sâmbătă, 29 septembrie 2018

Primul egal: Progresul Sânnicoară - AMEFA 2-2 (1-1)

AJF Cluj nu se dezminte și a programat și în acest campionat, 2018-2019, o etapă intermediară, miercuri, 26 septembrie, de la ora 17. AMEFA a avut de jucat în deplasare, cu Progresul Sânnicoară; dacă meciul ar fi fost pe teren propriu, cel mai probabil ar fi avut loc în nocturnă, de la ora 20, și ar fi putut participa mai multă lume. Așa, jucătorii care au un servici ce presupune un program până la ora 17 (sau după) nu aveau cum să ajungă în timp util la Apahida, unde s-a desfășurat partida, pe stadionul ”Vasile Moga”.
Pe o vreme frumoasă și pe un gazon bun, în fața a circa 20 de spectatori (majoritatea neutri, dar unii au ajuns în cele din urmă să țină cu AMEFA), au evoluat formațiile:
Progresul Sânnicoară: Rareș Călin Mărișan - Mircea Florin Manea, Andrei Mirel Pascu, Daniel Petrică Șter, Gabriel Popan, Alex Răzvan Prisăcariu, Alex Dorin Păcurar, Dragoș Bogdan Popa (46 Mihai Ilie Lorincz), Cornel Nichiteanu (46 Vasile Dan Bob), Andrei Ionuț Nichiteanu, Dănuț Marian Mihalcea (72 Octavian Onica). Rezervă neutilizată: Vasile Alin Antal. Antrenor: Radu Păcurar.
AMEFA: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Marius Someșan - Andrei Nemeș (60 Adrian Berchi), Rareș Ciprian Câmpan, Alex Chertes - Cosmin Hetea, Giuseppe Perelli, Lucian Baciu. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea, Victor Iovănescu (accidentat). Au mai fost alături de echipă: Raularian Rusu și Cosmin Matifălean (cameraman).
A arbitrat o brigadă clujeană, cu Adrian Teodor Roman la centru, Anghel Todea și David Suba - asistenți. Observator a fost domnul Vasile Marc, președintele AJF Cluj.
Cartonașe galbene: Emil Trifan (min. 33) și Cosmin Hetea (min. 85).
Cartonaș roșu: Horațiu Moldovan (min. 29).
Meciul a început cu aproape un sfert de oră întârziere, din cauza faptului că echipele nu s-au putut strânge la timp și a durat puțin mai mult completarea rapoartelor de joc.
AMEFA a părut echipa mai hotărâtă, care a și deschis scorul destul de repede: Lucian Baciu a profitat de o uriașă eroare defensivă a gazdelor, l-a driblat și pe portarul Rareș Călin Mărișan și a trimis mingea în poarta goală: 0-1 (min. 8). Replica celor de la Progresul a venit destul de repede: Dănuț Marian Mihalcea a beneficiat de o ieșire greșită la offside a defensivei oaspeților, a scăpat singur cu Paul Șofron, și a trimis pe lângă acesta: 1-1 (min. 15). Oaspeții au mai avut câteva situații bune de a înscrie, prin Giuseppe Perelli și Cosmin Hetea, dar aceștia nu au reușit să finalizeze. În min. 29 însă Horațiu Moldovan a comis un fault în postură de ultim apărător (oare?) în afara careului și a fost eliminat destul de ușor de arbitru, deși a fost o simplă ținere de tricou și s-a petrecut în dreptul liniei de fundași ai AMEFA, care erau destul de aproape, și, chiar dacă acțiunea se petrecea perpendicular pe poartă, nu era o situație atât de clară de gol.
În fine, AMEFA a rămas (din nou!) în zece oameni și a jucat în inferioritate numerică restul partidei. Ceea ce trebuie remarcat însă este că această inferioritate nu s-a văzut pe teren, jucătorii de la AMEFA mobilizându-se exemplar și dominând în multe momente jocul! Chiar și pe finalul primei reprize, ocaziile mai clare le-au aparținut oaspeților, în special cea a lui Cosmin Hetea, care a scăpat singur cu portarul, dar nu l-a putut învinge pe acesta.
În repriza secundă, gazdele au încercat mai mult să se apropie de poarta lui Paul Șofron, și au fost într-adevăr destule momente de presiune la poarta acestuia, și câteva oportunități mari de a înscrie. Jucătorii de la AMEFA s-au organizat destul de bine în defensivă, cu Rareș Ciprian Câmpan coborât în postură de fundaș central după eliminarea lui Horațiu Moldovan. Oaspeții au reușit mai multe contraatacuri tăioase, în care fragila defensivă a celor de la Sânnicoară a fost uneori depășită, iar în min. 56, după un astfel de contraatac, Lucian Baciu a reușit dubla: 1-2.
Din păcate, nici acest avantaj n-a rezistat foarte mult pe tabelă, pentru că gazdele au egalat după o fază foarte bine lucrată, cea mai bună a lor din întreaga partidă, cu combinații și pase precise, care l-au adus pe Andrei Ionuț Nichiteanu în poziție de finalizare: 2-2 (min. 62).
A doua jumătate a reprizei secunde a adus mai multe ocazii la cele două porți decât tot restul meciului. Ambele echipe au avut numeroase oportunități de a ”da lovitura”, unele mai clare decât altele. Paul Șofron a fost nevoit să intervină decisiv în 4 situații de unu contra unu cu atacanții adverși. La poarta gazdelor, Cosmin Hetea a fost de mai multe ori în prim-plan dar n-a reușit finalizarea, dar ocazia cea mai mare i-a aparținut lui Giuseppe Perelli, care a trimis mingea printre picioarele portarului, aceasta se îndrepta spre poarta goală... dar smocurile de iarbă i-au schimbat ușor traiectoria și mingea a lovit bara laterală!
De asemenea, în minutele de prelungire, după o serie de cornere la poarta gazdelor, o minge centrată de Cosmin Hetea în fața porții a fost reluată de la câțiva metri de Andrei Lakatos pe lângă poartă, dintr-o poziție de unde se spune că e mai greu să ratezi decât să dai gol.
Totuși, ținând cont de numărul ocaziilor și de perioadele de dominare, rezultatul este echitabil. Dacă AMEFA ar fi rămas în efectivul complet, poate că erau motive de supărare pentru faptul că nu au fost obținute cele trei puncte în fața unei echipe, Progresul Sânnicoară, care a părut mai slabă în 11 contra 10.
Este primul egal pentru AMEFA din acest sezon de campionat, după două victorii (ambele în deplasare) și două înfrângeri (ambele acasă), astfel echipa își menține invincibilitatea pe teren străin. Sperăm totuși ca AMEFA să ”spargă gheața” și pe teren propriu, duminică, 30 septembrie, de la ora 17, când va întâlni din nou pe Someșul II Gilău, echipă cu care a jucat recent în Cupa României, meci în care s-a înregistrat același rezultat de egalitate (2-2), AMEFA calificându-se după loviturile de departajare.

marți, 25 septembrie 2018

Echipament nou, inaugurat cu o înfrângere la scor: AMEFA - Viitorul Poieni 1-7 (0-5)

În primăvară, AMEFA pierdea cu 7-1 meciul de la Poieni... iar duminică, 23 septembrie, de la ora 17, istoria s-a repetat suspect de exact. Oaspeții, Viitorul Poieni, campioana en-titre a Ligii a 5-a, zona Cluj, a administrat echipei AMEFA cea mai severă înfrângere pe teren propriu din istorie, 1-7, după un joc controlat de la un capăt la celălalt. Scorul era 0-5 încă din minutul 30, poate un pic cam sever după aspectul general al jocului.

 AMEFA în noul echipament roșu-negru, înainte de jocul cu Viitorul Poieni.
Rândul de sus: Raularian Rusu, Paul Șofron, Radu Neag, Robert Rus, Ionuț Pintilie, Lucian Baciu, Giuseppe Perelli, Victor Iovănescu, Andrei Nemeș.
Rândul de jos: Rareș Ciprian Câmpan, Emil Trifan, Marius Someșan, Cosmin Hetea, Adrian Berchi, Horațiu Moldovan, Alex Chertes.
În fața a doar câțiva spectatori, pe o vreme bună pentru fotbal, s-au aliniat formațiile:
AMEFA: Paul Șofron - Marius Someșan, Horațiu Moldovan, Emil Trifan (cpt.), Robert Rus (46 Adrian Berchi) - Cosmin Hetea (63 Andrei Nemeș), Alex Chertes, Rareș Ciprian Câmpan, Lucian Baciu - Radu Neag (68 Ionuț Pintilie), Giuseppe Perelli. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Rezervă neutilizată: Victor Iovănescu (accidentat). Au mai fost alături de echipă: Raularian Rusu, Cosmin Matifălean (cameraman).
Viitorul Poieni: Eugen Todea - Flaviu Corchiș, Raul Negru, Dan Todoruț, Claudiu Purcel (46 Claudiu Radu), Marius Radu (55 Rareș Tenea), Cosmin Banciu (60 Bogdan Lungu), Florian Ovidiu Marica, Bogdan Ionuț Ienec (69 Ovidiu Arthur Abrudan), Marian Potra (60 Alexandru Munthiu), Marian Alexandru Medrea (69 Dan Cristian Cifor). Rezervă neutilizată: Tudor Ștefăniță Vasile. Antrenor: Sorin Vulturar.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Iulian Szekely la centru, Bogdan Stoica și Szekely Zsolt - asistenți.

Cele două echipe la startul partidei

Cartonașe galbene: Adrian Berchi (min. 52), Emil Trifan (min. 76).
Dezastrul pentru AMEFA s-a conturat încă din prima jumătate de oră. Oaspeții au reușit să dejoace o ieșire greșită la offside, Marian Alexandru Medrea a scăpat singur cu Paul Șofron și a finalizat: 0-1 (min. 6). AMEFA a dominat steril, încercând zadarnic să depășească masiva apărare a oaspeților, în vreme ce aceștia au mai lansat câteva contraatacuri letale. În min. 19, o fază desfășurată pe partea stângă s-a încheiat cu o centrare în fața porții, de unde același Marian Alexandru Medrea a îndeplinit o simplă formalitate: 0-2. Defensiva gazdelor a mai fost de două ori surprinsă, de data asta pe partea dreaptă a atacului celor din Poieni, unde Bogdan Ionuț Ienec a câștigat duelul cu Robert Rus, a pasat prima dată în centrul careului pentru Marian Potra  - 0-3 (min. 23), iar a doua oară a înscris la colțul scurt: 0-4 (min. 26). Cireașa de pe tort s-a pus în min. 30, când Paul Șofron a vrut să iasă prin dribling din propriul careu, dar a fost deposedat, și Marian Alexandru Medrea a dus scorul la un neverosimil 0-5. În prima repriză, AMEFA a avut trei șanse de a înscrie, chiar și la 0-0 sau 0-1, dar toate au fost irosite de Cosmin Hetea, imprecis la finalizare sau la pasa decisivă.
Și în a doua parte AMEFA putea începe bine, dar de data aceasta Radu Neag a ratat o bună oportunitate. N-au ratat însă oaspeții, care, liniștiți, fără presiune, au mai punctat de două ori, prima dată prin Marian Potra, după un atac în viteză - 0-6 (min. 52), apoi prin Marian Alexandru Medrea, care a pătruns în careu pe dreapta și a șutat la colțul scurt: 0-7 (min. 56). Oaspeții s-au oprit, din fericire, aici cu golurile, efectuând aproape toate schimbările posibile în următoarea perioadă.
Jocul s-a mai echilibrat, și AMEFA a reușit în cele din urmă golul de onoare. Giuseppe Perelli a fost faultat în careu, aproape de linia de fund, și tot el a executat penalty-ul: 1-7 (min. 71). Pe finalul meciului, în ciuda eforturilor depuse de jucătorii celor două formații, tabela a rămas neschimbată.
Este o înfrângere rușinoasă pentru AMEFA, mai ales prin proporțiile scorului. Încă odată, în partidele cu echipele mai valoroase, se văd absențele mai multor jucători titulari. Echipa a suferit din nou foarte mult în toate compartimentele, s-a jucat de multe ori haotic, la întâmplare. Viitorul Poieni s-a dovedit a fi o echipă net superioară, care a profitat la maxim de neglijențele celor de la AMEFA din defensivă și de la mijlocul terenului, și s-a apărat foarte bine, organizat și eficient, contraatacând de multe ori periculos.
Urmează o etapă intermediară, miercuri, 26 septembrie, de la ora 17. AMEFA va evolua în deplasare la Progresul Sânnicoară, pe stadionul din Apahida.

sâmbătă, 22 septembrie 2018

Mai ușor decât credeam: Viitorul Mihai Georgescu - AMEFA 4-9 (2-5)

Duminică, 16 septembrie, pe o vreme foarte călduroasă, și în fața a circa 30 de spectatori, AMEFA a întâlnit în premieră într-un meci oficial pe Viitorul Mihai Georgescu, echipă care până acum a evoluat în Liga a 4-a Cluj, dar care în acest an a retrogradat în mod voluntar în Liga a 5-a. Meciul s-a disputat pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Unirea din cartierul Mănăștur de la ora 17. Gazdele, Viitorul Mihai Georgescu, nu jucaseră în primele două etape, amânând partidele, deoarece se bazează în mare măsură pe elevi, care încă nu veniseră din vacanță. Nici la acest meci nu s-au prezentat prea grozav, având doar 10 jucători care au putut fi trecuți pe foaia de arbitraj, astfel că practic au evoluat tot timpul cu un om în minus.
AMEFA a avut noroc din acest punct de vedere, deoarece, printr-un context de împrejurări care sperăm să nu se mai repete, doar 11 jucători valizi au putut fi prezenți, niciunul nefiind însă portar ”de meserie”. Astfel, de voie, de nevoie, în prima repriză a stat în poartă Cosmin Hetea, iar în a doua repriză Vlad Pop, și nu s-au efectuat schimbări (din fericire, nu au fost accidentări). Jocul a fost la discreția oaspeților și scorul, în mod normal, ar fi trebuit să fie și mai mare, dacă nu s-ar fi instalat încă de la început o anumită stare de auto-mulțumire și de certitudine că cele 3 puncte vor fi ale AMEFA.
Astfel, cei 11 care au evoluat pentru AMEFA au fost următorii: Cosmin Hetea - Vlad Pop, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus - Andrei Nemeș, Marius Someșan, Alex Chertes, Lucian Baciu - Ionuț Pintilie, Giuseppe Perelli. Au mai asistat la meci: Victor Iovănescu (accidentat), Radu Neag (suspendat), Szekely Janos, Raularian Rusu, Cosmin Țurcă, Cosmin Matifălean (cameraman).
A arbitrat o brigadă clujeană, cu Torok Gyurko Zoltan Attila la centru, Dragoș Ionuț Mureșan și Cristian Adrian Câmpean - asistenți. Observator din partea AJF a fost doamna Monica Rigo. S-a acordat un singur cartonaș galben, unui jucător al gazdelor.
Meciul a început cu două goluri foarte rapide. În secunda 30, Horațiu Popa a șutat foarte bine de la distanță, mingea intrând în poartă sub transversală: 1-0. AMEFA a replicat imediat, după o fază de atac bine construită de Lucian Baciu și Alex Chertes pe stânga, acesta din urmă a făcut un un-doi cu Ionuț Pintilie și apoi a trimis în fața porții, de unde Giuseppe Perelli nu a ratat: 1-1 (min. 2). Peste doar câteva minute, Andrei Nemeș îl angajează foarte bine pe Lucian Baciu pe un culoar în centru, acesta intră în careu și înscrie: 1-2 (min. 6). După o minge foarte lungă a lui Robert Rus, Giuseppe Perelli a reușit să-și depășească adversarul și să trimită pe lângă portar: 1-3 (min. 25). Peste doar un minut, Lucian Baciu centrează foarte bine de pe partea stângă pentru același Giuseppe Perelli, care reia simplu din careul mic: 1-4 (min. 26). Gazdele au redus din diferență după o eroare în defensiva AMEFA, Szekely Levente Attila interceptând un balon și șutând la colțul scurt: 2-4 (min. 35). Repriza s-a încheiat cu o nouă reușită a oaspeților: Andrei Nemeș a centrat pe jos de pe partea dreaptă și Lucian Baciu, de pe partea cealaltă, a reluat în plasă: 2-5 (min. 44), scorul pauzei.
La acest rezultat, jucătorii de la AMEFA au redus turațiile (și așa destul de scăzute), și Viitorul Mihai Georgescu a profitat, înscriind din nou în primul minut, și al celei de-a doua reprize, după un contraatac în care au dejucat pasul greșit la offside al oaspeților, atacantul lor l-a depășit și pe portarul Vlad Pop, a trimis în fața porții goale de unde Cristian Coroian a îndeplinit o simplă formalitate: 3-5 (min. 46). Diferența de 3 goluri s-a refăcut după puțin timp: Marius Someșan a centrat de pe dreapta, Giuseppe Perelli a așezat pentru Lucian Baciu, care a punctat din apropiere: 3-6 (min. 53). Gazdele au revenit iar la doar două goluri diferență, după o nouă intercepție în ofensivă, mingea fiind pasată la Szekely Levente Attila, care a șutat plasat de la marginea careului: 4-6 (min. 63). 
Scorul a căpătat proporții abia spre finalul partidei. După o suită de ratări, Giuseppe Perelli a reușit în cele din urmă să marcheze din nou, după ce a fost servit ideal de un adversar, care încerca să degajeze: 4-7 (min. 77). A venit și rândul altora să marcheze. Mai întâi, Cosmin Hetea care, după o ratare, a punctat din careu după o pasă filtrantă a lui Lucian Baciu: 4-8 (min. 82). Apoi Alex Chertes, tot din careu, din pasa lui Robert Rus: 4-9 (min. 89).
Un scor mai degrabă specific pentru futsal dar care reflectă în mare măsură realitatea. AMEFA ar fi putut câștiga la o diferență și mai categorică dacă n-ar fi lipsit, în unele momente, concentrarea. Pe de altă parte, gazdele au profitat de lipsa unui portar și au marcat la aproape fiecare șut pe spațiul porții. Până la urmă, contează mai mult cele trei puncte și mai puțin golaverajul. Oricum, AMEFA se află momentan pe locul 4 în clasament după trei etape, cu 6 puncte, în față aflându-se Speranța Jucu și Avântul Bradu Luna de Sus cu 9 puncte și Viitorul Gârbău cu 7 puncte.
Urmează un meci mult mai dificil pentru AMEFA, pe teren propriu cu Viitorul Poieni, campioana din sezonul precedent, care a avut un start mai ezitant de campionat, având momentan 4 puncte cu care (și prin prisma golaverajului) se află pe locul 7.

sâmbătă, 15 septembrie 2018

Calificare la penalty-uri: AMEFA - Someșul II Gilău 2-2 (2-1), 4-3 după loviturile de departajare

În turul 2 al Cupei României, faza județeană, AMEFA a întâlnit pe Someșul II Gilău, echipă în fața căreia nu înregistrase nicio victorie, nici în perioada în care s-a numit Bradul Mărișel, nici de când și-a schimbat denumirea în Someșul II Gilău. Ce-i drept, nici de data aceasta AMEFA nu a reușit să obțină un succes în cele 90 de minute regulamentare, dar a câștigat la penalty-uri și s-a calificat mai departe în turul 3 (șaisprezecimi) al acestei competiții, fază în care vor intra și echipele de Liga a 4-a.
Partida a avut loc miercuri, 12 septembrie, de la ora 20, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe o vreme bună pentru fotbal și în fața a circa 10-15 curioși.
AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos (81 Vlad Pop), Horațiu Moldovan, Emil Trifan (cpt.), Robert Rus (61 Alex Chertes) - Eugen Ciobanu - Cosmin Hetea, Victor Iovănescu (64 Andrei Nemeș), Marius Someșan (71 Rareș Ciprian Câmpan), Bogdan Puskas - Giuseppe Perelli. Rezervă neutilizată: Tudor Herlea. Au mai fost prezenți: Raularian Rusu, Adrian Macavei și Daniel Budușan (cameraman).
A arbitrat o brigadă din Gherla, cu Paul Andrei Stupinean la centru, Răzvan Andrei Gliga și Ionuț Cristian Sămărtean - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). De la AMEFA un singur jucător a primit cartonaș galben, și anume Andrei Nemeș (min. 67).
Partida a început bine pentru oaspeți. În min. 10, o minge aruncată peste apărarea celor de la AMEFA a ajuns la vârful de atac al celor de la Someșul II Gilău, care l-a lobat de la 20 de metri pe Paul Șofron, ieșit în întâmpinare: 0-1. Peste doar două minute, la o fază aproape identică, același jucător a încercat să finalizeze cu un șut la firul ierbii, dar de data aceasta portarul gazdelor s-a opus.
Încetul cu încetul, AMEFA a revenit în atac și a început să pună tot mai multe probleme defensivei adverse. În min. 16, după o acțiune tipică, în viteză, desfășurată pe partea dreaptă, Cosmin Hetea a finalizat dintr-un unghi dificil cu un șut superb, sub bară: 1-1. Oaspeții au avut câteva șanse de a prelua din nou conducerea, în special la fazele fixe, unde beneficiau de avantajul taliei, dar nu au știut să profite. În schimb, jucătorii de la AMEFA au fost mai eficienți. În min. 24, Giuseppe Perelli a fost faultat în timp ce încerca să controleze o minge în careu, iar arbitrul a acordat penalty, transformat cu multă siguranță de Emil Trifan: 2-1. 
După pauză, Someșul II Gilău a preluat tot mai mult controlul partidei, dominând tot mai clar ostilitățile. AMEFA s-a apărat bine și organizat, și a încercat să își mărească avantajul pe contraatac. Am avut și un moment de circ ieftin în min. 72, creat de unii jucători ai oaspeților, care au agresat verbal și chiar au amenințat jucători și persoane de pe banca de rezerve a AMEFA. Se pare că fără asemenea momente penibile nu e posibil un meci cu Someșul II Gilău.
Odată încheiată mascarada, care nu s-a lăsat cu urmări, oaspeții au reușit să egaleze pe un contraatac purtat în banda stângă și finalizat de pe partea opusă, cu un șut din interiorul careului pe lângă Paul Șofron: 2-2 (min. 75).
Până la final AMEFA a mai echilibrat jocul, dar ambele echipe au părut prea obosite pentru a mai fi în stare să dea golul decisiv, deși au fost câteva oportunități la ambele porți. 
Fiind meci de Cupa României, trebuia să existe totuși un câștigător. Se pare că regulamentul, la acest nivel, nu prevede prelungiri, ci se trece direct la executarea penalty-urilor, situație în care AMEFA s-a aflat în premieră într-un meci oficial. Oaspeții au fost primii care au executat, iar primul lor penalty a fost apărat de Paul Șofron. Pentru AMEFA a înscris Rareș Ciprian Câmpan, apoi a înscris și jucătorul de la Gilău. A urmat singura ratare a unui jucător de la AMEFA, Cosmin Hetea, care a trimis peste transversală. Următorii jucători au marcat, atât de la Someșul II Gilău, cât și de la AMEFA - Eugen Ciobanu și Giuseppe Perelli. Oaspeții au ratat însă ultimul penalty, trimițând peste poartă, în vreme ce căpitanul Emil Trifan a punctat decisiv: 4-3 pentru AMEFA la loviturile de departajare.
Astfel, există și o a doua premieră pentru AMEFA, și anume calificarea pentru prima dată în turul 3 al Cupei României, faza județeană. Se pare că acel meci va avea loc în data de 10 octombrie.
Până atunci însă, AMEFA va juca mai multe meciuri în campionat. Primul dintre ele, duminică, 16 septembrie, de la ora 17, la Baza Sportivă ”Unirea” din cartierul Mănăștur, unde va întâlni, în deplasare, pe Viitorul Mihai Georgescu Cluj-Napoca, echipă care până acum a evoluat în Liga a 4-a iar în acest sezon încă nu a disputat niciun meci, deoarece echipa este formată predominant din elevi, care s-au aflat în vacanță. Sperăm ca AMEFA să facă o figură frumoasă și în campionat, și să facă uitată înfrângerea dureroasă de pe teren propriu cu Speranța Jucu.

miercuri, 12 septembrie 2018

Cu picioarele pe pământ: AMEFA - Speranța Jucu 1-4 (0-2)

În etapa a 2-a a noului sezon 2018-2019, AMEFA a întîlnit pe teren propriu pe liderul provizoriu, Speranța Jucu. Meciul s-a jucat în devans, joi, 6 septembrie, de la ora 20.30, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe nocturnă, deoarece duminică, 9 septembrie, majoritatea componenților lotului AMEFA au participat la un fericit eveniment din viața căpitanului de echipă, Paul Șofron.
Ambele echipe veneau după victorii destul de categorice în prima etapă, astfel că existau așteptări pentru un meci bun, echilibrat. Așteptările au fost însă înșelate, AMEFA jucând neașteptat de slab, astfel că oaspeții au obținut o victorie facilă.
Pe o vreme bună pentru fotbal, în fața a câțiva spectatori, au evoluat echipele:
AMEFA: Paul Șofron - Marius Someșan (76 Vlad Pop), Eugen Ciobanu, Andrei Lakatos (46 Robert Rus), Emil Trifan - Cosmin Hetea, Victor Iovănescu (64 Adrian Berchi), Alex Chertes (56 Rareș Ciprian Câmpan), Bogdan Puskas (46 Lucian Baciu) - Radu Neag, Giuseppe Perelli (52 Andrei Nemeș). Rezerve neutilizate: Tudor Herlea. Au mai fost prezenți: Raularian Rusu, Adrian Macavei, Szekely Janos, Cosmin Matifălean (cameraman).
Speranța Jucu: Sergiu Prodan - Ciprian Dan Mureșan, Raul Vlăduț Dezmirean (32 Vasile Darius Voicu), Lucian Almaș, Andrei Mihai Bokretas, Ciprian Chiorean, Ovidiu Simion Fișer, Vlad Mihai Pojar, Lică Adrian Pojar, Adrian Anca, Alin Anastasie (62 Ionuț Sabin Petrican).
Au arbitrat: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca) la centru, Claudiu Georgiu (Dej) și Szekely Zsolt (Cluj-Napoca) - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Marius Bălan (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Cosmin Hetea (min. 32), respectiv Raul Vlăduț Dezmirean (min. 32) și Alin Anastasie (min. 54).
Cartonaș roșu: Radu Neag (min. 77) - pentru injurii aduse arbitrului, pentru că nu a acordat un fault cerut de jucător.
Meciul a fost controlat de la un capăt la celălalt de Speranța Jucu, echipă care s-a dovedit net superioară. Jocul celor de la AMEFA a suferit în toate aspectele, în toate compartimentele. Oaspeții au deschis scorul repede. Pe un contraatac purtat surprinzător pe zonă centrală, defensiva gazdelor a fost incapabilă să-l oprească pe Adrian Anca, care a intrat în careu și a fost faultat de Paul Șofron. Penalty transformat de Raul Vlăduț Dezmirean: 0-1 (min. 8). Aceeași armă a contraatacului, la care s-au adăugat unele erori defensive impardonabile, a făcut ca scorul să se majoreze: Alin Anastasie a scăpat pe partea stângă și a finalizat cu aplomb: 0-2 (min. 24). Oaspeții au mai avut câteva acțiuni periculoase, în vreme ce AMEFA nu a reușit nicicum să construiască niște faze ofensive mai acătării, remarcându-se doar unele șuturi de la distanță, ale lui Radu Neag și Cosmin Hetea, care nu aveau cum să-l pună în dificultate pe Sergiu Prodan.
Repriza a doua a început la fel de bine pentru Speranța: o minge aruncată în față a fost ”ratată” de fundașii gazdelor, fapt de care a profitat același Alin Anastasie, care a intrat în careu, de data asta pe partea dreaptă, și a înscris: 0-3 (min. 48). La acest scor s-au mai liniștit lucrurile, au început să apară și unele accidentări, s-au făcut multe schimbări, jocul a trenat multă vreme fără să apară ocazii deosebite. AMEFA a forțat măcar golul de onoare dar în min. 77 Radu Neag a primit cartonașul roșu pentru câteva cuvinte neprotocolare adresate arbitrului, care nu a acordat fault (și implicit penalty) la o acțiune de-a sa la marginea careului advers. Chiar și în zece, AMEFA a fost mai incisivă pe final, și a reușit să înscrie în cele din urmă: Robert Rus l-a angajat în careu pe Andrei Nemeș, care, rămas singur cu portarul, l-a lobat elegant pe acesta: 1-3 (min. 85).
Imediat însă oaspeții au dat o replică foarte acidă, urcând vijelios în atac și, în ciuda opoziției lui Robert Rus și a lui Paul Șofron (în primă fază), au finalizat prin Lică Adrian Pojar: 1-4 (min. 86), scor care nu s-a mai modificat până la finalul partidei.
Pentru AMEFA, acest meci înseamnă revenirea cu picioarele pe pământ, și conștientizarea faptului că echipa încă nu e atât de valoroasă pentru a ataca primele poziții din clasament, în ciuda startului lansat de campionat și cupă. Lipsesc încă (prea) mulți dintre titulari pentru a putea emite pretenții, deocamdată. Speranța Jucu și-a consolidat în schimb prima poziție în clasament, cu maximum de puncte și golaveraj 9-2.
Pentru AMEFA urmează miercuri, 12 septembrie, de la ora 20, din nou pe nocturnă și pe teren propriu, meciul cu Someșul II Gilău din turul 2 al Cupei României.

miercuri, 5 septembrie 2018

Debut cu dreptul și în campionat: Progresul Vlaha - AMEFA 1-3 (0-2)

Noua ediție de campionat, 2018-2019, a debutat duminică, 2 septembrie, iar AMEFA a evoluat în această primă etapă la Vlaha, unde a întâlnit de la ora 18 pe Progresul, exact la fel ca și în ultima etapă a precedentei ediții de campionat. Pe o vreme foarte caldă (mai ales în prima repriză), pentru prima dată în istoria confruntărilor directe AMEFA a reușit să obțină victoria chiar la Vlaha, și este doar pentru a doua dată (din 8 meciuri) când câștigă în fața acestei echipe, în celelalte partide înregistrându-se 3 egaluri și 3 înfrângeri. AMEFA a făcut un meci cu adevărat foarte bun, în special în prima repriză, și a învins fără probleme deosebite un adversar care, la acest început de sezon, pare să se confrunte cu probleme serioase legate de lotul de jucători.


În fața a circa 40 de spectatori, pentru AMEFA au jucat următorii: Paul Șofron - Marius Someșan, Andrei Lakatos, Eugen Ciobanu, Robert Rus (78 Lucian Macri) - Cosmin Hetea (cpt.), Victor Iovănescu, Alex Chertes (40 Rareș Ciprian Câmpan), Lucian Baciu - Radu Neag (70 Andrei Nemeș), Giuseppe Perelli. Rezervă neutilizată: Tudor Herlea. În condițiile absenței lui Emil Trifan (care a ispășit cea de-a doua etapă de suspendare, după meciul din cupă), Rareș Ciprian Câmpan a îndeplinit rolul de antrenor-jucător. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Szekely Janos.

Primul 11 al AMEFA la Vlaha. Rândul de sus, de la stânga: Radu Neag, Lucian Baciu, Paul Șofron, Eugen Ciobanu, Andrei Lakatos, Giuseppe Perelli, Alex Chertes.
Rândul de jos: Victor Iovănescu, Robert Rus, Marius Someșan, Cosmin Hetea.

Partida a fost arbitrată de o brigadă clujeană, cu Daniel Vasile Telecan la centru, Cătălin Hanga și Răzvan Bogdan Mateș - asistenți. Observator din partea FRF a fost domnul Marius Moholea (Cluj-Napoca). Deși nu ne stă în fire să criticăm arbitrajul, de data aceasta chiar au existat câteva decizii ciudate ale centralului, care însă nu au influențat rezultatul. Cel mai ciudat este faptul că nu a identificat corect jucătorii care au văzut cartonaș galben. De la Progresul Vlaha, în raport apar Horațiu Georgian Neamț (min. 38), Vasile Eugen Zamfir (min. 60), Bazso Levente (min. 78) și Varadi Arnold Csaba (min. 84). Nu putem băga mâna-n foc că sunt chiar aceștia, deoarece de la AMEFA apare în mod eronat Andrei Lakatos (min. 85), în locul lui Cosmin Hetea, în vreme ce corect apar Andrei Nemeș (min. 73), Eugen Ciobanu (min. 83) și Paul Șofron (min. 85).
În prima repriză, gazdele au avut mai mult posesia dar nu ocaziile mari și golurile au fost toate în poarta Progresului. În că din primele minute, Lucian Baciu și Radu Neag au scăpat singuri spre poarta adversă dar au ratat. În cele din urmă, după o degajare a lui Paul Șofron, Radu Neag a deviat cu capul spre Giuseppe Perelli, acesta s-a desprins și a lobat mingea peste portarul ieșit în întâmpinare: 0-1 (min. 14). Gazdele au acuzat o poziție de offside la această fază, dar nu pare să fie vorba de așa ceva. Pe parcursul reprizei, jucătorii de la AMEFA au mai dejucat de câteva ori jocul riscant la offside al gazdelor, dar Giuseppe Perelli, Radu Neag sau Cosmin Hetea (care a avut și o bară) nu au fructificat contraatacurile. Golul doi, mult așteptat, a venit totuși după un corner executat de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Lucian Baciu pe partea stângă, acesta a recentrat pe jos în careu, Cosmin Hetea a lăsat inteligent mingea să treacă iar Giuseppe Perelli, cu o piruetă, a împins-o în poartă: 0-2 (min. 43).
Repriza a doua a început sub aceleași auspicii, cu gazdele dominând teritorial, dar fără a periclita prea mult poarta lui Paul Șofron, și oaspeții replicând pe contraatac. Lucrurile au părut să se liniștească complet în min. 57, când Radu Neag a înscris cu un șut la colțul lung, din colțul careului, după o degajare din aut de poartă a lui Eugen Ciobanu și o prelungire cu capul a lui Cosmin Hetea: 0-3.
N-a fost tocmai așa, deoarece în tabăra celor de la AMEFA s-a instalat o oarecare liniște și mulțumire, în vreme ce gazdele au început să atace tot mai vârtos. După o fază prelungită de atac, o centrare de pe partea stângă a fost reluată în plasă din apropiere de Horațiu Georgian Neamț: 1-3 (min. 69). Din acest moment, Progresul Vlaha a reintrat în joc iar AMEFA s-a bazat aproape exclusiv pe defensivă. Ocaziile la poarta oaspeților s-au înmulțit iar Paul Șofron a avut de apărat câteva mingi grele, fiind ajutat și de intervențiile fundașilor dar și de lipsa de precizie a atacanților. Duritățile s-au înmulțit și ele, au apărut și cartonașele, și tot ce ne-am dorit a fost ca partida să se încheie cât mai repede și să nu asistăm la momente de genul celor petrecute în ultima etapă a campionatului precedent.
AMEFA este singura echipă care câștigă în deplasare în prima etapă a noii ediții de campionat. Următorul meci va fi acasă cu liderul Speranța Jucu, care a câștigat cu 5-1 pe teren propriu cu Someșul II Gilău. Partida se va juca în devans, joi, 6 septembrie, de la ora 20.30, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe nocturnă, deoarece duminică majoritatea componenților lotului vor fi prezenți la un fericit eveniment din viața lui Paul Șofron.