Familia AMEFA este din nou îndoliată. Miercuri, 3 iunie 2020, ne-a părăsit Alexandru Nicolae Dodeanu, fundașul ”de fier” care a jucat la AMEFA în anii 1950-1951 și 1960-1964, campion cu CCA (Steaua) București în 1953 și (neoficial) cu Locomotiva (Rapid) București în 1957. A fost convocat de mai multe ori la echipa națională a României, având 10 selecții, toate neoficiale, întrucât naționala a jucat atunci sub diverse denumiri, în turnee din străinătate.
Alexandru Nicolae Dodeanu, în tricoul echipei naționale (1953)
Alexandru Nicolae Dodeanu s-a născut pe 20 septembrie 1932, la Arad. A iubit de mic fotbalul, pe care l-a practicat la pitici și juniori la Transilvania, echipa cartierului Drăgășani (Ráczfertály), din zona Bisericii Sârbești, unde locuia familia lui. În perioada celui de-al doilea război mondial a avut mult de suferit, alături de ceilalți membri ai familiei, și a rămas orfan de tată, care a decedat pe front. Fotbalul devine o activitate tot mai importantă pentru adolescentul Dodeanu, care părăsește Transilvania, o echipă modestă din campionatul districtual (județean), pentru Titanus, echipa cartierului Aradu Nou, care își disputa meciurile pe actualul stadion ”Motorul”. Introdus în echipa de seniori încă din perioada junioratului, face senzație în rândul echipelor din campionatul districtual Arad, și intră în atenția AMEFA.
În tricoul echipei UTA (1952)
Astfel, în anul 1950, când încă nu împlinise 18 ani, Alexandru Stoffa și Ioan ”Pubi” Auer reușesc să-l convingă pe Alexandru Nicolae Dodeanu să se transfere la AMEFA, una dintre echipele cu nume ale Aradului, chiar dacă în acea perioadă evolua, ca urmare a restructurărilor, tot în campionatul districtual Arad. Totodată, sub atenta îndrumare a lui Ioan ”Pubi” Auer (antrenor la AMEFA, dar și responsabil cu alte aspecte ale vieții jucătorilor), a fost angajat ca ucenic la Fabrica Janto (viitoarea Fabrică de Strunguri din Arad), prima sa meserie, alta decât cea de fotbalist.
La AMEFA rămâne pentru două sezoane (1950 și 1951 - se juca pe sistemul primăvară-toamnă). Evoluțiile sale tot mai consistente atrag atenția principalului club arădean, UTA, care evolua în prima divizie a țării, și deja avea câteva titluri la activ.
Conducătorul textilist Grechner îl convinge să vină la echipă și în 1952 Alexandru Nicolae Dodean debutează imediat pe prima scenă fotbalistică a țării, la doar 19 ani, după ce în prealabil jucase doar în campionatul districtual! Firea sa mai vulcanică, încă afectată de teribilismul specific adolescenței și de saltul uriaș făcut în carieră într-un timp atât de scurt, l-a adus însă într-un conflict cu antrenorul Coloman ”Cibi” Braun-Bogdan, astfel că la sfârșitul campionatului 1952, în care UTA s-a salvat de la retrogradare, era în situația de a-și căuta echipă.
Ca militar, la Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc (1953)
Necesitatea efectuării stagiului militar, combinată cu impresia bună pe care i-o lăsase lui Francisc Ronnay (arădean, fost jucător la AMEFA în perioada interbelică), a făcut ca în anul 1953 Alexandru Nicolae Dodeanu să ajungă la Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc, echipă militară aflată pe prima scenă a fotbalului românesc. Antrenorul Francisc Ronnay adunase acolo o mulțime de tineri jucători, veniți din toate colțurile țării, și care își satisfăceau stagiul militar în condiții excelente, având totodată posibilitatea de a juca fotbal la cel mai înalt nivel. La sfârșitul turului, Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc, cu Dodeanu fundaș central, se afla pe un incredibil loc 2, la doar un punct de viitoarea campioană CCA București, și cu doar 6 goluri primite. Însă în vara anului 1953 se decide la nivel central că toate echipele militare din România, cu excepția CCA, se desființează. Astfel, în ciuda rezultatelor excepționale, dispare și Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc.
Echipa CCA București (viitoarea Steaua), campioană în 1953. Dodeanu e al treilea din stânga pe rândul de sus.
Alexandru Nicolae Dodeanu se transferă, împreună cu mai mulți jucători și cu antrenorul Ronnay, la CCA București, unde se întâlnește și cu Iosif Petschovsky, fostul jucător al UT-ei, cu care devine coleg de cameră. În returul campionatului 1953, CCA, cu Dodeanu în teren, reușește să păstreze avansul față de celelalte competitoare, și câștigă campionatul național, dar pierde finala Cupei României, tocmai în fața echipei arădene UTA.
În anul următor, 1954, Dodeanu continuă la CCA, dar în lipsa lui Petschovsky (revenit la UTA), echipa termină abia pe locul 2, pierzând campionatul în fața arădenilor. Dodeanu a prins tot mai rar primul 11, fiind decis ca, odată încheiat stagiul militar, să găsească o altă echipă.
Șansa îi surâde din nou, tot datorită antrenorului Francisc Ronnay, care a plecat de la CCA (Steaua) la Locomotiva (Rapid) București. Transferul lui Alexandru Nicolae Dodeanu nu s-a putut face direct, ci a implicat o echipă intermediară, Casa Scânteii București, unde Dodeanu a jucat în 1955. În același an, Locomotiva București câștiga seria I a diviziei B și promova din nou pe prima scenă a fotbalului românesc.
Echipa Locomotiva (Rapid) București. Dodeanu este pe rândul de sus, în mijloc.
La începutul sezonului 1956, Dodeanu devine titular de necontestat al echipei feroviare bucureștene, condusă de Francisc Ronnay. Din postura de nou-promovată, Rapidul reușește să termine pe o poziție fruntașă, locul 4, spre satisfacția numeroșilor suporteri care-i adulau pe jucătorii veniți în Giulești.
A fost ultimul sezon disputat în sistemul primăvară-toamnă. S-a decis ca următorul sezon, 1957-1958, să se desfășoare în sistemul ”normal”, toamnă-primăvară. Rămânea însă o perioadă, primăvara anului 1957, în care Federația Română de Fotbal a decis organizarea unui campionat neoficial, denumit ”Cupa Primăverii”. Acest campionat neoficial a fost câștigat de Locomotiva București, care în toamnă a revenit la denumirea tradițională, Rapid București. Alexandru Nicolae Dodeanu a avut și el o contribuție importantă la obținerea acestui titlu neoficial.
Au urmat trei sezoane (1957-1958, 1958-1959 și 1959-1960) reușite în prima divizie a țării, în tricoul Rapidului, cu unele evoluții oscilante. La finalul campionatului 1958-1959, antrenorul principal Francisc Ronnay pleacă de la Rapid, care va fi condusă în 1959-1960 de fostul secund, Bazil Marian. Avea să fie ultimul an al lui Alexandru Nicolae Dodeanu în prima divizie și la o echipă din capitală.
În acești ani petrecuți la Rapid, el a făcut și Școala de Maiștri CFR, care îl va ajuta ulterior în cariera profesională.
În vara anului 1960 a revenit la Arad și a fost cooptat în lotul echipei UTA, deci tot în prima divizie, dar n-a reușit să prindă echipa, astfel încât, după câteva etape, s-a transferat la concitadina AMEFA, care între timp evolua în categoria (divizia) B, și avea mare nevoie de un fundaș cu experiență. S-a angajat totodată la Fabrica de Vagoane, de care aparținea și echipa de fotbal AMEFA, ca maistru la secția ”Sculărie”. La AMEFA a reîntâlnit foști colegi, precum portarul Francisc Kiss, partenerul său din apărare, Radin Dușan, aripa dreaptă Toma Jurcă sau mijlocașul Andrei Mercea.
Alexandru Nicolae Dodeanu a fost practic titular din momentul transferului, jucând preponderent pe postul de fundaș central stânga. AMEFA a avut un sezon mai slab, 1960-1961, având ca antrenor principal pe Gheorghe Albu (tur) și Francisc Dvorzsak (retur). În anul 1961, cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea echipei, a jucat în sfârșit pe propriul teren din incinta Fabricii de Vagoane, reamenajat. Tot în vara anului 1961, echipa și-a schimbat numele din AMEFA în Vagonul Arad.
Din păcate, toate aceste schimbări nu au avut un impact imediat asupra echipei, care a continuat să se zbată în subsolul clasamentului diviziei B, seria a 3-a, atât în 1961-1962, când s-a salvat din nou de la retrogradare, cât și în 1962-1963, când a retrogradat în divizia C, și ca urmare a unei noi restructurări, respectiv reducerea numărului de serii în divizia B de la trei serii la doar două. Cu un nou antrenor, Toma Jurcă, Vagonul avea să înceapă un nou drum, al reconstrucției, primul pas fiind câștigarea seriei din divizia C în 1963-1964 și revenirea pe scena secundă a fotbalului românesc.
Avea însă să fie ultimul an din cariera fotbalistică a lui Alexandru Nicolae Dodeanu. În 1964, la doar 32 de ani, și după mai multe accidentări care i-au afectat randamentul, a decis să își încheie cariera la echipa la care a petrecut cei mai mulți ani ca senior, AMEFA/Vagonul Arad.
A continuat să joace cu echipa de old-boys, și să muncească în Fabrica de Vagoane, ca maistru. A avut parte de un meci de retragere special din echipa de old-boys, în 1980, la Viena, într-o perioadă în care era greu de ajuns dincolo de Cortina de Fier.
După pensionare, a continuat să participe regulat la întâlnirile foștilor jucători arădeni, cu care a menținut relații cordiale, de prietenie.
A jucat peste 100 de meciuri în divizia A, la UTA (1952), Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc (1953 - tur), CCA / Steaua București (1953 - retur, 1954) și Locomotiva / Rapid București (1956, 1957-1958, 1958-1959, 1959-1960), plus Cupa Primăverii 1957.
La AMEFA / Vagonul Arad a jucat de asemenea peste 100 de meciuri, doi ani în campionatul districtual / regional (1950, 1951), trei ani în categoria/divizia B (1960-1961, 1961-1962 și 1962-1963) și un an în divizia C (1963-1964).
S-a stins la 87 de ani, miercuri, 3 iunie, ultimul din generația lui. Va rămâne mereu în amintirea noastră.
Echipa Locomotiva (Rapid) București. Dodeanu este al doilea din dreapta, pe rândul de jos
Au urmat trei sezoane (1957-1958, 1958-1959 și 1959-1960) reușite în prima divizie a țării, în tricoul Rapidului, cu unele evoluții oscilante. La finalul campionatului 1958-1959, antrenorul principal Francisc Ronnay pleacă de la Rapid, care va fi condusă în 1959-1960 de fostul secund, Bazil Marian. Avea să fie ultimul an al lui Alexandru Nicolae Dodeanu în prima divizie și la o echipă din capitală.
În acești ani petrecuți la Rapid, el a făcut și Școala de Maiștri CFR, care îl va ajuta ulterior în cariera profesională.
În vara anului 1960 a revenit la Arad și a fost cooptat în lotul echipei UTA, deci tot în prima divizie, dar n-a reușit să prindă echipa, astfel încât, după câteva etape, s-a transferat la concitadina AMEFA, care între timp evolua în categoria (divizia) B, și avea mare nevoie de un fundaș cu experiență. S-a angajat totodată la Fabrica de Vagoane, de care aparținea și echipa de fotbal AMEFA, ca maistru la secția ”Sculărie”. La AMEFA a reîntâlnit foști colegi, precum portarul Francisc Kiss, partenerul său din apărare, Radin Dușan, aripa dreaptă Toma Jurcă sau mijlocașul Andrei Mercea.
Alexandru Nicolae Dodeanu a fost practic titular din momentul transferului, jucând preponderent pe postul de fundaș central stânga. AMEFA a avut un sezon mai slab, 1960-1961, având ca antrenor principal pe Gheorghe Albu (tur) și Francisc Dvorzsak (retur). În anul 1961, cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea echipei, a jucat în sfârșit pe propriul teren din incinta Fabricii de Vagoane, reamenajat. Tot în vara anului 1961, echipa și-a schimbat numele din AMEFA în Vagonul Arad.
Echipa AMEFA / Vagonul Arad (1 iunie 1961). Dodeanu este al treilea din stânga pe rândul de sus
Din păcate, toate aceste schimbări nu au avut un impact imediat asupra echipei, care a continuat să se zbată în subsolul clasamentului diviziei B, seria a 3-a, atât în 1961-1962, când s-a salvat din nou de la retrogradare, cât și în 1962-1963, când a retrogradat în divizia C, și ca urmare a unei noi restructurări, respectiv reducerea numărului de serii în divizia B de la trei serii la doar două. Cu un nou antrenor, Toma Jurcă, Vagonul avea să înceapă un nou drum, al reconstrucției, primul pas fiind câștigarea seriei din divizia C în 1963-1964 și revenirea pe scena secundă a fotbalului românesc.
Avea însă să fie ultimul an din cariera fotbalistică a lui Alexandru Nicolae Dodeanu. În 1964, la doar 32 de ani, și după mai multe accidentări care i-au afectat randamentul, a decis să își încheie cariera la echipa la care a petrecut cei mai mulți ani ca senior, AMEFA/Vagonul Arad.
A continuat să joace cu echipa de old-boys, și să muncească în Fabrica de Vagoane, ca maistru. A avut parte de un meci de retragere special din echipa de old-boys, în 1980, la Viena, într-o perioadă în care era greu de ajuns dincolo de Cortina de Fier.
După pensionare, a continuat să participe regulat la întâlnirile foștilor jucători arădeni, cu care a menținut relații cordiale, de prietenie.
În curtea casei sale de pe strada Hunedoarei, în 2013. Sursa: Glasul Aradului / Radu Romanescu
A jucat peste 100 de meciuri în divizia A, la UTA (1952), Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc (1953 - tur), CCA / Steaua București (1953 - retur, 1954) și Locomotiva / Rapid București (1956, 1957-1958, 1958-1959, 1959-1960), plus Cupa Primăverii 1957.
La AMEFA / Vagonul Arad a jucat de asemenea peste 100 de meciuri, doi ani în campionatul districtual / regional (1950, 1951), trei ani în categoria/divizia B (1960-1961, 1961-1962 și 1962-1963) și un an în divizia C (1963-1964).
S-a stins la 87 de ani, miercuri, 3 iunie, ultimul din generația lui. Va rămâne mereu în amintirea noastră.
