sâmbătă, 28 octombrie 2023

Una caldă, una rece: AMEFA - Viitorul Poieni 1-4 (1-1)

În această ediție de campionat, victoriile și înfrângerile s-au succedat una după alta pentru AMEFA, cel puțin până acum, în primele 6 etape. După o victorie categorică, 6-0 în deplasare cu Inter Dezmir, a urmat o înfrângere aproape la fel de categorică, 4-1 pe teren propriu cu campioana din sezonul trecut (și totodată mare favorită și în acest an), Viitorul Poieni. Meciul s-a decis însă abia în repriza secundă, când oaspeții au dominat categoric și s-au desprins pe tabelă. Partida s-a disputat duminică, 22 octombrie, cu începere de la ora 17, pe terenul 2 din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos (75 Denis Alexandru), Horațiu Moldovan, László Dénes, Vlad Miron (59 János Szabó) - Andrei Nemeș, Rareș Ciprian Câmpan - Lucian Baciu, Rareș Suciaghi, Darian Soporan - Cristi Cifor (75 Sebastian Chiș). Rezerve neutilizate: Mirel Mureșan, Adrian Blendea (accidentați). Alături de echipă au mai fost: Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Robert Rus.

Meciul a fost arbitrat de Dan Florin Dreve la centru, ajutat de asistenții Dragoș Ionuț Mureșan și Tudor Horea Punteaș (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Alexandru Pop (Dej).

Cartonașe galbene: Rareș Suciaghi 84, Andrei Nemeș 88 - Andrei Ionuț Boroștean 68, Florin Mihai Popa 81, Rareș Morea 88.

Unsprezecele de start al AMEFA. Foto: Robert Rus.

Unsprezecele de start al Viitorului Poieni. Foto: Viitorul Poieni.

Cele două echipe și arbitrii la centrul terenului. Foto: Robert Rus.

AMEFA a început foarte bine jocul, presând constant echipa adversă și lansând atacuri și contraatacuri foarte periculoase, Darian Soporan ratând două bune ocazii încă din primele minute. Vlad Miron, în postura mai puțin obișnuită de fundaș stânga, a reușit o incursiune excepțională pe banda sa până în careul advers, unde a reușit să obțină prim-planul și a fost oprit doar prin fault. Arbitrul a acordat penalty, dar Lucian Baciu a ratat (min. 15). Peste zece minute, Lucian Baciu și Darian Soporan au colaborat pe un contraatac, Darian Soporan a șutat, portarul advers a respins, iar Lucian Baciu a preluat, a încercat să-l dribleze pe portar, dar a fost faultat de acesta. De data aceasta Rareș Suciaghi a executat penalty-ul și a transformat: 1-0 (min. 25).

În această perioadă de timp, chiar s-a trăit cu impresia că AMEFA este echipa mai bună, și că o serie lungă de înfrângeri consecutive în fața Viitorului Poieni se va sfârși. N-a fost însă să fie așa, deoarece jucătorii gazdă au cedat aproape imediat inițiativa, iar Viitorul Poieni a început să domine și să preseze tot mai insistent. La o fază care nu anunța mare lucru, Adrian Gabriel Lupu a primit o minge în centru, a driblat un fundaș al AMEFA și a șutat puternic și precis la colțul din dreapta lui Paul Șofron: 1-1 (min. 33).

Egalarea venită atât de repede a avut darul de a-i demoraliza pe jucătorii AMEFA, care nu au mai putut relua jocul bun din primele 25 de minute, în schimb oaspeții au prins curaj și au dominat destul de clar sfârșitul primei reprize, având câteva șanse bune de a prelua conducerea, pe care însă le-au ratat.

Repriza a doua a debutat în aceleași circumstanțe în care s-a sfârșit prima, cu oaspeții în prim-plan. Abia trecuseră câteva minute, și Marian Alexandru Medrea l-a lansat pe Bogdan Ionuț Varodi printre fundașii gazdelor, care au făcut greșit pasul la offside, și acesta, singur cu portarul, nu a mai ratat: 1-2 (min. 49). AMEFA a încercat să dea replica, dar n-a făcut altceva decât să se expună și mai mult în apărare, unde oaspeții au profitat de spațiile tot mai largi pentru a se desprinde decisiv pe tabelă. 

Mai întâi, servit excelent de pe partea dreaptă, Marian Alexandru Medrea, demarcat în mijlocul careului, a șutat din întoarcere fără speranțe pentru Paul Șofron: 1-3 (min. 59). Ceva mai târziu, același Marian Alexandru Medrea a finalizat un contraatac supranumeric al Viitorului Poieni, cu un șut din apropiere: 1-4 (min. 67).

Meciul era cam jucat la scorul acesta, ambele echipe au făcut schimbări, dar nimic relevant nu s-a mai petrecut pe teren. Jucătorii de la AMEFA au părut excesiv de obosiți în repriza secundă, după ce au depus un efort destul de mare, iar unii chiar s-au accidentat, dar au fost nevoiți să continue până la final, deoarece pe bancă nu mai existau soluții după epuizarea schimbărilor în minutul 75.

AMEFA va juca duminica aceasta (29 octombrie) în deplasare cu Voința Sâncraiu, echipă care a început foarte bine actuala ediție de campionat, dar pe care am învins-o în ultima vreme la Sâncraiu. Meciul va începe la ora 14 (ora de iarnă).

sâmbătă, 21 octombrie 2023

În logica... setului: Inter Dezmir - AMEFA 0-6 (0-2)

Pe o vreme închisă, dar bună pentru fotbal, duminică, 15 octombrie, de la ora 11, AMEFA a înfruntat în deplasare pe Inter Dezmir, pe terenul mare (sintetic) din Baza Sportivă ”Unirea” din cartierul Mănăștur (Cluj-Napoca). Gazdele au preferat să joace de dimineață, chiar cu niște cheltuieli suplimentare pe care le-a presupus închirierea terenului din baza ”Unirea” (în comparație cu stadionul din Apahida, care era însă liber doar după-amiază). Socotelile lor nu le-au ieșit prea bine, deoarece Inter Dezmir, cu o echipă cu totul nouă, a pierdut la același scor, 6-0, cu care pierduse și în primăvară, când încă erau în formula veche. Pentru AMEFA, este a treia victorie din acest sezon (din 6 meciuri), și trebuie remarcat că în toate cele trei jocuri încheiate cu succes echipa a marcat șase goluri: 6-2 cu Speranța 2 Jucu, 6-1 cu ACS Pădureni Chinteni și acum 6-0 cu Inter Dezmir. 

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Mirel Mureșan (61 Sebastian Chiș) - László Dénes, Rareș Ciprian Câmpan - Darius Pogan (75 János Szabó), Lucian Baciu, Darian Soporan - Cristi Cifor (61 Denis Alexandru). Alături de echipă au mai fost: Gabriel Suciaghi, Robert Rus, Raularian Rusu, Tudor Herlea, Adrian Blendea (accidentat).

Au arbitrat: Octavian Trenca la centru, Cătălin Man și Alin Rus - asistenți, toți din Cluj-Napoca. Observator din partea AJF a fost domnul Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). La meci a asistat și domnul Iulian Székely.

AMEFA (în plan apropiat, cu tricouri albe), brigada de arbitri și Inter Dezmir (în plan depărtat, cu echipament negru) la startul partidei. Sursa foto: pagina de Facebook a AS AMEFA Cluj-Napoca

În prima parte a meciului, AMEFA a preferat să mențină posesia și să controleze jocul la mijlocul terenului, fără a se arunca cu totul în atac, având în vedere că în patru din cele cinci meciuri precedente luaseră gol în primele 5 minute. Tactica a dat roade, acesta fiind de altfel primul meci din acest sezon în care AMEFA nu a primit gol. Pe de altă parte, mai ales în primele 25 de minute, fazele de poartă au fost cu adevărat puține, și au aparținut tot oaspeților. Am remarcat doar o lovitură de cap a lui Cristi Cifor, din careu, după un corner, mingea fiind reținută cu dificultate de portarul advers. De altfel, Cristi Cifor a devenit eroul acestui meci, reușind în premieră un hat-trick.

Darian Soporan a făcut schimb de benzi cu Darius Pogan de mai multe ori pe parcursul jocului. Într-unul din momentele când se afla pe banda dreaptă, Darian Soporan a centrat în careu, mingea a depășit un grup de jucători și a ajuns la Cristi Cifor, complet demarcat, iar acesta, deși a tras prima dată în portar, a reușit în cele din urmă să deschidă scorul: 0-1 (minutul 29).

Peste doar câteva minute, după un corner executat de pe stânga, mingea a fost ușor deviată, și același Cristi Cifor, din centrul careului, a reluat din voleu cu stângul, fără preluare, printre fundași și pe lângă portar: 0-2 (minutul 35).

În a doua repriză, numărul de ocazii a crescut, și în primele 10 minute Darian Soporan, Andrei Lakatos și Cristi Cifor au ratat șanse importante. În cele din urmă, după o incursiune a lui Darian Soporan în careul advers, mingea a ajuns la Cristi Cifor, care, din câțiva metri, a șutat din nou imparabil, sub bară: 0-3 (minutul 56).

La acest scor, oaspeții s-au mai relaxat, gazdele au avut la rândul lor câteva atacuri promițătoare, dar fără a pune în real pericol poarta apărată (bine) de Paul Șofron. Ambele echipe au efectuat schimbări, jocul s-a mai fragmentat și a pierdut din cursivitate. Un moment important a fost accidentarea unuia dintre jucătorii de la Inter Dezmir, într-un moment în care aceștia efectuaseră deja toate schimbările. Jucătorul a ieșit de pe teren în minutul 77 și nu a mai putut continua, astfel că gazdele au jucat practic în zece oameni în ultimele 13 minute.

În condițiile acestea, AMEFA a mai înscris de trei ori. Mai întâi, Darian Soporan a pătruns în careu, i-a lăsat mingea lui Rareș Ciprian Câmpan, care a șutat plasat la colțul din dreapta portarului: 0-4 (minutul 80). Peste doar două minute, doi fundași și portarul de la Inter Dezmir nu s-au înțeles ce să facă cu mingea, pe care le-a furat-o Lucian Baciu, care a înscris apoi lejer în poarta goală: 0-5 (minutul 82).

Golul meciului l-a înscris Emil Trifan, care a urcat în atac și a trimis un șut cu boltă, direct în vinclu, din colțul careului, de pe partea stângă: 0-6 (minutul 88).

Pentru AMEFA urmează un meci foarte dificil pe teren propriu cu Viitorul Poieni, duminică, 22 octombrie, de la ora 17, în Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”.

sâmbătă, 14 octombrie 2023

Un rezultat aparent surprinzător: AMEFA - Juniorul Cluj 3-4 (2-2)

Duminică, 8 octombrie, meciul dintre AMEFA și Juniorul Cluj s-a disputat pe nocturnă pe terenul 2 din Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”, de la ora 20, deoarece în cursul după-amiezii și până la ora 19 a avut loc un interesant concurs de penalty-uri, început de fapt încă din zilele precedente. Pentru AMEFA, ultimele meciuri pe nocturnă nu au fost prea reușite, iar meciul cu Juniorul se adaugă acestei liste, deși, evident, nu (doar) nocturna a fost de vină. Deși AMEFA a învins de fiecare dată pe Juniorul în sezonul precedent, și acasă și în deplasare, de data aceasta juniorii au fost superiori în multe momente, au dominat jocul în mare parte, și au reușit în cele din urmă să întoarcă rezultatul în favoarea lor. Tactica obișnuită a AMEFA, care s-a bazat foarte mult pe experiență, pe contraatacuri și pe tehnica jucătorilor din atac, nu a dat roade, deși s-au înscris trei goluri, care însă nu s-au dovedit suficiente. 

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Darius Pogan (73 Sebastian Chiș) - Rareș Ciprian Câmpan (77 Andrei Țucudean), László Dénes, Rareș Suciaghi - Lucian Baciu, Cristi Cifor (65 Rareș Chesăuan), Darian Soporan. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și Robert Rus.

Meciul a fost arbitrat de Narcis Bodocan la centru, ajutat de asistenții Ionuț Ovidiu Sabou și Bogdan Claudiu Stoica (toți din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Kolozsi Attila (Turda).

Nu s-au acordat cartonașe, dovadă a fair-play-ului desăvârșit a celor două echipe.


AMEFA (în alb), brigada de arbitri și Juniorul Cluj (în albastru deschis) la startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Ca de obicei, partida a început practic de la 1-0 pentru oaspeți, care au deschis scorul foarte repede. Hajnal Szilárd a profitat de o neatenție a defensivei gazdelor, a pătruns pe partea dreaptă, depășindu-l în viteză pe Emil Trifan, și a înscris lejer, cu latul, pe lângă portarul Paul Șofron: 0-1 (min. 6).

Replica gazdelor nu s-a lăsat prea mult timp așteptată. La un corner de pe partea dreaptă, executat de Lucian Baciu, mingea a fost trimisă în careul mic, iar Rareș Suciaghi, complet demarcat și ”uitat” de adversari, a reluat simplu din apropiere: 1-1 (min. 14). După doar câteva minute, Darian Soporan a avut o acțiune frumoasă în banda stângă, continuată cu o pătrundere spre zona centrală și finalizată cu un șut înșelător, din afara careului, care s-a dus cu precizie maximă la colțul lung: 2-1 (min. 18).

Din acest moment însă oaspeții au preluat inițiativa, creându-și numeroase ocazii clare de a marca, între care se pot aminti două șuturi care au nimerit barele porții lui Paul Șofron și o fază la care Horațiu Moldovan a respins mingea cu capul de pe linia porții. Golul a venit însă în urma unei faze care nu anunța mare lucru. La o aruncare de la margine de pe partea dreaptă a oaspeților, Darius Pogan a respins mingea de pe linia de 16 metri, dar l-a nimerit și pe adversarul direct, care și-a băgat piciorul în încercarea de a prelua. Arbitrul a indicat fără ezitare penalty, iar Szalontai László István a transformat: 2-2 (min. 38).

În debutul reprizei secunde, AMEFA a părut hotărâtă să preia controlul jocului, și să treacă la atac cu toate forțele. Rezultatul s-a materializat aproape imediat pe tabelă: după un corner scurt, care i-a luat prin surprindere pe adversari, Darian Soporan a preluat nestingherit în careu și a șutat cu sete la colțul lung: 3-2 (min. 50).

Din nou, la fel ca în prima repriză, golul gazdelor i-a mobilizat la modul cel mai serios pe oaspeți. AMEFA a trecut la tactica sa obișnuită, de apărare a fragilului avantaj, în speranța că, pe contraatac, jucători precum Rareș Suciaghi, Lucian Baciu sau Darian Soporan vor reuși să penetreze defensiva adversă și să înscrie. N-a fost însă să fie. Presiunea oaspeților a crescut constant, iar poarta lui Paul Șofron a fost supusă unui adevărat asediu, care nu putea să nu dea rezultate mai devreme sau mai târziu, în vreme ce gazdele au avut o singură ocazie notabilă pe contraatac, ratată de Darian Soporan.

Deși atacurile oaspeților au fost purtate cu precădere pe benzile laterale, golul egalizator a venit, surprinzător, pe centru. După un un-doi cu un coechipier, Csete Otto a trimis un șut puternic, de pe linia careului mare, sub bara transversală, mingea fiind și ușor deviată, fapt ce l-a încurcat pe Paul Șofron: 3-3 (min. 75).

La acest scor, era clar că finalul va fi ”care pe care”. AMEFA a făcut și ultima schimbare, scoțându-l pe Rareș Ciprian Câmpan, și introducându-l pe Andrei Țucudean, jucător cu mai mare viteză și cu potențial ofensiv mai ridicat, dar riscând să lase și mai descoperită defensiva. Oaspeții, mult mai tineri, și cu o capacitate impresionantă de efort, s-au dovedit însă superiori în plan fizic, și în cele din urmă au reușit să ”dea lovitura” prin Hajnal Szilárd (jucătorul meciului, în viziunea noastră), care a avut o acțiune extraordinară pe banda dreaptă, apoi a intrat în careu, și, deși blocat, s-a întors, și a expediat un șut splendid din întoarcere la colțul lung, surprinzând pe toată lumea: 3-4 (min. 84).

În ultimele minute, AMEFA a încercat în zadar să egaleze, oaspeții însă au știut să țină de minge, și să nu se descopere în apărare, astfel că în cele din urmă au câștigat cu 4-3, confirmând forma bună pe care o traversează, urcând pe locul 4 în clasament. Prin jocul rezultatelor, AMEFA a rămas pe locul 6, dar s-a îndepărtat de primele cinci clasate, și este la egalitate de puncte (dar cu golaveraj superior) cu mai multe echipe.

În etapa următoare, AMEFA va juca în deplasare cu Inter Dezmir. Meciul este programat duminică, 15 octombrie, de la ora 11, pe terenul sintetic mare din Baza Sportivă ”Unirea” (cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca).

sâmbătă, 7 octombrie 2023

Un nou... set pentru AMEFA: ACS Pădureni Chinteni - AMEFA 1-6 (0-4)

Duminică, 1 octombrie, de la ora 11.30, pe terenul din Vultureni, AMEFA a jucat în deplasare cu ACS Pădureni Chinteni, echipă pe care ultima dată o învinsese, în campionatul precedent, cu 6-0 pe teren propriu. Glumeam atunci pe seama unui scor care semăna cu cel al unui set la tenis, dar iată că istoria s-a repetat aproape la indigo, doar că de data aceasta jucătorii din Chinteni au reușit să înscrie golul de onoare, astfel că scorul final a fost în cele din urmă 6-1. Mai trebuie spus, totuși, că scorul nu reflectă întocmai realitatea din teren, deoarece meciul a fost mult mai echilibrat decât a arătat tabela la final. Diferența a fost făcută de eficacitatea jucătorilor din ofensivă - oaspeții fiind mult mai eficienți, în vreme ce gazdele au ratat foarte mult (inclusiv un penalty), pe de o parte, dar și de calitatea celor doi portari și în general a celor două defensive - Paul Șofron apărând numeroase șuturi periculoase iar fundașii de la AMEFA fiind aproape de netrecut.

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, László Dénes (75 János Szabó), Horațiu Moldovan, Sebastian Chiș - Mirel Mureșan (56 Vlad Miron), Rareș Ciprian Câmpan - Lucian Baciu, Rareș Suciaghi, Darius Pogan (65 Denis Alexandru) - Cristian Cifor (56 Rareș Chesăuan). În absența lui Emil Trifan, rolul de antrenor-jucător a fost preluat de Rareș Ciprian Câmpan. Alături de echipă a mai fost și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Cristian Maghiar la centru, ajutat de asistenții Andrei Doduț și Antonio Todoran. Observator din partea AJF a fost domnul Mihai Prodan (Cluj-Napoca).

Cele două echipe, ACSP Chinteni (în galben) și AMEFA (în alb), și brigada de arbitri, gata de începerea meciului. Sursa foto: ACS Pădureni Chinteni

Dacă în precedentele trei meciuri de campionat AMEFA primise de fiecare dată gol în primele trei minute ale jocului, de data aceasta situația s-a inversat și AMEFA a fost cea care a înscris foarte devreme și astfel și-a făcut meciul ușor. La un corner bine executat de pe partea stângă, la colțul lung, Cristian Cifor s-a înălțat peste fundașii adverși și a reluat cu boltă, exact în vinclul porții: 0-1 (min. 3).

Deși gazdele au încercat să revină în joc, tot oaspeții au fost cei care au punctat pe contraatac, unde Lucian Baciu a excelat pe partea dreaptă. După un contraatac rapid purtat de Lucian Baciu pe partea dreaptă, acesta a centrat în fața porții și, venit lansat din spate, Rareș Suciaghi a reluat simplu din câțiva metri: 0-2 (min. 12). Câteva minute mai târziu, la o fază aproape identică, același Lucian Baciu a centrat în fața porții, doar că de data aceasta Darius Pogan s-a aflat la finalizare: 0-3 (min. 15).

Gazdele s-au regăsit cu dificultate după aceste goluri primite ”la foc automat”, dar în cele din urmă au reușit să pună presiune pe poarta adversă și, la una din fazele lor ofensive, unul din atacanții de la Chinteni a fost faultat în careu de Sebastian Chiș. Arbitrul a acordat penalty, dar acesta a fost ratat, mingea fiind trimisă în afara cadrului porții (min. 20).

Dacă gazdele nu au fost în stare să reducă din handicap nici măcar din penalty, oaspeții s-au distanțat pe tabelă, la faza imediat următoare. O diagonală lungă l-a găsit pe Lucian Baciu demarcat în banda dreaptă, acesta a intrat în careu și a finalizat cu un lob peste portarul ieșit în întâmpinare: 0-4 (min. 21).

La acest scor, lucrurile s-au mai liniștit pe teren, oaspeții s-au mai relaxat și s-au așezat mai degrabă în poziții defensive, în vreme ce gazdele au căutat căi de pătrundere prin apărarea adversă, fără a însă a le găsi prea des, iar atunci când le-au găsit, șuturile le-au fost blocate de un portar, Paul Șofron, aflat în formă excelentă.

În repriza a doua, dominarea echipei din Chinteni s-a accentuat și în cele din urmă gazdele au reușit să marcheze ceea ce avea să fie golul de onoare: Paul Șofron a respins un șut de la distanță, iar Marius Cosmin Pop, nemarcat, a reluat în plasă din apropiere: 1-4 (min. 57).

Eforturile gazdelor de a mai reduce din handicap s-au lovit în continuare de o defensivă bine organizată a AMEFA, care a rezistat cu brio până la final. Oaspeții s-au dovedit în continuare periculoși pe contraatac, și pe final au mai punctat de încă două ori. Rareș Chesăuan, care a ratat cele mai multe ocazii pentru AMEFA în repriza secundă, a înscris în cele din urmă cu un șut puternic și plasat: 1-5 (min. 85). Scorul final a fost stabilit de Rareș Ciprian Câmpan, care a executat foarte bine, pe lângă zid, o lovitură liberă din marginea careului, păcălindu-l pe portarul advers: 1-6 (min. 88).

Rezultatul o readuce pe AMEFA în prima jumătate a clasamentului, dar urmează câteva meciuri dificile. Primul dintre acestea va fi duminică, 8 octombrie, de la ora 20, pe terenul propriu din Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”, cu Juniorul Cluj, echipă care a avut un start foarte bun de campionat, aflându-se momentan pe locul 4 în clasament.