Legende ale fotbalului amefist: Toma Jurcă (1928-2013)

Am început o nouă secțiune a blogului, cea dedicată personalităților fotbalistice marcante ale fotbalului de la AMEFA (Vagonul, Rapid, Astra, ACU, așa cum echipa s-a numit în diverse perioade).

Poate nu întâmplător, am ales ca prima personalitate prezentată să fie Toma Jurcă, jucător și antrenor de care se leagă ultimele mari performanțe ale echipei, pe vremea aceea Vagonul: promovarea în divizia A în anul 1968 și calificarea în semifinalele Cupei României (din postura de divizionară B), în același an.

Campion național de juniori cu Ripensia UMT

S-a născut la 1 ianuarie 1928 în comuna Voiteg (județul Timiș). A practicat fotbalul la echipele de pitici și juniori ale Ripensiei Timișoara, multiplă campioană națională de seniori. Perioada junioratului s-a suprapus, din nefericire, cu cel de-al doilea război mondial și anii de imediat de după război, o perioadă foarte dificilă pentru toată societatea românească. Avea însă să depășească greutățile acelei epoci și să-și construiască o carieră de fotbalist ”adevărat”, fără a neglija studiile. În ciuda staturii mai scunde, prin viteză, agilitate și tehnică individuală se impune pe postul de extremă dreaptă, pe care va evolua tot timpul. În 1948 devine campion național de juniori cu echipa Ripensia, la care avea să își facă debutul și la seniori, tot în sezonul 1947-1948, când Ripensia (în ultimul campionat de dinaintea desființării definitive) a ocupat locul 8 din 16 echipe în seria a III-a a diviziei B.

Sursa: forum.druckeria.ro

Din 1948 se transferă la cea mai puternică echipă timișoreană a momentului, CFR Timișoara, care terminase pe locul 2 (vicecampioană națională, după UTA) în sezonul 1947-1948 și avea să termine pe locul 5 (de fapt, la egalitate de puncte cu locurile 3 și 4) în sezonul 1948-1949. Echipa feroviarilor timișoreni reunea la acel moment majoritatea jucătorilor de valoare din Timișoara, mare parte din ei proveniți de la cluburile de renume din perioada interbelică (Ripensia, Chinezul, CAMT), care nu mai aveau susținere din partea autorităților și au fost nevoite să renunțe la participarea la competiții.

La CFR concurența pe posturi era una foarte puternică și, cum în epoca respectivă nu se admiteau schimbări în 11-le de start, tânărul Toma Jurcă a prins rareori echipa, bifând doar 6 prezențe din cele 26 de meciuri jucate de feroviari pe prima scenă în acel an.

În consecință, în anul următor, 1949, își face bagajele și pleacă să joace departe de casă, la Brașov și la Iași, unde își finalizează studiile superioare economice. Echipele la care a activat în această perioadă evoluau în divizia B. Din 1950 până în 1956 s-a trecut la sistemul primăvară-toamnă, în conformitate cu cel sovietic. În 1951, Știința Iași, cu Toma Jurcă titular, a terminat pe locul 6 în seria I a diviziei B iar în 1952, pe locul 5 în aceeași serie. În 1953 joacă la Tractorul Brașov.

Campion național de seniori cu Flamura Roșie (UTA)

Din anul 1954, Toma Jurcă se mută la Arad, unde va locui (cu câteva scurte interludii) tot restul vieții. A avut marea șansă de a fi cooptat în lotul echipei Flamura Roșie (UTA) de către antrenorul acesteia, profesorul emerit Coloman Braun-Bogdan, alături de care cunoaște consacrarea deplină ca fotbalist. În anul 1954, Flamura Roșie (UTA) a devenit pentru a patra oară campioana României.

Flamura Roșie (UTA), campioană națională în 1954. Toma Jurcă este în picioare, al treilea din stânga, lângă antrenorul Coloman Braun-Bogdan.

La UTA va juca constant până în anul 1959, acumulând în total 102 meciuri și 17 goluri pe prima scenă fotbalistică a țării. În acei ani a fost coleg cu jucători remarcabili, multipli internaționali, precum Petschovszky, Vaczi, Farmati, Mercea sau cu viitorul antrenor Nicolae (Coco) Dumitrescu.

Din păcate, la momentul respectiv, încă nu existau cupe europene în formatul de astăzi, astfel că numărul de meciuri internaționale era redus. Toma Jurcă nu a avut șansa de a fi selecționat în echipa națională a României.

Totuși, în februarie 1959, UTA a participat la un turneu în Liban, la Beirut, unde a întâlnit câteva echipe locale. În imaginea de mai jos, UTA la una din aceste întâlniri cu caracter amical.

În vara anului 1959, Toma Jurcă a părăsit UTA. În cartea sa ”Fotbal în glumă”, antrenorul de atunci, Cibi Braun, descrie momentul. Era un meci cu Farul Constanța și antrenorul strigase numele lui Pîrcălab. Toma Jurcă s-a îmbrăcat, știind că nu va juca (nici) în acest meci. A doua zi el a cerut dezlegarea și a plecat la AMEFA, în divizia B. ”Sportiv, leal, așa cum îl știam de totdeauna, el și-a biruit durerea despărțirii de echipa preferată, înțelegând că lasă în loc un om mai tânăr...” - a se vedea și articolul apărut în Sport Arad, aici:

http://sportarad.ro/remember-toma-jurca-omul-care-si-a-biruit-durerea-despartirii-de-echipa-favorita/

Sfârșit de carieră ca jucător și începutul carierei de antrenor la AMEFA / Vagonul

Din sezonul 1959-1960, Toma Jurcă a fost titular incotestabil pe postul său de extremă dreaptă la AMEFA, în divizia B, unde a evoluat alături de alți fotbaliști consacrați sau mai tineri, unii chiar foști colegi de la UTA (portarul Kiss, fundașii Dușan și Dodeanu, atacantul Mercea), sub îndrumarea fostului internațional Gheorghe Albu.

Echipa s-a clasat pe locul 9 în sezonul 1959-1960, pe locul 12 în 1960-1961, pe locul 5 în 1961-1962, când numele se schimbă din AMEFA în Vagonul. Și înainte, în presa locală, mai ales, echipa era prezentată cu numele de UVA (Amefa). UVA era acronimul de la Uzinele de Vagoane Arad, și ”rima” cu UTA, echipa mai cunoscută a Aradului.

În această fotografie, Toma Jurcă este al treilea de pe rândul de jos, de la dreapta la stânga

Din anul 1962 debutează și ca antrenor la Vagonul. Din păcate, în sezonul 1962-1963, Vagonul ocupă abia locul 12 (din 14 echipe) în seria a III-a a diviziei B și retrogradează în divizia C, și ca urmare a acțiunii de restructurare a diviziei B (reducerea de la trei la doar două serii de divizia B).

Acest eșec ca antrenor nu îl demotivează pe Toma Jurcă, care în următorii ani va reuși să contribuie decisiv la cele mai mari performanțe ale echipei vagonare de după război.

Promovări succesive și calificarea în semifinalele Cupei României

Ascensiunea echipei vagonare, aflată la momentul schimbului de generații, a început chiar din sezonul 1963-1964, când, condusă de bagheta magică a lui nea Tomiță, echipa câștigă seria a V-a a diviziei C și promovează în divizia B.

Urmează câțiva ani în care echipa cochetează cu ”înălțimile” în seria a II-a a diviziei B: locul 5 în 1964-1965, locul 3 în 1965-1966 și din nou locul 3 în 1966-1967.

 Echipa Vagonul în anul promovării. Toma Jurcă pe rândul de sus, în mijloc

Sezonul cel mai important avea însă să fie 1967-1968. Deja de 6 ani pe banca vagonarilor, antrenor cu experiență fiind, cu un lot stabil și valoros, cu mulți jucători ajunși la maturitatea fotbalistică, Toma Jurcă a putut realiza ceea ce nimeni n-a mai reușit ulterior cu echipa Vagonul: promovarea în divizia A. Dintre jucătorii aflați atunci sub comanda sa, îi amintim pe: Gherghel și Arghișan - portari, Lenarth, Mühlroth, M. Mihai, Boroș, Matusinka, Schweininger, Dworzsak, Stănoaie, Otto Dembrovszki, Toma, frații Gheorghe și Ioan Macavei, Ladislau Petschovszky III, Brosovszki, Seres, Chivu, Dobîndă.

Tot în anul 1968, Vagonul a ajuns în semifinalele Cupei României, după ce a eliminat, din postura de divizionară B, echipele de primă ligă Steagul Roșu Brașov, Jiul Petroșani și Dinamo Bacău. Cu ultimele două, meciurile s-au jucat pe terenuri neutre. În semifinala jucată la Cluj cu Rapid București, în fața a 9000 de spectatori, vagonarii au pierdut cu 2-0.

Din păcate, divizia A s-a dovedit a fi o ”căciulă” prea mare pentru micuța echipă vagonară. Aradul fotbalistic susținea predominant UTA, care avea să și câștige (pentru a cincea oară) campionatul în sezonul 1968-1969, iar Vagonul încheia pe ultimul loc și revenea în divizia B.

Toma Jurcă plecase însă de la Vagonul încă de la sfârșitul turului...

Antrenor la UTA și Politehnica Timișoara

În anul 1969 ocupă funcția de antrenor al echipei de tineret la UTA, a cărei echipă de seniori era condusă de mai vechiul său coleg, Nicolae Dumitrescu. La UTA era ultima generație de excepție, ”generația Feyenoord”, cu care UTA câștiga de două ori consecutiv campionatul (1969 și 1970), elimina în 1970 pe Feyenoord din Cupa Campionilor Europeni (olandezii fiind atunci deținătorii Cupei Campionilor Europeni și a Cupei Intercontinentale) și ajungea, în premieră pentru o echipă din România, în sferturile Cupei UEFA în sezonul 1971-1972, eliminând pe Austria Salzburg, Zaglebie Walbrzych și Vitoria Setubal, fiind întrecută doar de viitoarea câștigătoare a trofeului, Tottenham Hotspur.
În iarna anului 1970, mai exact în ianuarie, Toma Jurcă avea să părăsească pentru prima dată Aradul, devenind antrenor la principala rivală a echipelor arădene, Politehnica Timișoara, pe atunci în divizia B. Poli încerca de ceva vreme să revină pe prima scenă fotbalistică a țării, dar n-a reușit, nici cu Toma Jurcă pe bancă.

Sursa: forum.druckeria.ro

În sezonul 1969-1970, în care Poli a fost antrenată doar în retur de Toma Jurcă, echipa studenților timișoreni a încheiat pe locul 4, în vreme ce rivalii locali, feroviarii de la CFR, au promovat! În anul următor, 1970-1971, CFR Timișoara avea să revină în B, dar majoritatea fanilor timișoreni își doreau ca Politehnica să-i ia locul în prima divizie. N-avea nici de data aceasta să fie, Crișul Oradea câștigând destul de detașat seria, în care Poli a terminat pe locul 2.

Nori negri se adunau deasupra capului lui Toma Jurcă. Din păcate, nici campionatul 1971-1972 n-a început prea bine. La sfârșitul turului, Poli ocupa abia locul 4 (avea să termine pe locul 3). Timișoara fotbalistică nu mai avea răbdare. 

Toma Jurcă a stat exact doi ani pe banca Politehnicii. În 1972 a revenit la Arad, unde a primit sarcina deosebit de dificilă de a antrena UTA, echipa fanion a orașului.

Aici pretențiile erau altele. Echipa fusese campioana țării doi ani la rând, oamenii doreau performanțe majore. A fost antrenor și în ”dubla” cu suedezii de la IFK Norrkoping, în primul tur al Cupei UEFA, dar UTA nu a reușit calificarea.

Din păcate, n-a fost să fie. UTA era deja pe o pantă descendentă, momentul de glorie trecuse. Echipa avea să termine abia pe locul 9 în acel sezon, iar Toma Jurcă a făcut ”schimb” cu antrenorul secund, Coman, care a devenit ”principal” în următoarea ediție de campionat. UTA a terminat pe locul 5 campionatul 1973-1974, ultima dată când echipa s-a clasat cât de cât aproape de primele poziții. Declinul nu putea fi însă stopat. De altfel, la nivel național, începe epoca de dominație a echipelor bucureștene, în principal Steaua și Dinamo, cele din provincie, cu rare excepții (FC Argeș sau Universitatea Craiova) implicându-se tot mai rar în lupta pentru titlu.

Din nou, antrenor la Rapid

După o ”aventură” de câțiva ani pe la principalele echipe ale orașelor vecine (și rivale), Arad și Timișoara, Toma Jurcă a revenit pe banca echipei unde a cunoscut cele mai mari satisfacții ca antrenor, la Vagonul, care între timp fuzionase cu CFR Arad, astfel că din 1974 echipa s-a numit (până în 1986) Rapid Arad.

Rapidiștii, ”urmași” ai vagonarilor și ai feroviarilor arădeni, care oricum, prin forța lucrurilor, au trebuit să-și împartă stadionul și până atunci (stadionul Fabricii de Vagoane fiind demolat de autorități la sfârșitul anilor 60 pentru a face loc unei noi secții de producție), ar fi trebuit să reprezinte o forță în fotbalul din vestul țării. Până atunci, ambele echipe evoluaseră bine în divizia B, cu mici sincope, iar Vagonul, chiar cu Toma Jurcă pe bancă, a ajuns și în divizia A.

Din nefericire, nu toate fuziunile reprezintă un succes. Echipa a ocupat locuri modeste în seria a III-a a diviziei B: locul 13 în sezonul 1974-1975, tot locul 13 în 1975-1976, locul 16 în 1976-1977, când retrogradează în divizia C. În primul an de divizia C, 1977-1978, Rapid a încheiat pe un dezamăgitor loc 4.

În acești patru ani, ultimii ca antrenor pe banca echipei arădene, Toma Jurcă l-a avut alături, ca antrenor secund, pe fostul său elev, Petre Schweininger.

După 1979, anul ”negru” al primei retrogradări a UT-ei din divizia A, revine la această echipă ca antrenor secund al lui Liviu Coman.

Ultimii ani ca antrenor, la Șoimii Lipova

În  anul 1980, Șoimii Lipova a câștigat Campionatul Județean Arad și a primit dreptul de a participa în divizia C. Antrenor principal a fost adus Toma Jurcă. La Lipova a cunoscut ultimele satisfacții ca antrenor, reușind să obțină rezultate mult peste așteptări.

În primul sezon, 1980-1981, Șoimii Lipova a terminat pe locul 4, performanță egalată și în următorii doi ani. În sezonul 1983-1984 Șoimii au terminat campionatul abia pe locul 6, dar au obținut o altă performanță notabilă: calificarea în 16-imile Cupei României.

Șoimii Lipova în 1984, cu Toma Jurcă antrenor principal (pe rândul de jos, în centru)

În acel sezon al Cupei României, unic în istoria clubului, Șoimii Lipova au eliminat pe Victoria Ineu, Chimia Arad, Minerul Aninoasa, Înfrățirea Oradea și UTA, jucând în premieră într-un meci oficial cu o echipă de divizia A, FCM Brașov, unde evoluau, printre alții, Lăcătuș sau Stângaciu.

După anul 1984, Toma Jurcă a lăsat munca de antrenor altora mai tineri dar n-a putut sta deoparte de fenomenul fotbalistic.

Fotografie din anii 1990, în care Toma Jurcă este cel care bea din paharul cu șampanie. În dreapta sa, cu ochelari, Zoltan Farmati, fost coleg la UTA și internațional român; în stânga sa, în capul mesei, Nicolae Dumitrescu, antrenor emerit, de asemenea fost coleg la UTA și fost internațional; cu spatele sunt Ilie Popa (cel cu îmbrăcăminte de culoare mai deschisă), vicepreședinte al UTA și Alexandru Hăran, clujean de origine, antrenorul cu care juniorii de la Vagonul au jucat finala Campionatului Național cu Dinamo, în 1973, pierdută la lovituri de departajare.

În ultimii ani ai vieții s-a dedicat și unei alte pasiuni: pescuitul, fiind ușor de găsit cu o undiță în mână, de obicei alături de prietenul său de o viață, Radin Dușan.

A plecat dintre noi pe 25 martie 2013, la 85 de ani.

Aceasta este o descriere succintă a vieții unui om care a lăsat o amprentă puternică asupra activității sportive de la AMEFA dar și de la alte cluburi. Multe aspecte mai rămân încă a fi povestite, explicate. A fost un fin tactician și un foarte bun pedagog.

Elaborarea acestui material nu ar fi fost posibilă fără ajutorul domnului profesor și antrenor Gigi Cameniță, care mi-a pus la dispoziție fotografii, și a cărților domnului Tiberiu Țiganu: ”Clubul Sportiv Astra Arad la 90 de ani de activitate. 1911-2001”, Editura Astra Sport, 2002; ”O istorie ilustrată a fotbalului arădean”, vol. 1, Editura Astra Sport, 2009; vol. II, Editura Tiparnița, 2010; vol. III, Editura Astra Sport, 2011. Alte surse relevante au fost unele site-uri de pe internet, între care forum.druckeria.ro (de unde am aflat cele mai relevante aspecte din activitatea lui Toma Jurcă la Politehnica Timișoara), sportarad.ro, www.vestic.ro, www.glsa.ro, www.aradon.ro.