marți, 31 decembrie 2024

La mulți ani 2025!

AMEFA a avut un an 2024 destul de bun, cu clasări la mijlocul clasamentului - locul 8 (din 14 echipe) la finalul sezonului 2023-2024 și locul 5 (din 8 echipe) la finalul turului de campionat 2024-2025. În aceste clipe de bilanț, gândurile noastre se îndreaptă spre ceea ce a fost în 2024, dar totodată și spre ceea ce va fi în 2025. Ne dorim cu toții un an nou mai bun, din toate punctele de vedere.

La final de an, urăm tuturor jucătorilor, staff-ului, suporterilor, familiilor acestora, tuturor celor care ne sunt alături într-un fel sau altul, precum și adversarilor și iubitorilor sportului în general, un An Nou Fericit, cu sănătate și împliniri pe toate planurile!
 
La Mulți Ani!

 

sâmbătă, 28 decembrie 2024

Legende ale fotbalului amefist: Marian Nicolau

Marian Nicolau, cunoscut și ca ”Nae” între prieteni, s-a născut pe 31 iulie 1976 la Bârlad (județul Vaslui). A fost de mic atras de magia fotbalului și, cu fizicul său impresionant, s-a specializat încă din anii junioratului pe postul pe care a jucat întreaga viață, cel de fundaș central. Primii pași în fotbal i-a făcut în orașul natal, Bârlad. S-a făcut remarcat încă de la o vârstă fragedă la prima echipă a Rulmentului Bârlad, alături de care a reușit promovarea în divizia C la sfârșitul sezonului 1996-1997. Din 1997 până în 2000, Marian Nicolau a evoluat aproape meci de meci pentru Rulmentul Bârlad, în divizia C, făcându-se remarcat prin intervențiile sale sigure, viteza sa de reacție, duelurile fizice câștigate cu atacanții adverși în situații dificile pentru defensivă.


Marian Nicolau la unul din primele antrenamente cu ACU Arad la începutul anului 2009. Sursa foto: liga2.prosport.ro

În vara anului 2000, a făcut pasul spre fotbalul mare, fiind adus de antrenorul Jean Gavrilă la Gaz Metan Mediaș, echipă care tocmai promovase pe prima scenă a fotbalului românesc după o pauză de peste 50 de ani. Marian Nicolau s-a integrat foarte repede în colectiv și a evoluat în mai multe meciuri ale Gazului în divizia A, fiind coleg de linie defensivă cu Flavius Șomfălean. Echipa nu era însă pregătită pentru Divizia A și, în ciuda unui start bun, a terminat pe ultimul loc la finele sezonului 2000-2001, retrogradând în divizia B, cu toate că în pauza de iarnă a fost adus ca antrenor Silviu Dumitrescu.

În ciuda retrogradării, o bună parte din lotul medieșean a decis să rămână și să continue să evolueze pentru Gaz Metan Mediaș și în divizia B. Printre acești jucători s-a numărat și Marian Nicolau, care în această perioadă s-a mutat cu totul la Mediaș. Au urmat încă 3 ani la Gaz Metan, cu evoluții bune și foarte bune, sub bagheta lui Silviu Dumitrescu și, în returul sezonului 2003-2004, a lui Ioan Ovidiu Sabău. În toți acești ani, Gaz Metan s-a clasat pe poziții bune în clasament, iar Marian Nicolau s-a detașat ca titular incontestabil pe poziția de fundaș central.


Căpitanul și fundașul ”de fier” al ACU Arad, Marian Nicolau, își mai face odată datoria, respingând mingea din careu. Sursa foto: liga2.prosport.ro

În vara anului 2004, fostul său antrenor de la Gaz Metan, Jean Gavrilă, l-a chemat pe ”Nae” la FC Sibiu, unde se strânseseră mai mulți jucători cu valoare, capabili de o performanță deosebită. În sezonul 2004-2005, cu Marian Nicolau în centrul defensivei, FC Sibiu a încheiat pe locul 2 în seria sa de Divizia B, la doar un punct de prima clasată (și promovată) Pandurii Târgu Jiu. În acest sezon, Marian Nicolau a și marcat de două ori pentru sibieni. Ratarea promovării a fost însă fatală echipei sibiene, al cărui drum a luat-o în jos din acel moment.

În vara anului 2005 însă Marian Nicolau s-a transferat la CS Otopeni, echipă de asemenea cu pretenții la nivelul diviziei B. Acolo a jucat vreme de doi ani, până în 2007, cu rezultate foarte bune, evoluând în 51 de meciuri și marcând un gol, având ca antrenor pe Marian Pană. Având deja statutul unui jucător experimentat, care știa totodată să se impună atât pe teren, cât și în vestiar, a devenit în scurt timp și căpitanul echipei CS Otopeni, fiind apreciat de colegi și de staff-ul tehnic deopotrivă.


Marian Nicolau (stânga, în albastru) ia fața jucătorilor adverși în disputa pentru minge. Sursa foto: liga2.prosport.ro

În vara anului 2007, antrenorul Marian Pană a acceptat o nouă provocare din partea echipei Cetatea Suceava, care tocmai retrogradase din divizia B în divizia C, și își dorea în cel mai scurt timp revenirea în al doilea eșalon fotbalistic al țării. Marian Pană l-a luat cu el și pe căpitanul de la CS Otopeni, Marian Nicolau, care astfel a ajuns să joace din nou în divizia C, după o pauză de 7 ani. De data aceasta însă, spre deosebire de Rulmentul Bârlad, Cetatea Suceava a dominat seria în care se afla și a promovat ”la pas” în divizia B în anul 2008. Marian Nicolau a mai rămas și în sezonul următor, în turul campionatului 2008-2009, la Cetatea Suceava, dar problemele financiare de la sfârșitul anului 2008, cauzate de criza economică, au afectat și clubul sucevean.

Astfel, Marian Nicolau a plecat din nou, chiar în celălalt capăt al țării, la ACU Arad, echipă care era, într-o formă mai diluată, urmașa vechii AMEFA. La momentul respectiv, ACU era o echipă susținută aproape exclusiv de Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad și condusă cu o mână ”forte” de apriga doamnă Gheorghița Onu, ale cărei relații în lumea fotbalului au determinat-o să-l aducă pe ”Nae” la Arad. Recent revenită (la fel ca și Cetatea Suceava) în divizia B, ACU se zbătea din răsputeri să scape de retrogradare, motiv pentru care în pauza de iarnă au fost aduse ”întăriri” în toate compartimentele.


Marian Nicolau (ACU Arad, în albastru) se pregătește să degajeze din apropierea liniei de fund a terenului, sub presiunea unui adversar de la Unirea Alba Iulia. Sursa foto: liga2.prosport.ro

La ACU, în returul sezonului 2008-2009, Marian Nicolau a făcut cel mai des echipă în centrul apărării cu Remus Lung, ceilalți fundași centrali care au mai evoluat alături de el fiind Cosmin Aldea (venit la rândul său în iarnă de la FC Botoșani), Eugen Miculescu sau Ilie Mușuroaia. Din cauza ”frezei”, atunci când Nicolau și Aldea jucau împreună, erau foarte greu de deosebit din tribună! În tribunele de pe stadionul ”Motorul”, unde ACU s-a mutat după demolarea stadionului emblematic CFR-Vagonul (care fusese cel mai vechi din țară) în 2006, nu era însă mare înghesuială, puținii fani ai echipei universitare găsind dificilă deplasarea până în cartierul Aradu Nou, excepție făcând meciurile cu echipele mai ”tari”, și mai cu seamă derby-ul local cu UTA, când stadionul s-a umplut până la refuz. În acel meci, Marian Nicolau a avut o sarcină dificilă, alături de Remus Lung, aceea de a-l marca pe viitorul vârf al naționalei României, George Țucudean, care a izbutit totuși să înscrie golul victoriei textiliștilor cu 1-0. Dincolo de acest meci, ACU a făcut un retur bun de campionat, bilanțul fiind de 8 victorii, 2 egaluri și 7 înfrângeri, în total 26 de puncte în 17 meciuri, mai mult decât rezonabil, și, dacă n-ar fi fost zestrea prea săracă din tur și eroarea colosală făcută de conducerea clubului la ultimul meci de pe teren propriu cu FC Bihor (încheiat 1-1, în condițiile în care ACU avea nevoie de victorie), echipa nu ar fi retrogradat.

Marian Nicolau a jucat în 14 din cele 17 meciuri, din care 12 ca titular și în 10 ca integralist. În meciul cu Internațional Pitești a fost schimbat înainte de pauză după ce a primit o lovitură în față de la un adversar, părăsind terenul plin de sânge. Această imagine, de luptător, a fost cea care l-a consacrat și la ACU Arad, la fel ca și la celelalte cluburi pe unde a trecut. A fost, meci de meci, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, un adevărat ”stâlp” al defensivei studenților arădeni.


Marian Nicolau intervine cu capul pentru a respinge balonul în meciul dintre ACU Arad și Unirea Alba Iulia. Sursa foto: liga2.prosport.ro

Deși retrogradarea cu siguranță nu făcea parte din planuri, ”Nae” nu a plecat de la ACU și a rămas și în sezonul 2009-2010, în divizia C, obiectivul echipei fiind revenirea cât mai rapidă în eșalonul secund. Întrucât o bună parte din lot a rămas pe mai departe, la fel ca și antrenorul Costel Bogoșel și întreg staff-ul tehnic, ACU Arad a terminat pe locul 2 seria de divizia C și a reușit promovarea în divizia B, având în vedere că prima clasată, Pandurii II Târgu Jiu, nu avea drept de promovare. Și în divizia C, Marian Nicolau a avut prestații foarte bune și, ca urmare a influenței sale asupra jocului, dar și asupra celorlalți componenți ai lotului, a primit la un moment dat și banderola de căpitan al echipei studențești. În plus, el a devenit la rândul său student al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, fapt care a contribuit la integrarea sa în rândul echipei și a ”cimentat” relațiile cu ceilalți jucători și cu staff-ul tehnic, atașat acestei instituții universitare.

În sezonul 2010-2011, ACU Arad a evoluat în divizia B. În afara meciurilor de campionat, ACU Arad a avut șansa de a întâlni în Cupa României pe campioana CFR Cluj. Și din motive legate de televizare, și din cauza capacității reduse a tribunelor de pe ”Motorul”, meciul s-a jucat în nocturnă pe stadionul UTA. Mii de spectatori au venit la meci să vadă campioana, dar și pe ACU, echipa arădeană fiind susținută frenetic de cei prezenți. Marian Nicolau a jucat titular și în acest meci, alături de Dănuț Bilia, Cosmin Aldea, Alin Gligor și Eugen Miculescu într-o linie defensivă cu 5 fundași, menită să oprească tăvălugul ceferist. Scorul s-a menținut 0-0 până la finalul celor 90 de minute și părea că și prelungirile se vor termina cu același scor. Abia în minutul 116, Bud a reușit să aducă victoria oaspeților și calificarea în optimile Cupei României. Marian Nicolau nu mai era însă pe teren, fiind schimbat în minutul 74 de Ciprian Roșca.


Marian Nicolau (al doilea din dreapta), în mijlocul colegilor de la ACU Arad, după marcarea unui gol. Sursa foto: liga2.prosport.ro

Sezonul 2010-2011 avea însă să fie ultimul pentru ACU Arad, nu doar în divizia B, ci în general, echipa desființându-se după încheierea campionatului. Rezultatele nu au fost cele scontate, echipa a fost din nou aproape să se salveze, dar, probabil, mai ales spre final, situația financiară nu era de natură a-i încuraja foarte mult pe fotbaliști, care și-au făcut totuși datoria atât cât s-a putut. În acest sezon, Marian Nicolau a evoluat în 25 de meciuri (din totalul de 28), din care 24 ca titular, iar în 22 a fost integralist. La fel ca și în anii precedenți, a fost un jucător indispensabil în defensivă, contribuția sa în acest compartiment fiind foarte importantă pentru echipă.

În total, Marian Nicolau a evoluat în 39 de meciuri pentru ACU Arad în divizia B, la care se adaugă alte peste 20 de meciuri în divizia C și mai multe meciuri în Cupa României, unde ACU Arad a trecut aproape în fiecare an de mai multe tururi, ajungând să joace de două ori cu echipe de primă ligă.

În vara anului 2011, Marian Nicolau a dat probe la Farul Constanța, dar în cele din urmă a ajuns în al treilea eșalon, la FC Hunedoara. A evoluat acolo doar în turul campionatului 2011-2012, în iarnă transferându-se în județul Arad, la Național Sebiș, echipă care juca în aceeași serie de Liga a 3-a ca și hunedorenii, sub conducerea antrenorului Lucian Tetileanu. În 2012, ajuns deja la 36 de ani, s-a alăturat mai multor foști colegi de la ACU Arad, la Ineu, unde echipa locală CS Ineu juca în Liga a 4-a Arad. În 2012-2013 a reușit promovarea cu CS Ineu în Liga a 3-a, sub bagheta antrenorului Adrian Abrudean. În 2013-2014 a continuat aventura cu CS Ineu în Liga a 3-a, cu același antrenor.


Apărarea echipei ACU Arad (în galben-negru), coordonată de Marian Nicolau (în plan îndepărtat), se pregătește să contracareze o lovitură liberă a celor de la Silvania Șimleu Silvaniei. Sursa foto: liga2.prosport.ro

După 2014, ”Nae” s-a retras la Mediaș, acolo unde are o frumoasă familie. Cu toate acestea, nu a renunțat cu totul la activitatea fotbalistică, jucând până în ziua de azi! Chiar dacă nu mai este la prima tinerețe, el este un pilon de bază al echipei de fotbal din comuna Ațel, evoluând în Liga a 5-a Mediaș, atât la Dacia Ațel (care a fost numele echipei până în 2018), cât și la AS Viitorul Ațel (din 2018 până în 2024 și, la cum arată lucrurile, și în anii următori). El și-a construit și propriile sale afaceri, în domeniul horeca, având chiar în centrul orașului Mediaș un frumos local, denumit cât se poate de inspirat, ”La Nae”.


Marian Nicolau (primul din stânga) alături de actualii colegi, de la AS Viitorul Ațel (județul Sibiu). Sursa foto: Facebook

În memoria suporterilor echipei AMEFA și ai ACU Arad, el a rămas drept un fundaș ”de fier”, un adevărat stăpân al careului, neîntrecut în duelurile fizice și mai ales în cele aeriene, mereu atent la șiretlicurile atacanților adverși, cu poziționare bună și un joc combinativ de bună calitate, peste media obișnuită a unui jucător din defensivă. Calitățile sale fizice de excepție l-au transformat într-un ”stâlp al apărării” și iată că, și la 48 de ani, încă se menține la un nivel de invidiat și poate evolua, fără probleme, 90 de minute, în Liga a 5-a Mediaș.

marți, 24 decembrie 2024

Crăciun Fericit! Kellemes karácsonyi ünnepeket! Merry Christmas! Fröhliche Weihnachten! Feliz Navidad! Joyeux Noël! Vesele Vianoce!

 AS AMEFA urează ”Sărbători fericite” tuturor jucătorilor, staff-ului tehnic, suporterilor, adversarilor, și tuturor celor care, într-un fel sau altul, au fost implicați în viața asociației noastre sau sunt alături de noi. Fie ca Moș Crăciun să vă aducă tot ce vă doriți! 


sâmbătă, 14 decembrie 2024

Turul s-a încheiat cu o înfrângere usturătoare: Viitorul Poieni - AMEFA 7-0 (3-0)

Ultima etapă a turului de campionat în Liga a 5-a, zona Cluj, seria Vest, s-a disputat duminică, 3 noiembrie. AMEFA a evoluat de la ora 12 pe terenul liderului, Viitorul Poieni. Cu un lot ”subțire”, ca urmare a numeroaselor absențe, la care s-a adăugat și faptul că echipa a jucat în zece încă din prima repriză după eliminarea lui Rareș Suciaghi, și în nouă spre finalul meciului, după eliminarea portarului Paul Șofron, AMEFA a suferit o înfrângere usturătoare, greu de digerat, mai ales prin prisma scorului, care, obiectiv vorbind, ar fi putut fi altul (mai blând), dacă AMEFA ar fi concretizat măcar una dintre marile ocazii avute iar arbitrul nu s-ar fi grăbit cu cartonașele.

AMEFA (cu tricouri roșii, în stânga), brigada de arbitri și Viitorul Poieni (tricouri negre, în dreapta) înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Denis Alexandru, Andrei Lakatos (57 János Szabó), Emil Trifan, Robert Rus - Sebastian Chiș, László Dénes - Arthur Agopcsa (51 Alex Molnar), Rareș Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan - Mihnea Jurca. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Octavian Trenca la centru, ajutat de asistenții Matei Mărgărit și Mihai Alexandru Buiga. Observator din partea AJF a fost domnul Alexandru Pop (Dej).

Cartonașe galbene: Bogdan Ionuț Varodi (min. 58), Florin Mihai Popa (min. 82), Bogdan Alexandru Todea (min. 85), respectiv László Dénes (min. 35), Rareș Suciaghi (min. 35 și 36), Rareș Ciprian Câmpan (min. 36).

Cartonașe roșii: Rareș Suciaghi (min. 36) - pentru cumul de cartonașe galbene, Paul Șofron (min. 86) - pentru henț în afara careului.

Despre meci, la un asemenea scor, nu ar trebui spuse prea multe. Totuși, câteva lucruri ar trebui menționate. De exemplu, încă din startul partidei, Mihnea Jurca a ratat două bune ocazii de a deschide scorul pentru AMEFA (min. 3 și 6). Dacă măcar una ar fi fost fructificată, poate alta era soarta partidei. Așa însă, gazdele au fost cele care au deschis scorul: după o centrare de pe partea dreaptă, Florin Mihai Popa a preluat în careu și a finalizat din apropiere: 1-0 (min. 9).

În continuare, meciul a fost destul de echilibrat. Viitorul Poieni a avut mai mult posesia, dar atacurile lor nu au reușit să străpungă decât rareori defensiva bine organizată a oaspeților, finalizarea lăsând însă de dorit. De cealaltă parte, AMEFA a contraatacat tăios, iar Mihnea Jurca a mai avut două șanse de a înscrie, una dintre ele uriașă, dar a ratat de fiecare dată. Conform legilor lui Murphy (și ale fotbalului), dacă o echipă ratează, cealaltă înscrie. Astfel, după o fază bine lucrată în centru, Cristian Gabriel Nicula a fost angajat în stânga, și, singur cu Paul Șofron, a punctat: 2-0 (min. 32).

La acest scor, disputele la centrul terenului s-au intensificat, iar arbitrul de centru nu a gestionat corect situațiile. Rareș Suciaghi a comis mai multe faulturi, încă de la începutul partidei, iar gazdele au cerut tot mai insistent arbitrului să acorde cartonașul galben pentru faulturi repetate. În min. 34, arbitrul a acordat eronat o lovitură liberă gazdelor din propria jumătate, după un nou ”fault” al lui Rareș Suciaghi, care însă de data aceasta nu a fost altceva decât o simulare grosolană a jucătorului de la Poieni, pe care a sesizat-o tot stadionul (se vede și pe înregistrarea video), mai puțin arbitrul. Jucătorii de la AMEFA au protestat vehement și au primit două cartonașe galbene (min. 35) - László Dénes și Rareș Suciaghi (în cazul său nu e clar dacă acest cartonaș a fost pentru faulturi repetate sau pentru proteste). Peste doar un minut, un contact între Rareș Suciaghi și un jucător de la Poieni la centrul terenului a fost interpretat din nou ca fiind fault de către arbitru, care i-a și acordat al doilea cartonaș galben jucătorului de la AMEFA (din nou nu e clar, dacă pentru așa-zisul fault sau pentru proteste), și implicit cartonașul roșu (min. 36). Spiritele s-au inflamat din nou și Rareș Ciprian Câmpan a primit și el cartonașul galben. Pe acest fond de nervozitate, arbitrul a scos prea ușor cartonașele și a decis practic definitiv soarta partidei, AMEFA evoluând în inferioritate numerică restul jocului. Din acest moment, singura problemă care s-a mai pus a fost diferența de scor, fiind evident că Viitorul Poieni nu va mai avea nici un fel de probleme în a câștiga cele trei puncte.

De altfel, până la pauză s-a făcut 3-0, după o acțiune frumoasă a lui Marian Alexandru Medrea pe partea dreaptă, finalizată cu aplomb (min. 43).

În a doua repriză, gazdele și-au majorat constant avantajul și și-au permis să introducă pe teren toți jucătorii de pe bancă, în condițiile în care AMEFA a căutat în primul rând să limiteze proporțiile scorului. Chiar în debutul reprizei, după o centrare de pe partea stângă la colțul scurt, Dragoș Mihai Varodi a luat fața fundașilor și a portarului și a reluat în plasă: 4-0 (min. 49). Intrat pe teren în min. 63, Vasile Florin Păun a înscris celelalte trei goluri pentru Viitorul Poieni, reușind astfel un hat-trick din postura de rezervă! Mai întâi, el a fost lansat printre apărătorii centrali ai AMEFA și a reușit să strecoare mingea pe lângă portarul Paul Șofron, ieșit în întâmpinare: 5-0 (min. 67). Apoi, după o acțiune pe partea stângă, ajuns aproape de colțul terenului, a șutat spre poartă dintr-un unghi imposibil, surprinzându-l și pe portarul Paul Șofron: 6-0 (min. 76).

În min. 86, la o minge lungă de urmărire a gazdelor, portarul Paul Șofron a ieșit neinspirat din careu și a calculat greșit traiectoria mingii, fiind nevoit să intervină cu mâna, pentru a nu lăsa atacantul advers singur cu poarta goală în față. A rezultat un al doilea cartonaș roșu pentru AMEFA, care a rămas în nouă. În lipsa unui portar de rezervă, Sebastian Chiș a intrat în poartă. Din lovitura liberă rezultată, gazdele au înscris și ultimul gol al meciului. În loc să tragă la poartă (cum se aștepta toată lumea), gazdele au pasat inteligent lui Vasile Florin Păun, demarcat în careu (și scos din offside de unul din jucătorii de la AMEFA plasat pe linia porții, alături de portar), iar acesta a înscris lejer cu un șut la colțul scurt, stabilind scorul final: 7-0 (min. 88).

Din fericire pentru AMEFA, atât gazdele, care n-au mai insistat, cât și arbitrul, care n-a acordat prea multe minute de prelungire, au înțeles că un 7-0 e suficient de umilitor, pentru că altfel sigur s-ar fi putut ajunge și la un scor-record.

Pentru AMEFA, aceasta a fost cea mai severă înfrângere din ultima vreme, și din care trebuie trase unele învățăminte. Turul s-a încheiat cum nu se poate mai prost, dar asta și pentru că programul a prevăzut ca ultimele două meciuri să se dispute cu cele mai puternice echipe din serie (Someșul Gilău și Viitorul Poieni).

Fiind ultima etapă din acest an (2024), jucătorii și staff-ul AMEFA au sărbătorit (într-un număr mai mic decât de obicei) după-amiază la restaurantul Daniel Berar din cartierul clujean Mănăștur. A fost o sărbătoare mai degrabă tristă, după un astfel de rezultat, dar întotdeauna la final de an trebuie avute în vedere rezultatele de ansamblu din acel an, nu neapărat ultimul dintre ele, deși este clar că acesta apasă cel mai mult pe suflet.

luni, 2 decembrie 2024

Legende ale fotbalului amefist: Helmut Duckadam (1959-2024)

Unul dintre cei mai mari portari din istoria AMEFA și din istoria fotbalului românesc, Helmut Duckadam, a ieșit astăzi din ”scena vieții” pentru a intra definitiv în legendă. O veste nespus de tristă, care ne-a prins nepregătiți pe toți. Sintagma ”apără Duckadam” a intrat și a rămas în vocabularul curent al limbii române.

Eroul de la Sevilla, Helmut Duckadam, s-a născut la Semlac (județul Arad) pe 1 aprilie 1959. A evoluat, la pitici și juniori, la echipa locală Semlecana Semlac. La liceu s-a mutat la Arad și a evoluat, la grupele de juniori de la Clubul Sportiv Școlar Gloria Arad, începând cu anul 1974. În 1977, la doar 18 ani, a debutat la seniori la Constructorul Arad, echipă care evolua atunci în divizia C pe stadionul din cartierul Micălaca (fostul Telecom, actual Kaufland). Evoluțiile foarte bune de la Constructorul l-au adus în vizorul echipei UTA, la care s-a transferat în anul următor, debutând în divizia A pe 17 septembrie 1978 (la 19 ani), într-un meci pierdut de UTA în deplasare, 2-0 cu CS Târgoviște. În anii următori s-a impus ca titular la UTA, în ciuda vârstei fragede (mai ales pentru un portar), și a fost martor la două retrogradări ale echipei în divizia B (1979 și 1982), evoluând astfel în două sezoane și în divizia B (1979-1981). În sezonul 1981-1982, în ciuda faptului că UTA a retrogradat, prin evoluțiile sale constant bune și foarte bune, Helmut Duckadam a atras atenția și selecționerului echipei naționale, fiind convocat în premieră la echipa națională (unde a evoluat de 2 ori în anul 1982), dar și echipelor de top din campionatul României din acea vreme. De altfel, deși retrogradată la sfârșitul sezonului 1981-1982, UTA dădea echipei naționale doi jucători: portarul Helmut Duckadam și atacantul Marcel Coraș. La UTA, Helmut Duckadam a avut 53 de apariții pe prima scenă a fotbalului românesc, cumulat în sezoanele 1978-1979 și 1981-1982, la care se adaugă peste 60 de meciuri în divizia B în sezoanele 1979-1980 și 1980-1981.

În 1982, Helmut Duckadam s-a transferat la Steaua București, echipă cu care avea să cunoască consacrarea pe plan intern și internațional. În scurt timp, el a câștigat postul de titular la Steaua. În sezonul 1983-1984, Steaua a terminat pe locul 2 în divizia A, iar în sezonul următor, 1984-1985, Steaua a devenit campioană a țării după o pauză de 7 ani. Performanța va fi repetată și în anii următori, până în 1989 inclusiv. Ca urmare a cuceririi titlului de campioană în 1985, Steaua București a evoluat în Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1985-1986. În acest sezon s-a înregistrat și cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, după o finală electrizantă cu FC Barcelona, jucată tocmai în Spania, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, și care s-a încheiat 0-0 după 90 de minute și după prelungiri. De această performanță se leagă și celebritatea lui Helmut Duckadam, singurul fotbalist român care a intrat în Cartea Recordurilor (Guinness Book of Records), pentru că a apărat toate cele 4 penalty-uri executate de fotbaliștii Barcelonei (n-a mai fost nevoie și de un al cincilea), Alesanco, Pedraza, Alonso și Marcos, în vreme ce pentru Steaua au transformat Lăcătuș și Balint, astfel echipa militară câștigând cu 2-0 la lovituri de departajare.


 Portarul Helmut Duckadam la Sevilla, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1986)


Din păcate, la scurt timp după meciul de la Sevilla, deși a mai apărat de câteva ori, și a și înscris din penalty într-un meci din cupă cu Progresul Vulcan, câștigat de Steaua cu 5-1, Helmut Duckadam a suferit un anevrism axilar, care a necesitat o intervenție chirurgicală la brațul drept. Această intervenție i-a impus o pauză prelungită și l-a scos din fotbalul mare. La Steaua a evoluat în 80 de meciuri în prima divizie a țării, la care se adaugă numeroase alte meciuri în Cupa României sau în cupele europene. Este interesant de remarcat că, deși a mai fost convocat la echipa națională, nu a mai apucat să evolueze după anul 1982.

Helmut Duckadam a revenit acasă, la Arad, începând cu anul 1986, putând fi văzut ca spectator la meciurile de divizia B sau divizia C ale echipelor arădene. El a avut o simpatie deosebită pentru clubul Vagonul Arad (fosta AMEFA), unde evoluau câțiva dintre prietenii săi. Vagonul Arad era la acel moment una dintre echipele care se lupta an de an pentru promovare din divizia C în divizia B, terminând de mai multe ori pe locul 2 în seria în care evolua, inclusiv în sezoanele 1986-1987 și 1987-1988. În cele din urmă, la sfârșitul sezonului 1988-1989, echipa vagonară a reușit promovarea în divizia B (de unde retrogradase în 1984). Echipa era antrenată pe atunci de Gheorghe Borugă, care i-a propus lui Duckadam să se alăture nu numai ca prieten, ci și ca membru al staff-ului tehnic (antrenor cu portarii). La Vagonul evoluau trei portari buni, Mitrov, Ivan și Sim, care concurau pentru postul de titular. Antrenamentele pe care le făcea cu portarii i-au dat lui Helmut Duckadam, la începutul sezonului 1989-1990, când Vagonul juca deja în divizia B, încrederea că și el ar mai putea apăra, în ciuda problemelor de sănătate.

Vagonul Arad în 1989. Duckadam este ultimul din dreapta de pe rândul de sus.

Echipa era într-un moment bun, iar antrenorul Gheorghe Borugă era nemaipomenit de fericit că Duckadam ar putea reveni în poartă. În Arad lumea deja vuia. Revoluția nu a făcut altceva decât să declanșeze ceea ce toți așteptam demult: hotărârea ca libertatea, tocmai câștigată, să fie prețuită din toate punctele de vedere. La începutul anului 1990, Duckadam a mers cu echipa Vagonul în cantonament nu doar ca simplu membru al staff-ului, ci ca portar titular al echipei. Evoluțiile sale din câteva meciuri amicale (care au strâns spectatori mai mulți decât unele meciuri oficiale) au dat încredere că lucrurile sunt bune și că poate juca. În returul campionatului 1989-1990, Helmut Duckadam a devenit portar titular al echipei Vagonul, fapt care a contribuit la creșterea semnificativă a numărului de spectatori (și suporteri) ai echipei în Arad, dar și în deplasare, unde oamenii se înghesuiau să-l vadă pe viu pe eroul de la Sevilla. Ca fapt divers, chiar cu puțin înainte de apariția cărții sale, O victorie aplaudată (Editura Militară, 1990), Duckadam a apărat un penalty într-un meci cu Mureșul Deva. Într-un alt meci de pomină, jucat la Reșița (cu CSM Reșița), Duckadam a înscris un gol din acțiune, mai exact degajând din propriul careu, surprinzându-l ieșit din poartă pe portarul advers.

În sezonul 1990-1991, în dubla sa postură, de portar și de membru al staff-ului, Duckadam a avut un rol decisiv în performanța extraordinară a clubului Vagonul Arad, care a încheiat turul pe primul loc, fiind o candidată certă la promovare, în ciuda faptului că în aceeași serie se aflau echipe mult mai puternice, inclusiv concitadina UTA. Din păcate, în loc ca echipa să fie susținută de toată suflarea arădeană, unii mai degrabă au făcut tot posibilul ca minunea să nu se întâmple și Vagonul să rămână în divizia B. Pauza de iarnă a adus unele schimbări la echipă, iar în retur, performanțele vagonarilor au scăzut. Starea de sănătate a lui Helmut Duckadam nu a mai fost la fel de bună, nu a mai apărat în toate meciurile, iar în cele din urmă s-a retras definitiv din postura de jucător activ. În sezonul 1991-1992, el a mai rămas alături de echipă (redenumită Astra Arad) pentru o perioadă, deși era clar că nucleul de jucători care făcuseră performanță (la nivelul diviziei B) se destrăma văzând cu ochii, deznodământul fiind retrogradarea echipei în divizia C la sfârșitul acestui sezon. Helmut Duckadam a evoluat în peste 50 de meciuri pentru Vagonul Arad în divizia B, înscriind și cel puțin un gol (cel de la Reșița).

După 1992, Helmut Duckadam a rămas totuși aproape de fenomenul fotbalistic. Problemele de sănătate însă nu l-au ocolit. Din 2010 și până în 2020 a fost președinte de onoare al clubului Steaua (FCSB). Starea sa de sănătate s-a înrăutățit în 2024, fiind operat pe cord deschis în luna septembrie. Sâmbătă, 30 noiembrie, s-a simțit foarte rău și a fost dus de urgență la Spitalul Militar. Din păcate, de azi, 2 decembrie 2024, nu mai este alături de noi, intrând definitiv în legendă.


sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Goluri frumoase, oaspeții au întors rezultatul: AMEFA - Someșul Gilău 1-4 (1-1)

Duminică, 27 octombrie, de la ora 18.30 (pe nocturnă), AMEFA a întâlnit pe teren propriu pe Someșul Gilău. Ambele echipe veneau după rezultate foarte bune, AMEFA având trei victorii consecutive înainte de acest joc, iar Someșul Gilău tocmai învinsese liderul, Viitorul Poieni, în etapa precedentă, egalându-i pe aceștia la puncte și trecând practic în fața lor în clasament conform criteriului meciurilor directe. Pentru AMEFA era cam ultima șansă de a se apropia de primele două clasate și de a spera la o calificare în play-off, astfel că meciul a fost abordat cu multă ambiție și dăruire. Oaspeții au reușit însă să egaleze chiar înainte de pauză și să preia conducerea în a doua repriză, desprinzându-se decisiv pe final, când AMEFA a încercat din răsputeri să revină pe tabelă, dar fără succes.

AMEFA înainte de startul jocului. Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Emil Trifan, Rareș Chesăuan, Felix Halbedel, Vlad Miron, Darian Soporan, Mirel Mureșan, Andrei Lakatos, László Dénes, Andrei Nemeș, Paul Șofron. Rândul de jos, de la stânga: Sebastian Chiș, Rareș Ciprian Câmpan, Darius Chindriș, Rareș Suciaghi, Horațiu Moldovan, Robert Rus, Denis Alexandru, Adrian Blendea. Foto: Raularian Rusu

Cele două echipe și brigada de arbitri înainte de startul jocului. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos (89 Denis Alexandru), Andrei Nemeș, Emil Trifan, Robert Rus (46 Horațiu Moldovan) - László Dénes (87 Sebastian Chiș) - Adrian Blendea (78 Felix Halbedel), Rareș Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan (78 Vlad Miron), Darian Soporan (89 Arthur Agopcsa) - Darius Chindriș (56 Rareș Chesăuan). Rezervă neutilizată: János Szabó. Alături de echipă au mai fost: Mirel Mureșan (accidentat), Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Șerban Matei la centru, ajutat de asistenții Alin Rus și Bogdan Rus. Observator din partea AJF a fost domnul Szabó Gerő.

Cartonașe galbene: Rareș Suciaghi (min. 28), Horațiu Moldovan (min. 54), Andrei Nemeș (min. 73), respectiv Ovidiu Ghior (min. 5), Denis Dacian Ros (min. 14), Raul Casian Balint (min. 36), George Prodan (min. 70), Sebastian Rad (min. 87).

Partida a fost una intens disputată, încă de la început. Cele două echipe au dat clar de înțeles că victoria este obiectivul lor astăzi, și jucătorii au făcut eforturi pentru a juca la cel mai înalt nivel, autodepășindu-se în multe momente. Astfel, meciul a fost mult peste nivelul mediu al Ligii a 5-a, oferind faze spectaculoase și goluri cum rar se văd pe un teren de fotbal.

AMEFA a reușit să deschidă scorul și să aprindă speranța într-un rezultat bun. Darian Soporan a șutat foarte bine de la distanță, la vinclu, dar portarul gilăuanilor a reușit să respingă în corner. Același Darian Soporan a executat cornerul de pe partea stângă, înalt, la colțul lung, iar László Dénes a șutat cu sete, din prima, puternic și plasat: 1-0 (min. 17).

După gol, oaspeții au preluat inițiativa încetul cu încetul și au început să preseze tot mai mult defensiva AMEFA în propria jumătate și chiar în propriul careu. AMEFA a încercat să joace pe contraatac, dar cei de la Someșul Gilău au fost foarte atenți în apărare și au închis foarte bine culoarele. Reduta gazdelor a părut că rezistă cu brio, măcar până la pauză, dar Someșul Gilău a egalat în cele din urmă, cu o execuție neobișnuită. Vlad Emilian Niște a trimis un șut-centrare din apropierea colțului din dreapta al terenului, mingea a prins o traiectorie înșelătoare și a aterizat în vinclu, la colțul lung: 1-1 (min. 42).

Golul egalizator al Someșului Gilău a reprezentat un moment psihologic important al partidei, pentru că oaspeții au pornit repriza a doua cu un moral bun, în vreme ce AMEFA a trebuit să-și reconsidere opțiunile tactice. Din păcate pentru gazde, Someșul Gilău a părut echipa mai bună în a doua repriză, dominând în continuare jocul în cea mai mare parte a sa, profitând de micile erori comise de gazde pentru a se impune în cele din urmă. AMEFA nu a știut să răspundă și nu a găsit breșe în apărarea adversă, atunci când a fost nevoită să atace.

Oaspeții au preluat conducerea după o fază fixă, o lovitură liberă de la marginea careului, în lateral dreapta. Denis Dacian Ros a executat perfect la vinclu, la colțul scurt, peste zid: 1-2 (min. 60).

Acest gol a schimbat definitiv aspectul jocului, AMEFA încercând din acest moment să preia controlul la mijlocul terenului și să treacă la un modul mai ofensiv, în încercarea de a egala. Someșul Gilău a demonstrat că este o echipă foarte bine organizată în toate compartimentele, și practic gazdele, în ciuda unor momente în care au părut că domină teritorial, nu au găsit niciun fel de breșe sau culoare spre poarta oaspeților, având o singură ocazie, prin Adrian Blendea, blocat în careu, și alte câteva șuturi de la distanță, care însă nu au produs panică în rândul gilăuanilor. În disperare de cauză, și Andrei Nemeș a fost trimis în atac în ultimele minute, în speranța unui gol egalizator.

Oaspeții au jucat foarte inteligent, menținând posesia cât mai mult, contraatacând periculos atunci când era posibil. Pe final, ei au putut profita de spațiile tot mai largi lăsate în propria defensivă de AMEFA, desprinzându-se definitiv pe tabelă. Mai întâi, după o acțiune individuală pe partea stângă, George Prodan a șutat năpraznic de la marginea careului, la colțul lung: 1-3 (min. 88). În prelungiri, pe un alt contraatac, de data aceasta pe partea dreaptă, Denis Dacian Ros a reușit dubla, cu un șut foarte bun de la 16 metri, după o altă acțiune personală: 1-4 (min. 90+3).

Scorul este un pic cam dur, după aspectul general al meciului, dar cert este că Someșul Gilău a jucat (din nou) mai bine și per ansamblu a meritat victoria. Față de meciul de cupă, când au câștigat cu 6-1 pe teren propriu, acest succes s-a conturat abia pe final, iar în mod clar AMEFA și-a vândut greu pielea de această dată, căutând să obțină un rezultat bun.

În urma acestei înfrângeri, AMEFA a coborât pe locul 5 în clasamentul seriei Vest a Ligii a 5-a, zona Cluj, și urmează să înfrunte pe Viitorul Poieni (lider sau co-lider al seriei), în deplasare, în ultima etapă din tur, duminică, 3 noiembie, de la ora 12.

vineri, 25 octombrie 2024

Învingătoarea s-a conturat în a doua repriză: Voința Sâncraiu - AMEFA 2-6 (2-2)

Duminică, 20 octombrie, de la ora 15, pe o vreme bună, însorită, Voința Sâncraiu și AMEFA au oferit un meci frumos, cu multe goluri, în care, în ciuda diferenței de scor, învingătoarea s-a decis abia în a doua repriză. În prima repriză, ambele echipe s-au aflat pe rând în avantaj, dar la pauză scorul era egal. AMEFA a fost mai bună în a doua repriză și a reușit să preia conducerea cu 3-2, dar evenimentul decisiv a fost eliminarea portarului gazdelor în minutul 69, care a lăsat echipa din Sâncraiu în zece oameni, și mai mult, în poartă a intrat un jucător de câmp. Din acel moment, singura problemă care s-a mai pus a fost cea a proporțiilor scorului. A fost primul meci din acest sezon în care AMEFA a revenit și a câștigat după ce a fost inițial condusă, și este totodată a treia victorie consecutivă, o serie pozitivă pe care ne-o dorim continuată pentru cât mai mult timp.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos (60 János Szabó), Andrei Nemeș (74 Sebastian Chiș), Emil Trifan, Rareș-Ciprian Câmpan (74 Vlad Miron) - László Dénes, Rareș Suciaghi, Darian Soporan - Mihnea Jurca, Darius Chindriș (74 Arthur Agopcsa), Adrian Blendea (60 Felix Halbedel). Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat la centru de Mihai Paul Vasile Lucaciu, ajutat de asistenții Cătălin Hanga și Alin Rus (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Ovidiu Fărăgău (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Kovács István (min. 19) și Cătălin Raul Rusu (min. 51) de la gazde, respectiv Andrei Nemeș (min. 55) și Mihnea Jurca (min. 64) de la AMEFA.

Cartonaș roșu: portarul gazdelor, Oltean Levente (min. 69).

Voința Sâncraiu (în albastru), brigada de arbitri și AMEFA (în roșu-negru) înainte de începerea meciului. Foto: Raularian Rusu

Prima repriză a fost una destul de echilibrată, cele două echipe alternând perioadele mai bune cu cele mai puțin bune, atât în compartimentul ofensiv, cât și în cel defensiv. Gazdele au părut ceva mai insistente la început, ratând câteva ocazii bune din careu. În min. 17, la o acțiune a celor de la Voința Sâncraiu desfășurată pe partea stângă a atacului lor, Mihnea Jurca l-a agățat involuntar în careu pe un jucător al gazdelor și arbitrul a acordat penalty. Gazdele au ratat însă, Paul Șofron apărând (min. 18). 

În cele din urmă, Voința Sâncraiu a deschis scorul, după un contraatac, lansat după un corner al AMEFA, la care în defensivă au rămas doar Emil Trifan și Andrei Lakatos. Gazdele au respins mingea spre vârful lor, Mihály Dániel Tamás, care a reușit să se desprindă din marcajul lui Emil Trifan pentru a șuta la colțul lung: 1-0 (min. 24).

Replica oaspeților a venit aproape imediat. Rareș Suciaghi a inițiat o acțiune în centru, i-a pasat lui Darian Soporan, acesta l-a angajat cu o pasă printre fundașii adverși pe Darius Chindriș, iar acesta a înscris din careu cu un șut precis: 1-1 (min. 26). La scurt timp, după o fază foarte frumoasă creată de Adrian Blendea în banda stângă, Rareș-Ciprian Câmpan i-a pasat lui Darian Soporan, care a avut inspirația de a șuta fără preluare de la marginea careului, cu exteriorul, la colțul lung: 1-2 (min. 30).

Nici n-au apucat oaspeții să se bucure de gol, căci gazdele au egalat după exact un minut. Emil Trifan a executat greșit un aut de poartă, la un adversar, acesta i-a pasat lui Mihály Dániel Tamás, în centrul careului, iar atacantul gazdelor nu avea cum să greșească ținta: 2-2 (min. 31).

În finalul primei reprize s-a revenit la situația de la început, în care ambele echipe au încercat să domine centrul terenului și să lanseze atacuri periculoase spre poarta adversă, dar niciuna nu a reușit să mai obțină nimic pe tabelă.

În a doua repriză, AMEFA a fost mai bună, după ce la pauză s-au făcut niște schimbări de natură tactică în privința așezării în teren, printre altele s-a trecut la un sistem cu 4 fundași (care de fapt a existat și în prima repriză, oarecum, dar în teorie s-a jucat cu doar 3 fundași). AMEFA a dominat destul de clar jocul, dar gazdele s-au apărat foarte bine, iar atacanții oaspeților nu au găsit drumul spre poarta adversă în primele 20 de minute ale reprizei secunde.

Și totuși, era evident că golul plutea în aer și că, mai devreme sau mai târziu, avea să vină. Și în cele din urmă a venit. După nenumărate încercări eșuate de a lansa atacanții peste apărarea gazdelor, János Szabó a găsit pasa decisivă spre Mihnea Jurca, iar acesta și-a depășit adversarul direct și a șutat pe sub portarul advers: 2-3 (min. 66).

Cu toate acestea, meciul nu era (încă) jucat. Faza decisivă s-a petrecut câteva minute mai târziu. Emil Trifan a trimis din nou o pasă peste fundașii adverși pentru Mihnea Jurca, acesta a plecat lansat spre poartă, portarul de la Sâncraiu, Oltean Levente, a ieșit în întâmpinarea atacantului de la AMEFA în afara careului, dar a ajuns după Mihnea Jurca, pe care l-a acroșat. Arbitrul a acordat fără ezitări cartonașul roșu portarului Oltean Levente, pentru fault în postură de ultim apărător (min. 69). Mai grav decât că au rămas în zece oameni, a fost faptul că gazdele nu aveau un portar de rezervă, astfel că în poartă a intrat un jucător de câmp.

Consecințele s-au văzut imediat. La lovitura liberă rezultată în urma faultului asupra lui Mihnea Jurca, Emil Trifan a trimis inițial în zid, dar apoi mingea i-a revenit, și al doilea șut (cu dreptul, Emil fiind stângaci) a fost pe spațiul porții: 2-4 (min. 71).

Minutele rămase din joc au fost un adevărat galop de sănătate al AMEFA, care ar fi putut înscrie mult mai multe goluri, dacă jucătorii s-ar fi concentrat la același nivel ca și până atunci. Fiind însă clar că meciul era câștigat, nivelul de concentrare a scăzut, mai ales la finalizare, astfel că gazdele au scăpat de o înfrângere și mai categorică. AMEFA a ratat nenumărate oportunități, și a reușit să fructifice doar două dintre acestea, prin doi jucători introduși pe teren în a doua repriză. Mai întâi, Rareș Suciaghi l-a lansat pe un culoar liber pe Arthur Agopcsa, și acesta a finalizat cu un șut din careu: 2-5 (min. 80). Apoi, după un corner, Felix Halbedel a preluat mingea, și-a depășit un adversar și a șutat la colțul lung: 2-6 (min. 82).

Arbitrul a simțit și el că meciul se îndrepta spre un scor fluviu, oarecum nedrept pentru gazde pentru ceea ce se jucase până în minutul 69, și a pus punct partidei puțin mai repede. AMEFA a meritat însă victoria, dominând clar repriza a doua, chiar și înainte de eliminarea portarului gazdelor.

Acest al treilea succes consecutiv face ca AMEFA să urce pe locul 3 înaintea meciului cu Someșul Gilău (liderul de moment al seriei), care se va desfășura duminică, 27 octombrie, de la ora 18.30, pe nocturnă, pe terenul 2 din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”. Pe lângă importanța sa în partea superioară a clasamentului seriei, jocul reprezintă și o șansă pentru AMEFA de a-și lua revanșa după înfrângerea categorică (6-1) din Cupa României, suferită în fața echipei din Gilău, în deplasare, chiar în debutul acestui sezon.

sâmbătă, 19 octombrie 2024

Un set... cu emoții în a doua repriză: AMEFA - ACS Someșul Rece 6-4 (3-0)

AMEFA a continuat seria pozitivă cu o nouă victorie, de data aceasta pe teren propriu, duminică, 13 octombrie, de la ora 15:30, în fața unei alte echipe nou-înscrise în campionat, ACS Someșul Rece 1923, care practic este a doua echipă a comunei Gilău în seria Vest a Ligii a 5-a Cluj. În amicalul disputat în această vară, tot în Cluj-Napoca, ACS Someșul Rece câștigaseră cu 2-1, dar de data aceasta, în meci oficial, s-a impus AMEFA cu 6-4, scor mai degrabă de tenis, dar care reflectă numărul mare de ocazii de la ambele porți și seninătatea cu care cele două defensive au tratat meciul, în general, deși la AMEFA problemele din defensivă au apărut abia în a doua repriză. În orice caz, AMEFA a condus la un moment dat cu 4-0 și apoi cu 6-2, astfel că emoțiile nu au fost cu adevărat reale decât atunci când oaspeții au revenit în câteva minute de la 4-0 la 4-2, în condițiile în care mai erau peste 20 de minute de joc. AMEFA a știut însă să gestioneze și aceste momente mai delicate, în vreme ce oaspeții au fost relativ ineficienți pe parcursul meciului, având destul de puține șuturi pe spațiul porții, în ciuda faptului că au dominat teritorial o bună parte din joc. AMEFA a jucat iar fără portar de meserie, în aceste condiții poarta fiind apărată de Rareș Chesăuan, care și-a făcut bine datoria, dar, așa cum s-a subliniat, oaspeții nu prea au găsit spațiul porții decât în a doua repriză. De asemenea, în apărarea gazdelor au lipsit mai mulți dintre titularii obișnuiți (Emil Trifan, Horațiu Moldovan și Robert Rus), dar cuplul László Dénes - Andrei Nemeș a funcționat bine în centru, iar Denis Alexandru a jucat foarte bine în partea stângă a defensivei. AMEFA a folosit cu maximă eficiență arma contraatacului, marcând majoritatea golurilor din astfel de acțiuni rapide.


 AMEFA (în roșu-negru), brigada de arbitri și ACS Someșul Rece (în albastru) înaintea startului partidei. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Rareș Chesăuan - Andrei Lakatos (76 János Szabó), László Dénes, Andrei Nemeș, Denis Alexandru (54 Felix Halbedel) - Rareș Suciaghi, Rareș Ciprian Câmpan, Lucian Baciu - Adrian Blendea (54 Vlad Miron), Mihnea Jurca (63 Darius Chindriș), Darian Soporan (63 Arthur Agopcsa). Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și Robert Rus (accidentat).

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Octavian Trenca la centru, ajutat de asistenții Bogdan Rus și Székely Zsolt. Observator din partea AJF a fost domnul Szabó Gerő (Cluj-Napoca).

S-a acordat un singur cartonaș galben, lui Rareș Suciaghi (min. 66), pentru lovirea mingii după fluierul arbitrului.

AMEFA a început bine jocul și a deschis scorul repede. Denis Alexandru a aruncat de la margine de pe banda stângă în careul advers, iar Mihnea Jurca a fost acroșat de un fundaș, arbitrul acordând penalty (min. 8). Penalty-ul a fost executat cu siguranță de Rareș Suciaghi: 1-0 (min. 9).

Din acest moment, oaspeții au început să domine teritorial, dar AMEFA a răspuns prin arma favorită, cea a contraatacului, care s-a dovedit decisivă în stabilirea echipei câștigătoare. Astfel, după o minge lungă trimisă de Lucian Baciu pe banda stângă, Darian Soporan a reușit să treacă în viteză de fundașii adverși și, ajuns aproape de linia de fund, i-a pasat precis lui Mihnea Jurca în fața porții, iar acesta nu a ratat din 6 metri: 2-0 (min. 21). O minge înaltă trimisă de Rareș Ciprian Câmpan tot în banda stângă l-a găsit pe Darian Soporan în luptă cu doi fundași adverși, de care extrema de la AMEFA s-a descotorosit elegant, scăpând singur spre poartă și înscriind cu lejeritate din careu cu un șut la colțul lung: 3-0 (min. 33). Putea fi chiar 4-0 la pauză, dacă Adrian Blendea ar fi reușit să înscrie dintr-o situație foarte bună, singur cu portarul advers.

Pe de altă parte, oaspeții au atacat fără orizont, majoritatea acțiunilor încheindu-se cu șuturi imprecise, care au ocolit poarta apărată de Rareș Chesăuan. Spre finalul reprizei, ei au avut și două oportunități mai bune: un șut de la mare distanță care a fost ușor deviat și de Rareș Chesăuan și a lovit bara transversală, și o situație în care portarul AMEFA nu a reușit să rețină mingea în careu, iar un jucător al oaspeților, aflat în lateral stânga, a lobat mingea peste portar și peste fundași, dar nu a nimerit cadrul porții.

În repriza a doua, dominarea celor de la ACS Someșul Rece s-a accentuat, pe măsură ce resursele fizice ale jucătorilor de la AMEFA s-au împuținat. Gazdele au folosit cu succes aceeași tactică din prima repriză, lansând contraatacuri periculoase, care s-au lovit, mai des decât în prima parte, de semnalizări de offside din partea arbitrului asistent de pe acea parte, Székely Zsolt. Și totuși, atunci când nu a fost offside, a fost de cele mai multe ori gol. Astfel, după o combinație de un-doi la centrul terenului cu Rareș Suciaghi, Mihnea Jurca a scăpat singur spre poartă, alături de Darian Soporan și Vlad Miron, dar a ales să nu paseze și să marcheze: 4-0 (min. 58).

Oaspeții s-au apropiat tot mai periculos de poarta gazdelor, ratând o bună ocazie în min. 64, când o lovitură de cap a unui atacant de la Someșul Rece a trecut milimetric pe lângă bară. S-a acordat eronat corner, iar în urma acestei lovituri de la colț, bine executată, Tudor Mădălin Purcel a înscris primul gol al oaspeților, cu capul din 6 metri: 4-1 (min. 65). 

Golul i-a încurajat pe oaspeți, care au lansat un iureș ofensiv generalizat, finalizat cu un nou gol peste câteva minute, opera aceluiași Tudor Mădălin Purcel, al cărui șut puternic din lateral stânga nu a putut fi blocat de Rareș Chesăuan: 4-2 (min. 69).

La acest scor, cu mai bine de 20 de minute rămase din joc și cu oaspeții chitiți să atace cu intensitate, AMEFA trebuia să reacționeze. Arthur Agopcsa a trimis o diagonală spre banda dreaptă, iar fundașul oaspeților, talonat de Vlad Miron, s-a încurcat și apoi a pierdut mingea în careu, Vlad Miron fiind pe fază și punctând cu aplomb: 5-2 (min. 74). Peste doar un minut, după ce oaspeții abia începuseră de la centru, Andrei Nemeș și Rareș Suciaghi au recuperat mingea (printr-un posibil fault) în jumătatea proprie, iar Arthur Agopcsa l-a lansat pe Darius Chindriș, care a scăpat de la centrul terenului și a finalizat cu un șut la colțul lung: 6-2 (min. 75).

Peste alte câteva minute, într-o acțiune similară, același Darius Chindriș ar fi putut face chiar 7-2, dar a ratat singur cu portarul.

În schimb, oaspeții și-au găsit eficiența în minutele de final, când au reușit să mai reducă din diferență. Mai întâi, după o pasă filtrantă pe centru, Alexandru Márton Viski a reușit să ajungă înaintea portarului Rareș Chesăuan și să strecoare mingea pe lângă acesta, iar Andrei Nemeș nu a reușit să ajungă mingea înainte ca aceasta să intre în poartă: 6-3 (min. 87).

În al treilea minut de prelungire, oaspeții au beneficiat de o lovitură liberă de la marginea careului. Spre deosebire de alte lovituri libere similare, care au rămas fără rezultat pe tabelă, de data aceasta Tudor Mădălin Purcel a executat bine și, cu puțin noroc, datorat unei devieri, mingea a intrat în poartă, păcălindu-l pe Rareș Chesăuan: 6-4 (min. 90+3).

Pentru AMEFA este foarte important că s-a obținut un nou succes și că echipa a început în sfârșit să lege niște rezultate pozitive, într-un campionat scurt în care fiecare meci și rezultat contează. Următorul joc al AMEFA va fi în deplasare la Sâncraiu, duminică, 20 octombrie, cu începere de la ora 15.

sâmbătă, 12 octombrie 2024

Prima victorie din actualul sezon: Minerul Aghireșu - AMEFA 0-4 (0-2)

Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15, AMEFA a jucat în deplasare cu Minerul Aghireșu, echipă teoretic nouă, dar practic în linii mari aceeași cu cea care anul trecut a evoluat cu numele ACS Aghireșu. Dacă în primăvară, AMEFA se impunea cu dificultate, 1-0, de data aceasta succesul a fost mult mai clar, scorul de 4-0 reflectând diferența de valoare de pe teren. Partida s-a jucat pe o ploaie măruntă, care însă nu a afectat în mod deosebit calitatea jocului.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Emil Trifan, Robert Rus - László Dénes (46 Rareș Chesăuan), Rareș Suciaghi, Andrei Nemeș, Rareș Ciprian Câmpan (55 Vlad Miron) - Adrian Blendea (55 Felix Halbedel), Mihnea Jurca (65 Denis Alexandru), Darian Soporan (65 Sebastian Chiș). Alături de echipă au fost, ca de obicei, Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Partida a fost arbitrată de o brigadă avându-l pe Călin Paul Toșa (Cluj-Napoca) la centru, ajutat de asistenții Mihai Alexandru Ona (Cluj-Napoca) și Viorela Lucia Șuteu (Mociu). Observator din partea AJF a fost domnul Cornel Florea (Cluj-Napoca).

Minerul Aghireșu (în albastru, stânga), brigada de arbitri și AMEFA (în roșu-negru) înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Meciul n-a avut practic istoric, fiind dominat cu autoritate, de la un capăt la celălalt, de echipa oaspete, AMEFA. Gazdele au trecut rareori de centrul terenului, având câteva atacuri timide și doar vreo două situații de gol mai clare în tot jocul. 

În prima jumătate de oră, a fost un asalt constant la poarta gazdelor, a căror portar s-a făcut remarcat prin mai multe intervenții salvatoare, la care s-au adăugat execuțiile nereușite din partea atacanților și mijlocașilor de la AMEFA, rând pe rând, Darian Soporan, Adrian Blendea, Mihnea Jurca, Andrei Nemeș sau László Dénes ratând de puțin deschiderea scorului. În cele din urmă, după o minge recuperată în jumătatea adversă, Andrei Nemeș a găsit șutul potrivit, direct la vinclu, din afara careului: 0-1 (min. 31).

La acest scor, gazdele au ieșit un pic mai mult la joc, și chiar au avut două bune oportunități de a egala, dar de fiecare dată Paul Șofron a apărat. AMEFA a revenit însă în atac și s-a desprins înainte de pauză, după un atac prelungit. László Dénes a centrat de pe partea dreaptă, Adrian Blendea a reușit preluarea în centrul careului și a șutat cu sete, cu stângul, în colțul din dreapta portarului, sus: 0-2 (min. 42).

În a doua repriză, jocul a fost mai puțin spectaculos. Ambele echipe au făcut mai multe schimbări, oaspeții fiind clar avantajați și din acest punct de vedere, deoarece jucătorii de rezervă de la AMEFA au intrat deciși să demonstreze că pot mai mult și merită să fie titulari. În schimb, gazdele au părut că pierd și mai mult din vigoare, și că abia așteaptă fluierul final, fiind incapabile să pună în pericol poarta adversă, și trimițând mingi lungi, la întâmplare, la ce-o fi și ce-o ieși.

De ieșit le-a ieșit mai bine tot oaspeților, care au mai punctat de două ori. La o lovitură liberă de pe partea stângă, executată de Emil Trifan, portarul gazdelor (care până atunci a apărat foarte bine) a ieșit greșit, iar Felix Halbedel a reluat cu capul din centrul careului în poarta rămasă goală: 0-3 (min. 71). Peste alte câteva minute, doi jucători intrați în repriza secundă au creat golul al patrulea al oaspeților. Vlad Miron a pătruns pe partea dreapta, a centrat precis, pe jos, lui Rareș Chesăuan, iar acesta a reluat din careu la colțul scurt, sub bară: 0-4 (min. 79).

Au mai fost și alte ocazii, inclusiv un șut în bară, gazdele au avut și ele o situație controversată în careu, cerând un penalty (care nu s-a acordat), dar în cele din urmă meciul s-a încheiat cu victoria categorică și pe deplin meritată a AMEFA, 4-0. 

Sunt primele trei puncte din actualul sezon, foarte importante, având în vedere că se joacă mult mai puține meciuri. Următorul joc al AMEFA va fi duminică, 13 octombrie, de la ora 15.30, acasă cu ACS Someșul Rece.

sâmbătă, 5 octombrie 2024

Oaspeții, favorizați de vreme, teren, noroc și arbitraj: AMEFA - Viitorul Gârbău 1-2 (1-2)

Duminică, 29 septembrie, pe o vreme ploioasă și pe un teren îmbibat cu apă și cu numeroase bălți, AMEFA a jucat primul său meci pe teren propriu din actualul sezon cu începere de la ora 17 în compania echipei Viitorul Gârbău. Jocul, desfășurat pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, a fost pe punctul de a fi amânat din cauza condițiilor improprii în care se afla o parte din suprafața de joc sintetică. Totuși, având în vedere dificultățile organizatorice și logistice pe care le presupune amânarea unui meci când toată lumea, inclusiv echipa oaspete, este deja prezentă la teren, s-a luat decizia ca meciul să se dispute. Pentru AMEFA a fost un meci cu mult ghinion, în condițiile în care a dominat partida de la un capăt la altul, a fost echipa mai bună pe teren din aproape toate punctele de vedere, și totuși a pierdut, oaspeții fiind mai eficienți și punctând la două din puținele ocazii pe care le-au avut. Pentru AMEFA, echipa care a avut mai mult posesia și a încercat să construiască ceva, vremea și terenul s-au dovedit adversari mai de temut decât cei din echipa adversă, mingea oprindu-se deseori prin bălți, inclusiv în careul advers, în momente decisive. În plus, arbitrii au pus și ei umărul la victoria oaspeților, prin câteva decizii controversate sau de-a dreptul greșite.

Cele două echipe, AMEFA (în roșu-negru) și Viitorul Gârbău (în galben-negru), și brigada de arbitri înaintea începerii meciului. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, László Dénes, Emil Trifan, Robert Rus (66 Denis Alexandru) - Rareș Ciprian Câmpan, Andrei Nemeș, Lucian Baciu - Felix Halbedel (57 Rareș Chesăuan), Mihnea Jurca, Adrian Blendea. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Au arbitrat foarte slab Alin Constantin Vicliuc la centru, Tudor Horea Punteaș și Cătălin Man - asistenți (toți din Cluj-Napoca).

Încă din primele minute, AMEFA a avut câteva șanse bune de a deschide scorul, dar atacanții Felix Halbedel, Mihnea Jurca și Adrian Blendea, deși și-au depășit adversarii și au ajuns în careu în poziție clară de finalizare, au fost încurcați de apa de pe gazon și șuturile lor s-au oprit în baltă sau au fost atenuate, permițând portarului advers să intervină.

Prima fază controversată s-a petrecut în minutul 13, la o minge lungă, de urmărire, pe partea dreaptă. Mihnea Jurca, deși a pornit din spatele adversarului, a reușit să-l depășească în alergare, să-i ”ia fața”. În careu însă, fundașul de la Viitorul Gârbău l-a dezechilibrat pe Mihnea Jurca, provocând căderea acestuia în momentul în care avea mingea sub control și se îndrepta spre poartă. Atât arbitrul de centru, cât și asistentul de pe acea parte (Cătălin Man), au ignorat faultul evident, care ar fi însemnat și penalty și (posibil) cartonaș roșu pentru jucătorul oaspeților.

Peste doar două minute, la prima acțiune de atac a oaspeților, aceștia deschid scorul cu mult noroc: la o centrare de pe partea dreaptă, mingea îl lovește pe Emil Trifan, și din acesta ricoșează nefericit în poartă: 0-1 (min. 15).

AMEFA reia atacurile cu intensitate sporită și reușește egalarea destul de repede. După un corner de pe partea stângă, mingea ajunge pe partea opusă la László Dénes, al cărui șut dintr-un unghi dificil îl păcălește totuși pe portarul advers: 1-1 (min. 20).

În continuare, jocul s-a desfășurat în aceleași coordonate, cu AMEFA căutând să străpungă defensiva adversă, a cărui principal aliat a fost terenul greu și bălțile din fața porții. Chiar și când oaspeții au părut depășiți, au intervenit arbitrii. În min. 40, Andrei Nemeș îi pasează de pe partea stângă lui Felix Halbedel în centru și acesta scapă spre poartă, dar asistentul semnalizează offside. Pe filmare se vede clar că un fundaș de la Viitorul Gârbău era chiar în spatele lui Felix Halbedel și cu cel puțin un picior mai aproape de poartă în momentul pasei.

De altfel, atmosfera s-a tensionat spre finalul primei reprize, pe fondul unei serii de decizii controversate ale brigăzii de arbitri, jucătorii de la AMEFA inflamându-se inclusiv de la faze mai puțin importante, precum un aut de margine. 

În acest context tensionat, a venit și al doilea gol al oaspeților, după un fault dur în atac (nesancționat) asupra lui Emil Trifan, comis chiar înainte de șutul precis din afara careului a lui Alex Marc Calina: 1-2 (min. 44). O fază la care fundașul de la AMEFA nu a putut participa, fiind întins pe jos, fapt care nu i-a impresionat pe arbitri, și nici pe oaspeți, care au continuat jocul și au înscris golul care avea să fie (surprinzător) cel al victoriei.

În repriza a doua, deși toată lumea se aștepta ca AMEFA să răstoarne situația de pe tabelă, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Oaspeții au jucat inteligent, la trecerea timpului și conservarea rezultatului, fragmentând jocul cât mai mult, ceea ce nici nu era prea greu în condițiile în care s-a disputat meciul. AMEFA a continuat să atace, dar de multe ori haotic, fără să mai găsească atât de ușor breșe într-o defensivă tot mai compactă a oaspeților, care s-au baricadat în fața porții, cu rare incursiuni în terenul advers. Chiar și așa, oaspeții au fost aproape de 3-1 la o fază la care portarul Paul Șofron a intervenit de două ori în fața atacanților de la Viitorul Gârbău, care au șutat pe rând în blocajul portarului de la AMEFA.

În afară de această dublă ocazie însă, oaspeții nu au contat aproape deloc în ofensivă și au mizat pe o apărare ”beton”, care în cele din urmă a dat roade. Jucătorii de la AMEFA, cu ”bateriile” tot mai pe ”low” pe măsură ce se apropia finalul meciului, n-au mai găsit suficiente resurse și soluții pentru a răsturna scorul sau măcar pentru a egala. Cu toate acestea, o parte din vină se poate atribui și arbitrilor, care au judecat orice fază în favoarea echipei oaspete. Astfel, în min. 51, Adrian Blendea primește o pasă excelentă de pe partea dreaptă, în careu, dar este împiedicat și trântit la pământ de un fundaș, care vine din spate. Arbitrul lasă jocul să continue. În min. 58, după o fază prelungită de atac în careul celor de la Viitorul Gârbău, în care atacanții de la AMEFA au tras în portar de la câțiva metri, Mihnea Jurca finalizează în cele din urmă, dar se semnalizează offside la Rareș Chesăuan, în faza premergătoare golului. Reluările nu sunt clare, dar mai mulți jucători oaspeți și portarul se aflau în careul mic la acea fază, ceea ce face suspicioasă poziția de offside.

Atacurile AMEFA au continuat, cu numeroase alte ocazii, neconcretizate însă. În minutul 84, arbitrul de centru a comis o nouă gafă monumentală, acordând al doilea cartonaș galben și implicit cartonașul roșu căpitanului AMEFA, Emil Trifan, la o fază la care acesta a fost faultat dur de către adversarul direct. Emil Trifan nu a continuat jocul și s-a întors spre adversar, fără să-l atingă. Arbitrul a întrerupt imediat jocul, normal ar fi fost să-l întrerupă pentru acordarea loviturii libere pentru AMEFA din moment ce avantajul nu s-a concretizat. În schimb, arbitrul a acordat cartonașe galbene ambilor jucători, lui Emil Trifan probabil pentru că și-a permis să se oprească după ce a fost ”cosit” de adversar și a avut tupeul să-l înfrunte pe acesta, deși nimic altceva nu s-a întâmplat. Mai mult, în loc ca jocul să se reia cu o lovitură liberă pentru AMEFA, arbitrul a decis că mingea aparține echipei oaspete!

Chiar și în zece, AMEFA a dominat finalul de joc, și a mai ratat o ocazie clară de a egala, prin Adrian Blendea, care, singur în fața porții, a trimis peste transversală.

În cele din urmă, oaspeții au luat toate cele trei puncte, iar AMEFA rămâne cu o uriașă frustrare după un meci pe care l-a avut în mână din toate punctele de vedere, dar pe care l-a pierdut într-o manieră demnă de un scenariu de la Hollywood.

Următorul meci al AMEFA va fi sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15, la Aghireșu, cu Minerul Aghireșu.

duminică, 29 septembrie 2024

O nouă înfrângere la scor: Ardealul Cluj - AMEFA 5-0 (2-0)

Ediția 2024-2025 a campionatului Ligii a 5-a, zona Cluj, seria Vest, a început vineri, 20 septembrie 2024, cu meciul dintre Ardealul Cluj-Napoca și AMEFA, disputat cu începere de la ora 20.30 pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Ardealul din cartierul clujean Someșeni. Meciul s-a disputat mai devreme, deoarece duminică, 22 septembrie, o bună parte din jucătorii echipei AMEFA au participat la nunta colegului Andrei Nemeș, căruia îi urăm și pe această cale ”Casă de piatră”! De asemenea, AMEFA mulțumește clubului Ardealul Cluj pentru înțelegerea de care a dat dovadă, reprogramând meciul pentru vineri seara; în caz contrar, AMEFA nu ar fi putut să se prezinte duminică. Oricum, chiar și așa, AMEFA a avut mulți absenți în toate compartimentele, începând cu un portar ”de meserie”, fapt care a ușurat foarte mult sarcina gazdelor, care au câștigat la scor.

Pentru AMEFA au evoluat: Vlad Miron - Andrei Lakatos, Sebastian Chiș, Emil Trifan, János Szabó - László Dénes - Felix Halbedel (68 Horațiu Huruban), Rareș Ciprian Câmpan (68 Adrian Iacob), Lucian Baciu, Arthur Agopcsa (59 Denis Alexandru) - Darius Chindriș.

Au arbitrat: Cristian Maghiar la centru, ajutat de Tudor Horea Punteaș și Farkas Akos Zsolt - asistenți (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Szabó Gerő (Cluj-Napoca).

AMEFA (în roșu-negru, plan apropiat), brigada de arbitri și Ardealul Cluj (în verde) înaintea startului partidei. Foto: Raularian Rusu

Meciul a fost dominat clar, de la un capăt la celălalt, de echipa Ardealul Cluj, care s-a impus fără probleme. AMEFA a reușit să reziste doar puțin mai mult de un sfert de oră în fața iureșului ofensiv al gazdelor. În min. 17, Andrei Lakatos a degajat greșit o minge, care a fost interceptată de Tudor Matei în banda stângă, iar acesta a trimis un șut surprinzător la poartă, profitând de faptul că portarul Vlad Miron ieșise în lateral pentru o eventuală pasă de la colegul său: 1-0. Peste doar un minut, conturile s-au reglat definitiv: la o minge în adâncime, Emil Trifan a intervenit, și a încercat să degajeze, dar mingea a ajuns la Andrei Poclitar, care a trimis un șut năpraznic sub bară: 2-0 (min. 18).

Până la pauză, gazdele au mai avut câteva ocazii bune, dar fundașii AMEFA și portarul Vlad Miron au reușit să se apere mai bine, conservând rezultatul de pe tabelă. AMEFA a contat foarte puțin spre deloc în atac în prima repriză.

În a doua repriză, gazdele s-au prins că orice șut bine plasat pe spațiul porții îl poate învinge pe Vlad Miron, așa că au încercat ceva mai des procedeul acesta. După o minge pierdută de János Szabó în banda stângă, atacanții gazdelor au combinat, iar Tudor Matei a încercat din nou poarta cu un șut de la distanță, cu succes: 3-0 (min. 57). La fel ca în prima repriză, imediat a venit și următorul gol. Andrei Lakatos i-a pasat în spate lui Emil Trifan, acesta a pierdut controlul balonului pentru o secundă, suficient ca mingea să-i fie furată de Bogdan Rusu, care a pătruns în careu și a șutat precis, lângă bară: 4-0 (min. 59).

La scorul acesta, gazdele au mai redus din turația motoarelor, au efectuat și mai multe schimbări, și astfel a avut și AMEFA șansa de a mai ieși la joc, la atac, în speranța a (măcar) unui gol de onoare, care n-a mai venit. În min. 67, Rareș Ciprian Câmpan a trimis o pasă senzațională printre fundașii adverși pentru Lucian Baciu, dar acesta a fost blocat de portar. AMEFA a mai ratat în minutele următoare și alte două ocazii foarte bune prin noul intrat Denis Alexandru, foarte activ în banda stângă.

Până la urmă tot Ardealul a înscris, prin Andrei Ștefan Toader, al cărui șut de la peste 40 de metri s-a dus direct în vinclu: 5-0 (min. 80).

Brigada de arbitri s-a plictisit probabil de arbitrat, în condițiile în care s-a făcut tot mai frig și nimic nu mai părea să se mai întâmple pe teren, fluierând finalul meciului ceva mai repede.

Următorul meci al AMEFA va duminică, 29 septembrie, de la ora 17, pe teren propriu cu Viitorul Gârbău.

joi, 19 septembrie 2024

AMEFA suferă o înfrângere grea, 6-1 (3-0) în deplasare la Someșul Gilău, și iese din Cupa României după primul tur

Întâmplarea face ca și în acest an, la fel ca și anul trecut, tragerea la sorți a turului 1 din Cupa României (faza județeană, zona Cluj) să potrivească aceiași adversari, Someșul Gilău și AMEFA, cu singura diferență că meciul s-a disputat de data aceasta la Gilău. La fel ca și anul trecut, Someșul Gilău s-a impus cu un scor categoric, 6-1 (3-0), calificându-se în turul 2 al Cupei României, care se va disputa, probabil, în noiembrie. Meciul s-a jucat duminică, 15 septembrie, cu începere de la ora 17.30, pe terenul din Gilău, un teren (natural și cu mici denivelări) care nu favorizează deloc echipa AMEFA, obișnuită cu sinteticul din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”. Dincolo de starea gazonului, echipa gazdă, Someșul Gilău, a fost superioară la toate capitolele și se putea impune la un scor chiar și mai mare.

AMEFA (în roșu-negru, plan apropiat), brigada de arbitri și Someșul Gilău (alb-albastru) înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Pentru AMEFA au evoluat: Cătălin Dodea (53 Rareș Chesăuan) - Felix Halbedel, Andrei Lakatos, László Dénes, Vlad Miron (53 Arthur Agopcsa) - Rareș Ciprian Câmpan (53 Adi Iacob), Rareș Suciaghi, Lucian Baciu - Mihnea Jurca, Darius Chindriș (64 Horațiu Huruban), Darian Soporan (70 Cristi Cifor). Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Dan-Florin Dreve la centru, ajutat de Bazso-Magyar Tamás și Alin Rus - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Cristian Cosmin Brașovean (Cluj-Napoca). Nu s-au acordat cartonașe galbene.

Partida a început în nota de dominare a echipei gazdă, care a ratat câteva ocazii uriașe în primele 25 de minute, portarul Cătălin Dodea reușind la rândul său câteva intervenții foarte bune. AMEFA a avut clare dificultăți de adaptare, a menținut posesia în anumite momente, dar a pus rareori în pericol poarta adversă, cele mai mari ocazii fiind ratate de Rareș Suciaghi, Lucian Baciu, Darius Chindriș și Darian Soporan. 

Situația s-a schimbat radical în minutul 26, când, după un corner de pe partea stângă, unul din jucătorii gazdelor, complet demarcat în 6 metri, a reluat simplu, cu capul, pe lângă portarul Cătălin Dodea: 1-0. Au mai trecut doar câteva minute, și gazdele s-au distanțat pe tabelă, după o cursă impetuoasă și irezistibilă a fundașului lor stânga până în careu, de unde a pasat simplu, în centru, la un coechipier liber, iar acesta a reluat din câțiva metri în plasă: 2-0 (min. 33). Someșul Gilău au rezolvat definitiv ecuația calificării în finalul primei reprize, când după o intervenție ratată a portarului Cătălin Dodea la un balon aerian disputat de mai mulți jucători, mingea a ajuns la Mihai Vele, iar acesta a împins-o în plasă de pe linia porții: 3-0 (min. 42).

Repriza a doua a început catastrofal pentru AMEFA. La chiar prima acțiune a reprizei, un șut de la mare distanță l-a surprins pe portarul Cătălin Dodea, care nu a reușit să respingă mingea în afara cadrului porții: 4-0 (min. 46). După doar câteva minute, o acțiune rapidă pe partea dreaptă s-a încheiat cu o centrare în fața porții, finalizată de unul din atacanții gilăoani: 5-0 (min. 49). La acest scor, gazdele au mai redus din turația motoarelor, au mai efectuat schimbări; la AMEFA a ieșit portarul Cătălin Dodea, demoralizat după atâtea goluri încasate, și a intrat în premieră în poartă Rareș Chesăuan. 

Meciul s-a mai echilibrat, ba chiar se poate spune că AMEFA a început să dea tot mai multe semne de viață pe fază ofensivă. În minutul 59, Mihnea Jurca înscrie din apropiere, profitând de o respingere greșită a portarului gazdelor, dar arbitrul asistent indică offside și golul este anulat. În cele din urmă, AMEFA reușește ceea ce avea să devină golul de onoare. Mihnea Jurca a făcut o cursă caracteristică pe partea dreaptă și i-a pasat lui Lucian Baciu, demarcat în centrul careului, iar acesta a avut timp să preia, să-și așeze mingea și s-o trimită precis, lângă bară: 5-1 (min. 63). Entuziasmul oaspeților n-a durat decât vreo două minute, pentru că diferența de cinci goluri s-a restabilit în urma unui șut din marginea careului, la colțul lung: 6-1 (min. 65).

În ultimele 25 de minute, gazdele nu au mai forțat, iar AMEFA s-a zbătut mult, dar fără rezultat, să mai reducă din handicap. Pe finalul meciului, oaspeții au ratat niște ocazii monumentale, din poziții excelente, în careu, singuri cu portarul, prin Arthur Agopcsa, Rareș Suciaghi și, la una din ultimele faze ale partidei, Mihnea Jurca.

Scorul este unul dureros, dar AMEFA trebuie să și învețe din astfel de înfrângeri. Noul sezon de campionat începe mai târziu ca niciodată, în această săptămână din a doua jumătate de septembrie, iar AMEFA va întâlni în primul meci, în deplasare, pe Ardealul Cluj, vineri, 20 septembrie, de la ora 20.30, pe terenul din Someșeni. Meciul a fost programat vineri deoarece duminică o bună parte din jucătorii de la AMEFA vor participa la nunta colegului lor Andrei Nemeș. Le mulțumim și pe această cale reprezentanților și jucătorilor de la Ardealul Cluj că au avut înțelegere și au putut programa meciul vineri.

sâmbătă, 14 septembrie 2024

AMEFA pierde ultimul amical înainte de startul oficial al sezonului, 1-3 (1-1) cu Juniorul Cluj

AMEFA a jucat ultimul amical de dinaintea începerii startului oficial al sezonului 2024-2025 în data de 8 septembrie 2024 (duminică), de la ora 17.30, pe teren propriu. Adversari au fost cei de la Juniorul Cluj, echipă care s-a înscris în Liga a 4-a în noul sezon, având un lot destul de bun, format preponderent din juniori.

Meciul a fost unul echilibrat, cu precădere în prima repriză. Oaspeții au deschis scorul foarte repede, în minutul 6, și au avut câteva oportunități de a se distanța pe tabelă în prima parte a reprizei. După minutul 20 însă meciul s-a echilibrat vizibil, iar AMEFA a devenit tot mai periculoasă. Spre finalul reprizei, Rareș Ciprian Câmpan a șutat în transversală, iar Vlad Miron a avut două mari ocazii. Golul egalizator a venit în cele din urmă, Darius Chindriș finalizând cu aplomb după o pasă venită de la Rareș Suciaghi: 1-1 (min. 43).

În repriza a doua, din nou băieții de la Juniorul au dominat partea de început, și au reușit să preia din nou conducerea în minutul 53. AMEFA a căutat să echilibreze jocul, dar diferența de condiție fizică dintre cele două echipe a început să se vadă tot mai mult spre finalul meciului. Schimbările au avut și ele rostul lor, dar jocul s-a fragmentat destul de mult. La ultima fază (minutul 90), oaspeții au înscris și golul de 3-1, scor cu care s-a încheiat partida.

Pentru AMEFA, noul sezon începe mâine, duminică, cu un meci din Cupa României (faza județeană), disputat în deplasare, la Gilău, cu Someșul Gilău, cu începere de la 17.30. Lotul AMEFA nu a suferit schimbări semnificative comparativ cu sezonul precedent, fiind legitimați doar doi jucători, Darius Chindriș (Ardealul Cluj) și Arthur Agopcsa (Avântul Bradu Luna de Sus). La aceștia se adaugă Mihnea Jurca, care a revenit după aproape un an petrecut în străinătate.

vineri, 30 august 2024

Un egal, o victorie și o înfrângere în primele amicale ale verii pentru AMEFA

AMEFA a început seria meciurilor amicale din această vară în 4 august, când a întâlnit pe teren propriu pe Luceafărul Ghirișu Român, un adversar tradițional în amicale. După un joc disputat și spectaculos, cu multe răsturnări de situație, meciul s-a încheiat la egalitate, 4-4.

Peste două săptămâni, tot într-o zi de duminică, 18 august, și tot pe teren propriu, de la ora 18.30, AMEFA a jucat un alt amical, în compania echipei ACS Pădureni Chinteni. Meciul a fost destul de echilibrat, la pauză scorul fiind 1-1, iar în a doua repriză a fost la un moment dat 2-2. AMEFA s-a desprins pe final și a câștigat cu 4-2.

Ultimul meci amical s-a disputat duminică, 25 februarie, de la ora 18, cu o echipă nou înființată, ACS Someșu Rece. Oaspeții au deschis scorul chiar în primul minut, după o neatenție în defensivă, dar AMEFA a egalat pe parcursul primei reprize, scorul la pauză fiind 1-1. În a doua repriză, din nou echipa din Someșu Rece a preluat conducerea, 1-2. AMEFA a dominat categoric finalul de meci, dar nu a mai reușit să egaleze, astfel că a înregistrat prima înfrângere din amicalele din această vară.

Oricum, scorul acestor amicale este mai puțin important, scopul acestora fiind în primul rând ca jucătorii să se readapteze la efort după vacanța de vară, iar noii veniți să se poată integra în echipă. Deocamdată s-a concretizat un singur transfer, cel al lui Darius Chindriș, vârf de atac, venit de la Ardealul Cluj, golgeter al Ligii a 5-a în sezoanele precedente. 

Din perspectivă competițională, pentru sezonul 2024-2025 al Ligii a 5-a, zona Cluj, s-au înscris inițial nu mai puțin de 18 echipe, fapt care a determinat Comisia de Competiții a AJF să împartă echipele în două serii, est și vest, de câte 9 echipe, urmând ca primele două clasate din fiecare serie să joace meciuri de play-off, iar celelalte echipe să joace meciuri de clasament (locul 3 din seria de vest cu locul 3 din seria de est, și așa mai departe). Între timp, Progresul Vlaha s-a retras, astfel că seria de vest a rămas cu doar opt echipe.

AMEFA a fost repartizată în seria de vest, alături de Viitorul Poieni, Voința Sâncraiu, Minerul Aghireșu, Viitorul Gârbău, Someșul Gilău, ACS Someșu Rece și Ardealul Cluj. În seria de est sunt ACS Pădureni Chinteni, Fodora Vultureni, Atletic Borșa, Inter Dezmir, Voința Pata, Progresul Sânnicoară, Luceafărul Ghirișu Român, Speranța Jucu și Sudinox Vișea. Campionatul va începe abia pe 22 septembrie, când AMEFA va juca în deplasare cu Ardealul Cluj. Înainte de acest joc însă va fi și o etapă de Cupa României (faza județeană), iar AMEFA va întâlni în deplasare pe Someșul Gilău, pe 15 septembrie.

luni, 10 iunie 2024

Sezonul se încheie cu o victorie: AMEFA - Ardealul Cluj 4-3 (2-2)

Ultimul meci al acestui sezon pentru AMEFA s-a disputat duminică, 26 mai 2024, de la ora 18, pe teren propriu, mai exact pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, adversari fiind cei de la Ardealul Cluj, într-un adevărat derby al echipelor clujene de Liga a 5-a. Trebuie precizat că aceasta a fost de fapt penultima etapă din acest sezon, doar că AMEFA n-a mai jucat în ultima etapă, când ar fi trebuit să întâlnească pe AS Borșa, în deplasare, dar între timp AS Borșa s-a retras din campionat și astfel AMEFA a câștigat (fără joc) cu 3-0, fapt care însă nu avea cum să fie cunoscut la ora disputării meciului cu Ardealul. În ultimii ani, meciurile cu Ardealul au avut rezultate interesante, multe egaluri, multe la același scor, 3-3, dar în tur, chiar în ultimul meci direct, Ardealul s-a impus destul de drastic, cu 7-3, după ce la un moment dat conduseseră chiar și cu 7-0. Amintirea acelui meci, dar și situația din clasament, unde Ardealul era mai bine clasată decât AMEFA, precum și unele absențe de marcă din tabăra gazdelor, făceau ca oaspeții să pornească drept favoriți. În cele din urmă, deși Ardealul a condus cu 2-0 și 3-2, AMEFA a reușit să întoarcă rezultatul în favoarea sa și să obțină o victorie de prestigiu, de altfel de mult timp așteptată.

Ardealul Cluj (în vișiniu), brigada de arbitri și AMEFA (cu tricouri albe), înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Cătălin Dodea - Andrei Lakatos, Emil Trifan, Horațiu Moldovan - Vlad Miron (69 Marius Frîncu), Rareș Ciprian Câmpan, Sebastian Chiș (53 Lucian Baciu), László Dénes (73 Robert Rus), Felix Halbedel - Andrei Nemeș, Adrian Blendea. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de Iulian Szekely la centru, ajutat de asistenții Cătălin Hanga și Dragoș Ionuț Mureșan (toți din Cluj-Napoca). Observator a fost domnul Marius Bălan (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Horațiu Moldovan 64 - Cornel Nichiteanu 58, Leonard Tosu 61.

Așa cum era de așteptat, partida a fost una foarte intens disputată, cu multe goluri, și chiar și mai multe ocazii de gol, unde AMEFA a fost campioană, Adrian Blendea excelând în acest sens, în condițiile în care a ratat de nu mai puțin de 6 (șase) ori singur cu portarul advers. Până la urmă, el s-a răzbunat pe toate ocaziile uriașe ratate, înscriind cel mai important gol, cel al victoriei, la final. Oaspeții au fost mult mai pragmatici, căutând aproape pe întreg parcursul meciului să conserve rezultatul de pe tabelă, și lovind mai ales pe contraatac, ”armă” pe care au utilizat-o aproape la perfecțiune.

De altfel, AMEFA a și început meciul cu câteva ocazii clare de a înscrie, Vlad Miron și apoi Adrian Blendea (de 2 ori) ratând oportunități mari în primele 7 minute. În apărare însă AMEFA a părut fragilă, mai ales că s-a implementat acest sistem nou, cu doar trei fundași, care a dat roade în meciurile precedente (motiv pentru care a fost folosit și în acesta), dar care mai dă și rateuri, mai ales când mijlocașii laterali nu coboară să acopere spațiile rămase libere. Și, pe un astfel de spațiu liber, Ardealul a dat lovitura pe contraatac: o minge lungă l-a găsit liber pe Claudiu Darian Gyemant, pe partea stângă, acesta a înaintat nestingherit până în careu, unde i-a pasat lui Andrei Ionuț Nichiteanu, venit în centru: 0-1 (min. 10). Rolurile s-au inversat două minute mai târziu: Andrei Ionuț Nichiteanu a primit între fundași, în centru, și i-a pasat pe stânga, lui Claudiu Darian Gyemant, care a finalizat: 0-2 (min. 12). Festivalul de goluri a continuat, de data asta însă au replicat gazdele, Rareș Ciprian Câmpan pasându-i decisiv în careu lui Andrei Nemeș, care a șutat din careu, lateral stânga, la colțul lung: 1-2 (min. 13).

În următoarele minute, jocul a fost ceva mai puțin bogat în ocazii, atacurile au fost mai puțin consistente, căldura jucând și ea un rol. La jumătatea reprizei s-a acordat o pauză de hidratare, care i-a mai înviorat un pic pe jucătorii ambelor echipe. AMEFA a fost echipa care a încercat mai mult poarta adversă, dar portarul de la Ardealul a făcut adevărate minuni, salvând nenumărate goluri. N-a mai putut face însă nimic la șutul de la 25 de metri (ușor lateral dreapta) a lui Rareș Ciprian Câmpan, care s-a dus cu un efect deosebit direct la vinclu: 2-2 (min. 35).

La acest scor, oaspeții au lansat unele contraatacuri foarte periculoase, dar Emil Trifan a reușit să le oprească, la unul dintre acestea accidentându-se atacantul de la Ardealul, Claudiu Darian Gyemant (min. 40), care, cu toate eforturile, nu a mai putut continua.

Imediat după pauză însă Ardealul a preluat din nou conducerea. O centrare de pe partea stângă a fost reluată cu capul de Darius Vasile Chindriș în colțul din dreapta sus iar Cătălin Dodea nu a putut interveni: 2-3 (min. 47).

Aceasta a fost însă cam ultima dată când oaspeții s-au mai apropiat periculos de poarta AMEFA, în condițiile în care gazdele au preluat complet frâiele jocului și au controlat aproape integral partida până la final. Atacul AMEFA a fost la rândul său revigorat odată cu intrarea lui Lucian Baciu, a cărui prezență a mai compensat lipsa altor jucători ofensivi (Rareș Suciaghi, Darian Soporan și Cristi Cifor, toți accidentați, nu au putut juca).

Cu toate acestea, presiunea tot mai intensă exercitată de AMEFA nu a dat roade decât mai spre finalul partidei. După numeroase ocazii irosite, o acțiune pe partea dreaptă, inițiată de Andrei Lakatos, și care i-a implicat pe Andrei Nemeș și Felix Halbedel, a condus la golul egalizator marcat de Lucian Baciu, cu un șut înșelător la colțul lung din marginea careului: 3-3 (min. 74).

Oaspeții au căzut complet fizic în ultimul sfert de oră, perioadă în care AMEFA a defilat de-a dreptul pe teren, dar pur și simplu mingea nu a dorit să intre în poartă, Adrian Blendea fiind autorul celor mai mari și mai multe ocazii. În cele din urmă a venit și golul izbăvitor, chiar din gheata lui Adrian Blendea: Rareș Ciprian Câmpan l-a lansat printre fundașii adverși și, ca să fie sigur, de data asta atacantul de la AMEFA a driblat și portarul, înainte de a înscrie în poarta goală, stabilind scorul final: 4-3 (min. 85).

Oaspeții, care au avut la dispoziție un lot neașteptat de restrâns, nu au mai fost capabili să mai ofere vreo replică în minutele rămase până la fluierul final, astfel că AMEFA încheie sezonul 2023-2024 cu o serie de victorii, aceasta cu Ardealul fiind cea de-a treia consecutivă.

La aceasta se poate adăuga și cea din ultima etapă, la ”masa verde”, 3-0 cu AS Borșa, ajungându-se astfel la patru victorii consecutive în ultimele patru etape. Cu toate acestea, AMEFA a rămas pe locul 8 în clasamentul final al Ligii a 5-a, zona Cluj, sezonul 2023-2024. După locul 2 de anul trecut, sigur că se poate discuta despre o cădere, poate chiar o contraperformanță, care are însă cauzele sale bine definite și care vor trebui corespunzător analizate. Dacă se trece cu vederea sezonul precedent, care a fost unul excepțional, clasarea la jumătatea clasamentului este una obișnuită pentru AMEFA, linia de clasament fiind una echilibrată: 26 de meciuri, 12 victorii, 2 egaluri și 12 înfrângeri, golaveraj 83-76, 38 de puncte. Finalul fericit cu patru victorii consecutive ne face să ne gândim că viitoarea ediție de campionat va putea fi abordată într-un mod pozitiv.

Campionatul a fost câștigat și de această dată de Viitorul Poieni, echipă care probabil va promova în Liga a 4-a.

AMEFA a sărbătorit și de data aceasta finalul sezonului, însă abia duminică, 2 iunie, când jucătorii, staff-ul și prietenii echipei s-au adunat cu toții la Elegance Cafe Bar în Mănăștur.