joi, 22 iulie 2021

Cupa României, faza județeană: AMEFA - Viitorul Poieni 3-7 (1-4)

Cupa României, faza județeană (Cluj), a debutat duminică, 4 iulie 2021, cu sferturile de finală. Și asta pentru că doar 7 echipe din tot județul s-au înscris în această competiție, care s-a desfășurat ”pe repede înainte” în luna iulie 2021, contând pentru sezonul 2020-2021. Câștigătoarea Cupei României, faza județeană, a fost astfel stabilită după doar 3 săptămâni, sferturile de finală având loc în 4 iulie, semifinalele în 11 iulie și finala în 18 iulie.

Deși inițial s-au înscris 7 echipe, una dintre ele (Voința Pata) s-a și retras înainte de disputarea primului meci, astfel că două echipe, ACS Florești și Sudinox Vișea, s-au calificat direct în semifinale. AMEFA a avut însă (ne)șansa de a juca în sferturi cu campioana ultimei ediții a Ligii a 5-a Cluj, Viitorul Poieni, care s-a prezentat duminică, de la ora 19, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, cu un lot puternic, așa cum ne-a obișnuit. Meciul s-a încheiat cu exact același scor cu care s-a terminat și precedenta întâlnire oficială dintre cele două echipe: 3-7!

AMEFA a jucat cu: Tudor Herlea - Andrei Lakatos, Sebastian Chiș, Emil Trifan, Robert Rus - Giuseppe Perelli (55 Mirel Mureșan) - Marius Vlad Ciortea (46 Cosmin Hetea), Rareș Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan (66 Antonio Sălăjan), Lucian Baciu - Dan Zaharia. Antrenor-jucător: Emil Trifan.

Meciul a fost arbitrat de Cristian Brașovean la centru, ajutat de Bogdan Claudiu Stoica și Bazso-Magyar Tamás - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Szabó Gerő.

Cartonașe galbene: Emil Trifan (min. 26), respectiv Vasile Pop (min. 87).

În nota ultimelor întâlniri din anii precedenți, Viitorul Poieni a dominat destul de clar meciul, existând însă și câteva momente (puține), când rezultatul părea totuși în cumpănă. Un astfel de moment a fost chiar la început, când Rareș Suciaghi a ratat prima mare ocazie a meciului (min. 2). Oaspeții au replicat imediat: o minge peste apărarea gazdelor l-a lăsat pe Vasile Pop singur cu Tudor Herlea, îndeplinind o formalitate: 0-1 (min. 4). AMEFA încă nu-și revenise, când Viitorul Poieni a punctat din nou, prin Marian Alexandru Medrea, cu un șut plasat din colțul careului: 0-2 (min. 8). 

AMEFA a redus din diferență după doar câteva minute: o acțiune pe partea stângă a lui Rareș Suciaghi s-a încheiat cu o pasă decisivă în careu pentru Dan Zaharia, a cărui șut l-a învins pe portarul advers: 1-2 (min. 12). A urmat o perioadă de dominare accentuată a oaspeților, care au ratat numeroase ocazii, au și înscris, dar golul a fost anulat pentru offside, iar în min. 26, la o lovitură liberă din marginea careului, mingea a lovit bara laterală. N-a mai fost însă cazul peste alte trei minute, când o altă lovitură liberă, din lateral stânga, a fost executată foarte bine de Marian Alexandru Medrea: 1-3 (min. 29). Gazdele au încercat să revină din nou în joc, dar tot oaspeții au înscris, prin același Marian Alexandru Medrea (hat-trick), care s-a desprins în careu și l-a învins pe Tudor Herlea cu un șut la colțul lung: 1-4 (min. 38). Acesta a fost și scorul pauzei.

În a doua repriză, canicula s-a mai potolit, iar AMEFA a început destul de curajos, cu atacuri destul de susținute. La o astfel de acțiune ofensivă, Robert Rus a fost faultat în apropierea careului, iar Giuseppe Perelli a executat perfect lovitura liberă, direct în vinclu: 2-4 (min. 51). Entuziasmul de început de repriză al gazdelor n-a ținut prea mult, fiindcă Vasile Pop a reușit să restabilească diferența de trei goluri, după o fază în care a driblat și portarul: 2-5 (min. 57). După doar două minute, Rareș Suciaghi a șutat foarte frumos, puternic și plasat, reducând din nou diferența: 3-5 (min. 59).

A urmat iarăși o perioadă în care AMEFA a forțat înscrierea a încă unui gol, fiindcă la 5-4 orice se putea întâmpla. Oaspeții au abordat mai precaut partida și, după o perioadă destul de lungă de echilibru, au reușit în cele din urmă să înscrie din nou, și încă chiar de două ori, prin același Marian Alexandru Medrea (min. 74 și 78), care a stabilit scorul final: 3-7. De remarcat faptul că, deși au marcat 7 goluri, practic doar doi jucători de la Viitorul Poieni s-au numărat printre marcatori, iar Marian Alexandru Medrea a marcat 5 goluri!

La AMEFA s-au văzut din nou anumite deficiențe în faza defensivă, și în condițiile unor absențe, dar în ofensivă lucrurile s-au mișcat destul de bine, și, în ciuda înfrângerii la un scor mai neobișnuit, echipa a ieșit cu fruntea sus din competiție.

Urmează o vară lungă... la sfârșitul căreia sperăm ca sezonul 2021-2022 al Ligii a 5-a să înceapă normal și firesc.