar fuziunea a luat sfârșit, astfel că pe scena fotbalistică arădeană au apărut iar echipele Vagonul Arad și CFR Arad. În 1989, Vagonul a promovat în divizia B, iar din 1991 s-a numit Astra (după numele Fabricii de Vagoane). În 1999, din cenușa a ceea ce fusese Astra Arad, s-a înființat un nou club, CS ACU Astra Trinity Arad, care a pierdut din 2001 finanțarea din partea Fabricii de Vagoane, așa că a rămas doar cu numele de ACU Arad, până la desființare, în 2011.

După 1990, pe lângă activitatea sa de zi cu zi din CFR, la care s-a adăugat curând și cea de lider de sindicat al ceferiștilor arădeni (și nu numai), Florin Matei a devenit editorialist și reporter la săptămânalul regional ”Fotbal Vest” (cu sediul în Timișoara), unde s-a remarcat prin cronicile sale sportive și prin spiritualitatea editorialelor sale, unul dedicat mereu echipei UTA, ”Bulina alb-roșie”, și un altul cu caracter general, legat de fotbal, intitulat ”Foglia seca”. Activitatea sa de jurnalist s-a desfășurat pe parcursul a peste două decenii, perioadă în care a devenit unul dintre cei mai reputați și respectați ziariști sportivi din partea de vest a țării.

Din anul 2007, a fost angajat la clubul ACU Arad, care, după demolarea stadionului CFR-Vagonul, își desfășura meciurile de pe teren propriu pe stadionul ”Motorul” din cartierul Aradu Nou, redenumit pompos ”Stadionul Municipal”, după ce Primăria Arad a făcut unele mici investiții pe acest stadion, în compensație pentru demolarea unui stadion cu o capacitate de aproape 10 ori mai mare.

La ACU Arad, Florin Matei a fost ofițer de presă, purtător de cuvânt, organizator de competiții, administrator delegat. A ajutat la modernizarea clubului, la crearea unei echipe competitive. După retrogradarea din 2005, când se părea că echipa se va desființa, ACU Arad evolua în divizia C, având ca președinte pe Gheorghița (Geta) Onu, iar ca finanțator principal, dacă nu chiar unic, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, reprezentată în principal de domnul rector Aurel Ardelean, mare iubitor al fotbalului. Florin Matei a pus serios umărul la promovarea în divizia B la sfârșitul sezonului 2007-2008, precum și la cea din sezonul 2009-2010. Din păcate, de fiecare dată, ACU Arad nu a reușit să se mențină în al doilea eșalon fotbalistic, retrogradând în divizia C (Liga a 3-a) atât la capătul sezonului 2008-2009, cât și după cel din 2010-2011. Din nefericire, retrogradarea din 2011 a coincis cu desființarea echipei, deoarece Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” nu a mai avut puterea financiară de a mai susține o echipă de fotbal, nici măcar la nivelul Ligii a 3-a. ACU a fost astfel una din multele echipe de fotbal care au căzut victime crizei economice din 2008-2009, care în fotbal (și în alte domenii) s-a mai făcut simțită pentru câțiva ani.

Florin Matei (în mijloc), alături de foștii săi colaboratori de la ACU Arad, Costel Bogoșel (stânga) și Alexandru Țamboi (dreapta), în 2021. Sursa: pagina de Facebook a lui Florin Matei

La ACU Arad a colaborat cu antrenorii Costel Bogoșel și Alexandru Țamboi, precum și cu regretatul Mircea Cernatari. De asemenea, a avut o relație bună cu președinta Geta Onu și cu jucătorii.

Din anii petrecuți la ACU Arad, Florin Matei a povestit numeroase întâmplări, unele savuroase. Redăm aici doar una dintre ele, povestită pe Facebook în 2022:

”În urmă cu mai mulți ani, am activat o perioadă de timp la clubul de fotbal ACU Arad. Ba ofițer de presă, ba purtător de cuvânt, ba organizator de competiții, ba administrator delegat. În fiecare an aveam un alt statut, funcție de cerințe și necesități.
Aveam o geantă de piele, pe vremea aceea, la care țineam foarte mult. În geanta cu pricina îmi țineam documente și acte de la club. Când echipa evolua în deplasare, geanta adăpostea și carnetele de joc ale ,,universitarilor" mei. Ei bine, în fiecare deplasare, eu eram ,,tratat" special de către spectatorii din tribune. De fiecare dată când traversam terenul spre banca noastră de rezerve, publicul mă lua în colimator: ,,Huo, mafiotule! Ce ai în geanta aia, bani? Ai venit să cumperi arbitrii, vreți să ne bateți cu japca? Huo, banditule!"
În fața unei astfel de atitudini ostile (din nimic), preferabil era să nu comiți niciun gest de sfidare ori de sictir, ci să-ți vezi în liniște de drum.
La finalul meciului, dacă echipa noastră era învinsă (ceea ce nu se întâmpla prea rar), spectatorii deveneau brusc sarcastici și miștocari: ,,Nu ți-a mers, așa-i, mafiotule?" Eu intram, atunci, în jocul lor, ca să destind și mai mult atmosfera, și le zâmbeam cu condescendență, dând din cap a aprobare.
Faine timpuri!”

Florin Matei, cu mustață și cravată, cu geanta sa, la unul din meciurile jucate de ACU Arad cu Minerul Lupeni. Sursa: pagina de Facebook a lui Florin Matei

Cu siguranță, nu este cea mai reprezentativă poveste, din ”tolba” mereu plină a lui Florin! De altfel, o parte din aceste povești și povestiri din lumea fotbalului au fost adunate într-un volum, o carte intitulată ”Fotbalul care odinioară zâmbea” (Editura Mirador, Arad, 2017). Cartea a fost premiată de autoritățile arădene (deși autorul nu a avut deloc cuvinte de laudă pentru acestea), și a fost lansată în multe orașe mai mari sau mai mici din vestul țării, oamenii de fotbal din aceste părți venind în număr mare pentru a achiziționa cartea și pentru a obține un autograf de la autor. Cu toate acestea, Florin Matei a rămas cu o durere în suflet - deși cartea s-a lansat în multe orașe și chiar și în comune mai mici din apropierea Bradului, precum Ribița sau Baia de Criș, tocmai în orașul său cel mai apropiat de suflet, Brad, și în comuna sa natală, Crișcior, nu s-a găsit niciodată timp și spațiu pentru un astfel de eveniment.

Ar fi trebuit să fie doar un prim volum dintr-o serie care să includă și povestiri mai ”actuale”, cele din carte fiind predominant din perioade mai vechi. N-a mai fost să fie... De câțiva ani s-a luptat cu o boală necruțătoare, în ciuda căreia a continuat să scrie până la ultima suflare. Bucuria sa cea mai mare a fost familia: soția care i-a fost mereu alături, copiii care s-au realizat profesional și personal, nepoții pe care și i-a dorit și cu care a apucat să se joace și să-i îmbrățișeze. A avut și foarte mulți prieteni.

Pe final, redăm una din poeziile lui Florin Matei, scrisă în 1986, publicată ulterior, și pe care, poate nu întâmplător, autorul a republicat-o pe pagina sa de Facebook în luna mai a acestui an:

SUNT RĂNITUL!

Sunt rănitul de pe-un câmp de luptă,
Prăbușit a moarte, într-o rânâ,
Am plămânii sparți și mâna ruptă,
Și-mi țâșnește sânge cald din vână.
 
Zac aici, în praf, fără putere,
Iar tăcerea morții mă-mpresoară,
Milă și-ndurare n-am cui cere,
Ca să pot trăi și-a doua oară.
 
Îmi aduc aminte ce palavre
Îmi turna cu patos generalul,
Cum zicea să calc peste cadavre
Și să merg unde mă duce valul.
 
Susurau persuasive șoapte
Că să-mpușc dușmani e-o datorie
Și că, furișându-mă în noapte,
Să nu las nici o făptură vie.
 
Că pe front mă mână însăși țara,
Că războiul are argumente,
Că, de nu, pârjolul, focul, para,
S-or abate-asupra-mi, finalmente.
 
L-am crezut, naivul prost de mine,
Și-am avut încredere-n ce spune,
Cu nădejdea-n ziua care vine
Și că ce-împlinesc sunt fapte bune.
 
După-aceea începu coșmarul!
Glonțul rece mă găsi în oaste,
Îmi pierdui busola, felinarul,
Și simții o-înțepătură-n coaste.
 
O văzui pe fata de acasă,
În grădină, stinsă, despletită,
Avea chipul pal și fața trasă,
Pleoapa-ncercănată și-umezită.
 
Mă-nturnai cu greu să-astup durerea,
Găurii din piept să-i pun un dop...
Printre vintre,-împrăștiată, fierea,
Și-n aorte, cardiacul stop.
 
Câmpul luptei-i roșu ca rubinul,
Inima-mi stingheră ca o oază,
Lângă mine, machiavelic, chinul,
Meșterindu-mi clipele de groază.
 
Nu știu câtă vreme o să treacă,
Nu știu nici cât va mai ține ața.
Să răsuflu vreau... Un pic... Oleacă...
Și-n sfârșit să mă împac cu viața...

Lumea e mai săracă fără tine, Florin Matei!

duminică, 25 septembrie 2022

Revanșa, în Cupa României: AMEFA - Someșul Gilău 2-4 (2-2)

Sorții au făcut ca, doar la o săptămână după ce AMEFA a întâlnit pe teren propriu pe Someșul Gilău în campionat, aceleași două echipe să joace din nou una cu cealaltă în primul tur al Cupei României, faza locală (zona Cluj). Astfel că duminică, 18 septembrie 2022, cu începere de la ora 17, pe terenul 2 din Parcul ”Iuliu Hațieganu”, pe o vreme rece, cu câteva reprize de ploaie (în special în a doua repriză), oaspeții de la Someșul Gilău au avut șansa să-și ia revanșa pentru înfrângerea cu 3-1 din campionat și să câștige, meritat, tot la două goluri diferență, calificându-se în turul următor al Cupei României.

AMEFA (în roșu-negru), brigada de arbitri și Someșul Gilău (în albastru) înainte de începerea jocului. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Andrei Nemeș, Robert Rus - Vlad Miron (55 Rareș Ciprian Câmpan) - Norbert Costiniuc (77 János Szabó), Cosmin Hetea (63 Antonio Sălăjan), Darian Soporan, Marius Vlad Ciortea (46 Emil Trifan) - Mihnea Jurca. Rezerve neutilizate (accidentați): Tudor Herlea - Lucian Macri. Pe bancă au mai fost prezenți Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de Iulian Szekely (Cluj-Napoca) la centru, ajutat de asistenții Vlad Alin Latiș (Florești) și Cristian Adrian Câmpean (Cluj-Napoca). Observator din partea FRF a fost domnul Petre Rus (Cluj-Napoca).

Jocul a fost unul foarte deschis, cu multe ocazii și multe goluri. Oaspeții, într-o formulă aproape complet diferită față de cea de săptămâna trecută, au deschis repede scorul, după o pasă lungă în adâncime, care l-a găsit demarcat pe vârful lor de atac, acesta l-a driblat și pe Paul Șofron și a înscris în poarta goală: 0-1 (min. 11). Replica gazdelor a fost imediată: la un atac purtat în banda dreaptă de Norbert Costiniuc, Mihnea Jurca a fost faultat în careu de un fundaș, înainte de a primi mingea, iar arbitrul a acordat penalty pentru AMEFA, transformat fără ezitări de Darian Soporan: 1-1 (min. 15).

După câteva minute, Someșul Gilău a revenit în avantaj, după o fază oarecum similară cu cea de la primul gol: o pasă în adâncime, care a găsit în careu doi atacanți gilăuani, în fața unui singur fundaș de la AMEFA (Andrei Lakatos), iar jucătorii de atac au știut cum să profite de avantajul numeric și unul dintre ei a punctat din apropiere: 1-2 (min. 22). Din nou, AMEFA a dat replica imediat: Norbert Costiniuc a pătruns în careu pe banda dreaptă și a șutat cu piciorul stâng la colțul lung: 2-2 (min. 25).

Până la sfârșitul primei reprize, în ciuda câtorva bune oportunități de gol la ambele porți, nu s-a mai marcat. 

A doua repriză a început la fel de vijelios, cu ambele echipe axate pe ofensivă. Oaspeții au fost cei care au punctat, atacantul central reușind un șut de senzație din afara careului, care a scuturat vinclul porții: 2-3 (min. 53). Jucătorii de la AMEFA nu apucaseră să-și revină, când jucătorii de la Someșul Gilău au marcat din nou, în urma unui atac bine construit pe banda stângă, care l-a lăsat în postură de unu contra unu pe mijlocașul de bandă cu Paul Șofron, în careu, și golul nu a mai putut fi evitat: 2-4 (min. 55).

Oaspeții au știut foarte bine cum să conserve acest avantaj de două goluri până la sfârșitul jocului, deși AMEFA a încercat din răsputeri să revină. Cea mai mare ocazie a fost ratată de Mihnea Jurca, lansat foarte bine de Darian Soporan, al cărui șut din unghi a lovit bara laterală (min. 61). Din păcate, până la final, în ciuda eforturilor și a ocaziilor, AMEFA nu a mai reușit să marcheze. Oaspeții s-au apărat bine și au contraatacat periculos, putând chiar să-și mărească avantajul pe tabelă.

Partida s-a încheiat cu o victorie pe deplin meritată a celor de la Someșul Gilău. AMEFA a făcut un meci slab, s-au comis multe erori, atât în defensivă, cât și la faza de construcție.

Pentru AMEFA urmează un meci dificil în campionat, pe teren propriu, cu Voința Sâncraiu.

sâmbătă, 17 septembrie 2022

AMEFA devine lider după un nou succes, 3-1 (1-1) pe teren propriu cu Someșul Gilău

În etapa a 2-a a campionatului Ligii a 5-a, zona Cluj, AMEFA a jucat pe teren propriu cu Someșul Gilău, o echipă care în mare parte a preluat lotul echipei Someșul II Gilău, campioana din sezonul trecut (2021-2022) a Ligii a 5-a, zona Cluj. Meciul s-a disputat duminică, 11 septembrie, cu începere de la ora 17, pe o vreme bună, cu soare, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”.

AMEFA (în roșu și negru), brigada de arbitri și Someșul Gilău (în albastru) înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Emil Trifan (cpt.), Norbert Costiniuc - Andrei Nemeș - Marius Vlad Ciortea (75 János Szabó), Rareș Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan, Darian Soporan - Rareș Chesăuan (56 Vlad Miron). Pe bancă au mai fost prezenți Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Au arbitrat: Octavian Trenca (Cluj-Napoca) la centru, Laurențiu Stoianovici (Turda) și Andrei Doduț (Cluj-Napoca) - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Cornel Florea (Cluj-Napoca).

Ca niciodată, nu s-au acordat cartonașe de niciun fel.

Gazdele au început foarte bine, beneficiind de o gafă imensă a portarului de la Gilău, care i-a pasat greșit lui Darian Soporan, în careu, iar acesta nu a stat mult pe gânduri, l-a driblat pe portar și a înscris la colțul lung: 1-0 (minutul 1). A fost probabil cel mai rapid gol înscris de AMEFA, mai exact în secunda 28 a partidei.

Reușita aceasta a dat aripi gazdelor, care au continuat să preseze, și i-a descumpănit în bună măsură pe gilăuani, a căror evoluție a fost destul de ștearsă în primul sfert de oră. AMEFA nu a reușit să profite, ratând câteva ocazii de gol.

De pe la jumătatea reprizei, oaspeții au echilibrat vizibil jocul și au avut câteva incursiuni periculoase, în special în banda dreaptă, ratând și ei o ocazie. Golul egalizator a venit însă pe centru, după o pasă filtrantă a unui mijlocaș, care l-a găsit foarte bine pe vârful de atac al oaspeților, infiltrat între fundașii centrali de la AMEFA, și acesta a pătruns în careu și a punctat cu un șut în stânga lui Paul Șofron: 1-1 (min. 28).

Finalul primei părți a fost destul de echilibrat. Someșul Gilău a avut mai mult posesia, dar AMEFA a dat o replică destul de viguroasă pe contraatac.

Echilibrul s-a menținut și în repriza secundă. Oaspeții au încercat fără succes să depășească defensiva AMEFA, iar atunci când aceasta a fost depășită, portarul Paul Șofron a apărat foarte bine. Intrarea lui Vlad Miron în locul atacantului central Rareș Chesăuan a schimbat puțin așezarea tactică a gazdelor, Rareș Suciaghi trecând în postură de vârf, în vreme ce Darian Soporan a venit în postura de coordonator, iar Vlad Miron a jucat în banda dreaptă. Aceste schimbări aveau să dea roade mai ales spre finalul jocului.

Oaspeții au ratat cea mai mare oportunitate de a prelua conducerea în min. 78, când o centrare de pe partea dreaptă a găsit doi atacanți demarcați în careul gazdelor, dar aceștia s-au încurcat reciproc și Paul Șofron a reușit să intervină salvator.

Doar două minute mai târziu, AMEFA a înscris: Darian Soporan l-a lansat foarte bine pe Rareș Suciaghi spre careul advers, acesta a scăpat în viteză de adversarii direcți și a șutat la colțul lung, fără speranță pentru portarul advers: 2-1 (min. 80).

Deși oaspeții au încercat să dea replica și să egaleze, tot AMEFA a avut de fapt cele mai mari ocazii pe final, beneficiind de spațiile largi lăsate în defensivă de cei de la Someșul Gilău. Rareș Suciaghi a mai scăpat odată singur spre poartă, într-o situație chiar mai clară decât la gol, dar portarul advers a reușit să salveze miraculos (min. 89). 

Scorul final a fost stabilit în prelungirile partidei, după o fază prelungită de atac a gazdelor. János Szabó a șutat din careu, mingea a fost respinsă în lateral de portar, a ajuns la Rareș Suciaghi în partea dreaptă, acesta a centrat puternic în fața porții, și un fundaș al oaspeților a trimis fără să vrea în proprie poartă: 3-1 (min. 90+2).

Cu această victorie, AMEFA acumulează 6 puncte din tot atâtea posibile, și se instalează în premieră în fotoliul de lider al Ligii a 5-a, zona Cluj, la egalitate perfectă cu Speranța 2 Jucu, atât ca număr de puncte, cât și la golaveraj (6-2).

Următoarea etapă se va desfășura abia pe 25 septembrie, când AMEFA va juca tot pe teren propriu, cu Voința Sâncraiu. Până atunci însă vor avea loc partidele din primul tur al Cupei României - faza județeană, unde sorții au făcut ca AMEFA să întâlnească, din nou, la doar o săptămână distanță, pe Someșul Gilău. Meciul se va juca duminică, 18 septembrie, de la ora 17, tot pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”.

sâmbătă, 10 septembrie 2022

Noul sezon începe bine: Progresul Vlaha - AMEFA 1-3 (1-2)

După înfrângerea categorică (0-5) înregistrată tot la Vlaha în ultima etapă a campionatului precedent, existau unele temeri cu privire la acest joc. Acestea s-au dovedit în cele din urmă nefondate. Exact la fel ca și în debutul sezonului 2018-2019, AMEFA s-a impus la Vlaha, și chiar cu același scor, 3-1, luându-și revanșa pentru eșecul anterior. Meciul a avut loc duminică, 4 septembrie, cu începere de la ora 17, pe o vreme bună, în fața a circa 30 de spectatori.

Ambele echipe au părut să aibă probleme de lot la debutul sezonului, dar se pare că AMEFA a reușit să rezolve mai bine aceste probleme, și cei trimiși pe teren au făcut diferența. Astfel, AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Emil Trifan, Andrei Nemeș, Robert Rus - Mirel Mureșan (56 Vlad Miron) - Marius Vlad Ciortea (cpt.), Rareș Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan, Norbert Costiniuc (76 Denis Alexandru) - Rareș Chesăuan (82 János Szabó). Antrenor-jucător: Emil Trifan. Pe bancă au mai fost: Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Brigada de arbitri, Progresul Vlaha (în albastru) și AMEFA (în roșu-negru) înainte de începerea meciului. Foto: Raularian Rusu.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Mihai Mureșan la centru, ajutat de asistenții Darius Bota și Dragoș Ionuț Mureșan. Observator din partea AJF a fost domnul Lucian Mandi (Florești).

Încă de la început, a fost evident că gazdele nu mai sunt la nivelul de la sfârșitul campionatului precedent, când au dominat destul de categoric disputa. De data aceasta, jocul a fost destul de echilibrat, cu un plus pentru AMEFA, care a avut mai multe ocazii și a știut să fructifice câteva dintre ele, câștigând meritat.

Chiar din primele minute, oaspeții și-au arătat intențiile ofensive, și portarul celor de la Vlaha a trebuit să se întrebuințeze serios pentru a scoate de sub transversală un șut puternic de la distanță al lui Robert Rus (min. 2). În continuare, meciul s-a desfășurat mai mult la mijlocul terenului, fără prea multe faze semnificative de poartă.

Jocul s-a mai animat în a doua parte a reprizei. Norbert Costiniuc (care a debutat cu bine la AMEFA) a reușit să-și depășească adversarul pe partea stângă, a intrat în careu, dar portarul i-a blocat șutul. O altă soluție ar fi fost o pasă la Rareș Chesăuan, demarcat în centrul careului. Câteva minute mai târziu, gazdele au avut cea mai mare ocazie a lor, unul din atacanți penetrând defensiva oaspeților, depășindu-l și pe Paul Șofron în careu, dar șutând în afara cadrului porții (min. 34).

La faza imediat următoare, AMEFA a deschis scorul, cu o fază parcă trasă la indigo cu cea a lui Norbert Costiniuc de mai devreme. De data aceasta, Rareș Suciaghi a pătruns pe partea stângă, a ajuns în careu față în față cu portarul, dar i-a pasat lui Rareș Chesăuan în centrul careului și acesta a îndeplinit o simplă formalitate: 0-1 (min. 35).

Mai mult, AMEFA a reușit să se desprindă pe tabelă 5 minute mai târziu. Rareș Suciaghi a interceptat o pasă moale, superficială, a unui fundaș advers către portarul propriu, și a punctat în poarta goală: 0-2 (min. 40).

Progresul Vlaha a reușit să reducă din diferență în ultimul minut al reprizei, cu un șut puternic din afara careului: 1-2 (min. 45). Jucătorii de la AMEFA au protestat deoarece faza s-a petrecut după un fault asupra lui Rareș Suciaghi, nesancționat de arbitru.

În a doua repriză, gazdele au încercat să egaleze și să revină în joc, dar s-au lovit de o apărare foarte bine pusă la punct, iar Paul Șofron a avut mai multe intervenții salvatoare, astfel că AMEFA a rămas în avantaj. Mai mult, oaspeții au practicat un fotbal foarte bun, cu lansări numeroase pe contraatac, care au condus la oportunități de gol, portarul celor de la Vlaha având la rândul său mult de apărat.

Golul care a tranșat în cele din urmă disputa a venit în urma unei faze foarte asemănătoare cu cea de la prima reușită a zilei. Rareș Suciaghi a primit un balon în partea stângă, a trecut în viteză de fundașii adverși, a pătruns în careu, și, din apropierea liniei de fund, a pasat spre centru, de data aceasta Marius Vlad Ciortea fiind cel care a finalizat: 1-3 (min. 74).

În ultimul sfert de oră, deși au mai fost faze de poartă, acestea nu au mai avut impact pe tabelă. Victoria celor de la AMEFA a fost parțial umbrită de cartonașul roșu acordat lui Denis Alexandru în minutele de prelungire ale jocului, pentru o încercare de execuție spectaculoasă în careul advers, care s-a soldat însă cu lovirea unui fundaș de la Vlaha ce a intervenit cu capul. Inițial arbitrul a acordat cartonașul galben, fiindcă nu era vorba de vreo intenție, dar, impresionat probabil de îngrijirile medicale acordate jucătorului de la Vlaha, s-a consultat și cu unul din arbitrii asistenți, și a decis în cele din urmă să anuleze cartonașul galben și să arate cartonașul roșu mijlocașului de la AMEFA.

Astfel, AMEFA a rămas cu un om mai puțin în cele 4 minute de prelungire pe care arbitrul le-a acordat după această fază. Gazdele s-au avântat în atac, au și reușit să trimită mingea pe spațiul porții, dar Paul Șofron a apărat și astfel rezultatul a rămas de 3-1 pentru AMEFA.

La final, ar trebui notat debutul la echipă a noilor achiziții Norbert Costiniuc și János Szabó, precum și revenirea lui Andrei Nemeș, a cărui evoluție în centrul apărării a fost excelentă. Toți jucătorii de la AMEFA au jucat însă foarte bine, fără excepție. Dacă ar fi totuși să luăm în calcul un titlu de genul ”omul meciului”, acesta a fost neobositul Rareș Suciaghi, cu gol și două pase decisive de gol. 

Duminică, AMEFA va juca tot de la ora 17, pe teren propriu, cu Someșul Gilău. Nu știm precis dacă e vorba de campioana din sezonul trecut, Someșul II Gilău, sau echipa care a evoluat anul trecut în Liga a 4-a, sau o combinație dintre acestea două. Someșul Gilău a renunțat în acest an să se mai înscrie în Liga a 4-a, și astfel evoluează în Liga a 5-a, având o singură echipă, în loc de două, cum am fost obișnuiți până acum. Cert este că se anunță un meci foarte dificil, pe care AMEFA trebuie să-l pregătească cu mare atenție.

joi, 1 septembrie 2022

Sezonul s-a încheiat cu o înfrângere categorică: AMEFA - Progresul Vlaha 0-5 (0-4)

Ultima etapă a sezonului 2021-2022 a Ligii a 5-a, zona Cluj, s-a disputat duminică, 19 iunie. AMEFA a avut meci pe teren propriu cu Progresul Vlaha, dar, ca urmare a unor amintiri plăcute legate de niște sărbători de sfârșit de an sau de sezon la Vlaha, respectiv și ca urmare a invitației echipei din Vlaha de a juca pe terenul lor acest meci și de a-i însoți la masa de după meci, AMEFA a acceptat ca acest meci, inițial programat pe terenul 2 din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, să se dispute pe terenul din Vlaha începând cu ora 11 (pentru a fi timp și de masă, după joc). Până la urmă ideea nu s-a dovedit cea mai fericită, echipa din Vlaha câștigând categoric, astfel că masa nu prea le-a priit celor de la AMEFA. Ar mai trebui adăugat și faptul că jucătorii de la AMEFA, obișnuiți mai degrabă cu terenul sintetic, au demonstrat încă odată în acest retur că jocurile pe gazon (natural) reprezintă o problemă pentru ei, aceasta fiind a treia înfrângere consecutivă pe gazon, după 0-3 la Borșa și 0-3 la Jucu. De data aceasta, starea gazonului a fost chiar una bună, în ciuda temperaturilor caniculare din ultima vreme, și care s-au resimțit și pe timpul desfășurării meciului.

AMEFA în roșu și negru (în plan apropiat), Progresul Vlaha în albastru și brigada de arbitri înainte de începerea meciului. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron (46 Alex Marchiș) - Andrei Lakatos (63 Denis Alexandru), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus - Sebastian Chiș, Rareș Ciprian Câmpan (68 Antonio Sălăjan) - Mihnea Jurcă, Rareș Suciaghi, Adrian Blendea (37 Cosmin Hetea) - Rareș Chesăuan. Rezervă neutilizată: Tudor Herlea. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Adrian Teodor Roman la centru, ajutat de asistenții Bogdan Claudiu Stoica și Teo Alexandru Șomlea. Observator din partea AJF a fost domnul Ovidiu Fărăgău (Cluj-Napoca).

AMEFA a început neașteptat de bine și, după un corner de pe partea dreaptă executat de Rareș Ciprian Câmpan, Robert Rus a șutat în portar din careul mic (min. 2). Progresul Vlaha a dat o replică foarte viguroasă, ratând două ocazii mari în următoarele 5 minute, Paul Șofron intervenind salvator de fiecare dată. Portarul de la AMEFA nu a mai putut face nimic însă la o fază care nu anunța mare lucru: o angajare în adâncime a atacantului Daniel Claudiu Safta, care a profitat de faptul că Horațiu Moldovan a alunecat, și astfel a scăpat singur spre poartă și a înscris: 1-0 (min. 9).

AMEFA a reluat jocul cu mult entuziasm, sperând într-o egalare rapidă, dar portarul celor de la Vlaha s-a dovedit de neînvins. Rareș Suciaghi l-a luat la țintă pe portar cu un șut din careul mic (min. 16).

Încetul cu încetul, entuziasmul clujenilor s-a mai diminuat, și Progresul Vlaha a revenit la cârma jocului, ratând o importantă oportunitate (min. 27). AMEFA s-a dovedit foarte vulnerabilă la cornerele executate de adversari, oferindu-le acestora câteva șanse clare de gol. 

Ultimele 10 minute din prima repriză au fost cele care au decis în cele din urmă soarta meciului. Arbitrul a interpretat drept fault o intervenție a lui Andrei Lakatos în propriul careu, dictând destul de ușor penalty (deși nu a fost clar cine a faultat pe cine). Rareș Morea a transformat penalty-ul: 2-0 (min. 35).

Câteva minute mai târziu, Raul Denis Vădan a executat impecabil o lovitură liberă de la 30 de metri, direct în vinclu: 3-0 (min. 38).

Finalul primei reprize a fost favorabil celor de la Vlaha, care au prins aripi după aceste reușite, și au beneficiat de căderea morală a celor de la AMEFA. La un corner executat de pe partea stângă, pe colțul scurt, Daniel Claudiu Safta a reușit să ia fața fundașilor și portarului Paul Șofron, stabilind scorul pauzei: 4-0 (min. 43).

În a doua repriză, Progresul Vlaha a mai slăbit un pic ”turația motoarelor”, și a mai punctat o singură dată, prin Horațiu Georgian Neamț, care, lansat pe partea stângă, a trecut ca prin brânză de toată defensiva AMEFA, inclusiv de portarul Alex Marchiș, pentru a înscrie în poarta goală: 5-0 (min. 62). Progresul Vlaha a mai avut câteva ocazii, dar Alex Marchiș a apărat bine și astfel a micșorat proporțiile dezastrului.

AMEFA a încercat să marcheze măcar golul de onoare, dar n-a fost să fie. Sebastian Chiș, aflat în zi de șut, l-a încercat de mai multe ori de la distanță pe portarul de la Vlaha, fără succes. Cosmin Hetea a trimis puțin pe lângă poartă (min. 68), apoi în brațele portarului, din lovitură liberă (min. 82). Rareș Suciaghi (min. 88) și Mihnea Jurcă (min. 90) nu au reușit să prindă spațiul porții din poziții favorabile.

Una peste alta, scorul de 5-0 a părut cam dur în raport cu realitatea din teren, dar înfrângerea este înfrângere și din astfel de situații trebuie învățat câte ceva. Progresul Vlaha, cu această victorie, și profitând de celelalte rezultate, a reușit să termine pe locul 3; AMEFA a terminat abia pe locul 7 această ediție de campionat, cu 24 de puncte, având 6 victorii, 6 egaluri și 8 înfrângeri în cele 20 de meciuri disputate, golaveraj 39-51 (stricat în ultimele 4 etape).

Interesant de remarcat este faptul că noul sezon, care va debuta în curând, pe 4 septembrie, programează în prima sa etapă exact meciul dintre Progresul Vlaha și AMEFA, de data aceasta cu cei de la Vlaha în postura oficială de gazde. Meciul va începe de la ora 17.