În ultima partidă a turului, AMEFA 1911 a jucat miercuri, 28 noiembrie, de la ora 18, pe terenul CMC 2, cu ultima clasată, CIOCOFLENDĂRII, echipă care până la această confruntare nu acumulase niciun punct. Este adevărat că AMEFA (ca de obicei) s-a prezentat fără mulţi titulari, portarul Andrei Şişoe s-a accidentat încă de la încălzire şi a evoluat în prima repriză într-un picior, iar Mădălin Petcu a sosit abia la finalul primei părţi. Aşadar, pentru AMEFA au jucat: Andrei Şişoe - Vlad Marian, Raularian Rusu, Mădălin Petcu, Florin Oltean, Alex Paladoiu, Raul Tat, Dănuţ Huciu.
Încă de la început, adversarii nu au lăsat deloc impresia unei echipe clasate pe ultimul loc şi au dominat destul de clar partida. Cu toate acestea, AMEFA a avut primele mari ocazii. Alex Paladoiu a transformat o lovitură liberă din marginea careului, dar golul a fost anulat pentru că lovitura ar fi fost indirectă (ceea ce ni s-a comunicat abia după executare). Tot AMEFA a deschis scorul prin Dănuţ Huciu, din careu, după ce Florin Oltean trimisese iniţial în bară, după un corner. Cam atât se poate spune "de bine" despre prima parte. După golul primit, CIOCOFLENDĂRII au atacat consistent şi au reuşit să înscrie gol după gol, profitând de neatenţiile şi lipsa de reacţie a defensivei noastre, pe de o parte, dar şi de accidentarea portarului Andrei Şişoe, pe de altă parte.
La pauză, între buturi a intrat Raularian Rusu, iar pe teren (încă din ultimele două minute ale primei reprize) a evoluat Mădălin Petcu. Jocul s-a echilibrat vizibil, dar AMEFA nu a găsit nicicum calea spre gol până la finalul partidei. Adversarii s-au apărat bine, închizând toate culoarele, astfel că singura soluţie a fost şutul de la distanţă. Raul Tat, Alex Paladoiu, Mădălin Petcu şi Dănuţ Huciu au încercat pe rând vigilenţa portarului advers, care însă a fost de netrecut. CIOCOFLENDĂRII au replicat mai mult pe contraatac, dar au avut mai puţine şanse de gol decât în prima parte. Ei au reuşit totuşi încă un gol, în finalul partidei, când deja jucătorii de la AMEFA încetaseră să mai creadă că rezultatul mai poate fi întors.
Ţinând cont de poziţia în clasament a adversarilor, se poate spune că acest joc reprezintă un nou record negativ pentru AMEFA 1911. Indiferent de celelalte rezultate din această săptămână, AMEFA 1911 încheie pe locul 10 turul de campionat (din 14 echipe). Este o contraperformanţă în raport cu pretenţiile iniţiale. Nu ne rămâne decât să sperăm că în retur echipa îşi va găsi echilibrul şi va putea urca în clasament.
... Și al fostei echipe AMEFA 1911 din campionatul "Fair-Play" Cluj-Napoca, pe teren sintetic
joi, 29 noiembrie 2012
duminică, 25 noiembrie 2012
Am egalat de la 0-3 și tot degeaba: AMEFA 1911 - Y2K 3-7 (0-3)
Meci dificil pentru AMEFA 1911 duminică, 25 noiembrie, de la ora 20, pe terenul CMC 1, în compania uneia dintre primele clasate, Y2K. Adversarii au reușit să se impună, deși AMEFA a revenit de la 0-3 la 3-3 în repriza a doua. Pentru AMEFA au evoluat: Andrei Șișoe - Mihai Aldea, Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Vasile Trif, Paul Șofron, Horațiu Mureșan, Robert Macula, Tudor Boier.
După cum a început partida, se părea că poziția fruntașă a adversarilor e o glumă, AMEFA ratând câteva ocazii mari, și având și o bară, prin Vasile Trif. Y2K a jucat însă foarte bine pe contraatac și a marcat de trei ori în urma unor combinații în viteză, la care defensiva noastră nu a avut replică. În finalul reprizei, Paul Șofron a avut o mare oportunitate de gol, trimițând cu capul din apropiere în portarul advers, care a apărat foarte bine în prima parte.
AMEFA a început foarte hotărâtă repriza a doua, dominând clar jocul și reușind să revină spectaculos și pe tabelă prin reușitele lui Robert Macula, Mihai Aldea și Vasile Trif, cu șuturi puternice din afara careului. La 3-3 s-au ”trezit” și adversarii și, la prima lor acțiune de atac, mingea l-a lovit în braț pe Mihai Aldea, în careu, și arbitrul a acordat penalty, transformat. A fost momentul psihologic al jocului, pentru că din acest moment celor de la Y2K le-au ieșit aproape toate acțiunile, iar celor de la AMEFA, mai nimic, deși Tudor Boier a avut câteva ocazii de a înscrie. La 6-3 pentru Y2K, când meciul era practic gata și toată lumea se oprise pe teren, adversarii n-au fost tocmai fair-play și au marcat pentru 7-3, care a rămas scorul final.
Ca să cităm din limbajul de lemn al comentatorilor de fotbal, cei de la Y2K și-au dorit mai mult victoria, fără să fie evident superiori echipei noastre. Pentru ei, care se bat pentru primele poziții, probabil fiecare punct contează. La AMEFA, problema rămâne lotul, lipsa de coeziune a acestuia, schimbările în echipă de la o săptămână la alta, dar și atitudinea unor jucători, care vin la meciuri ”din an în Paști”, dar au pretenția de a fi lideri de opinie și de a da ordine altora, care ce să facă pe teren. AMEFA 1911 nu este momentan o echipă, ci o sumă conjuncturală de individualități. Fiecare jucător are calitățile și defectele lui, ”fițele” și personalitatea lui. Acestea din urmă sunt însă greu de suportat, mai ales când dau ”pe dinafară”, probabil și din cauza rezultatului nefavorabil. Procesul de (re)construcție va continua...

marți, 20 noiembrie 2012
Victorie de moral: AMEFA 1911 - ARobs 6-2 (2-1)
La 24 de ore după meciul cu ACADEMICA, luni, 19 noiembrie, de la aceeaşi oră, 21, şi în aceleaşi condiţii nefavorabile (frig şi, mai ales, ceaţă), pe terenul CMC 1, AMEFA 1911 a întâlnit pe ARobs, o echipă mai modestă, în faţa căreia deţinem de altfel din sezonul trecut un record de eficacitate (21-0) care va fi greu de "bătut". Şi de data aceasta adversarii au venit doar şase, dar, conform noilor reguli, s-a jucat 5+1, astfel că n-am beneficiat de omul în plus (deşi am avut trei rezerve). Pentru AMEFA au evoluat următorii: Andrei Şişoe - Mihai Aldea, Mădălin Petcu, Paul Şofron, Raularian Rusu, Alex Paladoiu, Adrian Oltean, Cătălin Palfi şi Dănuţ Huciu.
Dănuţ Huciu a deschis scorul după o acţiune individuală iar Paul Şofron (reprofilat jucător de câmp) a majorat diferenţa cu un şut din afara careului, după un corner. Se părea că vom câştiga iar la scor, dar cei de la ARobs au revenit uşor-uşor în joc şi au redus din diferenţă înainte de pauză.
Mai mult, ei au şi egalat în primele minute ale reprizei secunde, cu un şut la vinclu. A fost doar un "foc de paie", căci AMEFA, net superioară, a dominat categoric restul meciului şi s-a impus fără probleme, realizatori fiind Mădălin Petcu (de două ori, cu șuturi puternice și plasate), Raularian Rusu și Alex Paladoiu.
După înfrângerea din ziua precedentă, care a și afectat lotul AMEFA (doar trei din cei nouă jucători prezenți duminică au venit și la acest meci), aceste trei puncte au menirea de a reface moralul echipei, în vederea confruntărilor care urmează în acest final de tur.

luni, 19 noiembrie 2012
Ceață și la propriu, și la figurat: AMEFA 1911 - ACADEMICA 3-4 (1-2)
Frig și ceață de nu se vedea din poartă-n-poartă, acestea au fost condițiile meteorologice duminică, 18 noiembrie, la ora 21, pe terenul CMC 2, acolo unde AMEFA 1911 a întâlnit ACADEMICA, într-un meci decis de câteva greșeli defensive și de portar. De altfel, principala problemă la AMEFA, dincolo de condițiile meteo (potrivnice în egală măsură ambelor formații), a fost absența unui portar de ”meserie”, situație în care între buturi a stat Raularian Rusu. Echipa a arătat astfel: Raularian Rusu - Mihai Aldea, Vlad Marian, Horea Ionuț Meleg, Raul Tat, Horațiu Mureșan, Adrian Pop, Robert Macula și Dănuț Huciu.
Partida a fost destul de clar dominată de AMEFA, care însă a avut dificultăți în a ajunge periculos la poarta adversă, cei de la ACADEMICA apărându-se destul de organizat. Ei au replicat mai mult pe contraatac și au făcut un presing agresiv, recuperând unele mingi în jumătatea celor de la AMEFA. Dintr-o astfel de recuperare au reușit să deschidă scorul, cu un șut deviat. Robert Macula a egalat, dar ACADEMICA a preluat din nou conducerea înainte de pauză, după o pasă neglijentă a lui Mihai Aldea, interceptată de atacantul advers.
În a doua repriză, coordonatele jocului nu s-au schimbat prea mult. AMEFA a continuat să atace consistent, și a întors rezultatul cu două șuturi puternice ale lui Robert Macula, în mare formă. Portarul advers a atins mingea de fiecare dată, dar aceasta a intrat totuși în poartă. Se părea că ne îndreptăm spre o victorie a celor de la AMEFA 1911, dar în ultimele cinci minute ACADEMICA a înscris de două ori, cu destul noroc, portarul de ”ocazie”, Raularian Rusu, greșind la ambele goluri.
Înfrângerea aceasta ne lasă un gust amar, întrucât a fost nemeritată. Echipa a muncit, jucătorii s-au zbătut în condiții meteo nefavorabile, au fost superiori adversarului per ansmablu, dar meciul s-a pierdut pe câteva greșeli individuale, exploatate la maximum de adversari. Totuși, și compartimentul ofensiv ar fi putut aduce un aport mai semnificativ și atunci aceste goluri primite nu ar mai fi contat.

duminică, 11 noiembrie 2012
Mai clar decât arată scorul: CAMP - AMEFA 4-5 (2-3)
Cu o echipă aproape complet schimbată față de săptămâna trecută, AMEFA 1911 a înfruntat duminică, 11 noiembrie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, pe CAMP (sau Campiones), formație care a evoluat în divizia F în sezonul trecut. Adversarul a fost probabil schimbat pe parcurs, deoarece noi știam că vom întâlni ACADEMICA. Pentru AMEFA au jucat: Loránt Kis - Horea Ionuț Meleg, Raularian Rusu, Vlad Marian, Horațiu Mureșan, Vasile Trif, Robert Macula și Dănuț Huciu.
Echipa noastră a dominat destul de clar partida, încă de la început, dar adversarii au deschis scorul pe contraatac. AMEFA a revenit în joc prin două goluri reușite de Dănuț Huciu, însă s-a văzut din nou egalată, contrar cursului jocului: 2-2. Vasile Trif a readus însă AMEFA în avantaj cu un șut puternic, stabilind scorul pauzei.
În a doua repriză, AMEFA s-a distanțat pe tabelă, prin reușitele lui Horațiu Mureșan și Dănuț Huciu. La 5-2, turația ”motoarelor” s-a mai redus iar concentrarea la finalizare a scăzut, Horațiu Mureșan și Robert Macula ratând situații destul de clare. Cei de la CAMP, destul de bătăioși, au reușit să marcheze de două ori în ultimele minute, pe fondul unor erori în defensiva noastră, astfel că în final am avut ceva emoții.
Chiar dacă la limită, victoria a fost adjudecată pe merit de formația noastră, care a controlat partida de la un capăt la altul. Adversarii ne-au surprins în câteva rânduri, în special pe contraatac, dar nu au avut forța necesară pentru mai mult de atât. AMEFA este încă în perioada de (re)construcție, astfel că aceste puncte sunt mai mult decât binevenite.

miercuri, 7 noiembrie 2012
Repriza secundă, fatală: AMEFA 1911 - TUNARII 1-5 (1-0)
Pe când speram ca problemele de lot să ia un sfârșit, duminică, 4 noiembrie, de la orele 19, pe terenul CMC 2, AMEFA 1911 a prezentat din nou o echipă improvizată pe ultima sută de metri: Paul Șofron - Raularian Rusu, Horea Toloman - Florin Oltean, Adrian Pop, Alexandru Jac - Cătălin Palfi. Adversarii, TUNARII, pe care îi învinsesem în returul sezonului trecut cu 5-1, și-au luat revanșa la exact același scor.
Prima repriză a fost destul de echilibrată. AMEFA a stat bine în apărare, iar TUNARII nu au găsit drumul spre poartă, având puține ocazii de gol. De cealaltă parte, AMEFA a construit greu, dar pe contraatac (și în special din degajările lui Paul Șofron), Cătălin Palfi a avut câteva situații la poarta adversă, nefructificate. La ultima fază a reprizei, însă, după o acțiune prelungită în careu, același Cătălin Palfi a deschis scorul cu un șut din unghi destul de închis.
Se pare că golul primit i-a motivat suplimentar pe tunari, care s-au năpustit în atac în a doua repriză, deciși să întoarcă rezultatul. ”Reduta” noastră nu a rezistat din păcate prea mult, adversarii egalând cu un șut la vinclu. TUNARII au forțat în continuare poarta noastră, reușind să intre în avantaj și apoi să se desprindă cu execuții destul de norocoase (multe șuturi au fost deviate). AMEFA a încercat să dea o replică, Horea Toloman a urcat în atac, dar cu singurul rezultat că am fost și mai expuși la contraatacurile adverse.
Până la urmă, a fost o victorie pe deplin meritată a tunarilor, dar scorul este totuși ușor exagerat față de realitatea din teren. AMEFA, în ciuda lotului inopinat, a rezistat cu brio o repriză și chiar a condus pe tabelă, dar nu a putut face față până la final unei echipe omogene și mai valoroase.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)