În urmă cu exact o săptămână, joi, 24 mai, de la ora 22, AMEFA 1911 a disputat un meci spectaculos cu vecinii de clasament de la FC PORTO, victoria revenind în mod meritat echipei noastre. Numeroasele absențe din lot au făcut ca AMEFA să joace în doar șapte jucători (fără rezerve), mulți dintre aceștia evoluând pentru prima dată împreună: Alex Corondan - Horea Meleg, Mădălin Petcu - Alex Mureșan, Florin Mureșan, Raul Giurgi - Andrei Șișoe.
Cei de la FC PORTO au condus o singură dată, chiar la începutul meciului, când Horea Meleg a deviat nefericit în proprie poartă un șut al adversarilor. AMEFA a dominat apoi categoric partida și rezultatul a fost întors înainte de pauză prin reușitele lui Andrei Șișoe.
În partea a doua s-a ratat mult, de ambele părți. Am reușit totuși să ne desprindem pe tabelă, prin același Andrei Șișoe și prin Raul Giurgi (3 goluri), în condițiile în care Alex Corondan a făcut minuni în poarta noastră și a primit doar un singur gol, când lucrurile erau deja clare.
Meciul a fost unul foarte spectaculos, deschis, AMEFA deținând controlul și ratând (ca de obicei) numeroase ocazii, astfel că emoțiile au persistat până în repriza secundă. Cele trei puncte sunt importante în lupta pentru ocuparea unei poziții în prima jumătate a clasamentului, în care cei de la FC PORTO sunt adversari direcți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu