Legende ale fotbalului amefist: Gligore Bora

Gligore Bora s-a născut pe 18 februarie 1954 la Strehaia (județul Mehedinți). A început fotbalul în orașul natal, fiind pasionat încă de mic de acest sport. Se mută din adolescență la București, unde face parte din echipa de juniori a echipei Progresul București la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. În 1972, echipa de seniori a Progresului retrogradează în divizia B, iar noul antrenor, Lucian Iordache, promovează la prima echipă mai mulți tineri de perspectivă, printre care și Gligore Bora, care, alături de Barthales, avea să fie în scurt timp remarcat de specialiștii din acea vreme.

A jucat pe postul de mijlocaș stânga în aproape toate meciurile disputate de Progresul București în divizia B în sezonul 1972-1973, precum și în cea mai mare parte a campionatului 1973-1974, fiind unul dintre cei mai constanți jucători, mereu remarcat pozitiv de jurnaliștii vremii. Iată ce scria Pompiliu Vintilă în ziarul ”Sportul” din 16 aprilie 1973 despre Gligore Bora: ”are o mare rază de acțiune, participă cu eficiență atât în situațiile de ofensivă, cât și în cele de apărare”. Antrenorul Lucian Iordache se declară pe deplin mulțumit de aripa sa stângă, care și înscria destule goluri. Pentru evoluțiile sale bune, a fost selecționat și în naționala de tineret a României.

În primăvara anului 1974, la doar 20 de ani, se transferă la CSM Reșița, echipă care reușise să promoveze pe prima scenă fotbalistică a țării la finele campionatului 1971-1972, când a câștigat seria a III-a a diviziei B la o diferență considerabilă față de a doua clasată, Minerul Baia Mare. Antrenor la CSM Reșița era fostul component al UTA și AMEFA, arădeanul Ioan Reinhardt.

CSM Reșița în cantonament de iarnă la mijlocul anilor 1970. Bora este pe rândul din mijloc, al treilea din dreapta

Gligore Bora a debutat în divizia A cu CSM Reșița pe finalul sezonului 1973-1974, mai exact în etapa a 30-a, pe 26 mai 1974, în derby-ul bănățean cu Politehnica Timișoara, în deplasare. Avea să fie un debut fulminant, Gligore Bora reușind o ”dublă”, de altfel singurele goluri ale echipei sale într-o înfrângere dramatică cu 3-2 cu Poli. El avea să evolueze și în următoarele patru etape (ultimele ale campionatului) și să mai înscrie încă două goluri pentru echipa reșițeană, încheind cu un bilanț mai degrabă demn de un vârf de atac decât pentru un mijlocaș stânga: 4 goluri în 5 meciuri jucate.

Din vara anului 1974, CSM Reșița și-a schimbat denumirea în FCM Reșița, iar modificarea s-a dovedit a fi de bun augur, echipa aflându-se multă vreme pe poziția a doua în clasament, chiar dacă în cele din urmă avea să încheie pe locul 6 (cea mai bună clasare a reșițenilor în anii 70). Gligore Bora, component de bază al echipei, a contribuit și el decisiv la succesele rosso-nerilor, înscriind 5 goluri.

În sezonul următor, 1975-1976, el nu a mai înscris decât 2 goluri, fiind folosit mai rar, deoarece pe postul său (de mijlocaș stânga) a fost o vreme preferat Aurică Beldeanu, poreclit ”Vulpea”, care evolua deja și în echipa națională a României și care s-a transferat în vara anului 1976 la Universitatea Craiova, contribuind la ceea ce avea să devină în scurt timp ”Craiova Maxima”.

În campionatul următor, 1976-1977, revenit ca titular, evoluția lui Gligore Bora la echipa reșițeană a fost una remarcabilă. El s-a evidențiat încă din primele etape; pe 19 septembrie 1976, FCM Reșița învingea pe teren propriu cu 3-2 pe Universitatea Craiova, iar autorii golurilor erau Poraczky (min. 4) și Bora (min. 70 și 75) - el aducând așadar golul victoriei. În acel sezon, Gligore Bora avea să marcheze 8 goluri, fiind al doilea golgeter al echipei (după Gabel, cu 11 goluri), și să se numere printre jucătorii cu cele mai multe meciuri jucate, alături de Hergane și Florea. Poziția sa în teren a rămas aceeași: mijlocaș stânga, dar cu toate acestea, apetitul său pentru gol a făcut să îi depășească în eficacitate pe unii dintre cei care alcătuiau linia de atac, într-un sistem preponderent 4-3-3 folosit de Ioan Reinhardt.

Campionatul 1977-1978 avea să fie ultimul în divizia A pentru FCM Reșița în perioada comunistă. După câteva rezultate slabe, antrenorul Ioan Reinhardt, care a avut cele mai merite în rezultatele echipei bănățene în anii 1970, a fost înlocuit de Cicerone Manolache. În ciuda rezultatelor sub așteptări, Gligore Bora se face iarăși remarcat, înscriind singurul gol al meciului derby cu Politehnica Timișoara (1-0 pentru reșițeni pe teren propriu), înscriind în total de 3 ori în acest an competițional.

 

FCM Reșița în a doua jumătate a anilor 1970. Bora este pe al doilea rând, al doilea din dreapta

În total, în cei 5 ani petrecuți la CSM/FCM Reșița între 1974 și 1978, în divizia A, Gligore Bora a acumulat 112 prezențe în divizia A, fiind depășit, din acest punct de vedere, de doar patru jucători: Florea, Atodiresei (care, ambii, au jucat și în sezonul 1972-1973), Hergane și Filipescu. A înscris de 22 de ori, fiind pe același loc 4 și într-un clasament al golgeterilor acestei echipe, care îl are în frunte pe Nestorovici, cu 28 de goluri, urmat de Florea și Beldeanu, ambii cu 23 de goluri, cu doar unul mai mult decât Bora. Rezultă o medie mai mult decât rezonabilă, de un gol marcat la cinci meciuri jucate în divizia A.

Din 1978, Gligore Bora îi urmează pe reșițeni în divizia B, de unde se spera o revenire cât mai rapidă pe prima scenă a fotbalului românesc. N-avea însă să se întâmple acest lucru, și în anii următori o bună parte din componenții echipei reșițene au plecat pe alte meleaguri.

A fost și cazul lui Gligore Bora, care în vara anului 1980 ajunge la Rapid Arad (fostă și viitoare Vagonul, respectiv AMEFA), echipă care tocmai promovase în divizia B după o lungă perioadă în divizia C. Aici avea să trăiască o a doua tinerețe, alături de noii săi colegi, precum Ioan Hamza, Flavius Domide, Ladislau Broșovschi, Gheorghe Borugă, Ioan Șandor, Ștefan Gall. De atunci, Gligore Bora nu a mai părăsit urbea de pe Mureș.

Rapid Arad în cantonament la Băile Herculane în ianuarie 1982. De la stânga la dreapta: Schweininger (antrenor principal), Bodocian, Moldovan, Hamza, Mihalache, Schmidt, Șandor, Ardelean, Dușan, Maghici, Broșovschi (antrenor secund-jucător), Butaru, Țîrban, Draia, Gall, Godlop, Drăucean, Puterity (maseur), Cameniță, Faur (doctor, în plan îndepărtat, în negru), Bora și Borugă

Devine component de bază al echipei, jucând mai ales în banda stângă, atât ca mijlocaș, cât și ca extremă. Purta în mod obișnuit tricoul cu numărul 11. S-a evidențiat ca un veritabil pasator, coordonator, dar și finalizator. Dragostea lui pentru minge, pentru dribling, alături de frizura sa ”în vânt”, i-au adus porecla de ”Păcălici”, cum a fost cunoscut mai cu seamă în rândul spectatorilor arădeni (și nu numai), pe lângă diminutivul Gore (de la Gligore), cum era alintat de prieteni. Dar porecla provine și de la felul în care îi plăcea să ”păcălească” adversarii, căutând și născocind soluții nemaivăzute și nemaiauzite. Un adevărat show-man, care a atras la stadion mii de spectatori, veniți să vadă ce mai face și ce mai inventează ”Păcălici”!

 Rapid Arad la începutul anilor 1980.

Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Gall, Dușan, Broșovschi, Ardelean, Butaru, Șandor, Maghiș, Bora, Borugă.

Rândul de jos: Dlouhy, Leșean, Moldovan, Găman, Stoinescu, Hamza, Draia, Nadiu, Bodocian.

A jucat la echipa vagonară vreme de 7 ani, dintre care primii patru (1980-1984) în divizia B, iar apoi în divizia C. În 1986, numele echipei s-a schimbat din Rapid în CSM Vagonul Arad, revenindu-se așadar la o denumire mai veche, mai tradițională și mai dragă suporterilor.

Gligore Bora, al patrulea din stânga, alături de colegii de la Rapid Arad (cu șorturi închise) în 1981, la un meci cu UTA (cu șorturi albe) pe vechea arenă CFR-Vagonul (pe atunci, Rapid). Foto: Viorel Muscă

Gligore Bora a mai rămas doar un an, 1986-1987, când s-a încercat iarăși, fără succes, promovarea în divizia B, Vagonul terminând, ca de obicei în a doua jumătate a anilor 1980, pe locul 2 în seria sa de divizia C.

La doar 33 de ani, a considerat că nu mai poate ajuta echipa în tentativele sale repetate de revenire în eșalonul secund, și s-a transferat, pentru ultimii ani ai carierei, la Motorul IMA Arad, formație fruntașă din Campionatul Județean Arad (echivalentul Ligii a 4-a de azi), unde a devenit repede vedeta echipei.

În total, în cei 7 ani petrecuți la Rapid/Vagonul Arad, Gligore Bora a evoluat în aproximativ 200 de meciuri oficiale și a înscris aproximativ 50 de goluri.

Astra Arad în campionatul 1991-1992 al diviziei B. Gligore Bora este al doilea din dreapta pe rândul de sus, lângă președintele clubului, Ioan Todincă

După 1989, a mai activat o perioadă ca antrenor-jucător la Gloria Arad și a revenit la Vagonul (redenumită Astra) Arad, în postură de antrenor secund, când echipa evolua în divizia B (1989-1992) și divizia C (1992-1994).

La un meci de old-boys între Gloria Arad și Astra Arad pe stadionul Gloria în 1994. Bora este pe rândul de jos, al cincilea din stânga. Foto: Viorel Muscă.

În a doua jumătate a anilor 1990 și după 2000, a antrenat numeroase echipe din eșaloanele inferioare, în particular din județul Arad. De mulți ani face parte și din corpul observatorilor de la AJF Arad.

 Gligore Bora, în dreapta, în postura de observator din partea AJF Arad la meciurile din județ (aici, la Semlac, alături de o brigadă de arbitri condusă de Loredan Bogdan)

În ciuda vârstei, mai joacă și astăzi fotbal din plăcere, alături de alți colegi de generație sau mai tineri, fiind implicat și în numeroase evenimente caritabile.

 La fotbal, alături de prieteni (cel din dreapta)

Îi urăm pe această cale un sincer și călduros ”La mulți ani” și multă sănătate!