luni, 28 martie 2022

Returul a început bine: Voința Sâncraiu - AMEFA 0-1 (0-0)

Returul Ligii a 5-a (zona Cluj) a început parcă mai târziu ca niciodată în acest sezon, mai exact duminică, 27 martie 2022. AMEFA a avut meci la Sâncraiu, probabil cea mai lungă deplasare din tot anul, iar distanța relativ mare de parcurs (raportat la celelalte meciuri în deplasare) s-a concretizat printr-o participare extrem de redusă din partea jucătorilor, deși, evident, în cazul unora au fost și alte motive, obiective, pentru care au lipsit. Cert este că dintr-un lot de 32 de jucători, au venit la meci 12, din care 2 portari, deci aproape ”la fix” pentru a alinia 11...

Chiar și așa, pe o vreme frumoasă, cu soare și cer senin, AMEFA a reușit să obțină o victorie la limită, 1-0, care s-a conturat abia în a doua repriză, când s-a și marcat singurul gol al partidei. Terenul a pus probleme ambelor echipe, dar în special oaspeților, obișnuiți mai mult pe sintetic... iar adaptarea la condițiile de gazon cu iarbă naturală a părut să se facă destul de greu. Gazdele au avut câteva momente bune, au avut și ocazii, dar Paul Șofron a fost la post și a avut câteva intervenții salvatoare. Cu toate acestea, AMEFA a dominat cea mai mare parte a jocului, și a câștigat pe merit, scorul reflectând în bună măsură realitatea din teren.

Cele două echipe înainte de începerea partidei. AMEFA, în roșu-negru, în plan apropiat, de la stânga la dreapta: Denis Alexandru, Giuseppe Perelli, Marius Frîncu, Rareș Chesăuan, Darian Soporan, Robert Rus, Mihnea Jurcă, Andrei Lakatos, Marius Vlad Ciortea, Paul Șofron și Rareș Ciprian Câmpan. Foto: Raularian Rusu

Cele două echipe și brigada de arbitri la startul partidei. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Denis Alexandru, Andrei Lakatos, Giuseppe Perelli, Robert Rus - Rareș Ciprian Câmpan (cpt.), Marius Frîncu - Marius Vlad Ciortea, Mihnea Jurcă, Darian Soporan - Rareș Chesăuan. Rezervă neutilizată: Tudor Herlea. Alături de echipă a mai fost președintele asociației, Raularian Rusu.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, avându-l pe Soos Richard Robert la centru, ajutat de Cătălin Hanga și Cosmin Mateuț (asistenți). Observator din partea AJF a fost domnul Lucian Grigore Mandi (Florești).

În prima repriză, mai ales la început, AMEFA a forțat destul de mult deschiderea scorului, atât pe benzi, unde au acționat Darian Soporan și Vlad Ciortea, cât și în centru, unde Mihnea Jurcă și Rareș Chesăuan au luptat mult cu fundașii centrali adverși. Rareș Ciprian Câmpan și Marius Frîncu au trimis multe baloane utile, din păcate acestea nu au putut fi fructificate, deși câteva situații au fost foarte promițătoare. Cea mai mare ocazie s-a consemnat chiar în primele minute, când Rareș Chesăuan s-a desprins de fundași și s-a lansat spre poarta adversă, dar a fost faultat chiar înainte de a intra în careu. Un tip de fault care, atunci când a fost comis de un jucător de la AMEFA, în alte jocuri, a fost interpretat ca fiind în postură de ultim apărător și pentru care s-a acordat cartonaș roșu, a fost de data aceasta sancționat doar cu cartonaș galben. Din păcate, lovitura liberă (din poziție foarte bună) nu a dus la nimic concret, cum de altfel s-a întâmplat și cu alte lovituri libere de pe parcursul meciului, executanții (Rareș Ciprian Câmpan și Giuseppe Perelli) părând să nu fie în zi de șut.

În alte situații, defensiva celor de la Voința Sâncraiu a acționat foarte inteligent și a lăsat în offside atacanții de la AMEFA. Încetul cu încetul, gazdele au echilibrat jocul după minutul 20, și chiar au avut o mare ocazie, dar Paul Șofron a apărat un șut din interiorul careului, dintr-o poziție ideală, a unui atacant al Voinței. 

În repriza secundă, gazdele au început mai avântat și au pus mai multă presiune la poarta lui Paul Șofron. Au fost multe centrări în careu, chiar și câteva șuturi la poartă, dar defensiva AMEFA a rezistat cu brio, cu câteva mici excepții, când tot portarul Paul Șofron a trebuit să intervină în fața atacanților adverși. AMEFA a replicat mai mult pe contraatac, beneficiind de viteza bună a jucătorilor din compartimentul ofensiv. După accidentarea lui Rareș Ciprian Câmpan (min. 55), o parte din sarcinile de coordonator i-au revenit lui Marius Frîncu, care a jucat excepțional, la fel ca și celălalt debutant la echipă, fundașul dreapta Denis Alexandru. Chiar și accidentat, Rareș Ciprian Câmpan a continuat până la final, în condițiile în care pe banca de rezerve mai era doar portarul Tudor Herlea (pregătit să intre și ca jucător de câmp, dacă situația o impunea).

Treptat, avântul gazdelor s-a mai temperat, iar AMEFA a trecut din nou la conducerea ostilităților, lansând atacuri tot mai periculoase. La o fază care nu anunța mare lucru s-a marcat singurul gol al meciului: Denis Alexandru a aruncat de la margine de pe partea dreaptă, Vlad Ciortea a prelungit cu capul spre careul advers, unde un fundaș a lovit greșit mingea, aceasta fiind preluată de Darian Soporan, care apoi a centrat prin fața porții spre Robert Rus, singur-singurel în 6 metri, iar acesta doar a trebuit să împingă balonul în poartă: 0-1 (min. 69).

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Ambele echipe au părut obosite. Voința Sâncraiu a încercat să revină, dar jucătorii au fost incapabili să mai creeze măcar o singură fază mai periculoasă. Tot AMEFA ar mai fi putut înscrie și majora diferența, dar finalizarea a lăsat de dorit, Rareș Ciprian Câmpan având o bună oportunitate chiar în ultimele minute, din careu, dar șutul său a ocolit spațiul porții. AMEFA de altfel nu a mai forțat atât de mult în atac, concentrându-se în special pe defensivă, iar apărătorii au reușit să contracareze toate tentativele ofensive ale gazdelor.

Finalul a adus multă bucurie în tabăra AMEFA, care înregistrează a patra victorie în această ediție de campionat, și a doua în deplasare. Este de altfel pentru prima dată când AMEFA câștigă cu Voința Sâncraiu.

Etapa următoare se va disputa duminică, 3 aprilie, iar AMEFA va avea un adversar dificil, Inter Dezmir. Jocul este programat de la ora 17 pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”.

luni, 21 martie 2022

Amical: AMEFA - Progresul Cornești 3-1 (3-0)

Duminică, 13 martie 2022, AMEFA a susținut ultimul meci amical înaintea începerii returului. Adversari au fost cei de la Progresul Cornești (Liga a 5-a, zona Gherla).

Pe o vreme bună, cu soare, AMEFA a evoluat cu: Marius Vlad Ciortea - Marius Frâncu, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Robert Rus - Rareș Ciprian Câmpan, David Nistor, Rareș Suciaghi - Darian Soporan, Mihnea Jurcă, Adrian Blendea. În a doua repriză au mai jucat: Denis Alexandru, Cosmin Hetea, Antonio Sălăjan.

Prima repriză a fost în totalitate la discreția echipei gazdă, AMEFA. Deși nu a fost prezent niciunul din portari, și astfel în poartă a stat un jucător de câmp (Marius Vlad Ciortea), acesta nu a prea avut ce apăra, deoarece oaspeții au trecut rar de centrul terenului și s-au apropiat și mai rar de poarta adversă.

În schimb, AMEFA a avut o sumedenie de ocazii, trei dintre acestea fiind transformate și în goluri, marcatori fiind Adrian Blendea, Rareș Suciaghi și Mihnea Jurcă.

În a doua repriză, AMEFA a mai redus turația motoarelor. Cu toate acestea, ocaziile au continuat să apară la poarta oaspeților, Cosmin Hetea ratând câteva absolut uriașe, la care se adaugă un șut în bara laterală al lui Andrei Lakatos. Oaspeții, deși au rămas în zece spre finalul meciului, au reușit să marcheze și ei golul de onoare în ultimele minute.

Returul campionatului începe duminică, 27 martie, iar AMEFA va juca primul meci în deplasare, cu Voința Sâncraiu, de la ora 16, pe terenul din Sâncraiu.

vineri, 11 martie 2022

Amical: AMEFA - Sporting Apahida 2-6 (1-1)

Duminică, 27 februarie, de la ora 15, AMEFA a jucat cel de-al treilea meci amical de dinaintea returului în compania echipei de Liga a 4-a ACS Sporting Apahida. La oaspeți a evoluat (și a făcut-o chiar foarte bine) și fostul jucător al AMEFA, Horațiu Brici, care de altfel a și contribuit în mod esențial la organizarea acestui meci amical.

AMEFA a evoluat în prima repriză cu: Alex Marchiș - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Andrei Nemeș, Robert Rus - Rareș Sucigahi, Giuseppe Perelli, Rareș Ciprian Câmpan - Mihnea Jurcă, Rareș Chesăuan, Adrian Blendea. În a doua repriză au mai jucat, printre alții: Denis Alexandru, Vlad Miron, Emil Trifan, Sebastian Chiș, David Nistor, Bogdan Puskas, Antonio Sălăjan, la care s-au adăugat și câțiva jucători aflați în probe. Lucian Baciu și Sergiu Bora au fost de asemenea prezenți, dar nu au putut juca, fiind în continuare accidentați.

Meciul a fost echilibrat în prima repriză. AMEFA a început surprinzător de bine, iar Adrian Blendea a trimis două șuturi năpraznice, care au nimerit barele porții adverse. În cele din urmă, AMEFA a deschis scorul în urma unui contraatac, finalizat cu aplomb de către Mihnea Jurcă: 1-0. Oaspeții au dominat teritorial jocul, și atacurile au devenit tot mai periculoase. După câteva intervenții bune ale fundașilor și ale portarului Alex Marchiș, Sporting Apahida a găsit o breșă și a reușit să egaleze îniante de pauză: 1-1.

În a doua repriză, cu mulți jucători noi în echipă, AMEFA nu a mai făcut față, iar oaspeții au marcat gol după gol, ajungându-se la un moment dat la 1-5. Rareș Suciaghi a mai redus din diferență, după o pasă foarte bună pe culoar dată de Antonio Sălăjan: 2-5. Diferența de patru goluri s-a refăcut în finalul jocului, când oaspeții au mai punctat odată, pentru 2-6, care a fost și scorul final. 

În ciuda înfrângerii, a fost un meci foarte util pentru AMEFA, iar pregătirile în vederea începerii returului continuă. Următorul joc amical se va disputa duminică, 13 martie 2022, de la ora 15, tot în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe terenul 2 (sintetic), în compania echipei Progresul Cornești (din Liga a 5-a, zona Gherla).