joi, 2 iunie 2016

Liderul și-a continuat seria victoriilor în retur: Viitorul Răscruci - AMEFA 4-1 (3-1)

Penultima etapă din acest campionat s-a desfășurat duminică, 29 mai 2016, iar AMEFA a avut de înfruntat, în deplasare, pe Avântul Răscruci, liderul detașat din Zona Cluj a Campionatului Județean. Meciul s-a disputat de la o oră neobișnuită, 12, la insistențele echipei organizatoare, și, în consecință, pe o căldură teribilă, care a avut efecte cu precădere în repriza a doua, când jucători de la ambele echipe au capotat fizic. AMEFA a avut din nou probleme de lot, prezentându-se doar următorii: Paul Șofron - Lucian Macri, Eugen Ciobanu, Emil Trifan, Marius Someșan - Daniel Șinca, Tiberiu Cirebea (66 Tudor Herlea), Lucian Dodea, Robert Rus - Cosmin Gorga, Radu Neag. În lipsa antrenorului Radu Mureșan, pe ”bancă” (mai corect spus, pe margine) au stat Raularian Rusu (președinte), Adrian Macavei și George Deac (accidentat).

 
În picioare: Mihai Benţa, Dragoş Conţ (cameramani), Raularian Rusu (preşedinte), Daniel Şinca, Lucian Dodea, Eugen Ciobanu, Tudor Herlea, Radu Neag, Paul Şofron, George Deac, Adi Macavei.
Jos: Robert Rus, Emil Trifan, Marius Someşan, Tiberiu Cirebea, Lucian Macri, Cosmin Gorga.
 
Partida a fost arbitrată de Adrian Teodor Roman la centru, Anghel Todea și Ionuț Bogdan Vescan - asistenți, toți din Cluj-Napoca. Observator a fost domnul Petre Rus (Cluj-Napoca).


Cartonașe galbene: Istvan Szasz (min. 63) respectiv Lucian Macri (50) pentru fault, Radu Neag (81) pentru părăsirea terenului de joc fără acordul arbitrului și Lucian Dodea (83) pentru fault. Cartonaș roșu: Mircea Eugen Ciobanu (AMEFA) - în minutul 53, pentru fault în postură de ultim apărător la Rareș Suciaghi.


AMEFA a început destul de bine meciul dar s-a stins după câteva faze de atac. În minutul 12 gazdele execută repede o lovitură liberă, surprinzând defensiva clujeană dezorganizată, și Gheorghe Alin Budean a scăpat singur cu Paul Șofron, pe care l-a driblat și a înscris: 1-0.


AMEFA dă imediat replica: la o minge în adâncime, fundașul gazdelor, Szasz Istvan, a greșit iar Radu Neag a profitat, trimițând pe lângă portar: 1-1 (minutul 15).

 
Urmează o lungă perioadă de dominare a echipei gazdă, care n-a găsit nicicum drumul spre gol, fie că mingile au fost apărate de Paul Șofron, fie că fundașii au intervenit de multe ori decisiv; de exemplu Emil Trifan a scos două mingi pe care scria ”gol” (la una dintre ele gazdele au reclamat henț).


În cele din urmă, inevitabilul s-a produs în min. 34: mingea centrată de pe partea dreaptă a fost reluată cu capul de același Gheorghe Alin Budean, sub transversală: 2-1.


Cu puțin înainte de pauză, după alte ratări, situația s-a clarificat cu totul: o altă centrare, de această dată de pe stânga și pe jos a fost reluată în poartă tot de Gheorghe Alin Budean după ce Mircea Eugen Ciobanu a ratat intervenția prin alunecare: 3-1 (min. 44).


În a doua repriză, AMEFA a rămas în zece după eliminarea lui Mircea Eugen Ciobanu, astfel că singurul obiectiv posibil era limitarea proporțiilor scorului. Gazdele s-au întrecut în a rata ocazie după ocazie, ajutate în acest sens și de Paul Șofron, care a făcut un meci cu adevărat senzațional, dar și de o defensivă care a rezistat eroic la asalturi. Căldura a jucat și ea un rol, unele ratări neputând fi altfel explicate. Situația s-a complicat în minutul 66 când s-a accidentat Tiberiu Cirebea iar în locul său n-a putut intra decât Tudor Herlea, portarul de rezervă, care însă în acest joc a evoluat ca extremă dreapta. În minutul 77 s-a accidentat și Radu Neag, care n-a mai putut fi înlocuit în lipsa altor rezerve, și care a și părăsit la un moment dat terenul de joc, fără a anunța însă arbitrul, motiv pentru care a primit un cartonaș galben.


Cu doi oameni în minus, AMEFA nu mai putea rezista mult și în min. 86 George Oroșan a reușit să puncteze din careu, stabilind scorul final: 4-1. Trebuie menționat că și în aceste condiții, de netă inferioritate numerică, AMEFA a avut două oportunități de a marca în a doua repriză: la o lovitură liberă de la mare distanță executată de Emil Trifan în bara laterală și la ultima fază a meciului când Marius Someșan, scăpat singur pe banda stângă, l-a lobat pe portarul gazdelor, dar fostul nostru jucător Andrei Kokeinyesdi a salvat de pe linia porții.


Mulţumim Mariei pentru poze!

Până la urmă AMEFA nu putea obține mai mult de la acest meci, în care echipa a avut totuși momente, în special în prima repriză, în care a jucat de la egal la egal cu liderul, iar în a doua repriză s-a apărat bine, în inferioritate numerică. Gazdele n-au impresionat dar au demonstrat că merită prima poziție în clasament, având câțiva jucători cu mult peste media campionatului.