sâmbătă, 14 octombrie 2023

Un rezultat aparent surprinzător: AMEFA - Juniorul Cluj 3-4 (2-2)

Duminică, 8 octombrie, meciul dintre AMEFA și Juniorul Cluj s-a disputat pe nocturnă pe terenul 2 din Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”, de la ora 20, deoarece în cursul după-amiezii și până la ora 19 a avut loc un interesant concurs de penalty-uri, început de fapt încă din zilele precedente. Pentru AMEFA, ultimele meciuri pe nocturnă nu au fost prea reușite, iar meciul cu Juniorul se adaugă acestei liste, deși, evident, nu (doar) nocturna a fost de vină. Deși AMEFA a învins de fiecare dată pe Juniorul în sezonul precedent, și acasă și în deplasare, de data aceasta juniorii au fost superiori în multe momente, au dominat jocul în mare parte, și au reușit în cele din urmă să întoarcă rezultatul în favoarea lor. Tactica obișnuită a AMEFA, care s-a bazat foarte mult pe experiență, pe contraatacuri și pe tehnica jucătorilor din atac, nu a dat roade, deși s-au înscris trei goluri, care însă nu s-au dovedit suficiente. 

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Darius Pogan (73 Sebastian Chiș) - Rareș Ciprian Câmpan (77 Andrei Țucudean), László Dénes, Rareș Suciaghi - Lucian Baciu, Cristi Cifor (65 Rareș Chesăuan), Darian Soporan. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și Robert Rus.

Meciul a fost arbitrat de Narcis Bodocan la centru, ajutat de asistenții Ionuț Ovidiu Sabou și Bogdan Claudiu Stoica (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Kolozsi Attila (Turda).

Nu s-au acordat cartonașe, dovadă a fair-play-ului desăvârșit a celor două echipe.


AMEFA (în alb), brigada de arbitri și Juniorul Cluj (în albastru deschis) la startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Ca de obicei, partida a început practic de la 1-0 pentru oaspeți, care au deschis scorul foarte repede. Hajnal Szilárd a profitat de o neatenție a defensivei gazdelor, a pătruns pe partea dreaptă, depășindu-l în viteză pe Emil Trifan, și a înscris lejer, cu latul, pe lângă portarul Paul Șofron: 0-1 (min. 6).

Replica gazdelor nu s-a lăsat prea mult timp așteptată. La un corner de pe partea dreaptă, executat de Lucian Baciu, mingea a fost trimisă în careul mic, iar Rareș Suciaghi, complet demarcat și ”uitat” de adversari, a reluat simplu din apropiere: 1-1 (min. 14). După doar câteva minute, Darian Soporan a avut o acțiune frumoasă în banda stângă, continuată cu o pătrundere spre zona centrală și finalizată cu un șut înșelător, din afara careului, care s-a dus cu precizie maximă la colțul lung: 2-1 (min. 18).

Din acest moment însă oaspeții au preluat inițiativa, creându-și numeroase ocazii clare de a marca, între care se pot aminti două șuturi care au nimerit barele porții lui Paul Șofron și o fază la care Horațiu Moldovan a respins mingea cu capul de pe linia porții. Golul a venit însă în urma unei faze care nu anunța mare lucru. La o aruncare de la margine de pe partea dreaptă a oaspeților, Darius Pogan a respins mingea de pe linia de 16 metri, dar l-a nimerit și pe adversarul direct, care și-a băgat piciorul în încercarea de a prelua. Arbitrul a indicat fără ezitare penalty, iar Szalontai László István a transformat: 2-2 (min. 38).

În debutul reprizei secunde, AMEFA a părut hotărâtă să preia controlul jocului, și să treacă la atac cu toate forțele. Rezultatul s-a materializat aproape imediat pe tabelă: după un corner scurt, care i-a luat prin surprindere pe adversari, Darian Soporan a preluat nestingherit în careu și a șutat cu sete la colțul lung: 3-2 (min. 50).

Din nou, la fel ca în prima repriză, golul gazdelor i-a mobilizat la modul cel mai serios pe oaspeți. AMEFA a trecut la tactica sa obișnuită, de apărare a fragilului avantaj, în speranța că, pe contraatac, jucători precum Rareș Suciaghi, Lucian Baciu sau Darian Soporan vor reuși să penetreze defensiva adversă și să înscrie. N-a fost însă să fie. Presiunea oaspeților a crescut constant, iar poarta lui Paul Șofron a fost supusă unui adevărat asediu, care nu putea să nu dea rezultate mai devreme sau mai târziu, în vreme ce gazdele au avut o singură ocazie notabilă pe contraatac, ratată de Darian Soporan.

Deși atacurile oaspeților au fost purtate cu precădere pe benzile laterale, golul egalizator a venit, surprinzător, pe centru. După un un-doi cu un coechipier, Csete Otto a trimis un șut puternic, de pe linia careului mare, sub bara transversală, mingea fiind și ușor deviată, fapt ce l-a încurcat pe Paul Șofron: 3-3 (min. 75).

La acest scor, era clar că finalul va fi ”care pe care”. AMEFA a făcut și ultima schimbare, scoțându-l pe Rareș Ciprian Câmpan, și introducându-l pe Andrei Țucudean, jucător cu mai mare viteză și cu potențial ofensiv mai ridicat, dar riscând să lase și mai descoperită defensiva. Oaspeții, mult mai tineri, și cu o capacitate impresionantă de efort, s-au dovedit însă superiori în plan fizic, și în cele din urmă au reușit să ”dea lovitura” prin Hajnal Szilárd (jucătorul meciului, în viziunea noastră), care a avut o acțiune extraordinară pe banda dreaptă, apoi a intrat în careu, și, deși blocat, s-a întors, și a expediat un șut splendid din întoarcere la colțul lung, surprinzând pe toată lumea: 3-4 (min. 84).

În ultimele minute, AMEFA a încercat în zadar să egaleze, oaspeții însă au știut să țină de minge, și să nu se descopere în apărare, astfel că în cele din urmă au câștigat cu 4-3, confirmând forma bună pe care o traversează, urcând pe locul 4 în clasament. Prin jocul rezultatelor, AMEFA a rămas pe locul 6, dar s-a îndepărtat de primele cinci clasate, și este la egalitate de puncte (dar cu golaveraj superior) cu mai multe echipe.

În etapa următoare, AMEFA va juca în deplasare cu Inter Dezmir. Meciul este programat duminică, 15 octombrie, de la ora 11, pe terenul sintetic mare din Baza Sportivă ”Unirea” (cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu