Unul dintre cei mai mari portari din istoria AMEFA și din istoria fotbalului românesc, Helmut Duckadam, a ieșit astăzi din ”scena vieții” pentru a intra definitiv în legendă. O veste nespus de tristă, care ne-a prins nepregătiți pe toți. Sintagma ”apără Duckadam” a intrat și a rămas în vocabularul curent al limbii române.
Eroul de la Sevilla, Helmut Duckadam, s-a născut la Semlac (județul Arad) pe 1 aprilie 1959. A evoluat, la pitici și juniori, la echipa locală Semlecana Semlac. La liceu s-a mutat la Arad și a evoluat, la grupele de juniori de la Clubul Sportiv Școlar Gloria Arad, începând cu anul 1974. În 1977, la doar 18 ani, a debutat la seniori la Constructorul Arad, echipă care evolua atunci în divizia C pe stadionul din cartierul Micălaca (fostul Telecom, actual Kaufland). Evoluțiile foarte bune de la Constructorul l-au adus în vizorul echipei UTA, la care s-a transferat în anul următor, debutând în divizia A pe 17 septembrie 1978 (la 19 ani), într-un meci pierdut de UTA în deplasare, 2-0 cu CS Târgoviște. În anii următori s-a impus ca titular la UTA, în ciuda vârstei fragede (mai ales pentru un portar), și a fost martor la două retrogradări ale echipei în divizia B (1979 și 1982), evoluând astfel în două sezoane și în divizia B (1979-1981). În sezonul 1981-1982, în ciuda faptului că UTA a retrogradat, prin evoluțiile sale constant bune și foarte bune, Helmut Duckadam a atras atenția și selecționerului echipei naționale, fiind convocat în premieră la echipa națională (unde a evoluat de 2 ori în anul 1982), dar și echipelor de top din campionatul României din acea vreme. De altfel, deși retrogradată la sfârșitul sezonului 1981-1982, UTA dădea echipei naționale doi jucători: portarul Helmut Duckadam și atacantul Marcel Coraș. La UTA, Helmut Duckadam a avut 53 de apariții pe prima scenă a fotbalului românesc, cumulat în sezoanele 1978-1979 și 1981-1982, la care se adaugă peste 60 de meciuri în divizia B în sezoanele 1979-1980 și 1980-1981.
În 1982, Helmut Duckadam s-a transferat la Steaua București, echipă cu care avea să cunoască consacrarea pe plan intern și internațional. În scurt timp, el a câștigat postul de titular la Steaua. În sezonul 1983-1984, Steaua a terminat pe locul 2 în divizia A, iar în sezonul următor, 1984-1985, Steaua a devenit campioană a țării după o pauză de 7 ani. Performanța va fi repetată și în anii următori, până în 1989 inclusiv. Ca urmare a cuceririi titlului de campioană în 1985, Steaua București a evoluat în Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1985-1986. În acest sezon s-a înregistrat și cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, după o finală electrizantă cu FC Barcelona, jucată tocmai în Spania, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, și care s-a încheiat 0-0 după 90 de minute și după prelungiri. De această performanță se leagă și celebritatea lui Helmut Duckadam, singurul fotbalist român care a intrat în Cartea Recordurilor (Guinness Book of Records), pentru că a apărat toate cele 4 penalty-uri executate de fotbaliștii Barcelonei (n-a mai fost nevoie și de un al cincilea), Alesanco, Pedraza, Alonso și Marcos, în vreme ce pentru Steaua au transformat Lăcătuș și Balint, astfel echipa militară câștigând cu 2-0 la lovituri de departajare.
Portarul Helmut Duckadam la Sevilla, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1986)
Din păcate, la scurt timp după meciul de la Sevilla, deși a mai apărat de câteva ori, și a și înscris din penalty într-un meci din cupă cu Progresul Vulcan, câștigat de Steaua cu 5-1, Helmut Duckadam a suferit un anevrism axilar, care a necesitat o intervenție chirurgicală la brațul drept. Această intervenție i-a impus o pauză prelungită și l-a scos din fotbalul mare. La Steaua a evoluat în 80 de meciuri în prima divizie a țării, la care se adaugă numeroase alte meciuri în Cupa României sau în cupele europene. Este interesant de remarcat că, deși a mai fost convocat la echipa națională, nu a mai apucat să evolueze după anul 1982.
Helmut Duckadam a revenit acasă, la Arad, începând cu anul 1986, putând fi văzut ca spectator la meciurile de divizia B sau divizia C ale echipelor arădene. El a avut o simpatie deosebită pentru clubul Vagonul Arad (fosta AMEFA), unde evoluau câțiva dintre prietenii săi. Vagonul Arad era la acel moment una dintre echipele care se lupta an de an pentru promovare din divizia C în divizia B, terminând de mai multe ori pe locul 2 în seria în care evolua, inclusiv în sezoanele 1986-1987 și 1987-1988. În cele din urmă, la sfârșitul sezonului 1988-1989, echipa vagonară a reușit promovarea în divizia B (de unde retrogradase în 1984). Echipa era antrenată pe atunci de Gheorghe Borugă, care i-a propus lui Duckadam să se alăture nu numai ca prieten, ci și ca membru al staff-ului tehnic (antrenor cu portarii). La Vagonul evoluau trei portari buni, Mitrov, Ivan și Sim, care concurau pentru postul de titular. Antrenamentele pe care le făcea cu portarii i-au dat lui Helmut Duckadam, la începutul sezonului 1989-1990, când Vagonul juca deja în divizia B, încrederea că și el ar mai putea apăra, în ciuda problemelor de sănătate.
Vagonul Arad în 1989. Duckadam este ultimul din dreapta de pe rândul de sus.
Echipa era într-un moment bun, iar antrenorul Gheorghe Borugă era nemaipomenit de fericit că Duckadam ar putea reveni în poartă. În Arad lumea deja vuia. Revoluția nu a făcut altceva decât să declanșeze ceea ce toți așteptam demult: hotărârea ca libertatea, tocmai câștigată, să fie prețuită din toate punctele de vedere. La începutul anului 1990, Duckadam a mers cu echipa Vagonul în cantonament nu doar ca simplu membru al staff-ului, ci ca portar titular al echipei. Evoluțiile sale din câteva meciuri amicale (care au strâns spectatori mai mulți decât unele meciuri oficiale) au dat încredere că lucrurile sunt bune și că poate juca. În returul campionatului 1989-1990, Helmut Duckadam a devenit portar titular al echipei Vagonul, fapt care a contribuit la creșterea semnificativă a numărului de spectatori (și suporteri) ai echipei în Arad, dar și în deplasare, unde oamenii se înghesuiau să-l vadă pe viu pe eroul de la Sevilla. Ca fapt divers, chiar cu puțin înainte de apariția cărții sale, O victorie aplaudată (Editura Militară, 1990), Duckadam a apărat un penalty într-un meci cu Mureșul Deva. Într-un alt meci de pomină, jucat la Reșița (cu CSM Reșița), Duckadam a înscris un gol din acțiune, mai exact degajând din propriul careu, surprinzându-l ieșit din poartă pe portarul advers.
În sezonul 1990-1991, în dubla sa postură, de portar și de membru al staff-ului, Duckadam a avut un rol decisiv în performanța extraordinară a clubului Vagonul Arad, care a încheiat turul pe primul loc, fiind o candidată certă la promovare, în ciuda faptului că în aceeași serie se aflau echipe mult mai puternice, inclusiv concitadina UTA. Din păcate, în loc ca echipa să fie susținută de toată suflarea arădeană, unii mai degrabă au făcut tot posibilul ca minunea să nu se întâmple și Vagonul să rămână în divizia B. Pauza de iarnă a adus unele schimbări la echipă, iar în retur, performanțele vagonarilor au scăzut. Starea de sănătate a lui Helmut Duckadam nu a mai fost la fel de bună, nu a mai apărat în toate meciurile, iar în cele din urmă s-a retras definitiv din postura de jucător activ. În sezonul 1991-1992, el a mai rămas alături de echipă (redenumită Astra Arad) pentru o perioadă, deși era clar că nucleul de jucători care făcuseră performanță (la nivelul diviziei B) se destrăma văzând cu ochii, deznodământul fiind retrogradarea echipei în divizia C la sfârșitul acestui sezon. Helmut Duckadam a evoluat în peste 50 de meciuri pentru Vagonul Arad în divizia B, înscriind și cel puțin un gol (cel de la Reșița).
După 1992, Helmut Duckadam a rămas totuși aproape de fenomenul fotbalistic. Problemele de sănătate însă nu l-au ocolit. Din 2010 și până în 2020 a fost președinte de onoare al clubului Steaua (FCSB). Starea sa de sănătate s-a înrăutățit în 2024, fiind operat pe cord deschis în luna septembrie. Sâmbătă, 30 noiembrie, s-a simțit foarte rău și a fost dus de urgență la Spitalul Militar. Din păcate, de azi, 2 decembrie 2024, nu mai este alături de noi, intrând definitiv în legendă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu