AMEFA a avut un meci mult mai greu decât era de așteptat duminică, 23 aprilie, de la ora 17, pe terenul ”lanternei roșii”, Progresul Sânnicoară. Prima repriză a fost destul de echilibrată și abia în min. 39 jocul s-a ”rupt”, când arbitrul a acordat penalty pentru AMEFA și apoi a eliminat un jucător al gazdelor pentru proteste. AMEFA s-a distanțat repede la 2-0 până la pauză și apoi a condus cu 4-0 în a doua repriză dar gazdele, chiar și cu un om în minus, au redus din diferență la 4-2. Condițiile meteorologice au jucat și ele un rol important, vremea fiind deosebit de rece, cu vânt puternic, care s-a intensificat în a doua repriză, când a și plouat, chiar torențial spre final, după o scurtă repriză de grindină. Gazonul a fost și el un factor important, fiind puternic denivelat.
Au evoluat formațiile:
Progresul Sânnicoară (vișiniu/verde): Ioan Papp - Dumitru Dănuț Mirică, Vasile Antal, Dan Cosma, Daniel Șinca (cpt.) - Octavian Onica, Cristian Secară, Alex Dorin Păcurar, Marius Momeu, Marius Feneși - Andrei Ionuț Nichiteanu. În a doua repriză au mai jucat: Claudiu Cristian Cioban, Mihai Ilie Lorincz, Cornel Nichiteanu. Antrenor: Radu Păcurar.
AMEFA (albastru/negru): Tudor Herlea - Horațiu Moldovan, Tibor Razman (78 Marius Bolda), Emil Trifan, Rareș Ciprian Câmpan (57 Robert Rus) - Adrian Oltean (9 Cosmin Hetea), George Cotuț, Lucian Dodea, Bogdan Puskas (57 Marius Someșan) - Cosmin Gorga, Rareș Suciaghi. Antrenori: Radu Mureșan și George Cotuț. Pe ”bancă” au mai fost: Raularian Rusu (cameraman) și Eugen Ciobanu, venit în calitate de suporter.
AMEFA a arătat ca o echipă, jucătorii bucurându-se și felicitându-se la goluri și încurajându-se în momentele mai grele. Aici, după golul de 0-3, toată echipa (mai puțin portarul Tudor Herlea) l-a felicitat pe Cosmin Hetea. De la stânga la dreapta, în albastru: Lucian Dodea, Bogdan Puskas, Cosmin Gorga, Rareș Suciaghi (în spatele său, mascat, Rareș Ciprian Câmpan), Cosmin Hetea, Emil Trifan, George Cotuț, Tibor Razman și Horațiu Moldovan.
Partida a fost arbitrată de o brigadă clujeană, cu Ciprian Boanță la centru, Marius Bălan și Mihai Radu Muntean - asistenți. Observator a fost domnul Marius Moholea (Cluj-Napoca).
Cartonaș galben: Marius Feneși (min. 43). Cartonaș roșu: Alex Dorin Păcurar (min. 40).
Meciul a început pe o vreme destul de bună. Gazdele, mai obișnuite cu gazonul, au dat o replică neașteptată și chiar au avut câteva ocazii de a înscrie, dar fie s-a opus Tudor Herlea, fie Emil Trifan (care a respins de pe linia porții), fie mingea nu a fost trimisă pe cadrul porții. AMEFA a avut la rândul său câteva oportunități, prin Cosmin Gorga și Rareș Suciaghi, care nu au putut controla balonul în careu, ratând din poziții bune, și prin Bogdan Puskas, al cărui șut de la distanță a trecut cu puțin alături.
La cornerul executat de Lucian Dodea, mingea trimisă cu capul de Cosmin Hetea este oprită cu mâna de un fundaș al gazdelor și arbitrul acordă penalty (min. 39)
Momentul decisiv al partidei s-a consumat în minutul 39: la un corner executat de pe partea dreaptă de Lucian Dodea, mingea reluată cu capul de Cosmin Hetea a fost oprită (probabil involuntar) cu brațul de un fundaș al gazdelor în drumul ei spre poartă.
Arbitrul îi arată cartonașul roșu lui Alex Dorin Păcurar pentru proteste (min. 40)
După o clipă de ezitare, arbitrul a acordat penalty pentru AMEFA. Conform uzanțelor, gazdele au protestat, dar fără succes. Se pare că Alex Dorin Păcurar a întrecut limita (deși nu el a comis hențul), și după un minut de ”negocieri” a primit cartonașul roșu din partea arbitrului (min. 40). Emil Trifan a transformat apoi penalty-ul: 0-1.
Emil Trifan (mascat) transformă penalty-ul: 0-1 (min. 40).
Au mai continuat apoi protestele, și din partea antrenorului Radu Păcurar. Cu greu s-a putut relua partida. Cu un om în plus AMEFA a profitat și de avantajul vântului și, la o minge degajată de Emil Trifan din aut de poartă, Cosmin Gorga a depășit în viteză fundașii adverși și a ajuns în careu înaintea portarului Ioan Papp, trimițând balonul pe lângă acesta: 0-2 (min. 45).
Emil Trifan trimite mingea puternic, din aut de poartă, la golul de 0-2.
Cosmin Gorga ”ia fața” fundașilor și trimite mingea pe lângă portarul Ioan Papp, ieșit în întâmpinare: 0-2 (min. 45)
Repriza a fost prelungită cu 3 minute, dar fără a se mai consemna ceva deosebit.
Imediat după pauză, AMEFA a continuat să atace și, la prima fază mai serioasă, Rareș Suciaghi l-a lansat pe partea dreaptă pe Cosmin Hetea iar acesta, dintr-o poziție dificilă și talonat îndeaproape de Daniel Șinca, a reușit totuși un șut de senzație, sub bară: 0-3 (min. 47).
Rareș Suciaghi îi pasează lui Cosmin Hetea pentru golul de 0-3
Dintr-un unghi destul de închis, Cosmin Hetea reușește totuși să trimită sub bară: 0-3 (min. 47).
Peste doar 5 minute, Gică Cotuț l-a deschis printre fundașii centrali adverși pe Rareș Suciaghi și acesta a pătruns în careu și a înscris împotriva fostei sale echipe: 0-4 (min. 52).
George Cotuț îi pasează lui Rareș Suciaghi (nr. 15) pe culoar pentru golul de 0-4.
Rareș Suciaghi finalizează din careu: 0-4 (min. 52).
Se părea că meciul este jucat. Vremea a început să se înrăutățească vizibil, vântul suflând în rafale tot mai puternice. În min. 62, portarul Ioan Papp a degajat balonul, acesta a fost purtat de vânt și a intrat în cele din urmă în poarta nefericitului Tudor Herlea, care nu a putut anticipa traiectoria mingii: 1-4.
Portarul Ioan Papp (în verde) degajează pentru ceea ce avea să fie golul de 1-4.
Mingea, purtată de vânt, intră în poarta lui Tudor Herlea, la vinclu: 1-4 (min. 62)
Un gol cum rar se vede pe stadioane!
Situația a devenit și mai dificilă după câteva minute. Noul intrat Cornel Nichiteanu a scăpat pe partea dreaptă a atacului gazdelor și l-a servit perfect pe fratele său, Andrei Ionuț Nichiteanu, în careu: 2-4 (min. 66).
Cornel Nichiteanu (nr. 13) este lansat pe banda dreaptă pentru golul de 2-4
Centrarea lui Cornel Nichiteanu de pe dreapta este reluată din careu de Andrei Ionuț Nichiteanu: 2-4 (min. 66).
După acest gol nu s-a mai jucat aproape nimic, din cauza intemperiilor. Meciul a fost foarte fragmentat, gazdele au mai încercat câte ceva, dar fără să reușească mare lucru, iar oaspeții au căutat mai mult să conserve rezultatul, așteptând nerăbdători să se termine partida. Singurul eveniment, trist, a fost accidentarea lui Tibor Razman din min. 77. El a călcat greșit și a făcut o întindere care s-ar putea să-l țină pe margine o vreme. După înlocuirea sa cu Marius Bolda, Gică Cotuț a trecut pe postul de fundaș central iar Cosmin Gorga - mijlocaș în fața apărării.
Finalul a fost fluierat pe o ploaie torențială de pomină.
AMEFA obține a treia victorie consecutivă și mai urcă o poziție în clasament, ajungând pe locul 5. Urmează însă un meci foarte-foarte greu, cu vecina de clasament Inter Dezmir, pe teren propriu, duminică, 30 aprilie, de la ora 17. Adversarii de la Inter Dezmir au avut un retur foarte bun, așa că AMEFA trebuie să pregătească bine jocul pentru a obține victoria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu