vineri, 27 mai 2016

Prima înfrângere la scor: Unirea 2 Jucu - AMEFA 5-1 (3-1)

Înfrângere dureroasă pentru AMEFA duminică, 22 mai, mai ales prin prisma scorului, care nu reflectă realitatea din teren. Putea fi la fel de bine și invers, dacă AMEFA ar fi beneficiat de un portar valid și dacă ar fi reușit să finalizeze jumătate din ocaziile clare de gol. Meciul a început la ora 16, pe o căldură teribilă, care i-a moleșit pe jucători, astfel că fotbalul a avut de suferit, în special în a doua repriză, când mulți din cei aflați pe teren și-ar fi dorit să fie schimbați. La AMEFA, în lipsa lui Paul Șofron, a apărat Tudor Herlea, care, accidentat fiind, a făcut mai mult figurație între buturi, ceea ce a facilitat golurile gazdelor, înscrise la singurele acțiuni mai periculoase ale acestora din prima repriză. La pauză în poartă a intrat Bogdan Puskas, jucător de câmp care, culmea, a primit doar două goluri, deși cei de la Jucu au avut considerabil mai multe oportunități în a doua repriză, inclusiv un penalty. Vlad Pop, intrat în mod oficial în locul lui Tudor Herlea, a jucat mijlocaș. În echipă și-a făcut reintrarea și Eugen Ciobanu, incomplet refăcut, dar care s-a descurcat bine pe postul de mijlocaș central.
AMEFA a evoluat așadar cu: Tudor Herlea (46 Vlad Pop) - Marius Someșan (67 Daniel Șinca), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus (63 Lucian Macri) - Cosmin Hetea, Eugen Ciobanu, Rareș Ciprian Câmpan, Bogdan Puskas - Cosmin Gorga, Radu Neag. Pe bancă au stat: Radu Mureșan (antrenor), Raularian Rusu (președinte), Mircea Alexe (secretar) și George Deac (accidentat). Din staff-ul echipei a făcut parte și Cosmin Țurcă, care a filmat partida de la balconul de deasupra vestiarelor. De altfel, trebuie să remarcăm cocheta bază sportivă din Jucu de Mijloc, pe care evoluează și echipa de Liga a 3-a Unirea Jucu, și a jucat câteva partide și Universitatea Cluj, în acest sezon de Liga a 2-a. În tribunele acoperite, dotate cu scaune, au luat loc în jur de 60 de spectatori, iar tabela electronică a indicat corect scorul.
Au arbitrat: Narcis Bodocan la centru, ajutat de Anghel Todea și Tamas Bazso-Magyar - asistenți, toți din Cluj-Napoca. Observatorul partidei a fost domnul Marius Moholea (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Adrian Anca (min. 13), Vasile Pop (min. 72) respectiv Lucian Macri (min. 81).
Partida a început cum nu se mai poate mai prost pentru AMEFA. La prima fază, când jucătorii oaspeți nici nu erau bine așezați în teren, gazdele au dezvoltat un atac pe partea dreaptă, de unde mingea a fost trimisă în centru, la Vlad Pojar, care, demarcat între fundașii centrali, a finalizat fără probleme pe lângă Tudor Herlea: 1-0. AMEFA a reacționat imediat și Bogdan Puskas, bine lansat de Eugen Ciobanu, și-a început seria ratărilor monumentale trimițând în bara laterală (min. 4). Au urmat și alte situații clare de gol, irosite în principal de același Bogdan Puskas. Egalarea plutea în aer dar golul a căzut tot în poarta oaspeților: în minutul 18, Tudor Herlea nu reușește să ajungă la o centrare înaltă de pe partea dreaptă, și Adrian Anca îndeplinește o formalitate: 2-0. AMEFA reduce aproape imediat din handicap: Cosmin Gorga îl lansează pe Radu Neag printre fundașii adverși, acesta intră în careu și îl învinge pe portarul gazdelor: 2-1 (minutul 23). Cine ar fi crezut că acesta avea să fie singurul gol al AMEFA în această partidă? Cu atât mai mult cu cât echipa noastră a evoluat cu multă dezinvoltură, dominând destul de clar partida în prima repriză. Accidentarea lui Tudor Herlea s-a dovedit însă factorul decisiv, deoarece la un banal corner de pe partea dreaptă, portarul AMEFA nu a putut să intervină și Romeo Liviu Sâmbotelecan a majorat diferența, reluând din careul mic: 3-1. Până la pauză, AMEFA a mai avut câteva șanse uriașe de a înscrie, prin Radu Neag și Bogdan Puskas. În minutul 40 Cosmin Gorga a scăpat singur cu portarul advers și a preferat să-i paseze lui Bogdan Puskas dar acesta, în fața porții goale, a trimis peste transversală! După pauză, ghinionistul mijlocaș al AMEFA a preferat să joace în poartă, unde de altfel s-a descurcat surprinzător de bine.
A doua repriză a început la fel ca prima, cu un gol al gazdelor încă din primele secunde, doar că de data aceasta a înscris Vasile Petru Pop: 4-1. Golul venit atât de repede și diferența mare de scor, contrară desfășurării partidei de până în acel moment, a turnat și mai mult plumb în ghetele jucătorilor oaspeți, care, demoralizați și obosiți, au făcut o repriză secundă mult mai slabă decât prima. În aceste condiții, cei de la Unirea 2 Jucu, ceva mai proaspeți, au avut tot mai multe oportunități de gol, pe care însă le-au ratat cu destulă seninătate. AMEFA a replicat în special prin Cosmin Gorga și Cosmin Hetea, ale căror șuturi însă nu s-au materializat pe tabelă. În minutul 81 Lucian Macri a faultat un jucător advers în colțul careului mare, primind cartonaș galben. Penalty-ul a fost însă ratat de Sergiu Prodan.
Scorul final a fost stabilit însă patru minute mai târziu de Lucian Almaș, care l-a surprins pe Bogdan Puskas, mult ieșit din poartă, cu un șut cu boltă de la mare distanță.
Ce ar mai putea fi de spus după un astfel de meci? Paradoxal, AMEFA a jucat destul de bine în prima repriză, și-a creat multe ocazii de gol, pe care însă nu le-a concretizat. Echipa gazdă, cu câțiva jucători experimentați, a fost foarte pragmatică, transformând în gol majoritatea șanselor ivite în prima repriză, ratând doar în a doua parte, când învingătoarea nu mai putea fi schimbată și se punea doar problema scorului.
Urmează un nou meci foarte dificil, în deplasare cu echipa de pe primul loc, Viitorul Răscruci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu