Blogul echipei AS AMEFA din Campionatul Județean Cluj, Zona Cluj: Florin Matei nu mai este printre noi

De ieri, 28 septembrie 2022, ne-a părăsit Florin Matei, la doar 62 de ani. Scriitor, poet, jurnalist (în special de sport), epigramist, rebusist, om de cultură, lider de sindicat, patriot, bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, a fost un adevărat OM în toate sensurile posibile, a luptat mereu pentru dreptate socială și adevăr.

Florin Matei, pe peronul gării din Arad. Sursa: pagina de Facebook a lui Florin Matei

Florin Matei s-a născut pe 1 iunie 1960 în satul Zdrapți, comuna Crișcior, aproape de Brad (județul Hunedoara), într-o familie simplă de moți crișeni. A urmat școala generală din satul natal, și apoi Liceul Industrial din Gurabarza (Crișcior). Încă din copilărie și adolescență au devenit evidente două dintre marile sale pasiuni: scrisul și fotbalul, care mai târziu aveau să se și înlănțuiască, în meseria de gazetar sportiv, dar și în multe dintre povestirile sale, dintre care unele evocă întâmplări de pomină din lumea fotbalului local, având ca subiect echipele Avântul Zdrapți, Vulturii Zdrapți (da, micuțul sat avea chiar două echipe de fotbal), Metalul Crișcior sau Aurul Brad. Marea sa dragoste a fost însă echipa arădeană UTA, iar din străinătate, echipe precum Athletic Bilbao, Torino și 1. FC Köln, cărora le-a rămas fidel toată viața, deși nu erau neapărat echipe de prim rang în campionatele unde evoluau.

Din 1982, Florin Matei s-a mutat la Arad, unde a primit un loc de muncă în cadrul CFR, și a avut șansa de a urmări în direct meciurile echipei sale favorite, UTA. Cum însă locuia la doar doi pași de stadionul CFR-Vagonul, și cum era angajat la CFR, venea deseori și la meciurile de acasă ale echipei Rapid Arad, care se formase prin fuziunea dintre CFR Arad și Vagonul Arad (fosta AMEFA). Și da, ați ghicit, asta era și una dintre conexiunile cu AMEFA... dar mai urmează. Rapid Arad a evoluat câțiva ani (1980-1984) în divizia B, după care a coborât în divizia C, iar fuziunea a luat sfârșit, astfel că pe scena fotbalistică arădeană au apărut iar echipele Vagonul Arad și CFR Arad. În 1989, Vagonul a promovat în divizia B, iar din 1991 s-a numit Astra (după numele Fabricii de Vagoane). În 1999, din cenușa a ceea ce fusese Astra Arad, s-a înființat un nou club, CS ACU Astra Trinity Arad, care a pierdut din 2001 finanțarea din partea Fabricii de Vagoane, așa că a rămas doar cu numele de ACU Arad, până la desființare, în 2011.

După 1990, pe lângă activitatea sa de zi cu zi din CFR, la care s-a adăugat curând și cea de lider de sindicat al ceferiștilor arădeni (și nu numai), Florin Matei a devenit editorialist și reporter la săptămânalul regional ”Fotbal Vest” (cu sediul în Timișoara), unde s-a remarcat prin cronicile sale sportive și prin spiritualitatea editorialelor sale, unul dedicat mereu echipei UTA, ”Bulina alb-roșie”, și un altul cu caracter general, legat de fotbal, intitulat ”Foglia seca”. Activitatea sa de jurnalist s-a desfășurat pe parcursul a peste două decenii, perioadă în care a devenit unul dintre cei mai reputați și respectați ziariști sportivi din partea de vest a țării.

Din anul 2007, a fost angajat la clubul ACU Arad, care, după demolarea stadionului CFR-Vagonul, își desfășura meciurile de pe teren propriu pe stadionul ”Motorul” din cartierul Aradu Nou, redenumit pompos ”Stadionul Municipal”, după ce Primăria Arad a făcut unele mici investiții pe acest stadion, în compensație pentru demolarea unui stadion cu o capacitate de aproape 10 ori mai mare.

La ACU Arad, Florin Matei a fost ofițer de presă, purtător de cuvânt, organizator de competiții, administrator delegat. A ajutat la modernizarea clubului, la crearea unei echipe competitive. După retrogradarea din 2005, când se părea că echipa se va desființa, ACU Arad evolua în divizia C, având ca președinte pe Gheorghița (Geta) Onu, iar ca finanțator principal, dacă nu chiar unic, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, reprezentată în principal de domnul rector Aurel Ardelean, mare iubitor al fotbalului. Florin Matei a pus serios umărul la promovarea în divizia B la sfârșitul sezonului 2007-2008, precum și la cea din sezonul 2009-2010. Din păcate, de fiecare dată, ACU Arad nu a reușit să se mențină în al doilea eșalon fotbalistic, retrogradând în divizia C (Liga a 3-a) atât la capătul sezonului 2008-2009, cât și după cel din 2010-2011. Din nefericire, retrogradarea din 2011 a coincis cu desființarea echipei, deoarece Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” nu a mai avut puterea financiară de a mai susține o echipă de fotbal, nici măcar la nivelul Ligii a 3-a. ACU a fost astfel una din multele echipe de fotbal care au căzut victime crizei economice din 2008-2009, care în fotbal (și în alte domenii) s-a mai făcut simțită pentru câțiva ani.

Florin Matei (în mijloc), alături de foștii săi colaboratori de la ACU Arad, Costel Bogoșel (stânga) și Alexandru Țamboi (dreapta), în 2021. Sursa: pagina de Facebook a lui Florin Matei

La ACU Arad a colaborat cu antrenorii Costel Bogoșel și Alexandru Țamboi, precum și cu regretatul Mircea Cernatari. De asemenea, a avut o relație bună cu președinta Geta Onu și cu jucătorii.

Din anii petrecuți la ACU Arad, Florin Matei a povestit numeroase întâmplări, unele savuroase. Redăm aici doar una dintre ele, povestită pe Facebook în 2022:

”În urmă cu mai mulți ani, am activat o perioadă de timp la clubul de fotbal ACU Arad. Ba ofițer de presă, ba purtător de cuvânt, ba organizator de competiții, ba administrator delegat. În fiecare an aveam un alt statut, funcție de cerințe și necesități.
Aveam o geantă de piele, pe vremea aceea, la care țineam foarte mult. În geanta cu pricina îmi țineam documente și acte de la club. Când echipa evolua în deplasare, geanta adăpostea și carnetele de joc ale ,,universitarilor" mei. Ei bine, în fiecare deplasare, eu eram ,,tratat" special de către spectatorii din tribune. De fiecare dată când traversam terenul spre banca noastră de rezerve, publicul mă lua în colimator: ,,Huo, mafiotule! Ce ai în geanta aia, bani? Ai venit să cumperi arbitrii, vreți să ne bateți cu japca? Huo, banditule!"
În fața unei astfel de atitudini ostile (din nimic), preferabil era să nu comiți niciun gest de sfidare ori de sictir, ci să-ți vezi în liniște de drum.
La finalul meciului, dacă echipa noastră era învinsă (ceea ce nu se întâmpla prea rar), spectatorii deveneau brusc sarcastici și miștocari: ,,Nu ți-a mers, așa-i, mafiotule?" Eu intram, atunci, în jocul lor, ca să destind și mai mult atmosfera, și le zâmbeam cu condescendență, dând din cap a aprobare.
Faine timpuri!”

Florin Matei, cu mustață și cravată, cu geanta sa, la unul din meciurile jucate de ACU Arad cu Minerul Lupeni. Sursa: pagina de Facebook a lui Florin Matei

Cu siguranță, nu este cea mai reprezentativă poveste, din ”tolba” mereu plină a lui Florin! De altfel, o parte din aceste povești și povestiri din lumea fotbalului au fost adunate într-un volum, o carte intitulată ”Fotbalul care odinioară zâmbea” (Editura Mirador, Arad, 2017). Cartea a fost premiată de autoritățile arădene (deși autorul nu a avut deloc cuvinte de laudă pentru acestea), și a fost lansată în multe orașe mai mari sau mai mici din vestul țării, oamenii de fotbal din aceste părți venind în număr mare pentru a achiziționa cartea și pentru a obține un autograf de la autor. Cu toate acestea, Florin Matei a rămas cu o durere în suflet - deși cartea s-a lansat în multe orașe și chiar și în comune mai mici din apropierea Bradului, precum Ribița sau Baia de Criș, tocmai în orașul său cel mai apropiat de suflet, Brad, și în comuna sa natală, Crișcior, nu s-a găsit niciodată timp și spațiu pentru un astfel de eveniment.

Ar fi trebuit să fie doar un prim volum dintr-o serie care să includă și povestiri mai ”actuale”, cele din carte fiind predominant din perioade mai vechi. N-a mai fost să fie... De câțiva ani s-a luptat cu o boală necruțătoare, în ciuda căreia a continuat să scrie până la ultima suflare. Bucuria sa cea mai mare a fost familia: soția care i-a fost mereu alături, copiii care s-au realizat profesional și personal, nepoții pe care și i-a dorit și cu care a apucat să se joace și să-i îmbrățișeze. A avut și foarte mulți prieteni.

Pe final, redăm una din poeziile lui Florin Matei, scrisă în 1986, publicată ulterior, și pe care, poate nu întâmplător, autorul a republicat-o pe pagina sa de Facebook în luna mai a acestui an:

SUNT RĂNITUL!

Sunt rănitul de pe-un câmp de luptă,

Prăbușit a moarte, într-o rânâ,

Am plămânii sparți și mâna ruptă,

Și-mi țâșnește sânge cald din vână.

Zac aici, în praf, fără putere,

Iar tăcerea morții mă-mpresoară,

Milă și-ndurare n-am cui cere,

Ca să pot trăi și-a doua oară.

Îmi aduc aminte ce palavre

Îmi turna cu patos generalul,

Cum zicea să calc peste cadavre