Legende ale fotbalului amefist: Marian Sinescu (1965-2009)

De-a lungul timpului, AMEFA (sau, cum s-a numit mai târziu, Vagonul, Rapid, Astra sau ACU) a avut portari remarcabili, cu performanțe excepționale. Nu degeaba se spune că întotdeauna echipa începe cu portarul - singurul post cu adevărat specializat, deoarece orice jucător de câmp poate, în anumite circumstanțe sau la un moment dat, să joace aproape pe orice poziție, dar rareori pe aceea de portar. Cel care apără buturile este ultima redută în fața atacului advers, el este speranța întregii echipe, el oferă siguranță apărării și, de fapt, tuturor coechipierilor care știu că ”spatele este asigurat”.

Sunt puține echipe din România ca AMEFA, care se pot lăuda că au avut atâția portari care să joace în echipa națională, să câștige trofee de campioni, cupe sau chiar trofee internaționale. Dăm doar câteva nume: Helmuth Duckadam, poate cel mai celebru, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986; Ștefan Czinczer și Robert Sadowski - convocați la echipa națională a României în perioada interbelică; Ferdinand Gerold și Francisc Kiss - campioni naționali și câștigători ai Cupei României; apoi alți portari celebri, rămași în memoria fanilor fotbalului, precum Emanoil Gherghel sau Attila Papp.

Marian Sinescu la final de activitate fotbalistică, la ACU Arad, pe vechiul stadion CFR-Vagonul.
Foto: Viorel Muscă.

De data aceasta însă am dori să-l prezentăm pe Marian Sinescu, a cărui activitate la AMEFA (cu numele de ACU Arad la momentul respectiv) a fost destul de scurtă, de doar 2 ani (2002-2004), dar care a avut un impact deosebit asupra rezultatelor echipei. Practic, aceste două sezoane, 2002-2003 și 2003-2004, au fost cele mai bune din scurta istorie a echipei ACU Arad, reușindu-se cele mai bune performanțe: promovarea în divizia B la finele campionatului 2002-2003 și menținerea în divizia B la finalul anului 2003-2004. Un merit imens în aceste succese l-a avut și Marian Sinescu, care a fost portarul titular, ”îngerul păzitor” al buturilor echipei ACU.

Marian Sinescu, junior la Universitatea Craiova.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Primii pași în fotbal la Universitatea Craiova

Marian Sinescu s-a născut pe 2 martie 1965 la Craiova și a fost atras încă de mic copil de postul de portar. În anii 70 se înscrie la fotbal la grupele de pitici și apoi de juniori ale Universității Craiova, echipă aflată atunci în plină ascensiune fotbalistică. La juniori l-a avut (printre alții) antrenor și pe vestitul ”nea Gigi” Anghel Mităchescu, un cunoscut șlefuitor de talente fotbalistice.

Cu echipa de tineret-speranțe a Universității Craiova, în deplasare la Sibiu. Sinescu e în stânga, sus.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Dublu campion național de tineret-speranțe cu Universitatea Craiova

La începutul anilor 1980, Marian Sinescu este deja angrenat în mai multe competiții, atât la juniori, cât și în campionatul de tineret-speranțe pe care îl desfășurau echipele de divizia A, în paralel cu meciurile din campionatul național.

Cu Sinescu titular, Universitatea Craiova câștigă doi ani la rând campionatul național de tineret-speranțe, în 1982-1983 și 1983-1984.

În sezonul 1982-1983, echipa de tineret-speranțe a Universității Craiova a câștigat clar competiția, cu 49 de puncte (34 de meciuri, 22 victorii, 5 egaluri, 7 înfrângeri, golaveraj 85-32), cu 7 puncte mai mult decât ocupanta locului secund, Corvinul Hunedoara. Antrenorul Nicolae Zamfir a avut la dispoziție următorul lot: Marian Sinescu și Viorel Vasile - portari, Constantin Ispas, Gheorghe Ispas, Ion Popescu, Cornel Popescu, Iulian Boz, Adrian Ruicea, Aurel Găman, Gabriel Rogojeanu și Mihai Oprescu - fundași; Liviu Firănescu, Florin Cioroianu, Viorel Ștefan, Ionel Luță și Pavel Badea - mijlocași; Adrian Popescu, Marian Bîcu, Ion Bărbuceanu, Jean Vlădoiu, Laurențiu Mitre, și frații gemeni Cosmin-Eusebio Zuleam și Florin-Garrincha Zuleam, la care se adaugă Emil Săndoi și Dănuț Bica, care au fost totodată și componenți ai echipei naționale de juniori.

În sezonul 1983-1984, diferența față de a doua clasată (FC Baia Mare) a fost mai mică - craiovenii au acumulat 46 de puncte (34 de meciuri, 20 victorii, 6 egaluri, 8 înfrângeri, golaveraj 68-29), cu doar 2 puncte mai mult decât băimărenii. Formația-standard folosită de același antrenor, Nicolae Zamfir, în acest campionat, a fost următoarea: Sinescu - Boz, Ruicea, Zamfir, Gh. Dan - Mitroi, Sorohan, Luță, Badea - Bărbuceanu, C. Zuleam. Au mai jucat: potarul Vasile, fundașii Oprescu, Tudor, Găman și Fl. Zuleam; mijlocașii Mitre, Mușuroi și Emil Săndoi; atacanții Roman, Bica, Bîcu și Mateescu. De remarcat că o parte din acești jucători au fost folosiți în paralel (și chiar destul de des) și la echipa mare, cum era cazul viitorilor internaționali Emil Săndoi sau Pavel Badea, sau a unor jucători care au devenit titulari în divizia A, precum Adrian Popescu, Florin Cioroianu sau Marian Bîcu.

Universitatea Craiova 1985.

Rândul de sus: Mircea Rădulescu (antrenor principal), Mihăiță Stănescu, Mircea Irimescu, Emil Săndoi, Silviu Lung, Marian Sinescu, Rodion Cămătaru, Nicolae Zamfir, Florin Cioroianu, Nicolae Tilihoi, Silviu Stănescu (antrenor secund).

Rândul de jos: Sorin Cârțu, Nicolae Negrilă, Marian Bîcu, Gheorghiță Geolgău, Nicolae Ungureanu, Octavian Popescu, Pavel Badea, Adrian Popescu.

Sursă: Facebook.

În echipa mare a Universității Craiova și debutul în divizia A

Marian Sinescu a fost la rândul său luat în calcul pentru echipa mare, având în vedere evoluțiile sale foarte bune de la tineret-speranțe. Sigur, problema era că în poarta Universității apăra Silviu Lung, care era totodată portarul echipei naționale și unul dintre cei mai talentați portari ai fotbalului românesc, iar rezerva acestuia era Gabriel Boldici, alt portar de mare clasă. Practic, Sinescu era doar al treilea portar și era luat în considerare ca rezervă doar în cazurile (rare) în care unul din cei doi nu putea fi prezent.

Universitatea Craiova 1985-1986.

Rândul de sus: Mircea Rădulescu (antrenor principal), Mircea Irimescu, Emil Săndoi, Nicolae Zamfir, Rodion Cămătaru, Silviu Lung, Vasile Frânculescu (staff), Marian Sinescu, Gheorghe Popescu, Florin Cioroianu, Mihăiță Stănescu, Nicolae Tilihoi, Silviu Stănescu (antrenor secund).

Rândul de jos: Vasile Mănăilă, Marian Bîcu, Nicolae Ungureanu, Octavian Popescu, Gheorghiță Geolgău, Sorin Cârțu, Pavel Badea, Adrian Popescu, Nicolae Negrilă.

Sursă: Facebook.

În vara lui 1985, odată cu plecarea lui Gabriel Boldici la Chimia Râmnicu Vâlcea, se deschide oportunitatea și pentru Marian Sinescu de a prinde măcar lotul, fiind de data aceasta prima rezervă a lui Silviu Lung. Debutul se produce în etapa a 21-a a diviziei A (sezonul 1985-1986), pe 30 martie 1986, la puțin timp după ce Marian împlinise 21 de ani, în meciul Universitatea Craiova - Politehnica Timișoara 5-0 (2-0), el intrând în poarta gazdelor în locul lui Silviu Lung în minutul 83, când scorul era deja 5-0, în uralele înfocatului public oltean.

Universitatea Craiova în tradiționalul cantonament de la Lunca Jiului la mijlocul anilor 1980.

 Marian Sinescu este în pe al doilea rând de sus în jos, al doilea din stânga.

Sursă: Facebook.

Silviu Lung avea însă să rămână titular în toate cele 34 de jocuri ale sezonului 1985-1986, și părea să fie în continuare prima opțiune și în sezonul 1986-1987, ultimul pe care Marian Sinescu l-a petrecut la Universitatea Craiova, fiind, ca și până atunci, rezervă.

10 ani la UTA, în divizia B și apoi în divizia A

În 1987, Universitatea Craiova și UTA au ajuns la o înțelegere privind un schimb de portari: Ștefan Crișan, de la UTA, urma să evolueze la Universitatea, având astfel șansa de a juca pe prima scenă a fotbalului românesc, iar Marian Sinescu venea în sens invers, de la Craiova la Arad, în orașul în care avea să cunoască consacrarea sa ca sportiv, pentru a ajuta UTA, o candidată veșnică la revenirea sub soarele primei divizii.

UTA 1987-1988.

Rândul de sus: Hirmler, Vișan, Negrău, Cheregi, Gaica, Bunaciu.

Rândul din mijloc: Silviu Iorgulescu (antrenor cu portarii), Gabor Biro (antrenor principal), Țîrban, Vuia, Bîtea, Lovas, Ivan, Sinescu, Csordas, Șerbănică, Mureșan, Marius Demian (antrenor secund), Ifrim (maseur).

Rândul de jos: Popescu, Ștefan Nagy, Vânătoru, Iova, Bubela, Ianoș, Vărșăndan.

Sursa: http://www.uta-arad.ro/stiri/cea-mai-frumoasa-victorie-povestea-tulburatoare-a-lui-ioan-tirban-atacantul-uta-ei-din-anii-80/3077

La UTA, Marian Sinescu a reușit în scurt timp să se impună ca portar titular, deși a avut mereu o concurență serioasă - inițial cu Ștefan Lovas și Ladislau Ivan, apoi cu Attila Papp, în divizia A.

Marian Sinescu a jucat sute de meciuri pentru UTA în divizia B, unde UTA termina mereu pe primele locuri, dar totuși nicicum pe primul, care ar fi asigurat promovarea. I-a avut ca antrenori, la început pe Gabor Biro, Marius Demian și pe fostul internațional Silviu Iorgulescu, mai apoi pe Gheorghe Mulțescu, Aurel Țicleanu, Nicolae Dumitrescu, Ionuț Popa, Flavius Domide sau Gheorghe Borugă.

Prin intervențiile sale salvatoare, a cucerit repede inima publicului arădean, mai greu receptiv când era vorba de ”străini” în echipa fanion a orașului. A făcut multe meciuri memorabile în poarta echipei UTA, devenind unul din simbolurile echipei și a orașului, având în vedere mai ales activitatea sa la echipă de aproape un deceniu - din 1987 până în 1997.

În poarta echipei UTA înainte de o lovitură de colț. Sprijinit de bară, vechiul prieten, Sandu Gaica.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Sigur că au mai fost și momente în care a mai greșit - orice om greșește, dar atunci când greșește portarul... eroarea este de cele mai multe ori decisivă, fatală. Dintre golurile care au atârnat greu mai ales în ceea ce privește reputația sa, ar trebui să le amintim pe cele din celebrul meci UTA - Politehnica Timișoara 2-3, desfășurat pe 12 martie 1989 la Arad, în prima etapă a returului, partidă despre care s-a spus (și încă se mai spune) că s-a desfășurat în conformitate cu cerințele politice ale vremii, și care a decis atunci ca Politehnica Timișoara să fie echipa care merge în divizia A... Rivalitatea istorică dintre Arad și Timișoara, transferată și asupra echipelor de fotbal, a făcut ca reverberațiile acestei partide să fie mai mari decât ar fi fost cazul, strict fotbalistic vorbind. Poli avea atunci o echipă foarte bună, așa cum a demonstrat în următorii ani în campionat și în cupele europene, unde a obținut rezultate strălucite, eliminând pe Atletico Madrid, învingând pe Sporting Lisabona și fiind egala celor de la Real Madrid.

UTA 1991 pe stadionul din Oradea. Marian Sinescu în dreapta, jos.
Sursa: Facebook.

Nu e mai puțin adevărat că și UTA avea o echipă bună, care ar fi putut promova fără probleme, dacă și situația politică ar fi fost alta și conducătorii mai competenți. După 1989, trecerea de la regimul comunist la democrație și de la fotbalul (teoretic) amator la cel cu adevărat profesionist nu s-a făcut tocmai ușor. Echipele care s-au adaptat cel mai repede la noile condiții au avut cele mai bune rezultate, iar la UTA această tranziție s-a făcut cu destulă dificultate, într-un oraș aflat la doi pași de graniță și de mirajul Occidentului.

UTA 1991-1992.

Rândul de sus: Radu George, Roland Nagy, Sandu Gaica, George Marius Țucudean, ..., Nicolae ”Bebe” Mitu, ...

Rândul din mijloc: Dan Ifrim (maseur), ..., Raul Burtea, Aurel Țicleanu (antrenor principal), Emanoil Gherghel (președinte), ..., ..., ..., Mihai Țârlea.

Rândul de jos: ..., Adrian Ungur, Ladislau Ivan, Marian Sinescu, Dan Stupar, Dumitru ”More” Târțău.

Abia în anul 1991-1992, UTA s-a decis să atace decisiv promovarea, totodată cu sprijinul neprecupețit al celorlalte două divizionare B din oraș, Astra (Vagonul) și Aris (Strungul), pentru care ajutorul acordat textiliștilor a însemnat și sacrificarea propriilor interese și retrogradarea în divizia C. La UTA antrenori au fost numiți Nicolae ”Coco” Dumitrescu, cel cu care echipa a obținut cele mai mari succese în anii 70, și Ionuț Popa, liderul noii generații de antrenori de atunci din Arad. Adversara UT-ei în lupta pentru promovare era Unirea Alba Iulia, și în acel sezon s-a aplicat proverbul ”când doi se bat, al treilea câștigă”, deoarece, din cauza afacerii cu ”haina de blană”, celor două combatante li s-a interzis promovarea, care a revenit celei de-a treia clasate, CSM Reșița!

 O discuție cu prietenul din apărare, Sandu Gaica, în perioada UTA.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Pentru Marian Sinescu au fost ani dificili, dar a făcut față cu brio tuturor provocărilor acelor vremuri, continuând să apere buturile echipei textiliste, în speranța (perpetuă) a revenirii pe prima scenă. Au fost și anii în care Marian Sinescu s-a adaptat defintiv la viața ”de Arad”, și-a consolidat prieteniile - multe din ele de o viață, cum a fost cazul coechipierului său din apărare, Sandu Gaica, care i-a fost alături până în ultimele clipe.

UTA 1992-1993

Rândul de sus: Radu George, Lucian Dronca, Marius Grad, George Marius Țucudean, Sandu Gaica, Codruț Grădinaru, Dorel Mutică, Nicolae ”Bebe” Mitu.

Rândul din mijloc: Nicolae ”Coco” Dumitrescu (director tehnic), ..., Eugen Claudiu Riviș, ..., Marian Sinescu, ..., Attila Papp, ..., Marius Plisca, Dacian Nini, Dușan Turcin (staff).

Rândul de jos: Ioan Hamza (staff), Mihai Țârlea, Pavel Szell, Dan Stupar, Adrian Ungur, Marcel Coraș, Dan Boloș, Ionuț Popa (antrenor principal).

În sfârșit, a venit și vremea ca UTA să promoveze în divizia A, și asta s-a întâmplat în sezonul 1992-1993, când antrenori au fost Flavius Domide și apoi Gheorghe Borugă. UTA a dominat categoric seria sa din divizia B, având în Marian Sinescu același portar de valoare, care a dat siguranță întregii echipe. În acest campionat, el a jucat în 26 de meciuri, contribuind decisiv la promovare.

La un meci UTA - Sportul Studențesc în divizia A, lângă căpitanul de echipă, Radu George.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Odată cu promovarea în divizia A, concurența pe posturi se înăsprește. Marian Sinescu evoluează în 12 meciuri pentru UTA în divizia A în turul campionatului 1993-1994 iar în iarnă primește o ofertă-surpriză de la... Universitatea Craiova! Acceptă și este legitimat în retur la olteni, dar fără a apăra prea des, astfel că din vară revine din nou la UTA.

UTA 1994.
Rândul de sus: Nicolae ”Coco” Dumitrescu (director tehnic), Mihai Jivan (antrenor cu portarii), Gheorghe Borugă (antrenor principal), Radu George, Pavel Szell, Marius Grad, Nicolae ”Bebe” Mitu, Marcel Coraș, Codruț Grădinaru, Vasile Arman, Raul Negrilă, Dușan Turcin (staff), Dan Ifrim (maseur), Dorel Cura (președinte).
Rândul din mijloc: Ladislau Ivan, Marius Plisca, Dan Boloș, Dan Stupar, Marian Sinescu, Lucian Dronca, Dumitru Târțău, Mihai Țîrlea, Attila Papp.
Rândul de jos: Sebastian Lingurar, Pavel Popovits, Ionel Juncu, Călin Mariș, Dacian Nini.

Al doilea sezon de divizia A nu a fost cu noroc pentru UTA. Marian Sinescu joacă în 21 de meciuri pentru UTA în campionatul 1994-1995 al diviziei A dar, în ciuda evoluțiilor sale constant apreciate, echipa retrogradează din nou în divizia B.

UTA 1995.

Față de alți colegi, care și-au găsit echipe mai bune, angajamente mai favorabile, Marian Sinescu rămâne la UTA și în divizia B, evoluând în 28 de partide în sezonul 1995-1996. În campionatul următor însă, mai este doar în mod sporadic folosit în poarta echipei, jucând doar de 6 ori în turul campionatului diviziei B. În iarna anului 1997, la aproape 32 de ani, Marian Sinescu pare pregătit să plece de la UTA și să-și caute și el norocul în alte zări, mai ales că are acum și o familie de întrenținut (o soție, Marta, și o fetiță, Noela).

Meci de divizia A, UTA - Dinamo. Sinescu, în spatele căpitanului Radu George, lângă Prunea.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

În Ungaria, la Kecskeméti TE și FC Tiszaújváros

Din iarna anului 1997, Marian Sinescu a apărat la echipa maghiară de ligă secundă (atunci) Kesckeméti TE. S-a integrat repede în lot, a fost titular indiscutabil vreme de două sezoane și jumătate, până în anul 1999. A fost o perioadă frumoasă, cu mai puține griji decât în țară, într-un fotbal maghiar care, la vremea aceea, era sub nivelul celui din România, și unde jucătorii români se făceau ușor remarcați și erau constant printre cei mai buni în echipele în care jucau.

La Kecskeméti TE. Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

În 1999 s-a transferat la o altă echipă de ligă secundă, cu mai puțin pretenții, FC Tiszaújváros. În 2000, ca urmare a restructurării sistemului competițional fotbalistic maghiar, echipa din Tiszaújváros a fost nevoită să joace un campionat de ”baraj” și a retrogradat în liga a treia.

Reacția după gol a portarului nemulțumit de fundașii săi de la Kecskeméti TE.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Chiar și în aceste condiții, Marian Sinescu a ales să rămână și să ajute echipa mai departe. Aici s-a remarcat și ca executant al penalty-urilor, rămânând în memoria fanilor din Tiszaújváros ca ”portarul-golgeter”, întrucât a marcat 15 goluri, toate din lovituri de la 11 metri (a și ratat, ce-i drept, de două ori). 

Marian Sinescu, executant al penalty-urilor la FC Tiszaújváros.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

În vara anului 2002 pune punct activității sale la FC Tiszaújváros, echipă care de altfel se afla pe o pantă descendentă, și revine acasă, la Arad.

Lotul echipei FC Tiszaújváros. Sinescu, al treilea de la stânga pe rândul din mijloc. 
 Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Ultimii doi ani ca fotbalist, la ACU Arad

La Arad, încă din 1999 se (re)înființase ACU Arad, echipă sponsorizată inițial de Fabrica de Vagoane-Călători, și care era așadar urmașa AMEFA și a Vagonului, evoluând de altfel acasă pe stadionul ”CFR-Vagonul” din anul 2000. Principalul sponsor a devenit între timp Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”, astfel că ”vagonarii” au devenit... ”studenți”. Echipa promovase în anul 2000 în divizia C dar încercase fără succes de două ori să promoveze în divizia B.

 ACU Arad în primăvara anului 2003, echipa care a promovat în divizia B.

Rândul de sus: Marcel Coraș (antrenor principal), Ciprian Roșca, Dan Zaharia, Marian Sinescu, Dan Stupar, Coriolan Vizitiu, Claudiu Bâgu, Remus Lung, Flavius Pavel, Răzvan Pocian, Mihai Jivan (antrenor secund), ..., Florin Cernatari (organizator de competiții).

Rândul de jos: Călin Mariș, Narcis Folea, Gabriel Țurcaș, Mircea Aslău, Dan Boloș, Costel Bogoșel, Ilie Stoican, Alin Petruț.
Foto: Viorel Muscă.

În sezonul 2002-2003, șansele păreau să fie mai mari - promovau primele două clasate din fiecare serie, plus jumătate din echipele de pe locul 3. Astfel, în vara anului 2002, antrenorul Marcel Coraș (la echipă încă de la înființare) a făcut o serie de transferuri, menite să fortifice lotul celor de la ACU. Mergând pe ideea ”cine n-are bătrâni, să cumpere”, antrenorul arădean a căutat să aducă jucători cu experiență competițională - așa au ajuns la echipă Marian Sinescu, Dan Boloș, Călin Mariș, apoi a revenit Costel Bogoșel, iar din iarnă au fost aduși și Dan Stupar și (pentru puțin timp) Marin Balint.

Degajare.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Din cele 29 de meciuri disputate, Marian Sinescu a apărat în 20 dintre ele, fiind mereu integralist. În tur a fost folosit la început Zaharia, câteva etape, apoi Marian Sinescu, până la meciul pierdut cu 5-1 cu Jiul Petroșani, în deplasare, după care a revenit în poartă Zaharia. În retur, Sinescu a fost titular meci de meci și a făcut parte din acel ”dream-team” al ACU Arad, care câștiga 10 meciuri consecutiv, o performanță cu adevărat deosebită, și care includea și o victorie cu 1-0 în fața liderului Jiul Petroșani. Din păcate, cele 5 puncte avans față de echipa de pe locul 3, CS Certej, s-au evaporat în două etape (un egal surprinzător acasă, 1-1 cu Dacia Orăștie, și o înfrângere nescontată în deplasare). ACU a terminat pe locul 3, la egalitate de puncte cu cei din Certej, dar echipele au fost diferențiate de rezultatele din meciurile directe. Echipa a promovat însă și de pe locul 3.

Concentrare.
Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

În divizia B, în campionatul 2003-2004, ACU Arad s-a luptat pentru supraviețuire și în cele din urmă echipa antrenată de Marcel Coraș a reușit să se salveze de la retrogradare, clasându-se pe locul 13 (din 16 echipe). Marian Sinescu a apărat și a fost integralist în 29 de meciuri (din totalul de 30), fiind cel mai des folosit jucător din tot lotul, și totodată cel mai bun pe parcursul întregului campionat conform notelor acordate de specialiști (fiind depășit doar de Constantin Vișan, care a jucat însă doar în retur, și despre care am mai scris aici). În ciuda vârstei, a avut intervenții miraculoase, a sărit din bară în bară, a oprit numeroase faze de gol, a dat încredere compartimentului defensiv și întregii echipe. A fost decisiv în multe partide, dintre care merită amintit succesul obținut de ACU în meciul direct pentru evitarea retrogradării, 2-0 cu CSM Reșița, în deplasare, în care efectiv a ”închis poarta”.

Intervenție aeriană.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Antrenor și antreprenor

În vara anului 2004, la 39 de ani, Marian Sinescu s-a retras din activitatea fotbalistică de performanță. La această decizie a contribuit, probabil, și starea de lucruri de la ACU Arad, care se înrăutățea vizibil, și care a determinat în cele din urmă retrogradarea în divizia C la finele campionatului 2004-2005, echipa fiind chiar amenințată cu desființarea, din cauza lipsei finanțării. Aceeași soartă părea să o aibă și stadionul, care a căzut în cele din urmă victimă autorităților locale, decizia privind demolarea luându-se în 2005, și fiind aplicată efectiv în martie-aprilie 2006.

Pe marginea terenului e uneori mai greu...

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Marian Sinescu a ales să se lanseze în afaceri, deschizându-și o firmă de construcții, care a și avut un oarecare succes pe piața locală. În plan sportiv, a antrenat pe Unirea Sântana, cu care a promovat ân 2005-2006 în divizia D, și a fost antrenor cu portarii la Gloria Arad și CS Atletico Arad, unde l-a avut elev, printre alții, pe George Țucudean (care, între timp, joacă pe alt post - cel de vârf de atac!).

La sala de forță.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

În primăvara anului 2009 a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, care a înaintat cu repeziciune. S-a stins pe 24 noiembrie 2009, la Arad, la doar 44 de ani. La înmormântare, alături de familie și de cei apropiați, au fost și numeroși fani ai fotbalului care și-au adus aminte de paradele sale extraordinare. A fost adusă o poartă de fotbal, iar de bara transversală au fost agățate fotografii din diferite perioade, dar în special din anii petrecuți la UTA. A fost iubit și stimat de toți cei care l-au cunoscut.

În cantonament la Tiszaújváros ca antrenor cu portarii la Atletico Arad.

Sursă: arhiva foto a familiei Sinescu.

Cum nimic nu pare a fi întâmplător pe lumea asta, fiica sa, Noela Sinescu, este absolventă a specializării Geografia Turismului, promoția 2016, de la Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, exact locul unde AMEFA a renăscut la o nouă viață.

RIP

Mulțumim familiei pentru informații și fotografii. O parte din fotografii au fost preluate de pe internet, din diferite surse, unele fiind realizate de domnul Viorel Muscă, fotograful sportiv al Aradului.