marți, 31 decembrie 2019

La Mulți Ani 2020!

În aceste clipe de final de an, de bilanț, urăm tuturor jucătorilor, staff-ului, suporterilor, tuturor celor ce ne sunt alături într-un fel sau altul, precum și adversarilor, un An Nou Fericit, cu sănătate și împliniri pe toate planurile!
La Mulți Ani!

marți, 24 decembrie 2019

Crăciun Fericit! Kellemes karácsonyi ünnepeket! Merry Christmas! Fröhliche Weihnachten! Feliz Navidad! Joyeux Noël! Vesele Vianoce!

AS AMEFA urează ”Sărbători fericite” tuturor jucătorilor, staff-ului tehnic, suporterilor, adversarilor, și tuturor celor care, într-un fel sau altul, au fost implicați în viața asociației noastre sau sunt alături de noi. Fie ca Moș Crăciun să vă aducă tot ce vă doriți!


duminică, 22 decembrie 2019

Turul se încheie cu o înfrângere la scor: AS Borșa - AMEFA 7-0 (2-0)

Ultima etapă din turul de campionat s-a jucat duminică, 24 noiembrie, de la ora 14. AMEFA a avut parte de una dintre cele mai lungi deplasări, la Borșa, unde, pe o vreme bună pentru fotbal (puțin cam rece și cu ceva vânt), a încasat o înfrângere la un scor care nu mai merită comentarii, cea mai drastică din acest sezon. Este totodată al treilea meci din acest an când AMEFA nu reușește să înscrie (după 0-3 cu Viitorul Sânpaul și 0-2 cu Inter Dezmir) și al doilea meci consecutiv în care echipa încasează șapte goluri, după cel de acasă cu Viitorul Poieni, încheiat 3-7. Există și unele circumstanțe atenuante, date de calitatea proastă a terenului (denivelat și tare) și a gazonului, aflat totuși în condiții ceva mai bune decât știam. Jucătorii de la AMEFA au avut clar probleme de adaptare, pe care gazdele nu le-au avut, dovadă că în minutul 11 aveau deja 2-0. Pe când și oaspeții păreau să își fi revenit, Emil Trifan a primit cartonaș roșu, în min. 47, după care, în zece, AMEFA nu a mai făcut față, primind gol după gol în repriza secundă.

 Echipele și brigada de arbitri la startul partidei. AMEFA (în roșu), a început cu (de la stânga la dreapta): Robert Rus, Rareș Ciprian Câmpan, Sebastian Chiș, Ovidiu Varo, Marius Someșan, Aurel Moisa, Alex Chertes, Vlad Pop, Rareș Suciaghi, Paul Șofron și Emil Trifan (căpitanul echipei). Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Sebastian Chiș, Vlad Pop (61 Marius Vlad Ciortea), Emil Trifan, Robert Rus - Marius Someșan, Rareș Ciprian Câmpan (56 Ionuț Pintilie) - Alex Chertes, Ovidiu Varo (61 Ovidiu Bozdog), Aurel Moisa (70 Antonio Sălăjan) - Rareș Suciaghi. Antrenor-jucător: Emil Trifan. De pe margine au mai încurajat echipa: Lucian Baciu (accidentat), Tudor Herlea (accidentat), Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Cristian Cosmin Brașovean la centru, ajutat de Bazso-Magyar Tamás și Bogdan Săbăduș - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Szöke Francisc (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Nicușor Bochiș (min. 71), respectiv Ionuț Pintilie (min. 64).
Cartonaș roșu: Emil Trifan (min. 47) - pentru fault în postură de ultim apărător.
Gazdele au început foarte bine și au ratat o ocazie uriașă în min. 3, când un atacant a trimis pe deasupra porții din centrul careului. N-a durat însă prea mult și au deschis scorul: Emil Trifan a degajat într-un adversar, mingea a ricoșat norocos la Marius Vasile Cioban, care, fără marcaj, a intrat în careu și a trimis precis, la colțul lung: 1-0 (min. 5).
La faza imediat următoare, AMEFA a ratat cea mai mare ocazie din tot meciul: Rareș Suciaghi a scăpat singur spre poarta adversă, dar terenul i-a jucat o festă în momentul finalizării, el șutând mult peste poartă.
AS Borșa a continuat să preseze și, după o intervenție salutară a lui Paul Șofron în min. 10, gazdele și-au dublat avantajul prin același Marius Vasile Cioban, care a trecut ca prin brânză prin defensiva oaspeților, cu mingea la picior, și l-a învins din nou pe Paul Șofron: 2-0 (min. 11).
Din acest moment, ocaziile la ambele porți s-au mai rărit. Gazdele au cedat încetul cu încetul inițiativa, deși au rămas la fel de periculoase, punând de mai multe ori la grea încercare apărarea AMEFA. Oaspeții s-au adaptat din mers la condițiile de joc și au început să pună probleme tot mai mari, având câteva șanse bune de a reduce din handicap, prin Ovidiu Varo (șut din afara careului, scos miraculos de portar) și Alex Chertes (două șuturi bune, unul reținut de portar, unul puțin pe lângă poartă). Erau semne că AMEFA ar putea reveni în joc.
Repriza secundă a început însă cât se poate de prost pentru AMEFA, deoarece la una din primele acțiuni de atac ale gazdelor, Emil Trifan a comis un fault la aproximativ 25 de metri de poartă, interpretat de arbitru ca fiind în postură de ultim apărător, motiv pentru care i-a acordat cartonașul roșu. Menționăm că la o fază aproape identică din meciul precedent al AMEFA, cu Viitorul Poieni, arbitrul acelei dispute a acordat doar cartonașul galben jucătorului de la Poieni. Câți arbitri, atâtea interpretări! Acesta este, deocamdată, singurul cartonaș roșu încasat de un jucător de la AMEFA în actuala stagiune.
Cert este că acest cartonaș roșu a destabilizat defensiva oaspeților, unde Emil Trifan juca un rol principal. AMEFA nu a renunțat nici la ideea de a reveni în joc, și a continuat să atace, lăsând apărarea descoperită, fapt de care au profitat la maxim gazdele, care s-au distanțat decisiv pe tabelă în câteva minute. Mai întâi, după o minge în adâncime și o pasă în lateral, Radu Florin Coste a depășit în viteză fundașii de la AMEFA și, după o cursă de la centrul terenului, a trecut și de Paul Șofron și a înscris în poarta goală: 3-0 (min. 52). Apoi, după o aruncare de la margine, Marius Vasile Cioban a trecut în viteză de Vlad Pop și a trimis la colțul lung: 4-0 (min. 55). Peste doar un minut, același Marius Vasile Cioban, golgeterul zilei, a trimis un lob de la vreo 40 de metri peste Paul Șofron, pentru 5-0 (min. 56).
Cam din acest moment, ”măcelul” a luat o pauză de mai bine de 30 de minute, timp în care gazdele nu au mai forțat, iar apărarea oaspeților a făcut mai bine față, ba chiar am asistat și la câteva șarje ofensive ale oaspeților, fără prea mari sorți de izbândă.
Pe final, totuși, poate pentru spectatorii veniți mai târziu, gazdele au mai punctat de două ori. Prima dată, după o pasă în flancul stâng, același Marius Vasile Cioban a driblat tot ce i-a ieșit în cale, inclusiv pe portarul Paul Șofron și a punctat pentru 6-0 (min. 88), fiind totodată al cincilea său gol! La faza imediat următoare, acțiunea a plecat de data aceasta din flancul drept, pasa i-a fost adresată lui Radu Florin Coste în centrul careului, iar acesta nu a ratat: 7-0 (min. 89). 
AMEFA încheie dezastruos turul de campionat, mai ales prin prisma acestui scor sever. Chiar și așa, echipa rămâne pe locul 9 în clasament (din 14 echipe), la egalitate de puncte chiar cu AS Borșa, aflată pe locul 10, din cauza... golaverajului! Față de ultimii doi ani, când echipa avea mai puține puncte la finalul turului și se afla pe o poziție mai joasă în clasament, este totuși un progres: în cele 13 partide din tur, AMEFA a înregistrat 5 victorii și 8 înfrângeri, deci 15 puncte, golaveraj 34-43 (-9), stricat tocmai pe final, în ultimele două etape, când echipa a înscris trei goluri și a primit... 14. Merită menționat și parcursul bun din Cupa României, unde AMEFA a ajuns iar în turul 3, fiind eliminată la penalty-uri de o echipă de Liga a 4-a (Someșul Gilău).
Sperăm ca pauza de iarnă să fie un sfetnic bun, și, în retur, echipa să aibă o evoluție mai bună.

sâmbătă, 21 decembrie 2019

Liderul s-a impus fără prea multe emoții: AMEFA - Viitorul Poieni 3-7 (1-2)

După victoria de la Vlaha, jucătorii de la AMEFA aveau speranțe că vor reuși să pună probleme liderului, Viitorul Poieni, mai ales că de mult nu mai reușiseră să câștige în fața acestei echipe, iar meciul s-a desfășurat pe teren propriu, în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, duminică, 17 noiembrie, de la ora 14. Pe o vreme bună pentru fotbal, incertitudinea privind câștigătoarea partidei s-a menținut până prin minutul 60, după care oaspeții s-au desprins decisiv, singura problemă care s-a mai pus fiind aceea a dimensiunii scorului. Oricum, comparativ cu precedentele partide, când cei de la Poieni conduceau cu 5-0 sau 6-0 încă din minutul 30, se poate spune că este o adevărată performanță.

 AMEFA, în albastru, înaintea începerii jocului. De la stânga la dreapta, începând din plan depărtat, de lângă jucătorii oaspeților (în roșu): Emil Trifan (căpitanul echipei), Paul Șofron, Rareș Suciaghi, în spatele său se vede, în negru, domnul asistent Romeo Dumitriu, Robert Rus, Andrei Lakatos, așezat pe banca de rezerve se vede Ionuț Pintilie, Bogdan Puskas, Alex Chertes, Lucian Baciu, se vede pe bancă, având o cârjă, Cosmin Hetea, Sebastian Chiș, în spate, în picioare, domnul Gabriel Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan și doi dintre accidentați, Vlad Pop și Tudor Herlea. Foto: Raularian Rusu.
Pentru AMEFA au evoluat: Paul Șofron - Sebastian Chiș, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Robert Rus (75 Antonio Sălăjan) - Marius Someșan (59 Ionuț Pintilie), Rareș Ciprian Câmpan (68 Ovidiu Varo) - Alex Chertes (68 Vlad Ciortea), Lucian Baciu, Bogdan Puskas (59 Ovidiu Bozdog) - Rareș Suciaghi. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Pe bancă au mai fost: Tudor Herlea (accidentat), Giuseppe Perelli (accidentat), Vlad Pop (accidentat), Cosmin Hetea (grav accidentat, în așteptarea operației), Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și, în a doua repriză, domnul profesor Florin Moldovan.
Au arbitrat: Ioan Florin Câmpean la centru, Tudor Horea Punteaș și Szekely Zsolt - asistenți (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Ioan Maja (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Raul Vasile Negru (min. 13), Emanuel Rareș Negru (min. 30) și Bogdan Ionuț Ienec (min. 85) - toți de la oaspeți.

 Cele două echipe și brigada de arbitri la startul partidei. AMEFA, în albastru, a început cu (de la stânga la dreapta): Sebastian Chiș, Rareș Ciprian Câmpan, Lucian Baciu, Alex Chertes, Bogdan Puskas, Andrei Lakatos, Robert Rus, Marius Someșan, Rareș Suciaghi, Paul Șofron și Emil Trifan. Foto: Raularian Rusu.
Cei de la Viitorul Poieni au început în forță și s-au desprins relativ repede pe tabelă. Mai întâi, Marian Alexandru Medrea a fost lansat în banda dreaptă, a intrat în careu și, deși aflat în unghi destul de închis, a șutat sub transversală, la colțul scurt, surprinzându-l pe Paul Șofron: 0-1 (min. 8).

 În cursă spre primul gol. Foto: Viitorul Poieni (pagina de Facebook)

Aproape imediat diferența se putea dubla, dar Paul Șofron a avut două intervenții salvatoare consecutive. La poarta cealaltă, Rareș Suciaghi a scăpat liber, dar a fost faultat din spate la marginea careului de Raul Vasile Negru (min. 13). Arbitrul a considerat că este suficient cartonașul galben, deși erau circumstanțe de cartonaș roșu, fiind vorba de ultimul apărător, iar lovitura liberă n-a avut nici un rezultat. S-a făcut în schimb 0-2, după o frumoasă acțiune colectivă a oaspeților, desfășurată pe centru, și încheiată cu o pasă decisivă la Emanuel Rareș Negru, care, aflat suspect de liber (și posibil în offside, nesemnalizat), a trimis pe lângă Paul Șofron, dublând avantajul oaspeților (min. 16).

 Golul de 2-0 al oaspeților, marcat de Emanuel Rareș Negru cu toată opoziția lui Paul Șofron, sub privirile lui Andrei Lakatos. Foto: Viitorul Poieni (pagina de Facebook)
La acest scor, jocul s-a mai echilibrat. Tot oaspeții au avut ocaziile mai mari, între care și o lovitură liberă de la mare distanță, dar bine executată, mingea lovind bara transversală (min. 30). Paul Șofron a mai avut câteva intervenții salutare, îndeosebi la marginea careului sau chiar în afara careului, suplinind fundașii centrali la fazele în care oaspeții au trimis mingi lungi, peste linia acestora.
AMEFA a revenit oarecum în joc spre finalul reprizei: la o centrare puternică de pe partea dreaptă a lui Alex Chertes, portarul oaspeților a respins imprudent în față, iar Rareș Suciaghi, pe fază, a trimis mingea puternic, în poartă: 1-2 (min. 39), scor cu care avea să se încheie repriza.

 Rareș Suciaghi, aici într-un duel aprig pentru minge cu un fundaș advers, a adus speranța în tabăra gazdelor cu golul de 1-2. Foto: Viitorul Poieni (pagina de Facebook)
În repriza a doua, suspansul s-a mai păstrat doar vreun sfert de oră, timp în care ambele echipe au marcat o dată. Prima dată, oaspeții: o minge plimbată fără prea multe opreliști în careul gazdelor, a fost în cele din urmă întoarsă la Emanuel Rareș Negru care, demarcat, a trimis liniștit în plasă: 1-3 (min. 52). AMEFA a replicat prin Marius Someșan, care a înscris cel mai frumos gol al meciului, cu un șut de excepție de la marginea careului, în vinclu, deși era talonat de doi adversari: 2-3 (min. 57).
Viitorul Poieni a rezolvat repede soarta meciului, în șapte minute, între min. 60 și min. 67, când scorul a luat proporții, de la 2-3 la 2-6. Mai întâi, o minge trimisă la întâlnire în careu a fost reluată în plasă de Marian Alexandru Medrea: 2-4 (min. 60). Gazdele, care au jucat mai avântat, în încercarea de a egala, au părut să acuze șocul, și au primit imediat încă un gol: la o centrare de pe stânga, mingea a fost întoarsă în centru la Emanuel Rareș Negru, care a șutat plasat: 2-5 (min. 63). Apoi, Medrea Marian Alexandru a finalizat din careu, la o minge la care Emil Trifan a pierdut prim-planul: 2-6 (min. 67).

 Oaspeții s-au desprins în repriza a doua. Bogdan Ienec, în roșu, aflat aici între Robert Rus (cu spatele) și Lucian Baciu. Foto: Viitorul Poieni (pagina de Facebook)
La acest scor, lucrurile s-au mai liniștit. Ambele echipe au mai avut ocazii, dar goluri au apărut abia în ultimele minute. În min. 85, Ionuț Pintilie a comis un fault în propriul careu, arbitrul a acordat penalty, dar oaspeții au încercat o schemă care nu le-a ieșit. AMEFA a mai redus din diferență: un un-doi început în propria jumătate de Rareș Suciaghi și Lucian Baciu a fost dus până în careul advers, cu Lucian Baciu pasând decisiv de pe partea dreaptă, și Rareș Suciaghi reluând din 6 metri: 3-6 (min. 88). La ultima fază a jocului, Marian Alexandru Medrea a mai punctat odată, cu un șut din interiorul careului, de pe partea dreaptă: 3-7 (min. 90+2).
Este o înfrângere dureroasă pentru AMEFA, care venea după o perioadă bună, dar succesul oaspeților nu poate fi contestat. Viitorul Poieni a jucat clar mai bine, au avut mai multe ocazii, și, din câte am văzut în acest tur de campionat, își merită cu prisosință fotoliul de lider.