joi, 25 septembrie 2014

Un nou eșec la limită: E.PARFUMERIE - AMEFA 5-4 (3-0)

Exact în urmă cu o săptămână, joi, 18 septembrie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, AMEFA 1911 a suferit cea de-a doua înfrângere din tot atâtea meciuri în acest debut stagional, tot la un singur gol diferență, în fața unei echipe, E.PARFUMERIE, care nu părea la prima vedere a fi un adversar prea dificil. Din păcate, pe teren lucrurile au stat altfel. Pentru AMEFA au evoluat: Andrei Șișoe - Sergiu Ripaș, Raul Brie, Norbert Jakab, Cosmin Olosutean, Lucian Dodea, Călin Pop. Cartonașe galbene: Andrei Șișoe și Cosmin Olosutean.
Echipa a făcut un meci foarte slab, adversarii având o misiune foarte ușoară. Până la pauză deja era 3-0 pentru E.PARFUMERIE, pe fondul neglijențelor din apărare și a unei ofensive haotice și fără orizont a celor de la AMEFA.
Nici în a doua repriză lucrurile nu au stat mai bine. Adversarii au condus cu 4-0 și 5-1 și abia în finalul meciului, profitând și de ușoara relaxare a celor de la E.PARFUMERIE, AMEFA a revenit în joc, atât Cosmin Olosutean cât și Lucian Dodea reușind câte o ”dublă”. Mai lipsea un singur gol ca să egalăm, dar forcingul de final n-a fost suficient. Mai mult, din cauza nervilor și a protestelor, doi jucători au încasat și cartonașe galbene.
Scorul final, 5-4, exprimă corect, în linii mari, raportul de forțe de pe teren. E.PARFUMERIE a câștigat pe merit și o putea face la o diferență și mai consistentă dacă AMEFA n-ar fi revenit pe final. Pentru AMEFA 1911 se anunță un sezon mult mai dificil decât cel anterior, când se înregistrau succese pe bandă rulantă.

luni, 15 septembrie 2014

Meciul cu ANORTHOSIS s-a anulat

Vineri, 12 septembrie, de la ora 20.30, AMEFA 1911 ar fi trebuit să dispute cel de-al doilea meci din sezonul 2014-2015. Partida nu s-a jucat întrucât adversarii, ANORTHOSIS, s-au retras din campionat. Ei de altfel nu au disputat niciun meci, situația fiind identică în prima etapă, când ar fi trebuit să joace cu FC Ocna Mureș. Așteptăm ca organizatorii să găsească o echipă înlocuitoare. În caz contrar, toate echipele vor câștiga cu 3-0 sau meciurile cu această echipă nu vor mai fi luate în considerare.

marți, 9 septembrie 2014

Campionatul începe rău: AMEFA 1911 - AMARENA 3-4 (1-3)

AMEFA 1911 a debutat în divizia B a campionatului ”Fair-Play”, divizia B, sezonul 2014-2015, joi, 4 septembrie, de la ora 22, pe eternul CMC 2, primul adversar fiind o mai veche cunoștință, AMARENA, echipă împreună cu care am promovat din divizia D (și am ”sărit” o divizie ca urmare a comprimării numărului acestora). AMEFA a avut din nou probleme de lot, dar până la urmă s-au prezentat următorii: Andrei Șișoe - Flaviu Bercheșan, Sergiu Ripaș - Cosmin Olosutean, Raul Tat - Călin Pop, Paul Brie. Rezervă: Raularian Rusu. Cartonașe galbene: Raul Tat și Cosmin Olosutean, respectiv un jucător de la AMARENA.
Meciul a fost unul destul de echilibrat, cu un plus pentru AMARENA în prima repriză, și unul pentru AMEFA în partea a doua, la care se adaugă un minus pentru arbitru, care a încins spiritele fără să fie nevoie. Noroc că jucătorii din cele două echipe se cunosc și sunt prieteni! Astfel, în prima repriză, jocul s-a desfășurat mai degrabă la mijloc, fără faze notabile la cele două porți. AMEFA 1911 a reușit să deschidă scorul prin Raul Tat, cu un șut de la distanță. Apoi a venit momentul în care arbitrul a intervenit nefericit în joc, acordând penalty pentru AMARENA, la un henț involuntar în careu al lui Cosmin Olosutean (pe principiul că orice henț se pedepsește). Adversarii au egalat din penalty. Ultimele minute din prima repriză au fost iarăși foarte dificile pentru AMEFA, în condițiile în care echipa acumulase cinci faulturi, pe fondul unui arbitraj prea strict, și AMARENA a avut două lovituri de la 9 m. Andrei Șișoe a apărat-o pe prima iar la a doua mingea s-a dus în transversală, de unde a sărit în afara careului, iar de acolo un fundaș advers a șutat pe jos și înscris: 2-1. Mai mult, la una din ultimele faze ale primei reprize, AMARENA a reușit să se desprindă la 3-1 după o acțiune colectivă.
În repriza a doua, AMEFA a revenit în joc, dominând per ansamblu și încercând să puncteze, în vreme ce AMARENA a contraatacat periculos, dar Andrei Șișoe a apărat bine. În cele din urmă, AMEFA a egalat, prin Paul Brie și Cosmin Olosutean, după mai multe faze de poartă. În final, ambele echipe au căutat lovitura decisivă. Deși AMEFA părea echipa ”pe val”, AMARENA a reușit golul victoriei cu câteva minute înainte de final. AMEFA a mai avut odată șansa egalării, arbitrul acordând un penalty la o fază identică cu cea din prima repriză, la un henț în careu, dar Paul Brie a ratat.
La ultimele faze s-a remarcat din nou arbitrul, care a acordat cartonașe galbene fără să fi fost neapărat nevoie, la niște faulturi de joc. Tocmai asta mai lipsea, în condițiile în care echipa începe pe minus și ca rezultat, și din punct de vedere financiar. AMEFA debutează cu înfrângere în divizia B după un meci echilibrat în care orice rezultat ar fi fost posibil. Este adevărat că AMARENA a gestionat mai bine finalurile de repriză și momentele tensionate, în favoarea ei. Rămâne de văzut cum se va prezenta AMEFA în etapele următoare și în ce măsură se va putea baza și pe alți jucători care au participat la promovarea din sezonul precedent.

vineri, 5 septembrie 2014

Cupa de Vară se încheie cu o victorie surprinzătoare: AMEFA 1911 - INTER CLUJ 8-7 (4-2)

Duminică, 24 august, de la ora 21, s-a încheiat Cupa de Vară pentru AMEFA 1911, competiție care s-a transformat oarecum într-un coșmar, mai ales prin prisma dificultății de a găsi jucători dornici să evolueze. Și la acest meci, AMEFA s-a prezentat inițial cu doar cinci oameni: Raularian Rusu - Ionuț Oprea, Daniel Ureche, Horea Ionuț Meleg și Alexandru Solomon. L-am convins și pe organizatorul competiției, Cipri, să joace tot la noi, ca să nu fim cu un om în minus, iar cei de la Inter Cluj, veniți în număr de opt, au fost deosebit de generoși, și ca să nu stea doi oameni de la ei permanent pe margine, ne-au cedat un jucător, pe Mircea, astfel că în cele din urmă s-a jucat 6+1. La Inter Cluj au evoluat și câțiva dintre foștii componenți ai AMEFA: Adrian Oltean, Raul Negru și, în poartă, Alex Ferencz.
Partida părea o formalitate pentru Inter Cluj, dar AMEFA a dat o replică dârză, chiar neașteptată. Mircea a evoluat aproape perfect în apărare, probabil supărat pe ai lui că l-au ”abandonat”, Cipri a jucat senzațional ca play-maker, iar ceilalți jucători au făcut toți un meci foarte bun. Inter Cluj a deschis scorul, dar AMEFA a revenit repede prin reușitele lui Alexandru Solomon și Horea Meleg (din penalty). Până la pauză, AMEFA a mai punctat prin Horea Ionuț Meleg (în mare formă) și Daniel Ureche, și a primit un singur gol, printr-un șut de la distanță al lui Adi Oltean.
În a doua repriză, AMEFA a profitat de pasa proastă a celor de la Inter Cluj și s-a distanțat la 6-2, golurile aparținând lui Alexandru Solomon și Mircea, cu un șut de la distanță, portarul advers fiind ieșit din poartă. În apărare, Mircea și Ionuț Oprea au făcut bine față atacurilor celor de la Inter Cluj, echipă care la un moment dat a trecut la o ofensivă totală, care, în ciuda numeroaselor ratări, a dat roade și pe tabelă, reducând din diferență, chiar la 6-5. Horea Meleg a mai înscris odată, după o pasă de senzație a lui Cipri, dar Inter Cluj a egalat chiar în final, 7-7. Prelungirile au fost foarte disputate, ambele echipe căutând golul victoriei. Deși Inter Cluj părea echipa ”pe val”, AMEFA a dat lovitura chiar la ultima fază, Horea Ionuț Meleg recuperând o minge de la Adrian Oltean și pasându-i lui Cipri care a scăpat singur și a înscris pe lângă Alex Ferencz: 8-7.
AMEFA înregistrează abia a doua victorie în această competiție, Cupa de Vară. Peste o săptămână, duminică, 31 august, ar fi trebuit să se joace și meciul al șaptelea din cupă, dar echipa adversă nu s-a prezentat, astfel că AMEFA încheie cu un bilanț de 3 victorii (una la ”masa verde”), 1 egal și 3 înfrângeri, clasându-se (după spusele organizatorilor) pe locul 3 în grupă, după Sporting și Cata, primele două participând la semifinale. Pentru AMEFA este importantă refacerea moralului și a lotului în perspectiva campionatului care va începe, echipa urmând să evolueze în divizia B, după ce numărul de divizii s-a micșorat de la cinci la patru.