În Arad,
clubul AMEFA a existat, fotbalistic vorbind, pentru aproximativ 100 de ani
(încă mai există, dar numai cu secție de polo). Înființat în 1911, a reușit să
supraviețuiască într-o perioadă lungă și complicată, care a inclus două
războaie mondiale, epoca socialistă/comunistă și perioada de tranziție,
schimbându-și de câteva ori numele, în Metalul, Vagonul, Rapid sau Astra.
Ultima perioadă a existenței sale (mult diluate) s-a derulat între 1999-2011,
când a ființat clubul Atletic Club Universitatea (ACU) Arad, moștenitor, într-o
oarecare măsură, și tot doar fotbalistic vorbind, a clubului Astra Arad,
moștenitorul ”de drept” al tradiției AMEFA. În 1999, clubul care avea să devină
ACU a fost fondat de un grup de oameni de fotbal inimoși, între care amintim pe
George Albu, Ioan Todincă, Pavel Palcu, Ladislau Ghiță, Ovidiu Păcurariu, Ioan
Puie și Mircea Cernatari.
În scurta sa
existență, clubul ACU Arad a cunoscut și el două perioade, destul de egale ca durată.
Prima a fost cea dintre 1999 și 2005, timp în care a fost mai legat de Fabrica
de Vagoane ”Astra” (care a fost și unul dintre sponsori, cel puțin la început),
numindu-se chiar oficial ACU Astra Arad pentru ceva vreme, având drept antrenor
principal (și nu numai) pe Marcel Coraș, și disputându-și meciurile de acasă pe
stadionul CFR-Astra, cea mai veche arenă din țară. Cea de-a doua a fost
perioada 2005-2011, când clubul a fost aproape exclusiv sponsorizat de
Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”, având sprijinul rectorului acesteia,
prof. dr. Aurel Ardelean, și drept conducător pe doamna președintă Gheorghița
Onu, partidele disputându-se, după demolarea vechii arene CFR-Astra, pe
stadionul ”Motorul” din cartierul Aradu Nou.
În ambele
perioade, echipa a ajuns pentru doi ani în divizia B / Liga a 2-a: între 2003
și 2005, respectiv în 2008-2009 și 2010-2011, singura ediție în care a reușit
să se mențină, evitând deci retrogradarea, fiind 2003-2004, sub conducerea
tehnică a lui Marcel Coraș. Este adevărat că în toamna anului 2004 au început
problemele financiare la echipă, care au dus la retrogradarea în divizia C la
finele campionatului 2004-2005, clubul fiind în pragul desființării în vara
anului 2005, moment în care s-a găsit soluția salvatoare, prin intervenția
rectorului Aurel Ardelean și a doamnei Gheorghița Onu, al cărei fiu, Bogdan
Onu, juca la echipă.
Gheorghița
(Geta) Onu a condus clubul cu o ”mână de fier”, dar a făcut și o serie de
greșeli, unele mai mici, altele care pot fi catalogate drept gafe, unele
afectând grav imaginea clubului. Nu comentăm acum aceste gafe. Cert este că, în
practică, ea și-a dorit ca echipa să revină în Liga a 2-a, ceea ce a și reușit
în cele din urmă, promovând de pe locul 2 și după un baraj în vara anului 2008.
Statistic
vorbind, campionatul 2008-2009 a fost cel mai bun făcut de ACU Arad în Liga a
2-a, și dacă n-ar fi fost retrogradarea rușinoasă din final, cu siguranță că ar
fi rămas în istorie drept un sezon reușit. Revenind la statistică, comparativ
cu campionatul 2003-2004 (când nu a retrogradat), în 2008-2009 ACU Arad a obținut
41 de puncte în 34 de meciuri (deci o medie de 1,21 puncte/meci), față de 34 de
puncte în 30 de meciuri (1,13 puncte/meci) în 2003-2004. În plus, în 2008-2009,
Liga a 2-a cuprindea doar două serii de câte 18 echipe (în total 36 de echipe),
iar locul 15 pe care s-a clasat ACU Arad la final era echivalentul locului 29
din cele două serii combinate, având în vedere că în seria 1 ultimele patru
clasate (locurile 15-18) s-au retras din competiție; în vreme ce în 2003-2004
existau trei serii a câte 16 echipe, iar locul 13 pe care s-a clasat atunci
ACU, suficient ca să se salveze, era de fapt echivalentul locurilor 37-39 la
nivelul întregii divizii B. În ceea ce privește sezoanele 2004-2005 și
2010-2011, nici nu are rost să le luăm în calcul, deoarece au fost mult mai
slabe; la finalul campionatului 2010-2011, nu au mai existat resursele
financiare pentru a continua nici măcar în Liga a 3-a și echipa s-a desființat.
Campionatul
2008-2009 a fost început de ACU Arad cu Mihai ”Ole” Roșca pe banca tehnică.
După opt etape, în care echipa a înregistrat trei egaluri și cinci înfrângeri,
Mihai ”Ole” Roșca a fost demis, în data de 6 octombrie 2008. Antrenor principal
a devenit Costel Bogoșel, care era încă jucător în acel moment. Cu el,
rezultatele s-au îmbunătățit vizibil, atât în cele nouă etape rămase din tur,
cât mai ales în retur, când ACU Arad a obținut 26 de puncte în 17 meciuri,
respectiv o medie de 1,53 puncte/meci, clasându-se pe locul 6 într-un clasament
al returului (vezi la finalul postării). A existat chiar și o serie incredibilă
de 5 victorii consecutive între etapele 19 și 23 (inclusiv), între care succese
pe teren propriu cu două candidate serioase la promovare, FC Drobeta Turnu
Severin și Internațional Curtea de Argeș (care a și promovat), și o victorie în
deplasare pe terenul Universității Cluj, contracandidată la retrogradare. Din
păcate, au urmat patru înfrângeri consecutive, și apoi rezultate
contradictorii, suficiente însă pentru a spera până în ultima etapă, când totul
urma să fie decis de meciul de pe teren propriu cu FC Bihor. O victorie în acel
meci ar fi însemnat, matematic, salvarea de la retrogradare, deoarece la
egalitate de puncte cu Universitatea Cluj, ACU Arad avea avantajul meciurilor
directe. Bihorenii ar fi trebuit să fie în vacanță în ultima etapă, și totuși
ei au venit deciși să-și apere corect șansele, iar ACU nu a fost în stare să-i
învingă, scorul final fiind 1-1. ACU Arad a retrogradat, Universitatea Cluj s-a
salvat.
Cristian Luca (în albastru, căpitanul lui ACU Arad) în fața porții, în meciul ACU Arad - Internațional Curtea de Argeș 2-1, pe stadionul Municipal ”Motorul”. Aproape de el, în careu, Remus Lung, iar în plan secund, abia vizibil, Călin Bota, probabil cu ”assist”-ul. Sursa: liga2.ro
Dacă totul ar
fi rămas așa, n-ar fi fost nici o rușine. Nu e o rușine să retrogradezi. Însă,
în săptămâna anterioară meciului cu FC Bihor, deja DNA era ”pe fir”,
atenționați fiind că ACU ar putea încerca să cumpere meciul. Conform
rechizitoriului întocmit de procurorii anti-corupție, în pauza meciului, când
scorul era deja 1-1 (cât a rămas până la final), Sorin Cigan, de puțin timp în
anturajul clubului ACU, a intrat în vestiarul oaspeților și le-a oferit
bihorenilor suma de 30000 de EURO. Fiind refuzat, se pare că a plusat cu încă
5000 de EURO, dar în cele din urmă a fost dat afară din vestiar. Jocul a
continuat pe teren, bihorenii au jucat cu destul aplomb, iar arădenii, deși ar
fi trebuit să fie mult mai motivați decât adversarii lor, nu au fost în stare
să mai înscrie un gol și să câștige.
Ancheta DNA a
început în scurt timp, Sorin Cigan fiind acuzat de tentativă de mituire și
trafic de influență, iar doamna președintă Gheorghița Onu, de complicitate la
trafic de influență și cumpărare de influență. După mai mulți ani de procese,
sentința definitivă a fost de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru Sorin
Cigan și 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru Gheorghița Onu.
Însă încă din vara anului 2009, Gheorghița Onu a primit o amendă uriașă din
partea Federației Române de Fotbal și a primit interdicția de a mai călca pe
stadioane pentru doi ani de zile.
Mai mult decât
atât, dacă nu era acest scandal, ACU Arad ar fi fost reprimită în Liga a 2-a în
sezonul următor, 2009-2010, deoarece în urma retragerii echipei Liberty Salonta
s-a creat un loc liber, care ar fi trebuit să fie ocupat de echipa aflată
imediat sub linie, adică ACU Arad. Comitetul de Urgență al FRF a și acționat în
acest sens, decizând pe 12 august 2009 înscrierea echipei ACU Arad în Liga a
2-a în locul celor de la Liberty Salonta. Pe 17 august 2009 însă decizia a fost
revocată, deoarece Comisia de Disciplină a FRF a dictat retrogradarea
disciplinară a echipei arădene în Liga a 3-a, din cauza evenimentelor de la
meciul amintit și a anchetei DNA, aflată în acel moment în derulare; în
consecință, locul celor de la Liberty Salonta a fost luat de următoarea echipă
din clasament, și anume CFR Timișoara.
Doamna președinte Gheorghița Onu, la telefon, lângă regretatul Mircea Cernatari, organizator de competiții și secretar general la ACU Arad. Sursa: nyugatijelen.com
Gheorghița Onu
a rămas președinte la ACU, în ciuda faptului că o astfel de faptă penală nu ar
fi trebuit trecută cu vederea de rectorul Universității ”Vasile Goldiș”, Aurel
Ardelean. Nu mai merită să vorbim despre imensul prejudiciu de imagine pe care
l-a suferit clubul ACU Arad la momentul respectiv. Pentru suporterii (foarte
puțini ai) acestui club, a fost o gafă impardonabilă. Să cumperi sau să
aranjezi un meci este lipsit de etică, și un suporter nu acceptă ca clubul său
iubit să recurgă la astfel de gesturi, chiar dacă în acest caz a fost doar o
tentativă, o încercare eșuată. Chiar și faptul că în acea epocă, și probabil și
înainte și după, au mai existat meciuri aranjate, ”blaturi”, unele dovedite,
altele (majoritatea) doar bănuite, nu este deloc o scuză. Gheorghița Onu ar fi
trebuit să-și prezinte demisia, la fel ca și toți cei implicați, într-un fel
sau altul, în acest scandal. Nu a făcut-o, iar clubul a continuat să existe cu
această ”piatră de moară” atârnată de gât încă doi ani de zile.
Revenind un
pic la perioada de dinaintea returului, în ianuarie-februarie 2009 ACU Arad a
făcut o campanie bună de achiziții, pentru întărirea lotului în vederea salvării
de la retrogradare. Au plecat opt jucători, mulți dintre ei folosiți puțin sau
deloc: portarul Odobasianu, Manea, Silaghi, Toseschi, Burlacu, Pantea, Popescu,
Balaci. Dintre aceștia, pierderea cea mai mare a fost cea a fundașului
Alexandru Manea, care a evoluat în multe meciuri, fiind obligatoriu ca orice
echipă de Liga a 2-a să aibă cel puțin un junior pe teren pe toată perioada
partidei. Atacantul Claudiu Balaci, venit cu mare pompă în vară, a evoluat
puțin și inconstant, și la un moment dat a intrat în conflict cu conducerea
clubului; ulterior, s-a judecat prin comisii pentru niște datorii restante din
partea clubului ACU Arad.
Au venit tot
opt jucători: Gheorghe (portar, n-a jucat), Cosmin Aldea (FC Botoșani), Marian
Nicolau (Cetatea Suceava), Richard Filaret (junior, de la Atletico Arad),
Cosmin Paina (Gaz Metan Mediaș, împrumutat), Bogdan Iambor (Minerul Lupeni),
Ruja (junior, n-a jucat) și veteranul Dan Găldean (Unirea Alba Iulia).
Costel
Bogoșel, în stânga, antrenor-jucător la ACU Arad în 2008-2009. În
dreapta, Alexandru Țamboi, antrenor cu portarii și administrator-delegat
al echipei. Sursa: nyugatijelen.com
Astfel, lotul
celor de la ACU Arad în returul campionatului îi cuprindea pe următorii:
Portari: Ovidiu Pașcalău
(22.03.1982), Florin Rusu (26.12.1981), Gheorghe.
Fundași: Adrian Negrita
(14.09.1984), Cosmin Aldea (20.08.1976), Marian Nicolau (31.07.1976), Costel
Nicolae Bogoșel (03.08.1972), Remus Gabriel Lung (09.11.1977), Ilie Mușuroaia
(05.07.1986), Eugen Miculescu (26.06.1983), Richard Filaret (29.01.1991), Radu
Andone (07.05.1979).
Mijlocași: Cosmin Paina
(03.09.1982), Dan Găldean (18.05.1974), Călin Bota (12.09.1977), Zoran Miodrag
Novakovici (16.06.1991), Bogdan Onu (30.07.1985), Ciprian Roșca (22.02.1978),
Bogdan Iambor (03.02.1979), Gabriel Țurcaș (28.02.1985), Mihai Ochiu
(04.03.1992), Ruja.
Atacanți: Alin Drăgan (14.02.1982),
Cristian Luca (01.02.1973), Dănuț Mițiți (29.10.1972), Cristian Țârlea
(23.04.1983).
Președinte: Gheorghița (Geta)
Onu.
Antrenor principal: Costel
Bogoșel.
Antrenor secund: Ciprian Roșca.
Antrenor cu portarii /
administrator delegat: Alexandru Țamboi.
Organizator de competiții /
secretar general: Mircea Cernatari.
Purtător de cuvânt / ofițer de
presă: Florin Matei.
Dar iată cum
arăta clasamentul la finalul turului:
Clasament tur
1
|
Unirea Alba Iulia
|
17
|
10
|
4
|
3
|
32-17
|
34
|
|
2
|
FC Drobeta Turnu Severin
|
17
|
9
|
4
|
4
|
24-16
|
31
|
|
3
|
FCM Târgu Mureș
|
17
|
8
|
5
|
4
|
27-12
|
29
|
|
4
|
CSM Râmnicu Vâlcea
|
17
|
8
|
4
|
5
|
27-14
|
28
|
|
5
|
Internațional Curtea de Argeș
|
17
|
8
|
4
|
5
|
29-26
|
28
|
|
6
|
UTA
Arad
|
17
|
6
|
8
|
3
|
19-16
|
26
|
|
7
|
FC
Bihor Oradea
|
17
|
7
|
5
|
5
|
24-26
|
26
|
|
8
|
Dacia
Mioveni
|
17
|
7
|
4
|
6
|
25-23
|
25
|
|
9
|
Liberty
Salonta
|
17
|
6
|
5
|
6
|
17-13
|
23
|
|
10
|
Arieșul
Turda
|
17
|
5
|
8
|
4
|
14-12
|
23
|
|
11
|
Universitatea
Cluj
|
17
|
6
|
6
|
5
|
16-15
|
22
|
|
12
|
Jiul
Petroșani
|
17
|
5
|
6
|
6
|
24-22
|
21
|
|
13
|
Mureșul
Deva
|
17
|
6
|
3
|
8
|
22-27
|
21
|
|
14
|
CFR
Timișoara
|
17
|
5
|
6
|
6
|
20-25
|
21
|
|
15
|
Minerul Lupeni
|
17
|
5
|
3
|
9
|
17-25
|
18
|
|
16
|
ACU Arad
|
17
|
3
|
6
|
8
|
19-28
|
15
|
|
17
|
FCM Târgoviște
|
17
|
2
|
8
|
7
|
11-26
|
14
|
|
18
|
Mechel Câmpia Turzii
|
17
|
2
|
1
|
14
|
12-36
|
7
|
Câteva cuvinte
ar trebui spuse și despre celelalte competitoare, pentru a înțelege puțin mai
bine contextul.
Unirea Alba Iulia era considerată drept
principala candidată la promovare, nu doar pentru că se afla pe primul loc la sfârșitul
turului, ci și pentru că avea un lot valoros, printre care se aflau nume cu
rezonanță, precum portarul Rotaru (fost la Steaua), mijlocașul Dâlbea (încă în
activitate), atacantul Tibi Moldovan (fost la Farul) sau viitorul component al
naționalei României, Gheorghe ”Gicu” Grozav. Echipa era condusă de pe
margine de Aurel Șunda, specialist în promovări; după etapa a 23-a, după
o serie de rezultate mai puțin scontate, acesta a fost înlocuit de Adrian
Falub, care a reușit să o readucă pe Unirea pe primul loc și apoi pe prima
scenă a fotbalului românesc.
FC Drobeta Turnu Severin a fost una din
surprizele turului de campionat. Echipa a fost antrenată în tur de Iulian
Mihăescu, iar apoi de Eugen Neagoe. După unele rezultate mai slabe,
finanțatorul Vasile Mănescu a renunțat la serviciile lui Eugen Neagoe,
devenind el însuși... antrenor. Evident, rezultatele nu s-au îmbunătățit, iar
Drobeta a pierdut contactul cu plutonul fruntaș. Întrucât la stadionul din
Turnu Severin se executau lucrări de modernizare, echipa și-a disputat
meciurile de pe teren propriu la Motru (în tur) și la Vânju Mare (în retur).
FCM Târgu Mureș era la primul său an
de existență, rezultat prin cumpărarea locului de la Unirea Sânnicolau Mare,
care a renunțat astfel la promovarea în Liga a 2-a, câștigată pe teren.
Mureșenii au alcătuit o trupă foarte solidă, antrenată de Cosmin Bodea și
puternic susținută de autoritățile locale, dar a ratat promovarea în ultimele
etape, când au înregistrat câteva rezultate mai slabe, inclusiv un neverosimil 0-3
pe teren propriu cu Liberty Salonta. FCM Târgu Mureș avea să promoveze în Liga
1 la finele sezonului următor.
CSM Râmnicu Vâlcea era o candidată la
promovare, care mai ratase acest obiectiv în ultimii doi ani, când se clasase
de fiecare dată pe locul 3. Istoria avea să se repete aproape exact și în
sezonul 2008-2009; deși mari favoriți, vâlcenii nu au reușit să țină pasul cu
adversarele și au terminat pe locul 4, pe care încheiaseră și turul. Echipa a
fost antrenată de Alin Artimon.
Internațional Curtea de Argeș a fost marea
surpriză a campionatului. Nou promovată din Liga a 3-a, echipa argeșeană care
își disputa meciurile de ”acasă” pe stadionul ”Ștrand” din Pitești, a fost
inițial considerată drept candidată la retrogradare, având un început slab de
campionat, cu Liviu Ciobotariu ca antrenor. Lucrurile s-au schimbat radical
după sosirea lui Ștefan Stoica în postură de antrenor, echipa având
rezultate foarte bune și urcând constant în clasament. Cu numeroși jucători
foarte buni pentru Liga a 2-a, între care Frăsineanu, Itu, Seydou Koné (viitor
component al CFR Cluj) și viitorul internațional Vlad Chiricheș,
Internațional Curtea de Argeș a reușit în premieră să promoveze în Liga 1, având
și sprijinul finanțatorului Benone Lazăr.
Vlad Chiricheș, în roșu, pe când evolua la Internațional Curtea de Argeș în Liga a 2-a 2008-2009, într-un meci cu Dacia Mioveni. Sursa: liga2.ro
UTA, tocmai retrogradată din Liga 1, a fost inițial
considerată drept principala favorită la promovare. Cu Ionuț Chirilă antrenor
în tur, rezultatele nu au fost însă cele scontate, iar echipa s-a prăbușit din
punct de vedere financiar, fiind la un pas de retragerea din competiție în
pauza de iarnă. În prima etapă din retur, UTA nu a fost programată, și o a doua
neprogramare ar fi însemnat excluderea, dar acest lucru a fost evitat, la
”mustață”. Pe ”avarie” în retur, cu mulți jucători promovați de la tineret și
juniori, între care și atacantul George Țucudean, UTA a reușit la limită
să se mențină în Liga a 2-a, având pe banca tehnică pe Roland Nagy, iar
spre finalul sezonului s-a alăturat și Ionuț Popa.
George Țucudean (în alb-roșu), aici ”dărâmat” de Remus Lung, a fost eroul celor de la UTA în derby-ul local cu ACU, disputat în retur pe stadionul ”Motorul”. Sursa: liga2.ro
FC Bihor, altă echipă (teoretic) cu pretenții, a avut evoluții
oscilante și a fost mai degrabă o echipă de mijlocul clasamentului. Finanțați
de Primăria Oradea, bihorenii l-au avut antrenor pe Zoltan Vig. După
încheierea sezonului, echipa a fost preluată de fostul patron de la Liberty
Salonta, Marius Vizer.
Dacia Mioveni, la rândul său retrogradată din
Liga 1, nu a părut a fi una din candidatele la promovare în acest sezon,
mulțumindu-se cu o clasare în zona neutră a clasamentului, având și unele
probleme financiare. Antrenor a fost Iordan Eftimie.
Liberty Salonta (uneori cunoscută și
ca Liberty Oradea) a fost o echipă finanțată de Marius Vizer și axată pe
creșterea jucătorilor tineri, fără pretenții de promovare. A avut în componență
și fotbaliști din Ungaria, lucru mai rar în fotbalul românesc în acea vreme. La
încheierea campionatului, Marius Vizer nu a mai continuat cu proiectul Liberty
Salonta, echipa de seniori dispărând din peisajul fotbalistic românesc de nivel
național, în vreme ce patronul s-a mutat la FC Bihor împreună cu antrenorul Gheorghe
Ghiț și o parte din jucători. Ceea ce pare interesant acum este că înaintea
ultimei etape deja existau informații (vehiculate inclusiv în presă) că Liberty
Salonta urma să se retragă, și e greu de înțeles de ce cei de la Universitatea
Cluj și ACU Arad s-au agitat atât de mult cu evitarea retrogradării, din moment
ce oricum retragerea celor de la Liberty asigura ambelor echipe un loc în Liga
a 2-a și în sezonul următor?
Arieșul Turda evitase la limită retrogradarea
în sezonul precedent și a reușit și în acest an să se salveze, practic în
penultima etapă, când a câștigat cu 2-1 pe teren propriu cu ACU Arad, într-un
meci în care o victorie a oaspeților i-ar fi putut condamna pe turdeni și i-ar
fi salvat pe arădeni. Echipa antrenată de Alexandru Pelici s-a
evidențiat prin atitudinea ”italiană”, marcând puține goluri, și primind la fel
de puține.
Universitatea Cluj a fost surpriza
neplăcută a campionatului. Tocmai retrogradați din Liga 1, și cu 2 puncte
penalizare, clujenii au fost considerați inițial drept potențial favoriți la
promovare, dar au ajuns să se bată la retrogradare, salvându-se miraculos în
ultima etapă, mulțumită, în primul rând, celor de la FC Bihor. Au avut pe
parcursul campionatului mai mulți antrenori, între care Alpar Meszaros, Dorinel
Munteanu (care a fost și jucător), Gheorghe Mihali, Marius Popescu și, în
final, din nou Dorinel Munteanu, revenit după ce antrenase Steaua în Liga
Campionilor! Întrucât stadionul ”Ion Moina” a fost demolat pentru a face loc
viitoarei Cluj Arena, Universitatea Cluj și-a jucat meciurile de pe teren propriu
din retur pe stadionul ”Clujana”. Clujenii au avut probleme financiare
deosebite, dar după încheierea campionatului au fost preluați de finanțatorul
Florian Walter, iar în sezonul următor au reușit promovarea în Liga 1 cu un lot
remaniat.
Dorinel Munteanu (în alb) și-a încheiat cariera de jucător la Universitatea Cluj în Liga a 2-a, sezonul 2008-2009 (aici, într-un meci cu Minerul Lupeni). Sursa: liga2.ro
Jiul Petroșani a fost o echipă puternică pentru
nivelul Ligii a 2-a. În retur s-a întărit și mai mult cu unii jucători de la
UTA, dar nu a avut pretenții prea mari, finanțatorul Alin Simota și
antrenorul Daniel Timofte părând a fi mulțumiți cu un loc călduț, la
mijlocul clasamentului, deși la un moment dat s-a ajuns să se pună chiar și
problema retrogradării. Dintre jucătorii emblematici, merită amintiți fostul
stelist Damian Militaru și viitorul stelist și internațional Mihai
Pintilii.
Mureșul Deva, promovată în Liga a 2-a în
2007, și mereu printre echipele implicate în lupta pentru evitarea retrogradării,
s-a descurcat rezonabil și în acest an. Echipa antrenată de Gheorghe Barbu a
funcționat pe principiul ”zmei acasă, miei afară”, fiind printre formațiile cu
cele mai puține puncte obținute pe terenuri străine. A evitat în cele din urmă
retrogradarea, meciul decisiv fiind cel din penultima etapă, când a învins cu
3-0 pe teren propriu pe Universitatea Cluj, rezultat cu care aproape că i-a
”îngropat” pe oaspeți.
CFR Timișoara a început extraordinar
campionatul, fiind pe primele locuri după prima jumătate a turului.
Finanțatorul Georgică Cornu s-a retras însă după unele rezultate
considerate de el drept dubioase, și astfel echipa a început să aibă probleme
financiare tot mai mari. Sorin Altmayer s-a convertit din angajat în
finanțator, dar nu a reușit să mențină echipa antrenată de Florin Bugar pe
linia de plutire. Timișorenii mai aveau speranțe matematice de salvare de la
retrogradare chiar și în ultima etapă, dar au pierdut cu 2-0 pe teren propriu
cu Minerul Lupeni. Printr-o ciudată întorsătură a lucrurilor, ei au fost
readmiși în ediția următoare de Liga a 2-a, dar s-au retras din campionat după
câteva etape din cauza problemelor financiare și datoriilor acumulate, dispărând
din peisajul fotbalistic românesc de nivel național.
Minerul Lupeni părea a fi una dintre echipele
”condamnate” la retrogradare. Echipa susținută de primarul Cornel Resmeriță avea
unele probleme încă din sezonul precedent, fiind pe punctul de a-și vinde locul
de Liga a 2-a celor de la FCM Târgu Mureș în vara anului 2008. Până la urmă
înțelegerea a căzut, și minerii conduși de președintele Mircea Ciriperu au
început campionatul. Rezultatele slabe au determinat demiterea antrenorului
Marin Tudorache după câteva etape din tur, acesta fiind înlocuit de cuplul Petre
Gigiu – Carol Crăiniceanu, care a pus echipa pe picioare. În retur, Minerul
Lupeni a fost una dintre revelațiile seriei, având o serie de opt meciuri
(etapele 23-30, inclusiv) fără înfrângere, fiind una din puținele formații care
au învins-o în retur pe Internațional Curtea de Argeș. Atmosfera a fost
stricată însă la finalul meciului de pe teren propriu cu ACU Arad din etapa a
31-a, când unii jucători au fost acuzați de non-combat, dar s-a ameliorat din
nou ulterior, minerii salvându-se de la retrogradare din timp.
FCM Târgoviște a fost una dintre echipele care
au dezamăgit. Finanțatorul Ghiorghi Zotic nu a găsit resursele necesare
pentru ca echipă să meargă măcar la fel de bine ca în sezoanele precedente, și
târgoviștenii au renunțat aproape complet la lupta pentru evitarea retrogradării
în retur. Singurul lor obiectiv, și acela îndeplinit la limită, a fost
atingerea baremului de 25 de puncte, pentru a nu fi penalizați în următorul
sezon de Liga a 3-a. S-au clasat pe penultimul loc, la mare distanță de locul
16, ocupat de CFR Timișoara.
Mechel Câmpia Turzii, fostă Industria
Sârmei Câmpia Turzii, a început foarte prost campionatul și a continuat și mai
prost, fiind în general ”ciuca bătăilor”, pe fondul problemelor generalizate
ale clubului. Echipa nu a abandonat totuși competiția. În retur, echipa a fost
preluată de finanțatorul Gheorghe Irimieș, care l-a adus cu el de la
SESO Iara și pe antrenorul Ioan Tătăran, dar eforturile lor s-au dovedit
zadarnice. Echipa a retrogradat de pe ultimul loc, la mare distanță și de
baremul de 25 de puncte.
Rezultate înregistrate în retur:
Etapa 18, 28 februarie 2009
UTA – FCM Târgu Mureș 0-3 (nu s-a
disputat, oaspeții au câștigat la ”masa verde”).
FCM Târgoviște – CFR Timișoara
0-0.
FC Drobeta Turnu Severin –
Universitatea Cluj 1-1 (0-1) Ene 78 – Szilagyi 5.
Mureșul Deva – Liberty Salonta
2-1 (0-0) Bițiș 81p, 89 – Dochița 90+2.
Mechel Câmpia Turzii –
Internațional Curtea de Argeș 1-2 (0-0) Sancira 52 – Itu 86, Koné 90+1.
Jiul Petroșani – ACU Arad 3-1 (3-0)
Antohi 4, Stancu 20, Ilin 39 – Găldean 46.
FC Bihor – Unirea Alba Iulia 1-0 (0-0)
Sânmărtean 84.
Arieșul Turda – CSM Râmnicu
Vâlcea 0-1 (0-1) Câju 34.
Minerul Lupeni – Dacia Mioveni
3-2 (1-0) Ejibetimi Gideon 38, Bozian 62, R. Cristian 87 – Costin 63, C.
Ionescu 71.
Etapa 19, 7-8 martie 2009
Dacia Mioveni – FCM Târgoviște
1-0 (0-0) Costin 58.
FCM Târgu Mureș – Minerul Lupeni
1-0 (1-0) Gongolea 44.
Internațional Curtea de Argeș –
FC Drobeta Turnu Severin 0-0.
ACU Arad – Mureșul Deva 3-0 (2-0)
Pisoiu 3a, Luca 14, Țârlea 79.
Liberty Salonta – Mechel Câmpia
Turzii 2-0 (1-0) Străuț 14, Birtalan 78.
Unirea Alba Iulia – Jiul
Petroșani 0-0.
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Bihor 2-1
(0-1) Štromajer 52, Orac 78 – Bucur 38.
CFR Timișoara – Arieșul Turda 1-1
(1-0) S. Szekely 45 – Dâmbean 69.
Universitatea Cluj – UTA 4-0 (1-0)
Borza 26, Șuteu 51, Băd 60, Soporan 74.
Etapa 20, 14 martie 2009
FC Bihor – CFR Timișoara 2-1
(2-1) Bucur 9p, Muscă 26 – Murineanu 36.
FCM Târgoviște – FCM Târgu Mureș
1-1 (1-1) Cotuț 27 – Gego 24.
FC Drobeta Turnu Severin –
Liberty Salonta 3-1 (1-1) Păun 39, Crișan 50p, Mitić 52 – Birtalan 43.
Universitatea Cluj –
Internațional Curtea de Argeș 1-3 (1-1) Băd 18 – Koné 6, 58, Frăsineanu 62.
Mechel Câmpia Turzii – ACU Arad
0-2 (0-2) Luca 7, Țurcaș 40.
Mureșul Deva – Unirea Alba Iulia
1-3 (0-2) Bițiș 85 – Bălan 11, 62, Grozav 41.
UTA – Minerul Lupeni 2-1 (2-0)
Țucudean 27, 38 – Dumitra 86.
Arieșul Turda – Dacia Mioveni 1-0
(0-0) Dâmbean 51.
Jiul Petroșani – CSM Râmnicu Vâlcea
0-0.
Etapa 21, 21 martie 2009
Liberty Salonta – Universitatea
Cluj 2-0 (0-0) Iacob 54, Birtalan 80.
Minerul Lupeni – FCM Târgoviște
1-0 (1-0) Chițu 36.
Internațional Curtea de Argeș –
UTA 2-0 (0-0) Frăsineanu 47, Constantinescu 56.
ACU Arad – FC Drobeta Turnu
Severin 2-0 (2-0) Găldean 28, A. Drăgan 45+1.
CSM Râmnicu Vâlcea – Mureșul Deva
4-1 (2-1) Câju 19, Roszel 44, Dinu 66, Dobre 85 – Vajda 38.
Unirea Alba Iulia – Mechel Câmpia
Turzii 3-0 (1-0) M. Rus 41, T. Moldovan 68, 86.
CFR Timișoara – Jiul Petroșani
1-1 (0-0) Milosavljević 53p – A. Moldovan 49.
Dacia Mioveni – FC Bihor 2-1 (0-1)
Enache 53, Neagu 58 – Jefferson 40.
FCM Târgu Mureș – Arieșul Turda
3-0 (2-0) Gheju 6, 29, Vancea 86.
Etapa 22, 28-30 martie 2009
Mureșul Deva – CFR Timișoara 2-0 (2-0)
Lintaru 37, Bițiș 40.
Jiul Petroșani – Dacia Mioveni
1-0 (1-0) Apetrei 30.
FC Bihor – FCM Târgu Mureș 1-2
(0-2) Bucur 55 – Gheju 2p, 25p.
Internațional Curtea de Argeș –
Liberty Salonta 3-2 (1-0) Stoianof 39, Koné 57, 59 – Cigan 54, Iacob 66.
Universitatea Cluj – ACU Arad 1-3
(0-0) Dolha 64 – Bota 67, Luca 79, 82.
Mechel Câmpia Turzii – CSM
Râmnicu Vâlcea 2-3 (0-1) Fertea 54, Sancira 89p – Štromajer 18, Câju 48p, 90p.
Arieșul Turda – Minerul Lupeni
3-0 (2-0) Bilia 10, Pașca 44, Tînc 90+2.
FC Drobeta Turnu Severin – Unirea
Alba Iulia 0-0.
UTA – FCM Târgoviște 0-0.
Etapa 23, 4-5 aprilie 2009
Unirea Alba Iulia – Universitatea
Cluj 1-1 (1-1) Grozav 35 – Sântejudean 31.
ACU Arad – Internațional Curtea
de Argeș 2-1 (1-0) Paina 35, Lung 52 – Constantinescu 59.
Liberty Salonta – UTA 0-0.
Dacia Mioveni – Mureșul Deva 3-0
(0-0) Năuiu 50, Enache 55, C. Ionescu 76.
CFR Timișoara – Mechel Câmpia
Turzii 5-2 (0-1) Pecarov 48, 66, Geamăn 57, S. Szekely 59, Neagoie 71 – Sancira
32, Fertea 82.
FCM Târgu Mureș – Jiul Petroșani
1-0 (0-0) Vancea 54.
Minerul Lupeni – FC Bihor 2-1 (0-1)
Chițu 49, Nicorec 60 – Tomaz Donizete de Sousa 15.
FCM Târgoviște – Arieșul Turda
2-1 (1-0) B. Popescu 7, Anton 90+4 – Miclea 54.
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Drobeta
Turnu Severin 1-0 (0-0) Câju 80p.
Etapa 24, 11-14 aprilie 2009
FC Drobeta Turnu Severin – CFR
Timișoara 4-0 (0-0) Poenaru 50, 59, Crișan 66, Aldea 79.
Mechel Câmpia Turzii – Dacia
Mioveni 0-2 (0-1) Costin 30, Badea 59.
Liberty Salonta – ACU Arad 1-0 (1-0)
Birtalan 16.
Universitatea Cluj – CSM Râmnicu
Vâlcea 1-1 (0-0) Dolha 90 – Štromajer 65.
FC Bihor – FCM Târgoviște 2-1
(2-0) Lukacs 31, Bucur 34 – Bruno Fernandes 60.
Jiul Petroșani – Minerul Lupeni
1-1 (1-1) M. Ilie 44 – Ejibetimi Gideon 31.
UTA – Arieșul Turda 0-0.
Mureșul Deva – FCM Târgu Mureș
2-1 (1-1) Pribac 2, 88 – Șaim 26.
Internațional Curtea de Argeș –
Unirea Alba Iulia 1-0 (0-0) Itu 75.
Etapa 25, 18 aprilie 2009
Minerul Lupeni – Mureșul Deva 1-0
(1-0) R. Cristian 22.
CFR Timișoara – Universitatea
Cluj 2-1 (1-1) S. Szekely 23, 90+2 – Ungurușan 6.
Unirea Alba Iulia – Liberty
Salonta 2-0 (1-0) Dâlbea 31, 70p.
Dacia Mioveni – FC Drobeta Turnu
Severin 2-0 (0-0) Vintilă 52, Costin 62.
FCM Târgu Mureș – Mechel Câmpia
Turzii 4-0 (1-0) Gheju 21, 53, Vancea 69, 83p.
FCM Târgoviște – Jiul Petroșani
0-1 (0-0) Antohi 72.
Arieșul Turda – FC Bihor 2-1 (1-0)
Lupașcu 35, Hardău 52 – R. Radu 67.
ACU Arad – UTA 0-1 (0-1) Țucudean
41.
CSM Râmnicu Vâlcea –
Internațional Curtea de Argeș 0-0.
Etapa 26, 25-26 aprilie 2009
Internațional Curtea de Argeș –
CFR Timișoara 4-1 (1-1) Răduț 7p, 60p, Ciucur 65, Bier 87 – Milosavljević 27p.
Universitatea Cluj – Dacia
Mioveni 3-0 (1-0) Băd 40, 55, Buș 65.
ACU Arad – Unirea Alba Iulia 1-3
(1-2) Luca 44 – Costea 15, Verdeș 32, Filaret 73a.
Liberty Salonta – CSM Râmnicu
Vâlcea 2-1 (1-0) Dochița 45, Chiș 87 – Mamouna-Ossila Disney 67.
Mureșul Deva – FCM Târgoviște 3-0
(0-2) Sătmar 11, Lintaru 44, Szemely 78.
Mechel Câmpia Turzii – Minerul
Lupeni 0-2 (0-1) Ejibetimi Gideon 41, Nicorec 78.
UTA – FC Bihor 1-1 (0-0)
Mutulescu 82 – Lukacs 59.
Jiul Petroșani – Arieșul Turda
2-1 (1-1) Pintilii 27p, Afrem 67 – Turcu 11.
FC Drobeta Turnu Severin – FCM
Târgu Mureș 2-1 (1-1) Ignat 35, Moutinho 62p – Antal 18.
Etapa 27, 2 mai 2009
FCM Târgu Mureș – Universitatea
Cluj 1-0 (1-0) Gheju 7p.
CFR Timișoara – Liberty Salonta
1-0 (0-0) Yamamoto 48.
Dacia Mioveni – Internațional
Curtea de Argeș 1-3 (0-0) C. Ionescu 60 – Frăsineanu 74, Dicu 81, Kone 90+1.
CSM Râmnicu Vâlcea – ACU Arad 4-2
(1-0) Câju 42p, 56, S. Popescu 54, Dobre 78p – Paina 66, Lung 73.
Unirea Alba Iulia – UTA 2-1 (0-0)
Poverlovici 72, Zăgrean 77 – Mutulescu 82.
Minerul Lupeni – FC Drobeta Turnu
Severin 5-2 (2-1) Nicorec 15, 17, Chițu 56, 90+6, Bozian 90+4 – Bîrză 10,
Jenaru 75.
Arieșul Turda – Mureșul Deva 1-1
(1-0) Dâmbean 13p – Grigoruță 89.
FCM Târgoviște – Mechel Câmpia
Turzii 3-1 (2-0) Anton 13, B. Popescu 38, Pătrașcu 83p – Sancira 87p.
FC Bihor – Jiul Petroșani 2-1 (0-1)
Andor 75, 84 – Ilin 26.
Etapa 28, 6 mai 2009
Unirea Alba Iulia – CSM Râmnicu
Vâlcea 0-0.
ACU Arad – CFR Timișoara 3-2 (2-1)
Luca 20, 44, Mițiți 70 – Neagoie 3, Jovanović 54.
Liberty Salonta – Dacia Mioveni
0-0.
Internațional Curtea de Argeș –
FCM Târgu Mureș 1-0 (1-0) Dicu 15.
FC Drobeta Turnu Severin – FCM Târgoviște
4-2 (2-2) Stoica 42, 49, Crișan 43, Mitić 90+3 – I. Gheorghe 35a, Constantin 45p.
Universitatea Cluj – Minerul
Lupeni 0-0.
Mureșul Deva – FC Bihor 1-0 (1-0)
Dosan 7.
Mechel Câmpia Turzii – Arieșul
Turda 0-1 (0-0) Lupașcu 50.
UTA – Jiul Petroșani 2-1 (0-0)
Mitu 63, Țucudean 90+1 – Drăghici 72.
Etapa 29, 9-10 mai 2009
FCM Târgoviște – Universitatea
Cluj 0-2 (0-0) Buș 62p, 90+2p.
FCM Târgu Mureș – Liberty Salonta
0-3 (0-3) Bențe 19, Salamon 21, Bölcsföldi 40.
Minerul Lupeni – Internațional
Curtea de Argeș 2-1 (1-0) Chițu 1, 54 – Vezan 45.
Dacia Mioveni – ACU Arad 2-1 (1-0)
C. Ionescu 17, Săndulescu 55 – Novacovici 83.
CFR Timișoara – Unirea Alba Iulia
2-3 (2-2) S. Szekely 12, Neagoie 27 – Selagea 2, Dâlbea 37, Verdeș 84.
Arieșul Turda – FC Drobeta Turnu
Severin 0-0.
Jiul Petroșani – Mureșul Deva 1-1
(1-0) Oneț 18 – Sătmar 90+2.
FC Bihor – Mechel Câmpia Turzii
4-1 (2-0) Lukacs 13, Radu 19, Bucur 58, Ayza 80 – Oroian 67.
CSM Râmnicu Vâlcea – UTA 0-3 (0-1)
Leucuța 18, 83, Mitu 79.
Etapa 30, 16 mai 2009
CSM Râmnicu Vâlcea – CFR Timișoara
4-2 (2-1) Geamăn 15a, Câju 34p, Săceanu 59, Štromajer 63 – Vișa 38a, Molcuț 89.
Unirea Alba Iulia – Dacia Mioveni
1-0 (1-0) Fl. Dan 12.
ACU Arad – FCM Târgu Mureș 1-1 (1-0)
Luca 17 – Stere 64.
Internațional Curtea de Argeș –
FCM Târgoviște 4-0 (2-0) Stoianof 9, Ciucur 14, Vezan 60, Jianu 76.
Liberty Salonta – Minerul Lupeni
0-0.
Mechel Câmpia Turzii – Jiul
Petroșani 0-2 (0-1) Antohi 25, Gheți 90+1.
FC Drobeta Turnu Severin – FC
Bihor 1-0 (1-0) Stoica 32p.
Universitatea Cluj – Arieșul
Turda 0-0.
UTA – Mureșul Deva 1-0 (1-0)
Țucudean 39.
Etapa 31, 23-27 mai 2009
FC Bihor – Universitatea Cluj 0-2
(0-1) A. Ionescu 34, Borza 65.
FCM Târgoviște – Liberty Salonta
0-1 (0-0) Salamon 83.
Arieșul Turda – Internațional
Curtea de Argeș 1-2 (1-0) Ciortea 15 – Frăsineanu 72p, Vezan 90+4.
Minerul Lupeni – ACU Arad 1-2 (0-0)
Chițu 75p – Luca 63p, Andone 90+4.
Dacia Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea
4-2 (1-1) Vladu 45, Costin 67, 74, Vintilă 88 – Štromajer 18, Orac 83p.
Jiul Petroșani – FC Drobeta Turnu
Severin 5-0 (3-0) Apetrei 7, Ilie 15p, Vădrariu 23, 76, Antohi 50.
Mureșul Deva – Mechel Câmpia
Turzii 3-0 (2-0) Bițiș 13, 40, Bajko 82.
UTA – CFR Timișoara 0-1 (0-0)
Ramzi Chatti 88.
FCM Târgu Mureș – Unirea Alba
Iulia 1-1 (0-1) Gheju 55 – Fl. Dan 38p.
Etapa 32, 30 mai 2009
CFR Timișoara – Dacia Mioveni 1-0
(1-0) S. Szekely 5.
CSM Râmnicu Vâlcea – FCM Târgu
Mureș 1-1 (1-1) Vișa 41 – Stere 8.
ACU Arad – FCM Târgoviște 1-0 (0-0)
Bota 58.
Unirea Alba Iulia – Minerul
Lupeni 2-0 (1-0) Pocean 37a, Fl. Dan 54.
Mechel Câmpia Turzii – UTA 0-0.
FC Drobeta Turnu Severin –
Mureșul Deva 2-2 (1-1) Stoica 13, Aldea 76 – Grigoruță 31, Bițiș 86.
Universitatea Cluj – Jiul
Petroșani 1-1 (1-0) Szilagyi 37 – Vădrariu 74.
Internațional Curtea de Argeș –
FC Bihor 1-2 (0-1) Frăsineanu 72p – Ayza 32, 65.
Liberty Salonta – Arieșul Turda
2-2 (1-1) Cuciula 21, Cigan 87 – Dianu 30, 90+1.
Etapa 33, 6 iunie 2009
FCM Târgu Mureș – CFR Timișoara
6-1 (1-0) Antal 45, 65, Astafei 68, 89, Șaim 70, Vancea 83 – S. Szekely 60p.
UTA – Dacia Mioveni 0-0.
Mureșul Deva – Universitatea Cluj
3-0 (2-0) Lintaru 12, Bițiș 34, 56.
FC Bihor – Liberty Salonta 0-2
(0-0) Deaconescu 60, Chiș 78.
Jiul Petroșani – Internațional
Curtea de Argeș 1-1 (1-0) M. Gheorghe 30 – Stoianof 72.
Arieșul Turda – ACU Arad 2-1 (0-0)
Hardău 58, Dianu 85 – Paina 80.
FCM Târgoviște – Unirea Alba
Iulia 2-4 (2-2) Săndulescu 1, Moroiță 29p – Verdeș 41, 58, Selagea 45, T.
Moldovan 83.
Minerul Lupeni – CSM Râmnicu
Vâlcea 3-1 (2-0) Chițu 20p, Ejibetimi Gideon 40, Apostol 86 – Gârlă 50.
Mechel Câmpia Turzii – FC Drobeta
Turnu Severin 3-1 (3-1) Hadăr 15, 17, Sancira 23 – Jenaru 31.
Lupta pentru evitarea retrogradării dintre Universitatea Cluj și ACU Arad s-a desfășurat până în ultima etapă. Aici, o imagine din meciul direct din retur, disputat pe stadionul Clujana: Universitatea Cluj - ACU Arad 1-3. Sursa: liga2.ro
Etapa 34, 9-13 iunie 2009
FC Drobeta Turnu Severin – UTA
4-2 (2-0) Fotescu 18, Lee 43a, Aldea 58, Epure 77p – Țucudean 51, Toc 79.
Dacia Mioveni – FCM Târgu Mureș
1-0 (1-0) Costin 42.
CSM Râmnicu Vâlcea – FCM
Târgoviște 0-1 (0-0) Constantin 70.
CFR Timișoara – Minerul Lupeni
0-2 (0-0) Roman 64, Câmpean 90p.
Internațional Curtea de Argeș –
Mureșul Deva 3-0 (0-0) Stoianof 76, 84, 90.
Universitatea Cluj – Mechel
Câmpia Turzii 3-0 (0-0) Băd 59, Borza 76, Soporan 90.
Liberty Salonta – Jiul Petroșani
2-1 (0-0) Bölcsföldi 59, Cigan 76 – Antohi 82.
ACU Arad – FC Bihor 1-1 (1-1) Bota
45+1 – Lukacs 7.
Unirea Alba Iulia – Arieșul Turda
1-0 (1-0) Poverlovici 37.
Clasament final
1
|
Unirea Alba Iulia
|
34
|
20
|
9
|
5
|
58-28
|
69
|
Promovată în Liga 1
|
2
|
Internațional Curtea de Argeș
|
34
|
19
|
7
|
8
|
61-40
|
64
|
Promovată în Liga 1
|
3
|
FCM Târgu Mureș
|
34
|
16
|
9
|
9
|
54-27
|
57
|
|
4
|
CSM Râmnicu Vâlcea
|
34
|
15
|
9
|
10
|
52-37
|
54
|
|
5
|
FC Drobeta Turnu Severin
|
34
|
15
|
9
|
10
|
48-43
|
54
|
|
6
|
Dacia
Mioveni
|
34
|
15
|
6
|
13
|
45-40
|
51
|
|
7
|
Liberty Salonta
|
34
|
14
|
9
|
11
|
38-28
|
51
|
|
8
|
Minerul
Lupeni
|
34
|
14
|
6
|
14
|
41-43
|
48
|
|
9
|
UTA
Arad
|
34
|
11
|
14
|
9
|
32-35
|
47
|
|
10
|
FC
Bihor Oradea
|
34
|
13
|
7
|
14
|
44-49
|
46
|
|
11
|
Jiul
Petroșani
|
34
|
11
|
13
|
10
|
46-36
|
46
|
|
12
|
Mureșul
Deva
|
34
|
13
|
6
|
15
|
44-51
|
45
|
|
13
|
Arieșul
Turda
|
34
|
10
|
14
|
10
|
30-29
|
44
|
|
14
|
Universitatea
Cluj
|
34
|
11
|
12
|
11
|
37-33
|
43
|
|
15
|
ACU Arad
|
34
|
11
|
8
|
15
|
45-51
|
41
|
Retrogradată în
Liga a 3-a
|
16
|
CFR
Timișoara
|
34
|
10
|
9
|
15
|
41-60
|
39
|
|
17
|
FCM Târgoviște
|
34
|
5
|
11
|
18
|
23-53
|
26
|
Retrogradată în
Liga a 3-a
|
18
|
Mechel Câmpia Turzii
|
34
|
3
|
2
|
29
|
22-78
|
11
|
Retrogradată în
Liga a 3-a
|
Clasament retur
1
|
Internațional Curtea de Argeș
|
17
|
11
|
3
|
3
|
32-14
|
36
|
|
2
|
Unirea Alba Iulia
|
17
|
10
|
5
|
2
|
26-11
|
35
|
|
3
|
Minerul
Lupeni
|
17
|
9
|
3
|
5
|
24-18
|
30
|
|
4
|
FCM Târgu Mureș
|
17
|
8
|
4
|
5
|
27-15
|
28
|
|
5
|
Liberty
Salonta
|
17
|
8
|
4
|
5
|
21-15
|
28
|
|
6
|
ACU
Arad
|
17
|
8
|
2
|
7
|
26-23
|
26
|
|
7
|
Dacia
Mioveni
|
17
|
8
|
2
|
7
|
20-17
|
26
|
|
8
|
CSM Râmnicu Vâlcea
|
17
|
7
|
5
|
5
|
25-23
|
26
|
|
9
|
Jiul
Petroșani
|
17
|
6
|
7
|
4
|
22-14
|
25
|
|
10
|
Mureșul
Deva
|
17
|
7
|
3
|
7
|
22-24
|
24
|
|
11
|
FC Drobeta Turnu Severin
|
17
|
6
|
5
|
6
|
24-27
|
23
|
|
12
|
Universitatea
Cluj
|
17
|
5
|
6
|
6
|
21-18
|
21
|
|
13
|
Arieșul
Turda
|
17
|
5
|
6
|
6
|
16-17
|
21
|
|
14
|
UTA
Arad
|
17
|
5
|
6
|
6
|
13-19
|
21
|
|
15
|
FC Bihor Oradea
|
17
|
6
|
2
|
9
|
20-23
|
20
|
|
16
|
CFR Timișoara
|
17
|
5
|
3
|
9
|
21-35
|
18
|
|
17
|
FCM Târgoviște
|
17
|
3
|
3
|
11
|
12-27
|
12
|
|
18
|
Mechel Câmpia Turzii
|
17
|
1
|
1
|
15
|
10-42
|
4
|
Golgeterii
returului
9
goluri: Luca (ACU Arad, 1 din
penalty)
Bițiș
(Mureșul Deva, 1 din penalty)
8
goluri: Chițu (Minerul Lupeni, 2
din penalty)
Gheju
(FCM Târgu Mureș, 3 din penalty)
Câju
(CSM Rm. Vâlcea, 5 din penalty)
7
goluri: Costin (Dacia Mioveni)
Szekely (CFR Timișoara,
1 din penalty)
6
goluri: Țucudean (UTA)
Koné (Internațional
Curtea de Argeș)
Stoianof (Internațional
Curtea de Argeș)
Jucători folosiți de ACU Arad în
returul campionatului 2008-2009:
Nume
|
Meciuri
|
Titular
|
Integralist
|
Rezervă
|
Minute
|
Goluri
|
Pașcalău
|
17
|
17
|
16
|
1485
|
||
Rusu
|
1
|
1
|
45
|
|||
Negrita
|
9
|
9
|
8
|
765
|
||
Aldea
|
9
|
8
|
6
|
1
|
722
|
|
Lung
|
13
|
13
|
12
|
1165
|
2
|
|
Nicolau
|
14
|
12
|
10
|
2
|
1057
|
|
Miculescu
|
10
|
6
|
5
|
4
|
608
|
|
Mușuroaia
|
7
|
5
|
3
|
2
|
356
|
|
Andone
|
4
|
4
|
2
|
316
|
1
|
|
Filaret
|
17
|
16
|
16
|
1
|
1446
| |
Mițiți
|
8
|
7
|
4
|
1
|
566
|
1
|
Găldean
|
9
|
4
|
3
|
5
|
456
|
2
|
Paina
|
15
|
10
|
5
|
5
|
1043
|
3
|
Onu
|
9
|
9
|
5
|
720
|
||
Novacovici
|
2
|
1
|
1
|
1
|
99
|
1
|
Roșca
|
14
|
13
|
10
|
1
|
1099
|
|
Bota
|
14
|
14
|
7
|
1149
|
3
|
|
Țurcaș
|
7
|
4
|
1
|
3
|
325
|
1
|
Iambor
|
11
|
10
|
6
|
1
|
807
|
|
Luca
|
15
|
15
|
14
|
1338
|
9
|
|
Țârlea
|
17
|
1
|
16
|
534
|
1
|
|
Drăgan
|
14
|
8
|
1
|
6
|
634
|
1
|
Echipa-standard
în returul campionatului 2008-2009: Pașcalău – Negrita (Aldea), Nicolau, Lung,
Filaret – Paina, Roșca (Onu), Bota, Iambor – Drăgan (Mițiți), Luca.
În ceea ce
privește jucătorii utilizați de antrenorul Costel Bogoșel, se observă că
în retur au evoluat în total 22 de jucători pentru ACU Arad în meciurile
oficiale. Încă patru jucători mai erau în lot, dar nu au fost folosiți decât în
meciuri amicale: portarul Gheorghe, mijlocașii Ruja și Ochiu (toți trei
juniori) și însuși antrenorul Bogoșel care, deși a jucat în unele meciuri din
tur, s-a hotărât să nu mai joace și în retur, dedicându-se exclusiv
antrenoratului.
În poartă,
titularul de drept a fost Ovidiu Pașcalău, care a jucat în toate
meciurile și a bifat aproape toate minutele, fiind unul dintre jucătorii
remarcați ai sezonului. Rezerva sa a fost Florin Rusu, care în retur a
jucat doar în a doua repriză a meciului cu FCM Târgoviște.
Portarul Ovidiu Pașcalău, cu mâinile ridicate, a fost cel mai constant jucător al ACU Arad în sezonul 2008-2009. Aici, la finalul meciului cu CFR Timișoara din tur, arădenii se bucură pentru victorie. Sursa: Agerpres.
Una din
probleme a fost postul de fundaș dreapta, întrucât ambii jucători care
evoluaseră în tur pe acest post, Alexandru Manea și Vlad Silaghi, au părăsit
echipa în pauza de iarnă, și nu a fost adus nici un jucător specializat pe
această poziție. În consecință, pe acest post a fost folosit preponderent Adrian
Negrita, retras de pe poziția sa obișnuită de mijlocaș de bandă dreaptă,
iar atunci când Negrita nu a putut juca (fiind accidentat), s-a apelat la unul
din fundașii centrali, de obicei Cosmin Aldea.
ACU a avut
destul de mulți fundași centrali la dispoziție, cuplul favorit fiind cel format
din Marian Nicolau și unul dintre jucătorii vechi ai echipei, Remus
Lung. Au mai bifat jocuri și minute bune și Cosmin Aldea, Eugen
Miculescu sau Ilie Mușuroaia, antrenorul Bogoșel fiind
nevoit să tot rotească jucătorii.
Cel mai stabil
post, în afara celui de portar, a fost cel de fundaș stânga, atribuit aproape
exclusiv lui Richard Filaret, care a jucat în toate meciurile din retur.
Venit de la Atletico Arad, după un stagiu la juniorii lui Celtic, Filaret a
jucat ca junior pentru ACU, și datorită faptului că echipa era obligată să
folosească un junior pe tot parcursul meciurilor, și, pe de altă parte, fiindcă
nu prea mai erau juniori în lot, cel puțin nu de valoare similară. Reiau ideea
că plecarea lui Alexandru Manea în iarnă a fost o greșeală, deoarece postul de
fundaș dreapta a rămas neacoperit, în vreme ce pentru fundaș stânga exista o
alternativă, și anume Radu Andone, care a prins foarte puține minute în
retur. Și, în plus, o concurență pentru postul de titular între doi juniori ar
fi fost benefică, lor și echipei.
La mijloc,
transferul veteranului Dan Găldean de la Unirea Alba Iulia părea să
rezolve problema jucătorului de bandă dreaptă, mai ales că Negrita a trecut în
apărare. Din păcate, Găldean s-a accidentat după câteva etape din retur,
revenind abia în ultimele etape, și astfel au trebuit imaginate soluții, care
au constat îndeosebi prin titularizarea pe acest post fie a lui Cosmin Paina
(adus ca atacant cu împrumut de la Gaz Metan Mediaș), fie a lui Dănuț
Mițiți, tot atacant de felul lui.
În zona
centrală, doi dintre jucătorii mai vechi ai lui ACU au fost utilizați mai des
ca mijlocași defensivi, Ciprian Roșca și Bogdan Onu (fiul doamnei
președinte). În meciurile mai dificile, în care accentul era pus pe defensivă,
au jucat amândoi; în alte meciuri, doar unul dintre ei a evoluat, de obicei
Ciprian Roșca. Tot în zona centrală, dar la ”creație”, de obicei în spatele vârfului
(sau a vârfurilor) a evoluat Călin Bota, jucător polivalent. Foarte rar a fost folosit juniorul Zoran
Novakovici.
Ciprian Roșca, în centru, și Dănuț Mițiți, în dreapta, au fost doi dintre jucătorii emblematici pentru ACU Arad în sezonul 2008-2009 (aici, în meciul cu CFR Timișoara). Sursa: Agerpres.
Pe partea
stângă, cel mai des s-a apelat la noul venit (de la Minerul Lupeni) Bogdan
Iambor. Alternativ, pe acest post a evoluat un jucător mai vechi al ACU, Gabriel
Țurcaș. În general, acest post a fost unul destul de deficitar, jocul celor
doi fiind inconstant.
În atac, greul
a căzut pe veteranul Cristian Luca. Venit în vară de la Avântul Reghin,
jucătorul de 36 de ani originar din Ștei a fost unul dintre golgeterii
campionatului, cu 16 goluri (al doilea după Gheju, de la FCM Târgu Mureș, cu 18
goluri), din care 9 în retur. A evoluat în aproape toate meciurile, și în
aproape toate minutele, fiind totodată și căpitanul echipei în retur.
Alături de el,
Gheorghița Onu a încercat să aducă în iarnă și un alt atacant mai valoros, dar
fără succes. În cele din urmă, Alin Drăgan (fratele mai cunoscutului
Claudiu Drăgan) a rămas la echipă ca al doilea vârf de atac, deși
evoluțiile sale au lăsat uneori de dorit. În atac au mai jucat, când nu au fost
folosiți ca mijlocaș dreapta, și Cosmin Paina sau Dănuț Mițiți,
precum și Cristian Țârlea, care a evoluat în toate cele 17 meciuri din
retur, dar a intrat din postura de rezervă în 16 dintre ele, fiind o singură
dată titular!
O altă
problemă a fost numărul mare de ”veterani” din echipă. Orice echipă are, cel
puțin teoretic, nevoie și de jucători cu experiență. Totuși, la ACU, în returul
campionatului 2008-2009, majoritatea celor care intrau pe teren erau jucători de
30 de ani și peste: Aldea – 32 de ani, Nicolau – 32 de ani, Lung – 31 de ani,
Găldean – 34 de ani, Bota – 31 de ani, Roșca – 31 de ani, Iambor – 30 de ani,
Luca – 36 de ani, Mițiți – 36 de ani. În special pentru atacanți, această medie
de vârstă este ciudată, neobișnuită chiar și pentru nivelul Ligii a 2-a. În ansamblu,
ACU Arad a avut una dintre cele mai ridicate medii de vârstă din eșalonul
secund. Situația aceasta contrastează cu lipsa promovării tinerilor și cu
absența unei ”pepiniere” veritabile la club, care s-a bazat mai mereu pe
jucătorii aduși de la alte echipe, și mai puțin (spre deloc) pe cei proprii,
situație de altfel generalizată în fotbalul românesc.
Ca fapt
divers, merită remarcat că aproape toate echipele care au evoluat în divizia B,
seria a II-a, în sezonul 2008-2009, s-au desființat sau au traversat perioade
dificile, unele fiind reînființate.
Unirea Alba
Iulia a retrogradat după un singur an petrecut în Liga 1, și s-a retras din
Liga a 2-a la jumătatea sezonului 2012-2013, dispărând. În 2014 s-a reînscris
în Liga a 5-a Alba, apoi a promovat în Liga a 4-a iar din 2016 evoluează în
Liga a 3-a.
Internațional
Curtea de Argeș a terminat pe locul 12 în Liga 1 în sezonul 2009-2010 dar nu a
primit licență pentru încă un an, finanțatorul Benone Lazăr renunțând la
echipă, care a mai existat doar pentru un an în Liga a 4-a Argeș, după care, în
2011, a dispărut definitiv.
FCM Târgu
Mureș a reușit promovarea în Liga 1 la finele sezonului 2009-2010,
menținându-se la acest nivel până în 2012, când au retrogradat în Liga a 2-a.
În 2013 și-au schimbat numele în ASA Târgu Mureș, promovând din nou în Liga 1
în 2014, unde au rămas până în 2017, când au retrogradat în Liga a 2-a. Cu mari
probleme financiare, clubul a sucombat la jumătatea sezonului 2017-2018 din
Liga a 2-a. O tentativă de promovare în Liga a 3-a, din nou cu numele FCM Târgu
Mureș, a eșuat în vara anului 2019.
CSM Râmnicu
Vâlcea a continuat să evolueze la nivelul Ligii a 2-a, până la jumătatea
sezonului 2016-2017, când s-a retras din competiție și s-a desființat. Clubul a
fost recent reînființat la nivelul Ligii a 4-a Vâlcea.
FC Drobeta
Turnu Severin a evoluat în Liga a 2-a până la jumătatea sezonului 2009-2010,
când s-a retras din competiție. Clubul a fost înscris în Liga a 3-a în
2010-2011, dar s-a desființat definitiv în vara anului 2011.
Dacia Mioveni este singurul club care a reușit
să supraviețuiască până în prezent, doar cu o mică schimbare de nume, respectiv
acum se numește CS Mioveni. După anul 2008, echipa a evoluat mereu în Liga a
2-a, dar a mai reușit o dată să promoveze în Liga 1, în 2011, rezistând însă
doar un an.
Liberty
Salonta a dispărut din fotbalul primelor trei ligi la finalul sezonului
2008-2009. A continuat o perioadă în Liga a 4-a Bihor, mutându-se la un moment
dat de la Salonta la Pomezeu, dar a dispărut definitiv și din Liga a 4-a în
2017.
Minerul Lupeni
a mai continuat în Liga a 2-a pentru încă un sezon și jumătate, până la
jumătatea campionatului 2010-2011. La începutul anului 2011, echipa s-a retras
din competiție și practic s-a desființat.
UTA s-a zbătut
în mediocritatea Ligii a 2-a pentru câțiva ani. În 2013 a fost preluată de omul
de afaceri Adrian Marțian, dar la finele sezonului 2013-2014 echipa s-a desființat.
Între timp, la nivelul Ligii a 4-a, luase ființă UTA Bătrâna Doamnă, care a
preluat palmaresul echipei și la un moment dat a recâștigat și numele de UTA
(fără ”Bătrâna Doamnă”), promovând în Liga a 3-a și apoi în Liga a 2-a.
FC Bihor a
evoluat în Liga a 2-a și în anii următori, fiind aproape și de o promovare în
Liga 1, dar după anul 2013 au început problemele financiare, care au pus capăt
activității clubului la începutul anului 2016, când echipa s-a retras din Liga
a 2-a la jumătatea sezonului 2015-2016, dispărând.
Jiul Petroșani
nu a mai rezistat nici măcar un singur an în Liga a 2-a, retrăgându-se din
competiție în primăvara anului 2010. A mai apărut pentru puțin timp în Liga a
3-a, de unde s-a retras la jumătatea sezonului 2012-2013, când echipa practic
s-a desființat. A fost reînființată la nivelul Ligii a 4-a Hunedoara.
Mureșul Deva a
continuat câțiva ani să evolueze în Liga a 2-a, dar a retrogradat la sfârșitul
sezonului 2011-2012. Nu s-a mai înscris în Liga a 3-a, echipa desființându-se.
Actualul club Cetate Deva, înființat în 2013, nu are formal vreo legătură cu
fostul club Mureșul Deva.
Arieșul Turda
a retrogradat din Liga a 2-a în 2012 și din Liga a 3-a în 2015, când practic
s-a desființat. S-a reînființat ulterior la nivelul Ligii a 4-a Cluj cu numele
de Sticla Arieșul Turda, promovând în 2018 în Liga a 3-a sub această denumire.
Universitatea
Cluj a promovat în anul următor, 2010, în Liga 1, unde a rezistat până în 2015.
Retrogradat și din Liga a 2-a în 2016, și cu datorii foarte mari, în insolvență
și apoi în faliment, clubul a dispărut în vara anului 2016. A fost reorganizat
cu numele ACSF Alb-Negru al Studenților Clujeni la nivelul Ligii a 4-a Cluj, de
unde a început o nouă ascensiune, din 2017 revenind la numele tradițional de
Universitatea Cluj, promovând în Liga a 3-a, și apoi în Liga a 2-a.
ACU Arad, așa
cum am amintit, a reușit să promoveze din nou în Liga a 2-a în 2010, dar a
retrogradat în 2011 și nu s-a mai înscris în Liga a 3-a și în nici o altă
competiție, echipa desființându-se la exact 100 de ani de la înființarea AMEFA.
CFR Timișoara
s-a retras din Liga a 2-a înainte de terminarea turului ediției 2009-2010,
dispărând din fotbalul ”mare”. Echipa s-a înscris apoi în ligile inferioare din
județul Timiș, unde mai există și în prezent.
FCM Târgoviște
a continuat în Liga a 3-a până în anul 2015, când s-a retras din competiție și
s-a desființat. În 2016 a fost reînființată la nivelul ligilor inferioare din
județul Dâmbovița, dar s-a desființat ulterior ”definitiv” în 2018. Actuala
Chindia Târgoviște nu are formal nici o legătură cu FCM Târgoviște.
Mechel Câmpia
Turzii a fuzionat în vara anului 2009 cu SESO Iara, pentru a evita penalizarea
pentru neîndeplinirea baremului în Liga a 2-a. A evoluat cu numele SESO Câmpia
Turzii în Liga a 3-a până în 2013, când s-a desființat. A fost reînființată în
Liga a 4-a Cluj cu numele tradițional, Industria Sârmei Câmpia Turzii,
desființată din nou în 2017, și reînființată la același nivel ca CSM Câmpia
Turzii.
Liga a 2-a, în
sezonul 2008-2009, ajunsese să fie destul de cunoscută și de urmărită de microbiștii
din întreaga țară. În special seria a 2-a; și asta deoarece în seria 1 lupta
pentru promovare a fost rezolvată destul de repede, Ceahlăul Piatra Neamț și FC
Ploiești detașându-se repede de restul combatantelor, și pentru că la retrogradare
nu mai exista nici o emoție, după ce s-au retras exact patru echipe din
competiție (fix numărul retrogradatelor), astfel că celelalte au răsuflat
ușurate.
În seria a 2-a
a existat însă suspans la promovare până în ultimele etape, și la retrogradare
până chiar în ultima etapă. Mai mult, fiind implicată una din echipele iubite,
cu mulți suporteri la nivel național, regional și local, Universitatea Cluj, condusă
și de liderul de selecții al echipei naționale, Dorinel Munteanu, microbiștii
au urmărit cu sufletul la gură desfășurarea evenimentelor.
Meciurile se
jucau, de cele mai multe ori, sâmbăta de la ora 11, și puteau fi urmărite în
transmisiune directă la radio. Pentru seria a 2-a, exista o emisiune radiofonică
sportivă comună a studiourilor teritoriale de radio de la Timișoara, Cluj,
Târgu Mureș și Craiova, preluată și de Radio România Actualități (de la
București), practic disponibil în întreaga țară. În mediul online, pentru cei
ce nu aveau radio sau nu puteau urmări, site-ul liga2.ro oferea scorurile și
marcatorii în regim ”live”. Unele meciuri erau transmise și la televizor, pe
sport.ro. Majoritatea posturilor locale de televiziune filmau meciurile și aveau
emisiuni sportive în care prezentau și imagini de la meciuri, uneori rezumate
destul de lungi. La Cluj, echipa locală de la ProTV / sport.ro, transmitea în
direct aproape fiecare meci de pe teren propriu al Universității Cluj. Studiourile
locale ale TVR din Timișoara, Cluj sau Craiova aveau emisiuni sportive de
amploare, în care prezentau și meciurile ligii secunde; uneori aceste emisiuni
erau disponibile la nivel național prin intermediul TVR 3. Interesul crescut
pentru Liga a 2-a era vizibil și pe paginile ziarelor centrale și locale, și în
mediul online. Pe de altă parte, criza economică a început să fie resimțită la
nivel național, inclusiv și în fotbal; numărul mare de echipe desființate în
această perioadă și în anii următori se datorează și problemelor economice tot
mai mari cu care se confrunta societatea românească în ansamblu, dar și
interesului tot mai mic pentru sport, în general, și pentru fotbal în
particular, al autorităților publice și al oamenilor de afaceri. Tot mai multe
echipe fără tradiție, dar cu sponsori generoși, ajungeau în prim-planul
fotbalului românesc, pentru a dispare la fel cum au apărut atunci când
finanțatorul s-a săturat sau s-a plictisit: Unirea Urziceni (campioană în 2009,
desființată în 2011), FC Vaslui, Săgeata Năvodari, Internațional Curtea de
Argeș, Liberty Salonta, CS Otopeni, Voința Sibiu, Victoria Brănești, și multe
altele. Probleme au avut și unele echipe cu tradiție, dar care nu au fost suficient
susținute; astfel au dispărut, cel puțin la nivelul primelor trei ligi, echipe
precum Corvinul Hunedoara, FC Brașov, FC Bihor, CFR Timișoara, Olimpia Satu
Mare, Ceahlăul Piatra Neamț, Electroputere/Extensiv Craiova, Progresul
București, Gloria Bistrița, Oțelul Galați, Someșul Satu Mare, Jiul Petroșani,
Gloria Reșița, Farul Constanța, Gloria Arad, FC Drobeta Turnu Severin, FC
Argeș, Minerul Lupeni, Delta Tulcea, unele reînființate de suporteri sau cu
sprijinul autorităților locale și revenite după câțiva ani în Liga a 3-a sau
chiar a 2-a.
[1] 2 puncte penalizare.
[2]
CSM Râmnicu Vâlcea este avantajată la rezultatele directe: FC Drobeta Turnu
Severin – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1,
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Drobeta Turnu Severin 1-0.
[3]
Dacia Mioveni este avantajată la
rezultatele directe: Dacia Mioveni – Liberty Salonta 1-0, Liberty Salonta – Dacia
Mioveni 0-0.
[4] Liberty Salonta s-a retras din Liga a 2-a
după încheierea sezonului și nu s-a mai înscris în nici o competiție.
[5]
FC Bihor este avantajată la
rezultatele directe: Jiul Petroșani – FC Bihor 1-1, FC Bihor – Jiul Petroșani
2-1.
[6]
2 puncte penalizare.
[7]
Inițial retrogradată, CFR Timișoara
a fost ulterior readmisă în Liga a 2-a, ca urmare a retragerii echipei Liberty
Salonta din Liga a 2-a și a sancționării echipei ACU Arad cu retrogradarea în
Liga a 3-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu