Comisia de Disciplină a AJF Cluj, întrunită în data de 17 aprilie, a decis ca rezultatul meciului din etapa a 23-a dintre Progresul Sânnicoară și AMEFA, pe teren 5-4, să fie omologat 0-3, deoarece echipa gazdă, Progresul Sânnicoară, a folosit un jucător în stare de suspendare.
În urma acestei decizii, AMEFA câștigă trei puncte și totalizează 29 de puncte, urcând un loc în clasament, pe poziția a 13-a, și la egalitate cu echipa de pe locul 12, Someșul II Gilău (care are și golaveraj mai bun, și avantajul meciurilor directe).
Este a doua oară când AMEFA câștigă la ”masa verde” un meci pierdut pe teren cu Progresul Sânnicoară, în deplasare. Prima astfel de situație s-a întâmplat în primăvara anului 2016, când scorul pe teren a fost 1-0 pentru Progresul, dar rezultatul decis de Comisia de Disciplină a fost 0-3, deoarece gazdele au utilizat un jucător ”pe fals”.
Hotărârea Comisiei de Disciplină poate fi citită integral online, iar echipa Progresul Sânnicoară poate să facă apel în termen de 15 zile calendaristice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu