duminică, 29 mai 2022

Egal cu liderul: Avântul Bradu Luna de Sus - AMEFA 0-0

Scorul de 0-0 este poate unul relativ obișnuit în fotbal, dar nu în Liga a 5-a, zona Cluj. De altfel, de când s-a înscris în acest campionat (august 2015), AMEFA a înregistrat un singur rezultat de 0-0, cu Viitorul Răscruci, lideri în clasament și viitoarea campioană, chiar în prima jumătate a sezonului 2015-2016, în data de 15 noiembrie 2015. Au trecut exact 6 ani și jumătate de atunci, și pe 15 mai 2022 AMEFA a obținut un nou rezultat de 0-0. La fel ca și atunci, tot în fața liderului, Avântul Bradu Luna de Sus, doar că de data aceasta meciul s-a jucat în deplasare, pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Florești, cu începere de la ora 18:30. Având în vedere vremea caldă și soarele puternic, ora aceasta mai înaintată a fost binevenită pentru ambele echipe, temperatura fiind mai acceptabilă, mai ales în a doua repriză.

 Cele două echipe, AMEFA (în roșu-negru) și Avântul Bradu Luna de Sus (în albastru), și brigada de arbitri înainte de începerea jocului. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a jucat cu: Tudor Herlea - Marius Vlad Ciortea, Sergiu Bora (46 Andrei Lakatos), Emil Trifan, Robert Rus (69 Bogdan Puskas) - Marius Frîncu, Rareș Ciprian Câmpan (69 Giuseppe Perelli) - Adrian Tăutan, Mihnea Jurcă (57 Rareș Chesăuan), Darian Soporan - Rareș Suciaghi. Antrenori-jucători: Emil Trifan și Rareș Ciprian Câmpan.

A arbitrat o brigadă clujeană, cu Soos Richard Robert la centru, ajutat de Tasnady János György și Doduț Andrei - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Cornel Florea (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Paul Perșa (min. 33), Artur Kaszony (min. 55), Teofil Cristea (min. 72), respectiv Rareș Suciaghi (min. 57).

Cartonaș roșu: Paul Perșa (min. 33).

Meciul a fost încă de la început foarte echilibrat, și cu puține ocazii de poartă. AMEFA s-a organizat foarte bine în apărare, iar Sergiu Bora l-a marcat foarte strict pe principalul om de gol al gazdelor, Paul Perșa, care a evoluat oricum accidentat. Cu toate acestea, în două rânduri Paul Perșa a reușit să scape de sub supravegherea fundașilor oaspeți, dar a fost foarte bine blocat de portarul Tudor Herlea, care a făcut un meci senzațional. Cu toate că a avut soarele în ochi în prima repriză, Tudor Herlea a reținut cu o siguranță ieșită din comun toate șuturile expediate de jucătorii de la Avântul Bradu Luna de Sus.

De cealaltă parte, AMEFA a avut la rândul său câteva oportunități, cea mai mare din prima repriză fiind consemnată după o pătrundere a lui Rareș Suciaghi, până în apropierea liniei de fund, de unde a expediat un șut-centrare prin fața porții, care nu a putut fi reluat în plasă de Mihnea Jurcă, deși era foarte aproape de traiectoria balonului. Același Rareș Suciaghi mai ratase o șansă bună, când a trimis mingea cu capul în bara transversală.

Momentul cel mai important al jocului s-a petrecut în minutul 33. Nemulțumit de o pasă greșită venită de la coechipieri și posibil frustrat din cauza accidentării și a ineficienței în joc, Paul Perșa a lovit o minge care tocmai ieșise în aut de poartă. Deși în mod clar nu era vorba de tragere de timp, arbitrul a considerat că este un gest nesportiv și i-a acordat cartonașul galben. Jucătorul gazdelor a protestat vehement, probabil i-a și adresat câteva cuvinte mai ”colorate” arbitrului, și în consecință a primit cartonașul roșu. Astfel, din acest minut, Avântul Bradu Luna de Sus a jucat cu un om mai puțin.

Aspectul meciului s-a schimbat, cu AMEFA trecând în postura de echipă care caută victoria, în vreme ce gazdele au evoluat mult mai defensiv.

În repriza secundă, AMEFA a ratat o mulțime de ocazii, încă de la început, Rareș Suciaghi având o nouă șansă, dar trimițând cu capul, din poziție excelentă, în afara cadrului porții. Rând pe rând, Darian Soporan, Rareș Suciaghi, Adrian Tăutan sau Rareș Chesăuan ar fi putut înscrie, dar au ratat, sau s-au complicat, sau n-au pasat altor coechipieri mai bine plasați decât ei. Portarul celor de la Avântul Bradu Luna de Sus a făcut și el un meci foarte bun, apărând realmente tot. 

Încetul cu încetul minutele au trecut, și cele două echipe au devenit mai prudente în defensivă. Efortul depus de jucători pe parcursul meciului a fost resimțit cu tot mai multă acuitate, mulți dintre cei de pe teren fiind epuizați. 

În ciuda faptului că AMEFA a controlat cea mai mare parte a jocului, în special în a doua repriză, gazdele ar fi putut da lovitura în ultimele minute, când Tudor Herlea nu a putut reține o minge dificilă, aceasta a ricoșat în față la un grup de jucători aflați în centrul careului, și un jucător al gazdelor a reușit să șuteze spre poartă... dar mingea a trecut milimetric pe lângă bară (minutul 87)!

La finalul jocului, gazdele au contestat maniera de arbitraj, și în special eliminarea lui Paul Perșa, dar adevărul este că AMEFA a ratat de puțin o victorie de prestigiu în fața echipei de pe primul loc. Echipa a avut o prestație solidă în defensivă, iar la mijloc Marius Frîncu și Rareș Ciprian Câmpan au distribuit foarte bine mingile spre jucătorii din atac, dar aceștia nu au reușit nicicum să găsească drumul spre poarta adversă.

Dacă ținem cont de clasament, rezultatul este unul mai mult decât onorabil pentru AMEFA, și dezastruos pentru Avântul Bradu Luna de Sus. Pe de altă parte, având în vedere că a evoluat cu om în plus vreme de mai mult de o repriză, AMEFA ar putea fi nemulțumită că nu a obținut victoria, în vreme ce gazdele se pot declara satisfăcute cu un punct.

Pentru AMEFA a urmat o pauză de două săptămâni, deoarece în etapa a 18-a, duminică, 22 mai, stă. Următorul meci se va disputa duminică, 29 mai, cu începere de la ora 18, în deplasare, cu AS Borșa, echipă care între timp a urcat pe poziția a treia din clasament. Este o nouă provocare pentru AMEFA, care încearcă să-și păstreze invincibilitatea din acest retur.

sâmbătă, 14 mai 2022

Seria rezultatelor pozitive continuă: AMEFA - AS Chinteni 2019 5-2 (3-2)

Duminică, 8 mai 2022, de la ora 18, pe o vreme foarte bună pentru fotbal, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, AMEFA a înregistrat a doua victorie consecutivă pe teren propriu, 5-2 cu AS Chinteni 2019. În ciuda scorului, emoțiile privind soarta meciului au persistat până în a doua repriză, când AMEFA a reușit să se desprindă.

AMEFA (în albastru), brigada de arbitri și AS Chinteni 2019 (în galben-negru) înainte de începerea partidei. Foto: Raularian Rusu.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron (46 Alex Marchiș) - Marius Vlad Ciortea, Sergiu Bora, Emil Trifan, Sebastian Chiș (63 Robert Rus) - Giuseppe Perelli, Rareș Ciprian Câmpan - Rareș Chesăuan (59 Adrian Blendea), Mihnea Jurcă, Darian Soporan (75 Denis Alexandru) - Rareș Suciaghi. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

A oficiat o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Soos Richard Robert, asistenți fiind Antal Csaba și Feher Lucian Andrei, toți din Cluj-Napoca. Observator din partea AJF a fost domnul Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Emil Trifan 30 și Sergiu Bora 53, respectiv Remus Laurențiu Covaci 28, Cristian Emil Alexa 28, Cristian Adrian Aluaș 30, Ion Gabriel Bob 50, Ioan Șumblea 66.

Cartonaș roșu: Ioan Șumblea (AS Chinteni 2019) - după încheierea jocului.

Partida a început spectaculos, cu goluri multe încă din primele minute. La prima acțiune de atac, după o respingere greșită a defensivei gazdelor, Darius Șumblea a preluat pe partea stângă, și a șutat excepțional din apropierea colțului careului, cu piciorul drept, la colțul lung, mingea lovind bara laterală înainte de a intra în poartă: 0-1 (min. 2).

AMEFA a replicat imediat. Mihnea Jurcă și Rareș Suciaghi au recuperat o minge în apropierea careului advers, au combinat, Rareș Suciaghi a pătruns în careu pe partea dreaptă și a centrat în fața porții, iar Cristian Adrian Aluaș a reluat în proprie poartă în încercarea de a respinge: 1-1 (min. 6).

Gazdele au preluat conducerea peste alte câteva minute. Rareș Suciaghi a luat prin surprindere defensiva oaspeților executând rapid o lovitură de la colț de pe partea stângă, către Darian Soporan, demarcat în careu, iar șutul acestuia a fost imparabil: 2-1 (min. 13).

La acest scor, jocul s-a mai liniștit puțin, deși fazele de poartă au continuat să apară destul de frecvent. Oaspeții au încercat mai ales să pună în valoare viteza și tehnica celor doi atacanți ”de buzunar”, care au pus destule probleme apărării AMEFA, jucând mai ales pe contraatac, și căutând să valorifice spațiile mai libere lăsat de gazde. AMEFA a atacat mai mult, a avut posesia mingii, și a încercat să se desprindă și pe tabelă.

Una din fazele controversate ale jocului s-a desfășurat în min. 28, când Rareș Chesăuan a reușit să câștige un duel ”umăr la umăr” cu un adversar în apropierea colțului terenului, pe partea stângă, și i-a pasat în careu lui Darian Soporan, care a fost faultat. Arbitrul a acordat penalty, dar oaspeții au protestat vehement, nu pentru fault (care a fost clar), ci pentru faza anterioară, susținând că Rareș Chesăuan a câștigat mingea în urma unui fault în atac, și că nu a fost ”umăr la umăr”. Singurele rezultate ale acestor proteste au fost niște cartonașe galbene pentru jucătorii oaspeți și deteriorarea iremediabilă a atmosferei meciului, care s-a jucat mai departe în tensiune. Oaspeții au considerat probabil că ”s-a făcut dreptate” când Emil Trifan a ratat penalty-ul, portarul oaspeților reușind să pareze șutul său (min. 29).

Cu toate acestea, AMEFA a reușit până la urmă să se desprindă la două goluri. Faza a pornit chiar din aut de poartă (după o ratare a oaspeților), Paul Șofron pasându-i scurt lui Emil Trifan, iar acesta degajând precis în jumătatea adversă, unde Rareș Suciaghi a preluat între doi fundași, i-a depășit pe aceștia în dribling și a trimis mingea prin stânga portarului ieșit în întâmpinare: 3-1 (min. 36).

AS Chinteni 2019 a replicat după mai puțin de două minute: după o acțiune pe partea dreaptă, Daniel Lingurar a fost lansat între fundașii gazdelor, și a trimis pe lângă Paul Șofron, ieșit în ultimă instanță la marginea careului: 3-2 (min. 38).

Mai mult, oaspeții au beneficiat de mai multe lovituri libere din preajma careului, din poziții foarte bune, atât la sfârșitul primei reprize, cât și la începutul reprizei secunde, rămase însă fără rezultat pe tabelă.

De altfel, cei de la Chinteni au început destul de ofensiv repriza secundă, spre deosebire de prima parte, forțând egalarea. Nu numai că aceasta nu le-a reușit, dar AMEFA a putut profita pe contraatac, marcând două goluri și ratând ocazii monumentale în această repriză. Au fost și alte ocazii, izvorâte, de exemplu, din faze fixe. La o astfel de fază fixă, o lovitură liberă de pe partea stângă executată de Rareș Ciprian Câmpan, Giuseppe Perelli a ratat incredibil, trimițând mingea cu capul, din 6 metri, pe lângă poartă (min. 55). Apoi, portarul oaspeților s-a remarcat la șuturile consecutive ale lui Rareș Suciaghi și Rareș Chesăuan (min. 58).

Golul a venit însă pe contraatac. Adrian Blendea, tocmai intrat pe teren, l-a lansat pe un culoar liber pe Rareș Suciaghi, acesta a depășit portarul, ieșit în afara careului, a reușit să câștige duelul cu un fundaș în partea dreaptă, și i-a pasat decisiv lui Mihnea Jurcă în centru, care, cu poarta goală, nu putea să rateze: 4-2 (min. 61).

În continuare, s-au consemnat ratări uriașe la ambele porți. Alex Marchiș, intrat după pauză în poarta AMEFA, a avut câteva intervenții deosebite în situații dificile, de unu contra unu cu atacanții adverși. Și portarul oaspeților s-a remarcat în mai multe ocazii. Cea mai clară situație a fost ratată de Denis Alexandru, al cărui șut din careu, de pe partea dreaptă, a lovit bara transversală (min. 78).

Ultimul gol a fost marcat după o fază prelungită de atac, Marius Vlad Ciortea pasându-i decisiv în careu lui Rareș Suciaghi, iar acesta, după un dribling elegant, a trimis mingea în poartă din apropiere: 5-2 (min. 87).

După finalul jocului, unii din jucătorii oaspeților au avut ceva de reproșat brigăzii de arbitri, iar unul dintre aceștia, Ioan Șumblea, a depășit limitele bunului simț, primind cartonașul roșu. Nu putem decât să regretăm că astfel de incidente au loc pe terenul de fotbal.

AMEFA a făcut un meci bun, a obținut o victorie meritată, muncită, obținută mai greu decât arată scorul. De la începutul returului, AMEFA este neînvinsă, înregistrând 3 victorii și 2 egaluri. Ca urmare a acestor rezultate, echipa a urcat pe locul 5 în clasament.

Greul însă abia acum urmează. Mai sunt de jucat 5 meciuri, cu echipe din partea superioară a clasamentului. Următorul joc este duminică, 15 mai, de la ora 18:30, în deplasare (mai exact pe terenul din Florești), cu liderul Avântul Bradu Luna de Sus. Este oare posibilă o surpriză?

sâmbătă, 7 mai 2022

O victorie categorică cu ultima clasată: AMEFA - Iris Cluj-Napoca 6-2 (2-1)

După o pauză de trei săptămâni, cauzată de sărbătorile pascale, meciurile din Liga a 5-a (zona Cluj) s-au reluat în week-end-ul de 1 mai, altă sărbătoare tradițională, astfel că nu toți jucătorii au putut răspunde ”prezent”. AMEFA a jucat duminică, chiar de 1 mai, de la ora 18, pe teren propriu, cu ultima clasată, Iris Cluj-Napoca. După o primă repriză ceva mai echilibrată, scorul a luat proporții în a doua repriză.

Lotul AMEFA pentru meciul cu Iris. Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Paul Șofron, Adrian Blendea, Rareș Chesăuan, Mihnea Jurcă, Alex Marchiș, Mirel Mureșan, Darian Soporan, Andrei Lakatos, Adrian Tăutan. Jos: Raularian Rusu (președinte), Denis Alexandru, Robert Rus, Emil Trifan, Marius Vlad Ciortea, Antonio Sălăjan. Foto: Gabriel Suciaghi.


Cele două echipe și brigada de arbitri înainte de startul meciului. Foto: Raularian Rusu.

AMEFA a evoluat cu: Alex Marchiș (46 Paul Șofron) - Marius Vlad Ciortea, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Robert Rus - Mirel Mureșan (60 Rareș Ciprian Câmpan) - Denis Alexandru (70 Adrian Blendea), Mihnea Jurcă, Darian Soporan, Adrian Tăutan - Rareș Chesăuan (60 Antonio Sălăjan). Antrenor-jucător: Emil Trifan.

Iris: Sebastian Sabou - János Szabo, Ștefan Lerincz (72 Liviu Pop), Paul Goron, Norbert Peter, Marius Feneși (63 Ioan Martin), Darius Chindriș, Vasile Antal (56 Ioan Adelin Nedelea), Dorin Raicea (56 Radu Popescu), Alexandru Iclodean, Radu Ovidiu Handrache (56 Samir Boumaggard). Antrenor-jucător: Marius Feneși.

A arbitrat o brigadă clujeană, cu Andrei Marius Jurcan la centru, ajutat de asistenții Teo Alexandru Șomlea și Cristian Alexandru Pop. Observator din partea AJF a fost domnul Dorin Barbu (Cluj-Napoca).

Echipele AMEFA (în albastru) și Iris (în roșu-negru) și brigada de arbitri, înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a început bine jocul și a deschis repede scorul: Darian Soporan (care a jucat excelent în postură de coordonator) l-a deschis pe partea dreaptă pe Denis Alexandru, acesta a pătruns în careu, l-a driblat ușor pe fundașul advers, și a înscris cu un șut plasat, pe lângă portar: 1-0 (min. 6). Seria de penalty-uri pentru AMEFA a fost deschisă în min. 20, când un fundaș de la Iris, în încercarea de a degaja, l-a lovit în careu pe Rareș Chesăuan. Emil Trifan a executat penalty-ul, în forță, dar mingea a lovit bara transversală! 

Cu toate acestea, gazdele au majorat diferența doar cu două minute mai târziu, când Mirel Mureșan a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral dreapta: 2-0 (min. 22).

Oaspeții au reușit să reducă rapid din handicap, după un un-doi care a pus pe picior greșit defensiva AMEFA, Radu Ovidiu Handrache scăpând singur cu portarul Alex Marchiș, pe lângă care a punctat: 2-1 (min. 24).

A fost prima fază mai periculoasă a celor de la Iris. Golul marcat le-a dat însă mai mult curaj oaspeților, care ar fi putut chiar egala, dacă șutul unuia dintre jucătorii de atac nu ar fi ocolit de puțin vinclul (min. 34).

Altfel, AMEFA a controlat destul de autoritar jocul, dar scorul de la pauză, 2-1, lăsa loc de orice pentru repriza secundă.

Situația s-a clarificat însă destul de repede, încă de la începutul reprizei secunde. Rareș Chesăuan a recuperat o minge în apropierea careului advers, a intrat în careu pe dreapta și i-a pasat decisiv lui Mihnea Jurcă, al cărui șut din apropiere a fost respins de János Szabo cu mâna (min. 49). Al doilea penalty pentru AMEFA a fost executat și transformat de Darian Soporan: 3-1 (min. 50).

Câteva minute mai târziu, Marius Vlad Ciortea l-a lansat pe Rareș Chesăuan pe partea dreaptă, acesta a reușit să ia fața fundașului, dar și portarului ieșit în întâmpinare în afara careului, și să strecoare mingea pe lângă portar, direcționând-o corect spre poarta goală: 4-1 (min. 56).

Același Rareș Chesăuan a ratat cea mai mare ocazie a gazdelor din acțiune (deci, fără a socoti penalty-urile). A fost o fază foarte bine lucrată, care a pornit de la Mirel Mureșan, cu pasă pe partea dreaptă la Adrian Tăutan, care a scăpat singur spre poartă, dar, altruist, i-a pasat în careu lui Rareș Chesăuan, mai bine plasat, dar șutul acestuia a nimerit bara laterală (min. 59).

După golul de 4-1, a urmat o perioadă în care ambele echipe au efectuat multe schimbări, jocul a fost fragmentat și de accidentări. La AMEFA și-a făcut debutul Adrian Blendea, care, deși încă accidentat, a evoluat în ultimele 20 de minute în locul colegului său gorjean, Denis Alexandru.

Cei de la Iris au avut și ghinion. Imediat după ce au efectuat ultima schimbare posibilă, în min. 73 s-a accidentat unul dintre jucători, la o fază banală, suficient de grav pentru a nu mai putea reveni în joc. Astfel, cei de la Iris au evoluat practic cu un om în minus din acel moment.

AMEFA a profitat imediat: la un corner executat de Marius Vlad Ciortea de pe partea stângă, Darian Soporan s-a înălțat în careu și a plasat mingea cu capul sub transversală: 5-1 (min. 76).

Peste doar două minute, Adrian Tăutan a avut o acțiune individuală pe partea stângă, a pătruns în careu, unde a fost oprit doar prin fault de portarul Sebastian Sabou. Adrian Tăutan a dorit să execute tot el penalty-ul, al treilea pentru AMEFA în acest joc, dar șutul său a fost respins de portar (min. 78).

Deși cu un om în minus, oaspeții au continuat să joace destul de ofensiv, și au reușit surprinzător chiar să înscrie, cu un șut puternic și plasat din afara careului, al lui Samir Boumaggard: 5-2 (min. 80).

Imediat a venit și replica gazdelor. Emil Trifan a executat foarte bine o lovitură liberă de la aproape 30 de metri, trimițând mingea în vinclu și stabilind scorul final: 6-2 (min. 81).

În ultimele minute, ocazii au fost destule, toată lumea a dorit să-și treacă numele pe lista marcatorilor, dar, în ciuda numeroaselor șanse de gol, nu s-a mai înscris.

A fost un meci frumos, cu multe goluri, plus penalty-uri ratate în contul gazdelor. Pentru AMEFA, urmează o nouă partidă pe teren propriu, cu AS Chinteni, duminică, 8 mai, de la ora 18. Sperăm din tot sufletul ca succesul să se repete.