duminică, 31 decembrie 2017

La mulți ani 2018!

În aceste clipe de final de an, de bilanț, urăm tuturor jucătorilor, staff-ului, suporterilor, precum și adversarilor, un An Nou Fericit, cu sănătate și împliniri pe toate planurile!
La Mulți Ani!

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Anul se termină cât se poate de prost: AMEFA - Someșul II Gilău 0-4 (0-1)

Până la urmă, o etapă din retur s-a jucat totuși în acest an. După ce în 3 decembrie s-au amânat toate jocurile din cauza vremii nefavorabile, s-a considerat că duminică, 10 decembrie, starea vremii va permite disputarea partidelor din etapa a 18-a. Astfel, de la ora 13, pe frig, AMEFA a întâlnit pe teren propriu, în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe Someșul II Gilău, mai vechii noștri ”prieteni” de la Bradul Mărișel, doar cu altă denumire. Conform uzanțelor, adversarii s-au prezentat cu mai mulți jucători ”pe fals”, căci altfel probabil nu erau 11; din păcate, gazdele au putut să-și dea seama de acest fapt doar la finalul meciului, când au văzut numele înscrise pe raportul de joc, moment în care cei de la Someșul II Gilău de mult o ”tuliseră” ștrengărește de la teren, cu legitimații cu tot, astfel că niciun fel de confruntare nu s-a mai putut face. Așa că AMEFA rămâne doar cu dovada video și cu o adresă făcută (și plătită), probabil degeaba, la Comisia de Disciplină a AJF Cluj, care până acum nu a luat în considerare cererea, și probabil nici nu o va face.

 Cele două echipe înainte de startul partidei. În roșu și negru, AMEFA, de la stânga la dreapta: Victor Iovănescu, Giuseppe Perelli, Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Marius Someșan, Marius Bolda, Cosmin Hetea, Rareș Suciaghi, Horațiu Brici, Paul Șofron, Emil Trifan. Foto: Robert Rus.

Trecând peste aceste amănunte, trebuie spus că AMEFA, în ciuda scorului înregistrat la final, a avut meciul în mână și ar fi trebuit să câștige, luând în considerare numărul uriaș de ocazii înregistrate la poarta adversă, în special între minutele 20 și 69, deci la scorul de 0-1. Dacă măcar una dintre acestea ar fi fost fructificată, la scorul de 1-1 ar fi fost un cu totul alt meci. Așa însă, oaspeții s-au distanțat la 2-0 după un penalty controversat iar apoi jucătorii de la AMEFA au căzut și fizic, și psihic, și scorul ar fi putut lua proporții și mai mari decât acest oricum injust 0-4.

 Foto: Robert Rus.

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron (74 Tudor Herlea) - Andrei Lakatos (77 Lucian Macri), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Marius Someșan (54 Robert Rus) - Victor Iovănescu (46 Rareș Ciprian Câmpan) - Cosmin Hetea, Rareș Suciaghi, Horațiu Brici, Marius Bolda (61 Bogdan Puskas) - Giuseppe Perelli (61 Rareș Pereni). Antrenor-jucător: Emil Trifan. De remarcat că, după foarte mult timp, AMEFA a aliniat același 11 ca și în meciul precedent (nu că -de data asta - ar fi folosit la ceva).
La oaspeți nu știm sigur cine a jucat, așa că nici nu are rost să reproducem echipa scrisă pe raportul de joc.
Unul din arbitrii asistenți a sosit cu vreo 15 minute întârziere, așa că meciul a început abia la 13.25. Asta spune totul și despre seriozitatea arbitrilor, pentru care AJF Cluj a înțeles să mărească tarifele din anul 2018. Să notăm totuși și brigada de arbitri: Cosmin Vlăduț Toșa la centru, Ionuț Bogdan Vescan și Emanuel Murgoi - asistenți, toți din Cluj-Napoca. Observator din partea AJF: Dorin Barbu (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Paul Șofron (min. 69 - pentru proteste la acordarea penalty-ului pentru oaspeți) și Horațiu Brici (min. 81), respectiv Cristian Marinca (min. 50) și Ion Marinca (min. 82).
AMEFA a început foarte slab meciul, dominând teritorial dar fără să pună în real pericol poarta adversă. Adversarii au profitat și au reușit câteva faze de poartă, deschizând în cele din urmă scorul în min. 20: un jucător a fost lansat pe partea dreaptă, dejucând ieșirea la ofsaid a fundașilor gazdă, acesta a trimis în fața porții (iar nu a fost ofsaid??!), de unde Mihai Ionuț Vele a reluat simplu, ca la antrenament: 0-1.
După gol, gazdele și-au revenit și au început să atace tot mai serios poarta adversă. O minge centrată de Marius Bolda a lovit transversala (min. 25), iar Giuseppe Perelli, demarcat, a reluat cu capul puțin în afara cadrului porții mingea centrată de Cosmin Hetea (min. 29). Până la pauză, ambele echipe ar mai fi putut să înscrie, tot gazdele având șansele cele mai mari, prin Giuseppe Perelli, Horațiu Brici și Cosmin Hetea.
Repriza a doua a început furtunos, cu ocazii peste ocazii la poarta gilăuanilor. Cosmin Hetea a scăpat spre poartă, dar șutul său a ocolit milimetric spațiul porții (min. 47), pentru ca ocazia meciului să o notăm 2 minute mai târziu: o minge centrată pe jos, prin fața porții, a fost reluată de Marius Bolda peste transversală, din careul mic, dintr-o poziție de unde e mai greu să ratezi decât să marchezi! E drept și că jucătorul a acuzat faptul că a fost jenat de un adversar în momentul execuției, dar, pe de altă parte, ar fi fost preferabil să pună doar latul, în loc să încerce să rupă plasa.
Festivalul ratărilor a continuat, cu aceiași actori în prim-plan: Giuseppe Perelli, Marius Bolda, Cosmin Hetea, care au făcut un meci excelent în partida precedentă, când ”a intrat totul”, de data aceasta însă n-a mai intrat nimic...
Și, când e să se aleagă praful... În min. 69, la un duel obișnuit pentru minge în careu, între Andrei Lakatos și un adversar, arbitrul a considerat că intervenția fundașului de la AMEFA a fost neregulamentară și a dictat penalty, în ciuda protestelor, care, evident, nu au avut rolul decât de a înregistra un prim cartonaș galben pentru jucătorii de la AMEFA, culmea, pentru portarul Paul Șofron, care este și arbitru, și care de obicei ia apărarea cavalerilor fluierului, dar de data aceasta a fost campionul protestelor, faza petrecându-se exact sub ochii lui!
În cele din urmă, penalty-ul a fost transformat de Mihai Ionuț Vele (conform site-ului AJF): 0-2.
Finalul a fost unul trist pentru gazde, care se pot lăuda doar cu faptul că, pentru prima dată în istoria echipei, au făcut toate cele 7 schimbări permise mai nou de regulament. Altfel, jocul a devenit tot mai anost, atacurile tot mai lipsite de orizont, iar oaspeții au devenit tot mai periculoși pe contraatac, ratând ocazii cât roata carului, și finalizând în două rânduri - în min. 80 prin căpitanul și golgeterul Vasile Petrișor și în al doilea minut de prelungiri (min. 90+2), prin același Mihai Ionuț Vele: 0-4.
După meci, toată suflarea din jurul echipei AMEFA a participat la masa festivă, obișnuită la sfârșit de an. Având în vedere rezultatul, atmosfera n-a fost una prea grozavă. În plus, spre deosebire de precedentele ocazii, fiecare și-a plătit porția, având în vedere că sponsorii nu s-au înghesuit de data aceasta nici măcar cu o masă înaintea sărbătorilor de iarnă.
AMEFA intră așadar în vacanța de iarnă cu o clasare modestă, pe locul 14 (din 17 echipe, după retragerea celor de la Iris Cluj-Napoca), și cu o ”zestre” pe măsură: 5 victorii, 1 egal și 11 înfrângeri în cele 17 meciuri disputate (16 din tur, unul din retur), plus o înfrângere în Cupa României, golaveraj în campionat -35 (31-66). Oricum, după 9 înfrângeri consecutive, echipa a mai ”dres busuiocul” în a doua parte a turului, când a obținut mai multe rezultate pozitive.
Acest loc 14 pare destul de ”solid”, având în vedere distanța de 5 puncte care desparte echipa atât de locul 15, cât și locul 13. Există însă toate premisele ca, spre deosebire de anii precedenți, AMEFA să aibă parte de un sezon de primăvară mai bun decât cel de toamnă. Prima etapă a fost programată de AJF în data de 4 martie 2018, iar AMEFA va juca atunci pe terenul celor de la Ardealul, exact echipa clasată pe locul 13. Să nu uităm însă că și Someșul II Gilău era pe acest loc înainte de acest meci...

sâmbătă, 9 decembrie 2017

Prima etapă din retur s-a reprogramat pe duminică, 10 decembrie 2017, ora 13

Meciurile din etapa a 18-a (prima din retur) care trebuiau să se dispute duminică, 3 decembrie, s-au amânat din cauza vremii nefavorabile. Pe parcursul acestei săptămâni, având în vedere ameliorarea condițiilor meteorologice, AJF Cluj a decis reprogramarea etapei pe duminică, 10 decembrie, de la ora 13. De la această oră se va juca și meciul AMEFA - Someșul II Gilău, ultimul din acest an calendaristic, înaintea vacanței de iarnă.

duminică, 3 decembrie 2017

Meciul cu Someșul II Gilău se amână

AJF Cluj a hotărât ca încă două etape din retur să se dispute în 3 și 10 decembrie 2017. Azi, 3 decembrie, de dimineață am fost anunțați însă că etapa se amână din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. În aceste condiții, meciul pe care AMEFA urma să-l joace astăzi pe teren propriu cu Someșul II Gilău de la ora 14 se va disputa la o dată ulterioară, posibil duminica viitoare, 10 decembrie, de la ora 13, sau poate doar în februarie sau martie 2018.

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Turul se încheie cu un succes meritat: AMEFA - Progresul Vlaha 4-2 (2-1)

Ultima etapă din tur a programat duminică, 26 noiembrie 2017, de la ora 14, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” meciul dintre AMEFA și Progresul Vlaha. Gazdele nu mai învinseseră niciodată pe Progresul Vlaha în precedentele cinci partide oficiale (4 de campionat și una de cupă, în care s-au înregistrat două egaluri și trei înfrângeri) și nici în meciul amical disputat în vara anului trecut, la Vlaha. În plus, situația din clasament îi îndreptățea pe cei de la Progresul să spere la cele trei puncte. Situația din teren nu s-a potrivit însă deloc cu cea din clasament și, din postura de outsider de data aceasta, AMEFA a făcut un meci foarte bun și a obținut a cincea victorie stagională într-o manieră destul de categorică. Nu e mai puțin adevărat că oaspeții s-au prezentat cu un lot subțirel, numeric și valoric, și, după accidentarea lui Florin Mihai Pop, în minutul 35, au rămas în zece jucători până la pauză, când pe teren a intrat în locul acestuia Alin Bărăian, care este însă portar de meserie, nu jucător de câmp. Cert este că și până la acea accidentare, dar evident și după, AMEFA s-a aflat la conducerea ostilităților pe teren.

Cele două echipe aplaudă publicul.
AMEFA (în roșu și negru) de la stânga la dreapta: Giuseppe Perelli (cu spatele, nr. 3), Victor Iovănescu, Andrei Lakatos, Marius Bolda, Marius Someșan, Rareș Suciaghi, Horațiu Moldovan, Horațiu Brici, Cosmin Hetea, Paul Șofron, Emil Trifan (căpitan). Jucătorii de la Progresul Vlaha, în dreapta arbitrilor, sunt echipați în albastru cu alb, și așteaptă sosirea unui al unsprezecelea jucător.
Foto: Robert Rus.
AMEFA a evoluat în formula: Paul Șofron - Andrei Lakatos (70 Rareș Pereni), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Marius Someșan (75 Robert Rus) - Victor Iovănescu (70 Rareș Ciprian Câmpan) - Cosmin Hetea, Rareș Suciaghi, Horațiu Brici, Marius Bolda - Giuseppe Perelli (83 Nagy Lorand). Antrenor-jucător: Emil Trifan. Rezervă neutilizată: Tudor Herlea. Pe bancă au mai stat: Lucian Macri (accidentat), Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Mircea Eugen Ciobanu, Janos Szekely.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, avându-l la centru pe Cristian Maghiar, asistenți fiind Tudor Horea Punteaș și Szekely Zsolt. Observator din partea AJF a fost domnul Ovidiu Fărăgău (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Andrei Lakatos (min. 35), Cosmin Hetea (min. 57), Horațiu Moldovan (min. 64) și Rareș Ciprian Câmpan (min. 80), respectiv Samu Tibor Gebe (min. 52), Rareș Morea (min. 55) și Bogdan Morea (min. 56).
Partida a început într-un ritm alert, cu ocazii la ambele porți. Cosmin Hetea (pe dreapta) și Marius Bolda (pe stânga) au creat panică în apărarea adversă, având câteva situații bune de a marca. Și cei de la Progresul au avut șansa de a fructifica statura superioară la câteva centrări periculoase în careul gazdelor, dar au ratat cu nonșalanță sau s-a opus Paul Șofron.
În min. 15, AMEFA a deschis scorul: Cosmin Hetea a scăpat din nou pe partea dreaptă, a pătruns în viteză și a centrat precis în fața porții, de unde Giuseppe Perelii a reluat în plasă: 1-0. Câteva minute mai târziu, același Cosmin Hetea avea șansa, la o fază aproape identică, să facă 2-0, dar a ales să șuteze (nu era încă nimeni bine poziționat pentru o centrare) și a trimis mingea în bara laterală!
Oaspeții au încercat să dea replica, dar au dat de o defensivă hotărâtă să nu lase nimic la voia întâmplării. Mai mult, Rareș Suciaghi și Horațiu Brici au dominat destul de clar mijlocul terenului, de unde au distribuit mingi utile spre colegii din flancuri și în atac, astfel că oricând putea să vină golul doi.
Totuși, în cele din urmă, a fost invers. Deși rămași în zece după ce Florin Mihai Pop a părăsit terenul, accidentat, în min. 35, oaspeții au avut în Marian Alexandru Medrea un jucător cu calități individuale deosebite. Acesta a reușit să dribleze toți adversarii, inclusiv pe portarul Paul Șofron, și să trimită în poarta goală: 1-1 (min. 42), oarecum împotriva cursului jocului.
AMEFA a replicat imediat: după o nouă cursă impetuoasă a lui Cosmin Hetea pe banda dreaptă, acesta a centrat din nou, și de data asta Marius Bolda a venit la întâlnirea cu mingea, pe care a trimis-o la colțul lung: 2-1 (min. 44), și gazdele ieșeau de pe teren în pauză cu moralul ridicat.
A doua repriză a debutat cum nu se mai poate mai bine. La prima fază de atac, Cosmin Hetea (omul meciului) s-a debarasat din nou de adversari pe partea dreaptă, a centrat ca la carte în fața porții și Giuseppe Perelli a îndeplinit o formalitate: 3-1 (min. 47).

 Jucătorii de la AMEFA se bucură pentru golul de 3-1, înscris de Giuseppe Perelli (nr. 3).
Foto: Robert Rus.
La acest scor, lucrurile s-au mai calmat, gazdele n-au mai forțat iar oaspeții s-au dovedit incapabili de a reduce din handicap. Au apărut, din păcate, micile frecușuri și faulturi, care n-au generat altceva decât cartonașe galbene pentru jucătorii ambelor echipe. În două situații, arbitrul de centru nu a catadicsit să indice penalty pentru AMEFA: prima dată când Rareș Suciaghi, scăpat singur spre poartă, a fost oprit (probabil neregulamentar) de un fundaș în careu, și a doua oară, când mingea a lovit clar brațul unui fundaș în careul oaspeților. Date fiind circumstanțele și scorul, putem spune că nu mai contează.
În min. 70 a intrat pe teren și Rareș Pereni, în locul lui Andrei Lakatos. El a jucat mijlocaș dreapta, în vreme ce Cosmin Hetea a trecut la postura de fundaș dreapta. Bine servit de colegii din linia de mijloc și de atac, Rareș Pereni a avut mai multe ocazii de a înscrie, trimițând adevărate ”bombe” spre poarta Progresului. Portarul oaspeților a scos câteva mingi grele, dar în cele din urmă a fost învins în min. 82 de un șut la colțul lung: 4-1, și să notăm cu această ocazie debutul lui Rareș Pereni ca marcator.
În final, AMEFA a mai lăsat garda jos, și astfel Progresul a mai reușit să înscrie un gol, prin același Marian Alexandru Medrea: 4-2 (min. 87). Acesta avea să fie scorul final, în ciuda asalturilor târzii ale oaspeților la poarta apărată de Paul Șofron.
Meciul s-a disputat pe o vreme închisă, rece, chiar și cu puțină ploaie măruntă în a doua repriză, dar victoria a încălzit sufletele jucătorilor și a puținilor fani veniți să asiste la meci. Oaspeții, care au avut și ei parte de câțiva suporteri, au plecat oarecum supărați, declarând că a fost cel mai slab meci al lor de la începutul unui campionat în care, la un moment dat, au fost și lideri în clasament.
Turul s-a încheiat, iată, după 16 meciuri, cu un bilanț nu tocmai favorabil: 5 victorii, 1 egal și 10 înfrângeri. Trebuie spus însă că, după primele 9 înfrângeri consecutive, echipa și-a revenit și în ultimele 7 etape bilanțul este pozitiv: 5 victorii, 1 egal, 1 înfrângere.
Turul s-a încheiat dar competiția continuă. AJF Cluj a decis, din motive meteorologice și organizatorice, ca două etape din retur să se joace în următoarele două săptămâni. Cică vremea permite... În acest fel, AMEFA mai are de disputat încă două meciuri în acest an calendaristic: prima etapă din retur, acasă, duminică, 3 decembrie, de la ora 14, cu Someșul II Gilău, și a doua etapă din retur, în deplasare, dar tot în Cluj, probabil duminică, 10 decembrie, cu Ardealul Cluj-Napoca. Sunt exact cele două echipe situate în clasament deasupra celor de la AMEFA (locul 14): Someșul II Gilău pe locul 13 și Ardealul pe locul 12. Din această perspectivă, având în vedere și diferența de 3, respectiv 5 puncte, se poate spune că cele două partide vor fi decisive pentru locul pe care îl va ocupa AMEFA pe parcursul vacanței fotbalistice de iarnă.

vineri, 24 noiembrie 2017

Trei puncte, la limită: ACS Aghireșu - AMEFA 3-4 (1-0)

Duminică, 19 noiembrie, AMEFA s-a deplasat pe terenul ultimei clasate, ACS Aghireșu, care obținuse un singur punct în precedentele 15 etape, și pe care AMEFA a învins-o de fiecare dată până acum, în sezoanele precedente de campionat. Cu toate acestea, nu a fost deloc un meci ușor, și gazdele au fost destul de aproape de a face o surpriză. La fel ca și în turul de campionat anterior, când meciul s-a jucat la Cluj, echipa din Aghireșu a condus, dar în cele din urmă AMEFA s-a impus, chiar dacă de data aceasta răsturnarea de situație n-a mai fost la fel de spectaculoasă (atunci AMEFA a întors de la 0-2 pentru a câștiga cu 7-2). În schimb, au fost mai multe emoții, deoarece gazdele au condus cu 1-0 și 2-1 și apoi au egalat, 3-3, deși de fiecare dată AMEFA părea că se îndreaptă liniștită spre victorie.
Pe o vreme relativ bună pentru fotbal, dar destul de rece și cu vânt, s-au adunat mai puțini spectatori ca de obicei, iar la ora 14, când a început jocul, în tribună erau doar circa 10 persoane. Gazonul s-a prezentat în condiții foarte bune, ca de obicei la Aghireșu. 
AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos (75 Lucian Macri), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus - Cosmin Hetea, Victor Iovănescu (85 Loránd Nagy), Rareș Ciprian Câmpan, Andrei Dicu - Horațiu Brici - Giuseppe Perelli. Antrenor-jucător: Emil Trifan.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Daniel Vasile Telecan la centru, Mihai Radu Muntean și Adrian Dorin Fertea - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Claudiu Rusu. Cartonașe galbene: Krisztián Csucsulya min. 44, Victor Fătu min. 70, Vlad Ștefan Pleș min. 74, Radu Iulian Coldea min. 81, Alex Eduard Costea min. 81 și 87 de la gazde respectiv Horațiu Moldovan min. 81 și Emil Trifan min. 84 (de la AMEFA). Cartonaș roșu: Alex Eduard Costea - min. 87 (cumul de cartonașe galbene).
Jocul a fost controlat în cea mai mare parte de AMEFA, care a ratat o sumedenie de ocazii, în special în prima repriză, când mingea nu a vrut efectiv să intre în poarta gazdelor. După un prim sfert de oră fără evenimente notabile, în min. 17 Andrei Dicu a scăpat singur spre poartă dar a fost blocat de portarul gazdelor, apoi mingea a ricoșat la Giuseppe Perelli, care a trimis pe lângă poartă. Cele mai multe ocazii l-au avut în prim-plan pe Horațiu Brici, fie în postură de pasator, fie în cea de finalizator. În prima postură, am remarcat situația în care Horațiu a driblat toți adversarii din careu și de lângă linia de fund l-a servit pe Giuseppe Perelli în 6 metri, dar fundașii gazdelor au reușit să devieze în corner șutul acestuia. Puțin mai târziu, Horațiu Brici a scăpat spre poartă, a trimis peste portarul ieșit în întâmpinare dar, deviată ușor de vânt, mingea a lovit bara laterală și s-a plimbat pe linia porții, înainte de a fi degajată de un fundaș! Peste câteva minute, am asistat la cea mai mare șansă de gol a primei reprize: Horațiu Brici a depășit în lateral mai mulți adversari în careu, l-a driblat inclusiv pe portar, dar a șutat în afara cadrului porții din dreptul punctului de la 11 metri! Am mai notat o lovitură liberă bine executată de Emil Trifan, apărată însă de portar, un șut al lui Rareș Ciprian Câmpan din marginea careului, puțin alături, și o execuție mai rară din lateral dreapta, a lui Andrei Lakatos, mingea lovind bara laterală, lângă vinclu!
Cum toate acestea nu puteau rămâne fără urmări pe tabelă și, cum se spune, în fotbal ocaziile se răzbună, la primul atac mai serios al celor de la ACS Aghireșu, aceștia au deschis scorul după o minge centrată în careu de pe partea dreaptă, care a ajuns surprinzător la colțul lung la Andrei Sârb, care a reluat în plasă din careul mic: 1-0 (min. 42).
În repriza a doua, deși au fost mai puține ocazii, eficiența a crescut și s-au marcat nu mai puțin de șase goluri. AMEFA a egalat repede, așa cum își propusese: Cosmin Hetea a centrat precis de pe dreapta și Giuseppe Perelli a reluat cu capul din careu, plasat: 1-1 (min. 49). AMEFA a continuat să atace pentru a prelua conducerea dar golul a venit, surprinzător, în cealaltă poartă, la o fază la care Alex Eduard Costea (scos din offside de un fundaș al oaspeților) a scăpat singur cu Paul Șofron și a trimis pe lângă acesta mingea în poartă: 2-1 (min. 56).
Bucuria celor de la Aghireșu n-a durat însă foarte mult. La un corner de pe partea stângă executat foarte bine de Andrei Dicu, fundașul gazdelor Radu Iulian Coldea a respins greșit mingea din propriul careu, spre poarta proprie, portarul a încercat să respingă, dar mingea a lovit transversala, a ricoșat în portar și a intrat în poartă, un autogol cum rar se poate vedea: 2-2 (min. 59). Peste alte trei minute, AMEFA părea să încheie definitiv conturile: Andrei Lakatos a pornit într-o acțiune individuală cu mingea la picior din propria jumătate, a combinat cu Rareș Ciprian Câmpan, care i-a retrimis în marginea careului, între fundași, iar Andrei Lakatos a intrat în careu și a șutat bine la colțul lung: 2-3 (min. 62).
Gazdele au mai avut însă replică, și au egalat în min. 71, când Victor Fătu a pătruns în viteză pe banda stângă, a trecut printre mai mulți fundași adverși și a finalizat pe lângă Paul Șofron, ieșit în întâmpinare: 3-3. Scorul final s-a stabilit cu câteva minute mai târziu: după o acțiune prelungită de atac a AMEFA, Horațiu Brici i-a pasat lui Giuseppe Perelii în fața porții, iar acesta doar a pus latul pentru a direcționa mingea spre poartă, din câțiva metri: 3-4 (min. 74). Gazdele au parlamentat cu arbitrii pe seama acestui gol, acuzând o poziție de offside la Giuseppe Perelli, deși doi fundași de la Aghireșu se aflau, împreună cu portarul, pe linia porții în momentul pasei.
Finalul a fost destul de aprins, ACS Aghireșu încercând din răsputeri să egaleze. Au fost și câteva altercații, pe care preferăm să nu le comentăm, dar care s-au lăsat cu cartonașe galbene în ambele tabere. În min. 87 Alex Eduard Costea a primit al doilea cartonaș galben după un fault destul de dur asupra lui Robert Rus, plus protestele vehemente de rigoare, după ce cu puțin timp în urmă văzuse primul cartonaș galben.
În cele din urmă partida s-a încheiat cu victoria meritată a AMEFA, care, iată, acumulează 13 puncte și se instalează ”confortabil” pe locul... 14 în clasament, înaintea ultimei etape din tur, care se va juca duminică, 26 noiembrie. AMEFA va întâlni pe teren propriu, de la ora 14, pe Progresul Vlaha și, indiferent de rezultat, va rămâne pe aceeași poziție, a 14-a, dată fiind situația din clasament.
Totuși, chiar dacă aceasta este ultima etapă din tur, nu va fi și ultima din acest an, 2017, deoarece AJF Cluj a hotărât ca în continuare, respectiv în 3 și 10 decembrie, să se mai dispute încă două etape, din retur. Astfel, AMEFA va juca un al doilea meci consecutiv pe teren propriu și duminica cealaltă, 3 decembrie, cu Someșul II Gilău, iar în 10 decembrie va juca în deplasare cu Ardealul, dar tot în Cluj-Napoca, pe terenul bazei sportive din Someșeni.

luni, 20 noiembrie 2017

Un egal echitabil... dar atât de aproape de victorie: AMEFA - Viitorul Gârbău 2-2 (1-0)

Timp bun pentru fotbal, duminică, 12 noiembrie, când, de la ora 14, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” s-au înfruntat în etapa a 15-a a Campionatului Județean Cluj, zona Cluj (liga a 5-a), AMEFA și Viitorul Gârbău. La ultima întâlnire dintre cele două echipe, în primăvara acestui an, la Gârbău, scorul a fost egal 2-2, deși Viitorul pornea ca mare favorită. La fel ca și atunci, s-a înregistrat același rezultat, iar AMEFA, deși și de aceasta dată în postura de outsider, a condus cu 1-0 și 2-1 și a fost la doar câteva minute distanță de a obține toate cele trei puncte. Nu este mai puțin adevărat că oaspeții au avut și ei multe ocazii și, în ansamblu, rezultatul reflectă în bună măsură echilibrul de pe teren.

 Fază de atac a echipei Viitorul Gârbău (în galben-albastru)

AMEFA (în roșu-negru) a evoluat cu: Tudor Herlea - Marius Someșan (46 Andrei Dicu), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus (70 Lucian Macri) - Victor Iovănescu (62 Bogdan Puskas) - Cosmin Hetea, Rareș Suciaghi, Horațiu Brici, Marius Bolda (78 Rareș Pereni) - Giuseppe Perelli (84 Nagy Loránd). Antrenor-jucător: Emil Trifan. Pe bancă au mai fost, alături de echipă: Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Janos Szekely, Eugen Ciobanu, Dragoș Conț și Cosmin Țurcă.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Mihai Lucaciu la centru, Petrică Ionuț Câmpeanu și Ovidiu Sonher - asistenți. Observator AJF: Cornel Florea (Cluj-Napoca).


Încă de la început, oaspeții și-au arătat intențiile ofensive, dar, deși au beneficiat de câteva bune oportunități, au ratat cu seninătate. Nu la fel s-a întâmplat și la poarta lor, unde, în min. 16, Rareș Suciaghi i-a așezat o minge lui Cosmin Hetea, care a șutat năpraznic de la 20 de metri, sub tranversală: 1-0.

Cosmin Hetea în centrul imaginii (numărul 20) trimite mingea sub transversală: 1-0 (min. 16)

Până la pauză să mai notăm faptul că tot Viitorul Gîrbău a avut ocaziile mai mari, dar fie a apărat Tudor Herlea, fie mingile trimise de ei au ocolit poarta. Cea mai mare ocazie s-a consemnat în min. 36, când Tudor Herlea a scos cu dificultate un șut al unui atacant advers, apoi acesta a fost ușor împins când dorea să reia cu capul spre poartă mingea care îi revenise. Arbitrul a considerat că nu a fost nimic neregulamentar, deși cei de la Viitorul au cerut cu insistență penalty.
Ca de obicei, repriza a doua a fost mai bogată în evenimente. Andrei Dicu (min. 47) și Giuseppe Perelli (min. 57) au fost aproape să majoreze diferența. Dar așa cum se întâmplă în fotbal (și nu numai), deși oaspeții au început mai modest repriza secundă, ei au reușit să egaleze. La o degajare lungă a portarului Bogdan Chiorean (fost component al AMEFA), mingea a ajuns până în careul gazdelor, iar Tudor Herlea a ieșit neinspirat în fața atacantului oaspeților, deși acesta se afla mult în lateral și ar fi avut șanse mici să controleze balonul sau să înscrie. Faultul s-a soldat cu un cartonaș galben pentru Tudor Herlea și penalty pentru oaspeți, transformat de Claudiu Bean: 1-1 (min. 59).

 Claudiu Bean transformă penalty-ul pentru Viitorul Gârbău: 1-1 (min. 59)

Viitorul Gârbău părea acum favorită să răstoarne rezultatul, atacând tot mai insistent. Cu toate acestea, AMEFA revine în avantaj: după o minge recuperată de Robert Rus, Andrei Dicu pasează inteligent cu călcâiul pentru Marius Bolda, în banda dreaptă, acesta centrează pe jos în partea opusă a careului, de unde Bogdan Puskas, intrat doar de câteva minute, reia în poartă: 2-1 (min. 69).

 Bogdan Puskas (în stânga) înscrie pentru 2-1, jucătorii de la AMEFA se bucură (min. 69)

Finalul meciului a fost deosebit de disputat. Gazdele au ratat câteva bune oportunități de a face 3-1 și probabil de a închide meciul, prin Giuseppe Perelli (min. 75) și Rareș Pereni (min. 82 și 84). Oaspeții au lăsat spații mai mari în defensivă, în încercarea de a egala, și până la urmă au reușit în min. 88: la o lovitură liberă de pe partea dreaptă, mingea a fost centrată în careu și, venit din spate, Marius Vasile Nechifor a reluat cu capul din 8 metri: 2-2.

 Marius Vasile Nechifor reia cu capul din careu după o centrare din partea dreaptă: 2-2 (min. 88)

Avea să fie scorul final, dar au mai fost incidente până la final. Imediat după golul de 2-2, Bogdan Puskas a fost faultat pe partea stângă, arbitrul a lăsat jocul să continue, iar jucătorul de la AMEFA a protestat și chiar a înjurat, ceea ce i-a atras un cartonaș roșu.
Rămași în zece, jucătorii de la AMEFA au trebuit să se apere în minutele de prelungiri acordate și au obținut în cele din urmă un punct, deși cu puțin timp înainte speram la o nouă victorie. Este primul egal din această ediție de campionat pentru AMEFA, după un joc echilibrat, în care echipele și-au împărțit perioadele de dominare.

duminică, 12 noiembrie 2017

Succes conturat pe final: AMEFA - Viitorul Poieni 4-3 (2-3)

În ciuda startului mai slab de campionat și a înfrângerii la scor (0-7) din etapa precedentă, AMEFA reușește să mențină intact palmaresul exclusiv victorios în fața celor de la Viitorul Poieni. Duminică, 29 octombrie, de la ora 14, a început partida care a dus la cel de-al treilea succes din tot atâtea meciuri cu Viitorul Poieni, deși oaspeții s-au prezentat mai bine decât în sezonul anterior și nu au fost departe de un rezultat pozitiv. Pe o vreme ploioasă, AMEFA a făcut un meci bun și, pentru prima dată în acest campionat, a întors rezultatul în favoarea sa după ce oaspeții au condus cu 2-0 și 3-2.
AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Cosmin Hetea (56 Andrei Lakatos), Marius Someșan (72 Lucian Macri), Victor Iovănescu, Robert Rus - Andrei Dicu, Rareș Suciaghi, Horațiu Brici, Bogdan Puskas (66 Loránd Nagy) - Giuseppe Perelli, Marius Bolda. A lipsit antrenorul-jucător din ultimele etape, Emil Trifan, iar pe bancă au stat Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și viitorii componenți ai echipei, Rareș Pereni și Cătălin Moțuț.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Turda, cu Ovidiu Ioan Feneșan la centru, Bogdan Beian și Sorin Miheșan - asistenți. Observator a fost domnul Marius Predatu (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Cosmin Hetea (min. 46) respectiv Cosmin Marcel Banciu (min. 15), Raul Vlad Popa (min. 43) și Ovidiu Arthur Abrudan (min. 63).
Meciul a început în nota de dominare a oaspeților, care au profitat și de un sistem 3-5-2 experimentat pentru prima dată de AMEFA, dar care n-a dat rezultatele scontate, ba dimpotrivă. După o primă ocazie uriașă în min. 5, Viitorul Poieni a deschis scorul la o fază pornită de pe partea dreaptă de atac, mingea a ajuns în careu unde, în încercarea de a controla balonul, Rareș Suciaghi l-a servit ideal pe atacantul oaspeților, Ovidiu Arthur Abrudan, care a punctat cu ușurință: 0-1 (min. 9). Nu peste mult timp, avantajul celor din Poieni s-a dublat: după un corner de pe partea stângă, mingea a traversat careul și a ajuns la Raul Negru, care a reluat în poartă din 6 metri: 0-2 (min. 16).
După această fază, Victor Iovănescu a trecut de la mijloc în apărare, jucând foarte bine pe postul de fundaș central.
AMEFA a replicat bine și repede. După o minge recuperată de Robert Rus, Rareș Suciaghi a pornit în dribling prin centrul de defensivei adverse și a finalizat în stil de mare jucător, cu un șut lângă bară, din 16 metri: 1-2 (min. 22). Oaspeții încă nu se treziseră când AMEFA a egalat: Horațiu Brici l-a deschis pe Marius Bolda în dreapta, acesta i-a pasat lui Andrei Dicu, care a centrat în careu pentru Giuseppe Perelli și acesta a reluat ca în curtea școlii în plasă: 2-2 (min. 24). Seria golurilor nu s-a oprit însă aici, pentru că oaspeții au avut o reacție de orgoliu și, la o centrare de pe partea stângă, Ovidiu Arthur Abrudan a trimis în poartă din apropiere, după ce Paul Șofron reușise într-o primă fază să respingă: 2-3 (min. 25).
După 5 goluri în primele 25 de minute, lucrurile s-au liniștit și nu s-au mai consemnat alte reușite pe parcursul primei reprize, deși ocazii au mai fost la ambele porți.
De altfel, și repriza secundă a avut, în mare, același aspect, cu ultimele 20 de minute din prima repriză: un joc de uzură, desfășurat cu precădere la mijlocul terenului, cele două echipe fiind mai bine organizate în defensivă. Oaspeții, pe măsură ce timpul trecea, au încercat tot mai mult să păstreze posesia, să conserve rezultatul, în vreme ce AMEFA, cu un cuplu de mijlocași centrali foarte activi (Rareș Suciaghi - Horațiu Brici), a încercat să forțeze egalarea.
Meciul s-a decis în ultimele 10 minute. În min. 81, după un corner, Andrei Lakatos a recuperat mingea în partea dreaptă a careului oaspeților, i-a pasat lui Rareș Suciaghi, care a fost faultat de un adversar. Penalty-ul a fost transformat cu siguranță de același Rareș Suciaghi: 3-3 (min. 82).
Finalul a fost foarte disputat, ambele echipe forțând obținerea celor trei puncte. AMEFA a dat lovitura în min. 86: Rareș Suciaghi l-a lansat pe partea stângă pe debutantul Loránd Nagy, acesta a intrat în careu și a șutat, mingea a fost atinsă de portar, dar Giuseppe Perelli, venit din spate, a finalizat din careul mic, în poarta rămasă goală: 4-3, scor cu care s-a și încheiat partida, în ciuda încercărilor disperate ale oaspeților de a reveni în joc.
Pentru AMEFA, care are o zestre foarte săracă de puncte și se află abia pe locul 15 (din 17 echipe), mult sub pretenții și posibilități, este o victorie foarte importantă, inclusiv pentru moral, mai ales că adversarii se aflau pe o poziție fruntașă (locul 4 înaintea acestui meci). Urmează o săptămână de pauză, cauzată de retragerea din competiție a echipei Iris Cluj-Napoca, și apoi un meci pe teren propriu cu Viitorul Gârbău, duminică, 12 noiembrie, tot de la ora 14.

luni, 6 noiembrie 2017

Eșec dur cu un om în minus: Speranța Jucu - AMEFA 7-0 (3-0)

După două victorii la rând, se părea că AMEFA și-a revenit și că nu va mai repeta evoluțiile slabe din primele nouă etape, când a pierdut câteva meciuri la diferențe exagerat de mari - 9-1 cu Avântul Bradu Luna de Sus, 9-2 cu Viitorul Sânpaul, 5-1 cu Vlădeasa Huedin sau (acasă) cu Inter Dezmir. Cu toate acestea, duminică, 22 noiembrie, de la ora 16, pe stadionul din Jucu de Mijloc, am asistat la o nouă ”execuție” cu public, de data aceasta din partea echipei Speranța Jucu, nou înființată pe scheletul mai vechii Unirea II Jucu. AMEFA are scuza că a jucat în zece oameni din minutul 8, când jucătorul cel mai important din compartimentul defensiv și totodată căpitanul echipei, Emil Trifan, a fost eliminat pentru fault (ținere de tricou) din postura de ultim apărător, la o minge care l-a sărit din cauza unei denivelări în gazon, și care era controlată de atacantul advers, Adrian Anca, care ar fi urmat să intre în careu, perpendicular pe poartă. Privind retrospectiv, se poate spune că ar fi fost mai bine ca fundașul de la AMEFA să-l lase pe atacant, nu era 100% că înscrie (mai era și Paul Șofron în poartă), și chiar dacă ar fi înscris, poate alta ar fi fost istoria meciului la scorul de 1-0 și 11 contra 11, decât ceea ce a urmat.
AMEFA a jucat cu: Paul Șofron (67 Tudor Herlea) - Cosmin Hetea, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Robert Rus (46 Bogdan Puskas) - Marius Someșan, Andrei Dicu (46 Victor Iovănescu), Rareș Suciaghi, Marius Bolda - Radu Neag, Giuseppe Perelli. Au mai însoțit echipa Raularian Rusu (președinte), Gabriel Suciaghi și un grup gălăgios de suporteri, condus de Eugen Ciobanu.
Meciul a fost arbitrat de Sorin Vădana la centru, Alin Cristian Mureșan și Szekely Zsolt (asistenți) - toți din Cluj-Napoca. Observator din partea AJF: Monica Rigo (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Adrian Anca (min. 58), Lucian Almaș (min. 68) și Vasile Petru Pop (min. 85), respectiv Robert Rus (min. 32), Giuseppe Perelli (min. 37), Cosmin Hetea (min. 50), Bogdan Puskas (min. 54) și Tudor Herlea (min. 88). Cartonaș roșu: Emil Trifan (min. 8). Cea mai mare parte a cartonașelor galbene încasate de oaspeți au fost pentru proteste la deciziile arbitrului de centru, interpretate de cea mai mare parte a jucătorilor ca fiind părtinitoare.
După eliminarea lui Emil Trifan, Speranța Jucu a lansat o ofensivă generală, la care oaspeții au rezistat doar până în min. 20, când un șut destul de slab al lui Adrian Anca din careu n-a putut fi respins de Paul Șofron, mingea intrând pe sub el în poartă: 1-0. Partida s-a echilibrat puțin după gol, gazdele relaxându-se și oferind posibilitatea și celor de la AMEFA să iasă la joc. În min. 36, la o minge disputată în careul gazdelor, jucătorii de la AMEFA au solicitat (pe bună dreptate, credem noi) henț la unul din fundașii de la Speranța, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Protestele oaspeților au avut drept singur rezultat un cartonaș galben pentru Giuseppe Perelli care, intrat pe teren ca vârf de atac, a trebuit să revină în apărare pe postul de fundaș central, în locul lui Emil Trifan, eliminat.
Și cum AMEFA n-a înscris, au făcut-o gazdele, prin noul intrat (în min. 37) Lucian Almaș, care a reluat din careu la colțul scurt o minge centrată de pe partea dreaptă de Adrian Anca: 2-0 (min. 40). Dezamăgirea instalată în tabăra oaspeților a fost repede speculată de jucani, care au mai punctat încă odată înainte de pauză prin același omniprezent Adrian Anca: 3-0 (min. 43).
La acest scor, era clar pentru toată lumea că zarurile erau aruncate, iar în a doua repriză scorul ar fi putut căpăta proporții gigantice, dacă nu ar fi fost altruismul exagerat al unor jucători de la Speranța de a-i lăsa și pe alții să înscrie, pe de o parte, și intervențiile foarte bune ale portarilor, în special ale lui Tudor Herlea, intrat în locul lui Paul Șofron în min. 67. Până atunci însă, mai înscriseseră Vlad Pojar în min. 53 și 65, și Adrian Anca în min. 61, scorul ajungând la 6-0. Se părea că Tudor Herlea va reuși să păstreze poarta imaculată în perioada în care a apărat el, dar în cele din urmă Adrian Anca, după mai multe faze în care a fost foarte aproape să puncteze, l-a învins și pe el în min. 88, stabilind scorul final: 7-0.

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Scorul obișnuit: AMEFA - Viitorul Dezmir 5-1 (3-1)

După victoria cu AS Borșa, starea de spirit în rândul echipei AMEFA s-a ameliorat substanțial iar meciul cu Viitorul Dezmir, una dintre codașele clasamentului, a fost abordat cu mult optimism. Vremea frumoasă a făcut ca duminică, 15 octombrie 2017, AMEFA să se bucure de un nou succes alături de un număr mai mare de suporteri decât de obicei. Și cum precedentele două întâlniri de pe teren propriu cu Viitorul Dezmir s-au încheiat la același scor, 5-1, și de data aceasta s-a terminat la fel, deși AMEFA a avut unele probleme de lot - au lipsit ambii portari, și în poartă a stat Cosmin Hetea, care s-a achitat însă foarte bine de sarcini, primind gol doar din penalty.
AMEFA a evoluat așadar cu: Cosmin Hetea - George Deac, Andrei Lakatos (46 Marius Someșan), Emil Trifan, Lucian Macri (46 Robert Rus) - Victor Iovănescu, Rareș Suciaghi, Andrei Dicu, Marius Bolda (52 Horațiu Brici) - Radu Neag, Giuseppe Perelli. Nu au fost rezerve neutilizate. Pe bancă au stat, printre alții, Raularian Rusu (președinte), Eugen Ciobanu (venit în calitate de suporter), prof. Florin Moldovan, precum și viitori componenți ai lotului, Rareș Pereni și Lorand Nagy.
Partida a fost arbitrată de o brigadă clujeană, cu Dragoș Nicolae Lunca la centru, Dragoș Daniel Popa și Szekely Zsolt - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Vasile Ielciu. Cartonașe galbene: Andrei Lakatos (min. 31) și Radu Neag (min. 62), respectiv Paul Alin Morar (min. 50).
Meciul a început foarte bine pentru AMEFA: Giuseppe Perelli i-a așezat o minge lui George Deac pe banda dreaptă, acesta a centrat pentru Rareș Suciaghi, care, demarcat în careu, a reluat imparabil sub transversală: 1-0 (min. 3). Puțin mai târziu, Andrei Dicu a prins un șutat senzațional de la 20 de metri în vinclu: 2-0 (min. 11). La acest scor, gazdele au abordat cu mai multă liniște partida, iar oaspeții au început să iasă și ei mai mult la joc. La o fază de contraatac în min. 31, o centrare din marginea careului l-a atins în mână pe Andrei Lakatos în careu și, deși hențul a fost involuntar, arbitrul a acordat penalty și cartonaș galben pentru fundașul gazdelor. Penalty-ul a fost transformat de Paul Alin Morar: 2-1 (min. 32).
AMEFA a revenit mai serios în ofensivă, având în vedere diferența fragilă de pe tabela de marcaj. În min. 40, la o centrare de pe partea stângă, Giuseppe Perelli a reluat spre poartă dar portarul oaspeților a respins în corner. Cornerul s-a executat de pe partea dreaptă, de data aceasta defensiva adversă nu a respins cum trebuie balonul, care a căzut în 6 metri și a fost împins în plasă de George Deac, aflat la locul potrivit: 3-1 (min. 41), scor care s-a consemnat și la pauză.
În a doua repriză, gazdele s-au întrecut în ratări. În min. 48, Marius Bolda a primit o minge ideală în careu, pe partea stângă, dar, deși singur, a trimis peste transversală. Peste câteva minute însă, același Marius Bolda l-a deschis bine în careu pe partea dreaptă pe Rareș Suciaghi, acesta i-a pasat în fața porții lui Giuseppe Perelli, care a reluat ca la antrenament: 4-1 (min. 51). Imediat după gol, pe teren a intrat Horațiu Brici, revenit la AMEFA după aproape un an de absență, timp în care a evoluat la Unirea Florești (Liga a IV-a) în primăvară și apoi a fost plecat din țară. Horațiu ar fi putut reveni cu gol, dar a ratat singur cu portarul, așa cum au făcut și alți colegi ai săi din ofensivă, într-o partidă în care singura problemă care se mai punea era cea a scorului, oaspeții fiind preocupați în principal de a limita proporțiile acestuia.
În cele din urmă, Radu Neag a reușit o acțiune individuală de mare frumusețe, în care a depășit în viteză toată apărarea adversă, și a trimis pe lângă portar, stabilind scorul final: 5-1 (min. 84).
După nouă înfrângeri consecutive, iată că AMEFA reușește două victorii la rând, semn că echipa și-a mai revenit. Succesul la scor consolidează starea de optimism din sânul grupării noastre, absolut necesară pentru a aborda cu încredere meciurile care au mai rămas de disputat din turul de campionat.

vineri, 20 octombrie 2017

În sfârșit, prima victorie: AS Borșa - AMEFA 0-1 (0-0)

După 9 etape din campionat care au însemnat tot atâtea înfrângeri, AMEFA a reușit în sfârșit să obțină primele puncte în etapa a 10-a, culmea, în deplasare și  într-o etapă intermediară, disputată, miercuri, 11 octombrie, de la ora 16. Este greu de înțeles cum asociațiile sportive din Liga a 5-a, zona Cluj, se lasă călcate în picioare de AJF Cluj, care programează etape intermediare în ciuda dorinței explicite a majorității asociațiilor sportive de a disputa meciuri exclusiv în week-end, având în vedere că la acest nivel toți jucătorii sunt amatori și au un loc de muncă, astfel că programarea unui meci în timpul săptămânii, chiar și la ora 16, face ca multe dintre echipe să vină cu un efectiv redus de jucători.
Întâmplător, de data aceasta, AMEFA a fost echipa oarecum avantajată, deoarece a reușit să adune 11 jucători (dintre care 2 portari) cu care să se prezinte miercuri la Borșa. Se părea chiar că meciul nu va avea loc, pentru că nu era decât o persoană la teren, dar cu 5 minute înainte de ora fixată, 16, au început să apară jucătorii gazdelor. Până s-a trasat terenul au venit și alți jucători de la AS Borșa, dar chiar și așa, aceștia nu au fost decât 10, deci practic au jucat cu un om în minus tot meciul, care a început, de fapt, pe la 16.30.
AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Cosmin Hetea, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Lucian Macri - Marius Bolda, Victor Iovănescu, Rareș Suciaghi, Bogdan Puskas - Giuseppe Perelli, Tudor Herlea. Echipa a fost încurajată de pe bancă de Raularian Rusu și Eugen Ciobanu, iar din tribună de fostul antrenor George Cotuț, care a fost de altfel singurul spectator al acestui joc. Cealaltă persoană prezentă în tribună a fost, de fapt, observatorul jocului din partea AJF, domnul Claudiu Rusu.
Partida a fost arbitrată de Mihai Paul Vasile Lucaciu la centru, ajutat de Alexandru Mănișor (ambii din Cluj-Napoca) și Laurențiu Ludovic Stoianovici (Turda) - asistenți. Cu toate că meciurile precedente dintre cele două echipe au fost destul de încrâncenate, de data aceasta s-a jucat neașteptat de fair-play. Nu s-au acordat cartonașe galbene.
AMEFA a dominat partida și a obținut în mod meritat victoria, chiar dacă se părea că nici de data aceasta nu va reuși nimeni să înscrie. Golul s-a marcat abia în minutul 88, după o fază prelungită de atac la poarta gazdelor, care, după un corner, au blocat mai multe șuturi ale jucătorilor de la AMEFA, apoi Rareș Suciaghi a încercat să dribleze, nu i-a reușit, dar a pasat în cele din urmă spre Victor Iovănescu, venit din spate, care a trimis mingea printre mai mulți jucători, în vinclu: 0-1.
Până la gol însă, am asistat la un meci de slabă factură tehnică și spectaculară. AS Borșa a început mai timorat, AMEFA având aproape exclusiv inițiativa pe parcursul primei reprize. Cosmin Hetea, care s-a descurcat foarte bine pe postul de fundaș dreapta, a trimis un șut spectaculos de la mare distanță, mingea lovind transversala în apropiere de vinclu (min. 17). Atacanții de ocazie, Giuseppe Perelli (de obicei fundaș) și Tudor Herlea (de obicei portar), nu au cooperat însă foarte bine, și AMEFA a avut relativ puține situații clare de a marca din careu. În minutul 41, Giuseppe Perelii a ajuns totuși într-o situație foarte bună de a finaliza, dar a ratat de puțin ținta.
În repriza a doua, gazdele au fost ceva mai îndrăznețe și chiar au avut câteva bune oportunități la poarta lui Paul Șofron. Ocaziile mai mari le-au aparținut însă tot oaspeților. AMEFA a forțat mai mult pe cele două flancuri, unde Marius Bolda și Bogdan Puskas au fost foarte activi, dar și pe centru, unde a încercat mai mereu să pătrundă Rareș Suciaghi. Cea mai mare șansă de a înscrie i-a aparținut lui Marius Bolda, care a trimis un șut năpraznic, din careu, în bara laterală (min. 67). Giuseppe Perelli s-a achitat totuși mai bine în această repriză de sarcinile sale, mai degrabă asemănătoare unui pivot, distribuind mingi utile pentru colegii din atac, și luptându-se cu fundașii adverși la mingile înalte.
Golul din minutul 88 a declanșat fiesta în tabăra amefistă după meci. Sperăm ca aceste prime trei puncte să însemne descătușarea de care echipa avea de multă vreme foarte mare nevoie.

joi, 19 octombrie 2017

Încă o înfrângere la scor: Viitorul Sânpaul - AMEFA 9-2 (5-1)

A noua înfrângere consecutivă din tot atâtea meciuri de la începutul campionatului a venit pentru AMEFA duminică, 8 octombrie, la Sânpaul. Partida s-a jucat de la ora 16, pe o vreme închisă, destul de rece, chiar și cu puțină ploaie măruntă în a doua repriză, în fața unui număr redus de spectatori. Gazdele, care la un moment dat păreau a fi renunțat la competiție, au reușit, se pare, în scurt timp să creeze o echipă bună, pe scheletul celei vechi, și au evoluat admirabil, în special pe faza ofensivă. AMEFA, cu o apărare labilă, n-a făcut față și a pierdut la un scor totuși exagerat față de aspectul general al partidei.
Pentru AMEFA au evoluat: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan (46 Lucian Macri), Giuseppe Perelli, Marius Someșan - Victor Iovănescu (75 Tudor Herlea), Andrei Dicu - Cosmin Hetea, Rareș Ciprian Câmpan, Marius Bolda - Rareș Suciaghi. De pe margine, echipa a fost încurajată de Raularian Rusu și János Székely.
Meciul a fost arbitrat de Raoul Chirilă, la centru, ajutat de Csaba Antal și Paul Vereș - asistenți, toți din Cluj-Napoca. Unicul cartonaș galben al partidei a fost văzut de Horațiu Moldovan (min. 32).
Viitorul Sânpaul a început foarte bine meciul și a punctat la primele două faze de atac, mai întâi prin Tudor Sorin Petrișor, plecat dintr-o poziție suspectă de offside, și care, singur cu Paul Șofron, l-a lobat pe acesta: 1-0 (min. 2); iar apoi, aproape imediat, la o fază aproape identică, Marius Lingurar a scăpat spre poartă și a punctat pentru 2-0 (min. 4). În min. 10 s-a făcut 3-0 după o acțiune finalizată cu gol de Sebastian Cucuruzan.
Cam la acest scor s-a trezit și AMEFA, care a redus din handicap la o fază excelent gândită și lucrată de Andrei Dicu, care a pătruns în careu și i-a pasat lui Rareș Suciaghi în fața porții, iar acesta nu putea greși ținta din 6 metri: 3-1 (min. 13). De altfel, în acest joc, am remarcat evoluția foarte bună a lui Andrei Dicu la mijlocul terenului, din păcate prea puțin secondat de alți jucători.
Jocul s-a mai echilibrat după acest început cu multe goluri, iar AMEFA a desenat destul de frumos, doar că a ajuns mai rar la finalizare, iar Marius Bolda a ratat două bune oportunități de a echilibra și mai mult situația pe tabelă.
Iar dacă oaspeții nu au fost capabili să înscrie, au făcut-o gazdele, care au aplicat aceeași tactică, de a arunca mingile peste apărarea greoaie a celor de la AMEFA, iar Marius Lingurar, în mare formă, a finalizat de două ori după faze desfășurate în viteză, în min. 29 și 41, astfel că la pauză se consemna un aproape neverosimil 5-1.
Imediat după pauză, Ovidiu Marius Pop a punctat pentru 6-1 (min. 50) iar AMEFA a replicat imediat, de data aceasta Rareș Suciaghi fiind în postură de servant, iar Andrei Dicu la finalizare, pentru 6-2 (min. 52). Din nou, după gol, AMEFA a avut o perioadă mai bună, iar Rareș Suciaghi a fost din nou foarte aproape să înscrie din careul mic, dar a întârziat execuția și șansa a fost ratată.
Viitorul Sânpaul a continuat însă șarjele ofensive, nimicitoare pentru defensiva rarefiată a oaspeților, mai ales că Horațiu Moldovan, accidentat la sfârșitul primei reprize, a fost înlocuit la pauză. Astfel scorul a luat proporții rușinoase, după ce au punctat din nou Marius Lingurar (min. 66) și Sebastian Cucuruzan (min. 73) iar după un corner și-a înscris numele pe lista marcatorilor și fundașul Mihai Eugen Mîrza (min. 78), cu o lovitură de cap. 
S-a ajuns astfel la 9-2, și se putea și mai rău, dacă nu erau o intervenție in extremis a lui Paul Șofron în ultimul minut de joc. Și AMEFA ar mai fi putut înscrie, și poate ar fi meritat să mai reducă din diferență, dar a plătit din nou tribut lipsei de eficacitate în fața porții adverse.
S-a ajuns astfel la un nou record, de 9 înfrângeri consecutive, iar în acest meci s-a egalat și recordul de goluri primite (tot 9) într-o singură partidă, cu mențiunea că de data aceasta AMEFA a avut de la început și până la sfârșit 11 jucători în teren. Apărarea a fost extrem de slabă, de vulnerabilă, s-a văzut (prea mult) și absența lui Emil Trifan, dar și a altor jucători, la nivelul tuturor compartimentelor. În ciuda scorului, s-a jucat relativ bine de la mijloc în sus, până la momentul finalizării, care rămâne o problemă aparent de nerezolvat, toți jucătorii de atac părând a fi ieșiți din formă când trebuie să marcheze.

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Aproape de primul punct: AMEFA - Voința Pata 1-2 (0-2)

AMEFA a fost foarte aproape de a obține primul punct (sau primele puncte) din acest campionat duminică, 1 octombrie, când, de la ora 16, pe o vreme frumoasă și în fața a aproximativ 20 de spectatori, a întâlnit pe Voința Pata, pe teren propriu, în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”. Dacă în prima repriză oaspeții au controlat partida și conduceau meritat la pauză cu 2-0, în a doua parte AMEFA a revenit puternic în joc și ar fi putut în mai multe rânduri egala scorul.
Fără antrenor(i), formația a fost alcătuită de Emil Trifan, prin consultare și cu alți jucători. Au evoluat următorii: Paul Șofron - Andrei Lakatos (46 Cosmin Hetea), Horațiu Moldovan, Giuseppe Perelli, Emil Trifan - Marius Someșan (55 Bogdan Puskas), Victor Iovănescu (82 Lucian Macri), Rareș Ciprian Câmpan, Marius Bolda - Rareș Suciaghi, Radu Neag (65 Robert Rus). Rezervă neutilizată: Tudor Herlea. Pe bancă au mai stat: Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi.
Arbitrajul a fost asigurat de o brigadă din Turda, cu Ovidiu Ioan Feneșan la centru, ajutat de Alin Daniel Revnic și Bogdan Beian - asistenți. Observator AJF: Iuliu Maja (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Paul Șofron (min. 73), Emil Trifan (min. 80), respectiv Grigore Boroș (min. 30), Vasile Dan Bob (min. 70), Aurel Rus (min. 72), Daniel Petrică Șter (min. 73), Gheorghe Marian Grebenișan (min. 79). În min. 90, delegatul echipei oaspete a fost invitat să iasă de pe teren, după proteste repetate. De altfel, banca oaspeților a fost extrem de gălăgioasă pe tot parcursul meciului, comentând la fiecare decizie a arbitrului.
Meciul a început în trombă, cu ocazii la ambele porți. Rareș Suciaghi a pătruns în careu, a driblat și portarul dar nu a mai apucat să trimită și mingea în poartă. Oaspeții, după ce au ratat la rândul lor o bună oportunitate, au reușit să deschidă scorul: la un corner executat de pe partea stângă, mingea a depășit toți jucătorii din centrul careului, ajungând în partea opusă la Marian Grebenișan, care a reluat direct, cu un șut în diagonală, o execuție dificilă și norocoasă la colțul lung: 0-1 (min. 15).
AMEFA a resimțit șocul deschiderii scorului și cei de la Pata au avut o perioadă bună, în care au jucat bine, dezinvolt, cu fundașii la centrul terenului, punând constant presiune pe apărarea gazdelor, care a rezistat cu greu asalturilor. Totuși, și AMEFA a avut șansa egalării, prin Marius Bolda, care a ajuns într-o situație clară de gol în careul advers, dar a preferat să paseze în loc să șuteze, iar mingea a fost interceptată de un fundaș advers.
Când se apropia finalul reprizei, Giuseppe Perelli a executat greșit un aut de poartă, mingea ajungând la atacanții adverși în preajma careului; aceștia au combinat eficient între ei, și Vasile Dan Bob a finalizat: 0-2 (min. 43), scor care s-a înregistrat și la pauză.
Jocul s-a schimbat aproape complet în a doua repriză, AMEFA dominând categoric și ratând numeroase ocazii, inclusiv un penalty. Semnalul revenirii a fost dat repede: după un corner, cei de la Voința Pata au dorit să lanseze un contraatac, dar mingea a fost interceptată de Horațiu Moldovan (care a făcut un meci excelent) și trimisă în atac, unde rămăsese colegul său din defensivă, Giuseppe Perelii; acesta, demarcat, a preluat și a trimis pe lângă portarul advers: 1-2 (min. 53).
La o fază aproape identică, puțin mai târziu, același Giuseppe Perelli a fost angajat printre fundașii adverși, surprinși de fază, dar el a trimis în bara laterală!
În min. 72 s-a petrecut faza care a stârnit cele mai multe discuții: din nou Giuseppe Perelli a fost lansat în careul advers cu o minge lungă de urmărire, dar, undeva în partea laterală a careului, aproape de linia de fund, a fost acroșat de portarul celor de la Voința Pata, care la rândul său urmărea mingea. Arbitrul a indicat fără ezitare penalty dar oaspeții au protestat vehement și s-a format chiar un meleu în jurul lui Giuseppe, căzut pe jos (a primit ulterior îngrijiri medicale). Jucătorii de la AMEFA, în frunte cu Paul Șofron (!), au venit să-l protejeze pe colegul lor, iscându-se discuții și controverse, în urma cărora s-au acordat și cartonașe galbene.
După ce situația s-a liniștit, Emil Trifan și-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului (min. 74), dar portarul a apărat!
Până la final, AMEFA a continuat să atace și să aibă ocazii, dar pe rând au trecut pe lângă egalare Cosmin Hetea, Marius Bolda și Rareș Suciaghi. Arbitrul a și prelungit partida cu încă 4 minute, dar oaspeții au tras de timp corepsunzător, inclusiv cu câteva schimbări în minutele de prelungire.
AMEFA înregistrează a opta înfrângere consecutivă din tot atâtea meciuri de la începerea campionatului. Totuși, de data aceasta s-a înregistrat diferența minimă (de doar un gol), iar echipa a dat semne, mai ales în repriza secundă, că poate face față competiției. Rămâne problema finalizării, echipa înscriind foarte puține goluri, în ciuda numeroaselor ocazii de care dispune. Și la acest joc, singurul gol a fost marcat de un fundaș, și nu de atacanți, de la care avem în continuare așteptări și pretenții de a concretiza măcar una-două situații pe meci.

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Mai rău nu se poate: Avântul Bradu Luna de Sus - AMEFA 9-1 (2-1)

Duminică, 24 septembrie 2017, s-a scris una dintre cele mai negre pagini din istoria AMEFA, care avea să conducă asociația aproape de desființare. AMEFA a acceptat ca jocul să se desfășoare de la ora 12, așa cum au cerut gazdele, dar la ora meciului doar 11 jucători s-au prezentat la Liteni, locul de desfășurare al partidelor de acasă pentru Avântul Bradu Luna de Sus.
Astfel, AMEFA a jucat cu: Tudor Herlea - Andrei Lakatos, Giuseppe Perelli, Emil Trifan, Robert Rus - Cosmin Hetea, Marius Someșan, Victor Iovănescu, Lucian Dodea, Marius Bolda - Adrian Oltean. Antrenor: Radu Mureșan (George Cotuț nu a putut fi prezent). A mai însoțit echipa și Raularian Rusu.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană cu Ioan Florin Câmpean la centru, Tudor Horea Punteaș și Zsolt Székely - asistenți. Observator a fost domnul Szöke Francisc. Cartonaș galben: Marius Bolda (min. 79). Cartonaș roșu: Tudor Herlea (min. 22).
Pe o vreme bună, în fața a circa 20 de spectatori (fani ai gazdelor), AMEFA a început bine și a deschis scorul repede: Marius Bolda a executat plasat la colțul scurt o lovitură liberă din lateral stânga, portarul gazdelor a respins în față, iar Robert Rus a reluat din apropiere: 0-1 (min. 8). Cei de la Avântul Bradu au preluat inițiativa și au început să atace tot mai consistent poarta lui Tudor Herlea, Paul Tudor Perșa trimițând mingea în transversală cu o lovitură de cap în min. 15.
Faza care a decis meciul s-a petrecut în min. 22: același Paul Tudor Perșa a scăpat spre poartă dintr-o poziție suspectă de offside, Tudor Herlea i-a ieșit în întâmpinare în afara careului, iar mingea trimisă de atacantul gazdelor l-a atins în mână pe portarul de la AMEFA, care a văzut cartonașul roșu. Astfel, AMEFA a rămas în zece oameni și, mai grav, fără portar ”de meserie”, între buturi intrând Cosmin Hetea, care a apărat foarte bine (cu o excepție, la golul 3 al celor de la Luna).
De altfel, reduta oaspeților a rezistat până în min. 36, când gazdele au reușit să egaleze prin Dorel Pașcalău. Același jucător avea să înscrie în prelungirile primei reprize, după o eroare a defensivei AMEFA, gol care a avut și un impact psihologic, venind exact înainte de pauză: 2-1.
AMEFA a început de altfel destul de bine repriza secundă, chiar și în condițiile date, profitând și de pasul în spate făcut de gazde. Chiar și în prima repriză, oaspeții au mai avut ocazii, Adrian Oltean trimițând cu capul alături de poartă dintr-o poziție foarte bună; iar în primele minute din a doua parte, Marius Someșan a scăpat spre poartă, dar n-a mai avut suflu ca să și finalizeze. AMEFA a mai fost aproape de gol la două lovituri libere executate de Emil Trifan: la una a intervenit portarul, iar la cealaltă, mingea a trecut cu puțin pe lângă bară.
Deși se părea că echilibrul se menține, acesta a fost definitiv rupt în min. 57: o minge de urmărire a gazdelor a ajuns în preajma careului, fundașii centrali de la AMEFA l-au lăsat pe portarul Cosmin Hetea să intervină dar acesta a luftat, oferindu-i pe tavă oportunitatea lui Szakács Csaba să puncteze: 3-1. Peste doar câteva minute, același Szakács Csaba a finalizat un atac al Avântului, scorul căpătând proporții: 4-1 (min. 63). A fost momentul în care câțiva dintre jucătorii de la AMEFA au ”aruncat prosopul” și au refuzat să mai joace constructiv, mai mult plimbându-se pe teren sau degajând mingile la întâmplare. Nu fără urmări pe tabelă, căci gazdele au continuat să joace la fel ca și până atunci, iar Magyári Szilárd Márton a reușit și el ”dubla” în min. 75 și 79: 6-1.
În min. 79, Marius Bolda nu a mai suportat umilința și atitudinea unora dintre coechipieri și a considerat că e mai bine să iasă de pe teren decât să continue, primind și cartonaș galben pentru că nu a cerut încuviințarea arbitrului. AMEFA a rămas efectiv cu doi oameni în minus pe teren, în realitate cu vreo patru în minus.
Superioritatea numerică a fost fructificată de gazde, care, cu toată opoziția celor din defensiva de la AMEFA (și a portarului Cosmin Hetea, care a scos câteva mingi grele), au mai punctat de 3 ori în min. 82, 86 și 90, prin Paul Tudor Perșa, care astfel a reușit un hat-trick, stabilind scorul final: 9-1.
Scorul este unul deosebit de umilitor, dar reflectă doar parțial datele problemei, până în min. 57 meciul fiind destul de echilibrat. AMEFA a avut iarăși ghinion dar plătește totodată tribut lipsei rezervelor la meciurile din deplasare. Este un nou record negativ ca diferență de scor în campionat, depășind clar înfrângerile la cinci goluri diferență din campionatul trecut (1-6 cu Viitorul Gârbău și 2-7 cu Viitorul Sânpaul).
După acest joc, atmosfera la echipă a fost una destul de încinsă. Câțiva jucători au anunțat că nu mai doresc să vină la meciuri. Antrenorul George Cotuț și directorul tehnic Radu Mureșan au fost de părere că nu mai este cazul ca echipa să continue și că ar trebui retrasă din campionat, după șapte înfrângeri consecutive din tot atâtea meciuri. Radu Mureșan a anunțat că el oricum renunță la postura de director tehnic sau antrenor. Din consultările cu jucătorii, a rezultat că, totuși, majoritatea acestora ar dori să continue. Astfel, deocamdată, echipa nu a fost retrasă din campionat și va continua să evolueze.

luni, 2 octombrie 2017

Nici măcar acum: AMEFA - Progresul Sânnicoară 1-3 (1-2)

Cea de-a doua etapă intermediară din acest tur s-a disputat miercuri, 20 septembrie 2017. Pentru a nu mai avea probleme de lot, și totodată cu acordul echipei adverse, AMEFA a programat meciul de la ora 20, terenul sintetic din Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu” având și instalație de nocturnă.
După cinci etape cu înfrângeri pe linie pentru AMEFA, existau speranțe mari ca la acest joc să ”spargem gheața”, având în vedere că echipa oaspete, Progresul Sânnicoară, este una dintre codașele tradiționale din Liga a 5-a, zona Cluj. Dar, ca un făcut, nici de data aceasta n-a fost să fie...
Pe o vreme ploioasă, AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron (46 Ovidiu Miclăuș) - Andrei Lakatos (60 Bogdan Puskas), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus (75 Tibor Razman) - Victor Iovănescu, Adrian Oltean, Rareș Ciprian Câmpan (67 Giuseppe Perelli) - Marius Someșan (46 Cosmin Hetea), Rareș Suciaghi, Marius Bolda. Antrenor (suspendat, dar a fost prezent în spatele băncii tehnice): George Cotuț. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea, Lucian Macri.
A arbitrat Florin Potora (Turda) - la centru, ajutat de Ionel Scuturici (Câmpia Turzii) și Marius Porim (Turda) - asistenți. Observator AJF: Monica Rigo (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Emil Trifan (min. 32), Rareș Suciaghi (min. 55), Marius Bolda (min. 56), respectiv Alex Răzvan Prisăcariu (min. 3), Mircea Florin Manea (min. 21) și Dan Cosma (min. 48).
Partida a început bine pentru AMEFA. În ciuda ploii abundente, a funcționat jocul combinativ, atacurile s-au succedat cu repeziciune la poarta adversă. În min. 11, Robert Rus execută scurt un corner până la Rareș Suciaghi, acesta centrează la colțul lung, unde Marius Bolda a avut timp să preia și să șuteze în diagonală, pe jos, în plasa laterală: 1-0.
În min. 15, în urma unui corner, mingea l-a lovit în mână pe Marius Someșan în careu și, chiar dacă hențul a fost involuntar, arbitrul a acordat penalty. Acesta a fost executat și transformat de Gabriel Popan: 1-1 (min. 16).
În continuare, AMEFA a dominat destul de autoritar jocul, și a ratat prin Rareș Ciprian Cîmpan și Rareș Suciaghi, care au trimis cu capul în afara cadrului porții, din poziții foarte bune, după centrări ale fundașilor laterali. Cea mai mare șansă s-a irosit în min. 30, când Adrian Oltean a executat foarte bine o lovitură liberă de la 20 de metri, dar portarul oaspeților a reușit să atingă ușor mingea, deviind-o în bară.
Contrar cursului jocului, Progresul Sânnicoară a preluat conducerea în min. 37. Rareș Ciprian Câmpan a greșit o pasă la centrul terenului, într-o zonă vulnerabilă, iar oaspeții, prinzând pe picior greșit defensiva celor de la AMEFA, au profitat, lansându-l pe același Gabriel Popan, care, singur cu Paul Șofron, nu a ratat: 1-2.
Golul a demoralizat echipa gazdă, care a scăzut clar ritmul de joc în finalul primei reprize, în vreme ce Progresul a condus ostilitățile înainte de pauză, ratând încă două ocazii mare de a se desprinde.
În repriza a doua, AMEFA a încercat să construiască, dar fără prea mare succes, oaspeții apărându-se grupat și organizat. Au fost totuși câteva ocazii bune de a egala, dar Adrian Oltean și Marius Bolda au șutat în afara cadrului porții. În min. 55, Rareș Suciaghi a căzut în careu în urma unui duel cu un fundaș advers, dar arbitrul i-a acordat cartonaș galben pentru simulare.
Jocul a scăzut tot mai mult în intensitate spre final, construcția fiind împiedicată atât de condițiile meteorologice nefavorabile, de starea gazonului (tot mai multe bălți), dar și de oboseala acumulată pe parcursul partidei. Schimbările efectuate nu au schimbat cu nimic jocul tot mai lipsit de eficiență al gazdelor. Ultima ocazie s-a consemnat în min. 75, când un șut de la distanță al lui Emil Trifan a fost respins cu dificultate de portar în corner.
Oaspeții au beneficiat de spațiile tot mai mari lăsate în defensivă de AMEFA iar portarul Ovidiu Miclăuș s-a remarcat din nou prin câteva intervenții de efect. În min. 82 însă, pe un astfel de contraatac, Bogdan Puskas l-a agățat pe un jucător advers în careul propriu și arbitrul a acordat din nou penalty, transformat de același Gabriel Popan, care iată reușește un hat-trick: 1-3 (min. 83).
Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, gazdele fiind prea demoralizate și obosite ca să mai încerce ceva iar oaspeții fiind foarte mulțumiți de rezultat, au evoluat în consecință.
AMEFA a ajuns la șase înfrângeri consecutive și toate recordurile negative imaginabile au fost deja bătute. Este clar că echipa este într-un impas, care va fi greu de depășit.

vineri, 29 septembrie 2017

Am rezistat o repriză: Unirea Florești - AMEFA 2-0 (0-0)

Șirul neîntrerupt al înfrângerilor din acest campionat a continuat pentru AMEFA duminică, 17 septembrie, când, de la ora 17, a jucat în deplasare cu Unirea Florești. Vremea a fost inițial bună dar apoi s-a stârnit o furtună foarte violentă, care a determinat arbitrul să întrerupă jocul în minutul 30 pentru aproximativ 15 minute, iar pe puținii spectatori din tribune să se refugieze, la fel ca și jucătorii, la vestiare, în condițiile în care vântul a smuls acoperișul de la magazinul PROFI din apropierea stadionului din Florești și de asemenea a făcut ravagii printre scaunele din tribună.
AMEFA s-a prezentat la acest meci cu un efectiv redus de jucători, având în vedere că mulți dintre aceștia au participat la botezul fetiței lui Marius Someșan, iar gazdele, de la Unirea Florești, nu au dorit să schimbe ziua sau ora de desfășurare a jocului.
Astfel, pentru AMEFA au evoluat: Ovidiu Miclăuș - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Giuseppe Perelli, Robert Rus - George Deac (73 Paul Șofron), Adrian Oltean, Rareș Ciprian Câmpan, Cosmin Hetea - Rareș Suciaghi, Marius Bolda. Antrenor: George Cotuț. Pe bancă au mai fost, ca suporteri sau oficiali: Raularian Rusu, Adrian Macavei, Gabriel Suciaghi, Cosmin Țurcă.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană cu Dragoș Nicolae Lunca - la centru, Marius Bălan și Petrică Ionuț Câmpeanu - asistenți. Observator AJF: Ionel Suciu (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Dan Vidrean Căpușan (min. 55), Andrei Cosmin Olosutean (min. 67), Doru Gabriel Bob (min. 88), respectiv Giuseppe Perelli (min. 50), Horațiu Moldovan (min. 52), Marius Bolda (min. 68).
În primele 30 de minute, până la întreruperea partidei, gazdele au avut mai mult inițiativa dar AMEFA a dat o replică destul de bună. Ocaziile mai mari le-au aparținut floreștenilor, care au trimis de două ori mingea în bară, iar noul portar al oaspeților, Ovidiu Miclăuș, a fost destul de mult pus la încercare (și s-a descurcat foarte bine). AMEFA a ratat la rândul său șanse de a deschide scorul, prin Rareș Suciaghi și Marius Bolda.
După întreruperea din min. 30, jocul a continuat în condiții meteorologice mai puțin favorabile, pe ploaie. AMEFA a dominat finalul primei reprize. În min. 32, Marius Bolda a căzut în careu după un posibil contact cu un fundaș advers dar arbitrul nu a acordat nimic. Peste puțin timp, același arbitru, foarte sensibil, l-a trimis în tribună pe antrenorul de la AMEFA, George Cotuț, pentru ”proteste repetate” iar pe raport a ținut să precizeze, la finalul jocului, și injuriile care i-ar fi fost adresate, după eliminare, ceea ce a făcut ca George Cotuț să primească 2 etape de suspendare din partea AJF.
În ultimele minute ale primei reprize, gazdele au avut o bună oportunitate de înscrie, dar Giuseppe Perelli a reușit să scoată mingea de pe linia porții. Aproape imediat, la cealaltă poartă, Rareș Suciaghi ar fi putut aduce AMEFA în avantaj, dar a întârziat șutul și a fost în cele din urmă blocat.
Repriza a doua a început sub aceleași auspicii ca și prima. Arbitrul de centru, care n-a văzut penalty la Marius Bolda în prima repriză, a văzut în min. 49 că Giuseppe Perelli a atins mingea (involuntar) cu mâna în careu la un șut al unui atacant al gazdelor și a indicat punctul cu var. Penalty-ul a fost transformat de Mihai Mureșan: 1-0 (min. 50).
După golul primit, AMEFA a fost echipa mai periculoasă, și a avut cea mai mare ocazie din meci în min. 59, când George Deac a centrat de pe partea dreaptă, mingea l-a depășit pe portarul gazdelor și a ajuns la Cosmin Hetea, care, singur-singurel, a ratat.
Încercând să egaleze, AMEFA a lăsat tot mai multe spații libere în defensivă, de care gazdele au profitat, lansând contraatacuri periculoase. Portarul Ovidiu Miclăuș s-a remarcat din nou, prin câteva intervenții spectaculoase. Forța de atac a AMEFA a scăzut în min. 73 când George Deac, accidentat, a fost nevoit în cele din urmă să părăsească terenul, fiind înlocuit de singura rezervă prezentă la joc, Paul Șofron, care, în premieră jucător de câmp, a fost trimis în avanposturi, fără prea mare succes.
Unirea Florești a închis definitiv meciul în min. 84, când Doru Gabriel Bob a prins un șut senzațional de la marginea careului, sub bară, stabilind scorul final: 2-0.
AMEFA pierde așadar al cincelea meci consecutiv de la începerea campionatului.

luni, 11 septembrie 2017

Degringolada continuă: AMEFA - Inter Dezmir 1-5 (0-3)

Cea de-a patra etapă din actualul campionat a adus cu sine cea de-a patra înfrângere pentru AMEFA, care, cumulată și cu cea din Cupa României, duce la un total de cinci înfrângeri consecutive, o serie parcă mai neagră ca niciodată până acum. Și de data aceasta se pot găsi scuze: Inter Dezmir este una dintre echipele puternice ale seriei, a jucat foarte bine, probabil va fi, ca de obicei, una dintre echipele care se vor bate pentru primele locuri. În această postură se afla și AMEFA până recent; de data aceasta trebuie să recunoaștem că echipa noastră se află în degringoladă și că seria neagră pare să nu se mai sfârșească... deoarece urmează un alt meci foarte greu, cu Unirea Florești, echipă care activa în sezonul trecut în Liga a 4-a.
Revenind la meciul cu Inter Dezmir, acesta s-a disputat duminică, 10 septembrie, de la ora 17, pe terenul sintetic din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe o vreme bună, caldă, cu mult soare, și în fața a circa 15 spectatori. Au evoluat echipele:
AMEFA (roșu-negru): Tudor Herlea - Marius Someșan (60 Robert Rus), Tibor Razman (46 Horațiu Moldovan), Giuseppe Perelli, Emil Trifan - Andrei Dicu (63 Victor Iovănescu), Lucian Dodea, Adrian Oltean, Rareș Ciprian Câmpan (71 Lucian Macri) - Cosmin Hetea (46 Radu Neag), Marius Bolda. Antrenor: George Cotuț. Director tehnic: Radu Mureșan. Pe bancă au mai stat: Bogdan Puskas (accidentat), Raularian Rusu (președinte), Răzvan Costina (cameraman).
Inter Dezmir (albastru-negru): Alexandru Căpățână - Eduard Cozma, Marius Moldovan (84 Robert Ujvari), Răzvan Rareș Biriș, Călin Tripon (63 Vasile Sămărtean), Antoniu Cozac (46 Victor Sonea), Gabriel Marian, Sergiu Gorgan, Lucian Moldovan (46 Cristian Tarța), Paul Sîncrăian (57 Gabriel Dobra), Andrei Chiorean (79 Vasile Cenan). Antrenor: Călin Chiorean. Manager: Ioan Chiorean. Președinte: Alex Fabian.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană avându-l la centru pe Narcis Bodocan. Observator AJF: Iuliu Maja. Cartonașe galbene: Horațiu Moldovan (min. 74), Emil Trifan (min. 85) și Adrian Oltean (min. 88), respectiv Vasile Sămărtean (min. 70).
AMEFA a început jocul cu aceeași apărare greoaie și cu un joc la ofsaid destul de previzibil, pe de o parte, dar și dejucat, pe de altă parte, de jucătorii inteligenți din ofensiva celor de la Inter (și, uneori, de arbitrul asistent). Dezmirenii s-au mărginit în a se apăra foarte bine și a contraataca foarte periculos. Tudor Herlea a reușit în două rânduri să salveze situația în primele cinci minute, dar în min. 6, un nou contraatac rapid al oaspeților a fost finalizat cu aplomb de Andrei Chiorean, singur în fața porții: 0-1 (min. 6). Coșmarul a continuat și, la o fază aproape identică, defensiva celor de la AMEFA a făcut greșit pasul la ofsaid, oaspeții au profitat, și de data aceasta Rareș Biriș a fost la finalizare: 0-2 (min. 14).
A urmat o perioadă de relativ echilibru, în care și AMEFA a încercat să pună în pericol poarta adversă, dar atacurile s-au oprit la o distanță sigură de buturile apărate bine de Alex Căpățână. Cele două vârfuri ”de buzunar”, Marius Bolda și Cosmin Hetea, nu s-au descurcat mai deloc în fața masivilor fundași adverși. Construcția a suferit la rândul său foarte mult. La un moment dat, Andrei Dicu a urcat în atac, Cosmin Hetea venind în banda dreaptă, fără nici un rezultat notabil.
Oaspeții, după o perioadă în care l-au pus mai puțin la încercare pe Tudor Herlea, au fructificat un nou contraatac-școală în min. 36: Andrei Chiorean a scăpat pe banda dreaptă și l-a servit perfect în careu, în fața porții, pe Sergiu Gorgan, care a punctat pentru 0-3 (min. 36).
În finalul primei reprize, și la un scor liniștitor pentru Inter Dezmir, a avut și AMEFA câteva șuturi la poartă, prin Adrian Oltean, Lucian Dodea, și de două ori prin Cosmin Hetea, care a fost cel mai aproape de a înscrie.
În repriza secundă, Radu Neag (revenit la echipă după o lungă absență) a fost introdus în atac și Horațiu Moldovan în apărare, Emil Trifan trecând fundaș central. Defensiva a părut parcă un pic mai sigură dar AMEFA a continuat să încaseze goluri, autori fiind Eduard Cozma (min. 57) și Vasile Sămărtean (min. 67), care au dus scorul la un (altă dată) neverosimil 0-5. Mai adăugăm pentru impresia artistică și un al șaselea gol, anulat pe motiv de ofsaid, și avem tabloul complet al dezastrului.
Pe final, AMEFA a început să joace parcă ceva mai bine, în condițiile în care și oaspeții au schimbat mai mult de jumătate din echipă și erau foarte mulțumiți de rezultat. Au fost ceva mai multe șanse de gol la poarta adversă, câteva șuturi mai sănătoase (Adrian Oltean, Lucian Dodea), un posibil penalty la o cădere în careu a lui Marius Bolda, și, în cele din urmă, a venit și golul de onoare, marcat de Radu Neag (la întoarcerea la echipă) din lovitură liberă de la 20 de metri: mingea a lovit transversala, a atins portarul și apoi a intrat în poartă: 1-5 (min. 87).
Spre deosebire de meciul de miercuri de la Huedin, când AMEFA a pierdut cu același scor, și diferența a fost mai mare decât realitatea din teren, de data aceasta a fost invers. Inter Dezmir s-ar fi putut impune la un scor și mai mare, și în acest sens, fără glumă sau ironie, trebuie să remarcăm prestația peste așteptări a lui Tudor Herlea, care a apărat tot ceea ce se poate omenește apăra.
Așteptăm cu interes ca echipa să iasă din această spirală negativă în care se tot afundă...

duminică, 10 septembrie 2017

Remember: Sătmăreana - Vagonul Arad 0-0 pe 18 aprilie 1965, etapa a 18-a a Campionatului Republican, categoria (divizia) B, seria a II-a

AMEFA și-a schimbat în 1961 numele în Vagonul Arad, nume cu care echipa a fost mai cunoscută pe parcursul ultimelor trei decenii de comunism. De fapt, clubul se asociase cu Fabrica de Vagoane încă din 1948, când a avut loc fuziunea dintre AMEFA și Astra, aceasta din urmă fiind echipa care jucase înainte sub patronajul fabricii, care purtase numele de ”Astra” în perioada interbelică și puțin după război.
După câțiva ani în categoria (divizia) B, ca urmare a restructurării ligilor inferioare și a scăderii numărului de serii în categoria B de la trei la doar două, Vagonul a retrogradat în reînființata divizie C la sfârșitul campionatului 1962-1963, dar avea să cîștige seria de categoria C în 1963-1964 și să revină astfel imediat în al doilea eșalon fotbalistic al țării, compus de data aceasta, în sezonul 1964-1965, din doar două serii, cu câte 14 echipe fiecare. Despre acest campionat am mai scris aici.
Vagonul a avut o evoluție bună în turul de campionat și a început returul la fel de bine, clasându-se pe un nesperat loc 3 după etapa a 17-a, înaintea disputei de la Satu Mare, cu Sătmăreana. Echipa din Satu Mare, dimpotrivă, se afla pe locul 12, și la foarte mică distanță de locul 13 (retrogradabil; ultimele două echipe din serie retrogradau). Sătmăreana își schimbase la rândul său numele; echipa provenea de fapt din fosta Dinamo Săsar, echipă băimăreană promovată în 1960 în categoria B, și care a fost mutată în anul următor la Satu Mare (pe atunci în aceeași regiune - Maramureș), numindu-se inițial ASMD (Asociația Sportivă Muncitoresc-Dinamovistă) Satu Mare, înainte de a deveni Sătmăreana. Peste alți câțiva ani, ea își va schimba din nou numele, în Metalul, și apoi Olimpia Satu Mare, aceasta din urmă fiind denumirea cu care a devenit cunoscută în fotbalul românesc și cu care continuă și azi.
Duminică, 18 aprilie 1965, pe stadionul din Satu Mare, la fluierul arbitrului Romulus Popa (Oradea), și în fața a câteva mii de spectatori, au evoluat formațiile:
Sătmăreana: Pop - Suciu, Borbely, Nagy, Șavaniu - Kuki, Marian - Teodosiu, Meszaros, Auner (46 Silaghi), Tiron. Antrenor: Emil Avasilichioaie.
Vagonul: Kiss - Petschovschi II, Lenarth, Izghireanu, Matusinka - Schweininger, Boroș - Chitic, Moț, Toma, Macavei. Antrenor: Toma Jurcă.

 Vagonul în primăvara anului 1965, înaintea unui meci în deplasare cu Jiul Petrila.
Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Toma Jurcă (antrenor), Boroș, Kiss, Lenarth, Matusinka, Petschovschi II, Izghireanu.
Jos, de la stânga la dreapta: Stănoaie, Moț, Schweininger, Toma, Macavei.
Dintre cei care au jucat cu Sătmăreana, din poză lipsește doar Chitic, în locul căruia apare Stănoaie.

În echipa arădeană remarcăm prezența în poartă a veteranului Kiss, care a fost de fapt și omul meciului. În defensivă, antrenorul Toma Jurcă nu s-a putut baza pe titularul obișnuit Müllroth, jucând cu Lenarth fundaș central în locul său, în vreme ce locul lui Lenarth pe banda dreaptă a fost luat de tânărul Petschovschi II, fiul marelui Iosif Petschovschi. Pe stânga a jucat, ca de obicei, Matusinka. La mijloc, a fost folosit același cuplu, Schweininger-Boroș, ca de fiecare dată. În atac, poate surprinde oarecum introducerea lui Chitic ca aripă dreaptă, în locul lui Stănoaie. Cuplul de atacanți centrali, format din Moț și Toma, este cel care a dat cea mai mare satisfacție în acel campionat. Pe poziția de aripă stângă a jucat, ca întotdeauna, neobositul Macavei.
Gazdele, puternic încurajate de publicul local, au început în forță și au ratat câteva ocazii încă din primele minute, prin Auner (min. 4), Kuki (min. 5) și Tiron (min. 7), care au încercat fără succes șutul de la distanță. S-au obținut însă numeroase cornere, dar vagonarii s-au apărat bine, grupat. Raportul de cornere a fost, la finalul partidei, 13-1!
După iureșul de start, gazdele o lasă mai moale, iar arădenii ies și ei pe contraatac, ratând cea mai mare ocazie în min. 10, prin Macavei, care, scăpat singur spre poartă, trimite alături dintr-o poziție favorabilă.
Gazdele puteau deschide scorul în min. 31: Meszaros îi pasează excelent, decisiv, lui Tiron în careu, dar acesta, de la doar 5 metri, șutează în piciorul portarului Kiss, ieșit foarte bine în întâmpinare. Sătmăreana domină teritorial partida dar atacurile nu se materializează, Auner evoluând foarte șters în postura de vârf (avea să fie schimbat la pauză). Fundașii arădeni, în frunte cu Izghireanu (unul dintre remarcații partidei), au făcut față cu brio. Totuși, în min. 37, la o fază confuză în careu, sătmărenii cer penalty dar centralul orădean Romulus Popa nu se lasă înduplecat. Prima repriză să încheie cu scorul de 0-0 spre dezamăgirea publicului spectator.
Forțate de circumstanțele din clasament, gazdele ies și mai hotărâte la joc în a doua repriză, și atacă din nou cu toate forțele, ratând însă exasperant prin Teodosiu (min. 46), Tiron (min. 53) și din nou Teodosiu (min. 62). Vagonarii au răspuns prin contraatacuri tăioase dar nu au reușit să-și mai creeze oportunități clare de a înscrie.
Momentul decisiv și totodată psihologic al partidei s-a produs în min. 75. Atunci, la un șut puternic tras de Meszaros, mingea a deviat în mâna lui Matusinka, iar arbitrul n-a ezitat în a indica punctul cu var. Sătul de ratările jucătorilor din atac, fundașul central Borbely și-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului, dar a tras slab și pe centrul porții iar Kiss a respins!
Era clar deja pentru toată lumea că sătmărenii nu aveau cum să mai înscrie, deși au continuat să aibă posesia și să domine teritorial, și chiar să mai rateze o ocazie, prin Teodosiu. Meciul s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, poate nemulțumitor din punct de vedere al spectacolului dar oaspeții au plecat foarte mulțumiți.
La Sătmăreana, situația a devenit dramatică, și acest egal a fost primul dintre rezultatele slabe care au făcut ca echipa să piardă în cele din urmă locul 12 și să termine în final pe locul 13, care i-a condamnat la retrogradarea în divizia C; în acest fel, CSM Reșița s-a salvat de la retrogradare.
Pentru Vagonul a fost un punct mare, obținut în deplasare, într-o epocă în care gazdele câștigau peste 75% dintre meciuri. Punctul a consolidat poziția echipei între primele cinci din serie și chiar pe podium, unde a rămas până în penultima etapă, încheind în final pe locul 6 (la egalitate cu echipele de pe locurile 3, 4 și 5, dar cu golaveraj mai slab). A fost un sezon foarte bun făcut de Vagonul, care l-a consacrat definitiv pe Toma Jurcă în postura de antrenor principal, și pe câțiva dintre jucătorii care aveau să aducă promovarea istorică în prima divizie în 1968. Prin egalul de la Satu Mare, vagonarii ajutau și echipele din propria regiune (Banat) clasate pe ultimele două poziții, CSM Reșița și CFR Timișoara, și care încă mai sperau în salvarea de la retrogradare.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Etapele intermediare, cu ghinion: Vlădeasa Huedin - AMEFA 5-1 (2-0)

Deși Liga a 5-a din județul Cluj se adresează exclusiv echipelor de amatori, fotbaliștii având cu toții un loc de muncă sau fiind studenți, elevi, și așa mai departe, AJF Cluj impune în mod nejustificat disputarea unor etape intermediare, în timpul săptămânii, când doar o mică parte dintre jucători pot participa la jocuri. O astfel de etapă s-a desfășurat și miercuri, 6 septembrie, când, de la ora 17.30, AMEFA a trebuit să joace la Huedin (una dintre cele mai lungi deplasări), cu echipa locală Vlădeasa.
În fața a circa 25 de spectatori din tribuna stadionului, pe o vreme bună, au evoluat echipele:
Vlădeasa Huedin (portocaliu): Kovács István - Zsolt Bota, Flaviu Badiu, Claudiu Șușman, Dănuț Onețiu, Robert Antal, Tibor Bikali, Raul Coșiu, Ionuț Radoviciu, Tudor Ilea, Cristian Matei.
AMEFA (albastru): Paul Șofron - Lucian Macri, Giuseppe Perelli, Emil Trifan, Bogdan Puskas - Cosmin Hetea, Lucian Dodea, Rareș Ciprian Câmpan, Marius Bolda - Adrian Oltean, Tudor Herlea. Antrenor: George Cotuț. Pe bancă au mai stat: Raularian Rusu (președinte), Dragoș Conț (cameraman).
Arbitrajul a fost asigurat de o brigadă din Cluj-Napoca, cu Ioan Florin Câmpean la centru, Paul Vereș și Cosmin Mateuț - asistenți. Observator din partea AJF: Szöke Francisc. Cartonașe galbene: Flaviu Badiu (min. 70) și Cristian Matei (min. 78), respectiv Lucian Dodea (min. 82) - pentru proteste.
Deși teoretic pe foaia de joc apar 11 jucători, AMEFA a început meciul în 7 jucători, deoarece Lucian Dodea și Adrian Oltean au apărut abia în minutul 10, apoi a jucat în 9, până în minutul 35, când au ajuns și Rareș Ciprian Câmpan și Tudor Herlea. În aceste condiții, este clar că gazdele au fost din start avantajate, având inițial patru jucători în plus pe teren!
De altfel, acest avantaj numeric s-a și materializat aproape imediat: o diagonală l-a găsit liber în partea dreaptă a careului pe Cristian Matei, care a șutat imparabil la colțul lung: 1-0 (min. 3). Cei șapte jucători de la AMEFA au făcut eforturi foarte mari pentru a păstra tabela în limite rezonabile până când au sosit și ceilalți jucători, profitând oarecum și de superficialitatea cu care gazdele au tratat această superioritate numerică. După ce AMEFA a jucat în nouă (deci cu ”doar” doi oameni în minus), jocul s-a echilibrat vizibil. Totuși, Vlădeasa și-a consolidat avantajul în min. 15, prin Raul Coșiu, care a găsit calea spre gol, punctând din apropiere: 2-0. Scorul putea fi și mai mare, gazdele ratând destule ocazii, având și o bară, dar le-a lipsit concentrarea la finalizare. Chiar și cu doi oameni în minus, AMEFA s-a dovedit capabilă să pună probleme, și în două rânduri Marius Bolda a scăpat singur cu portarul advers, Kovács István, dar de fiecare dată acesta a reușit să-l stopeze pe neinspiratul atacant.
În minutul 35, au venit și ultimii doi jucători de la AMEFA, și s-a jucat 11 contra 11, de la scorul de 2-0 pentru Vlădeasa. Tudor Herlea, deși portar în mod obișnuit, a fost trimis în avanposturi. AMEFA a preluat frâiele partidei, dominând clar sfârșitul de repriză, și dând semne că în partea a doua ar putea să revină pe tabelă.
În mod ciudat și paradoxal, cei de la Huedin au abordat mult mai hotărâți și determinați repriza a doua, comparativ cu prima, în vreme ce, dimpotrivă, jucătorii de la AMEFA au părut obosiți, debusolați, incapabili să-și mai creeze situații clare de gol. Gazdele s-au apărat cu multă dăruire, iar AMEFA a dominat teritorial dar s-a expus destul de mult în apărare, fapt ce avea să coste.
Astfel, în min. 59, în urma unui contraatac, o centrare de pe partea stângă îl găsește liber în centrul careului pe Cristian Matei, care reia din voleu: 3-0. Golul meciului s-a înscris însă în min. 75: Tudor Ilea, care până atunci nu s-a remarcat prin mare lucru, a trimis un șut senzațional de la centrul terenului care l-a prins pe Paul Șofron puțin ieșit dintre buturi: 4-0.
Aceste goluri, căzute oarecum împotriva cursului jocului, au turnat plumb în ghetele jucătorilor de la AMEFA, ale căror încercări de a sparge bariera defensivă a gazdelor s-au văzut în cele din urmă răsplătite în minutul 82, când Tudor Herlea a punctat cu un șut sănătos, din careu: 4-1. A fost primul gol marcat de vreun portar de la AMEFA în poarta adversă.
Scorul final a fost stabilit de omul meciului, Cristian Matei, care a profitat și de data aceasta de slăbiciunile și de oboseala fundașilor de la AMEFA pentru a-l învinge din nou pe Paul Șofron: 5-1 (min. 87).
Se consemnează cea de-a treia înfrângere consecutivă pentru AMEFA în acest debut de campionat, o situație cu adevărat neobișnuită. Seria aceasta neagră trebuie neapărat să ia sfârșit și prima oportunitate în acest sens va fi duminică, 10 septembrie, când, de la ora 17, AMEFA întâlnește pe teren propriu pe Inter Dezmir.