Duminică, 27 octombrie, de la ora 15 (ora de iarnă, de data aceasta), AMEFA a întâlnit oficial ”în deplasare”, dar în realitate tot pe propriul teren din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe Inter Dezmir. Schimbarea locației s-a făcut la cererea echipei adverse, la fel ca și în meciurile cu Viitorul Sânpaul (din campionat) și Avântul Bradu Luna de Sus (din cupă). La fel ca și în meciul cu Viitorul Sânpaul, AMEFA a pierdut fără a înscrie vreun gol; la fel ca și cu Avântul Bradu Luna de Sus, rezultatul favorabil pentru AMEFA din cupă a fost ”răzbunat” de echipa adversă în campionat deși, de data aceasta, Inter Dezmir a avut nevoie de o oră pentru a deschide scorul. AMEFA a avut numeroase absențe în lot - ca de obicei, deși parcă de data aceasta mai multe decât în alte dăți, în special în ofensivă, lipsind, printre alții, Rareș Suciaghi, Lucian Baciu, Alex Chertes, Bogdan Puskas, Mirel Mureșan, Mircea Eugen Ciobanu.
În aceste condiții, pe o vreme bună pentru fotbal, au evoluat pentru AMEFA: Paul Șofron - Vlad Pop, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Robert Rus - Marius Someșan (59 Ionuț Pintilie), Andrei Nemeș - Marius Vlad Ciortea (58 Ionuț Șanta), Rareș Ciprian Câmpan, Andrei Țucudean (70 Lucian Macri) - Giuseppe Perelli (74 Antonio Sălăjan). Antrenor-jucător: Emil Trifan. Alături de echipă au mai fost: Raularian Rusu, Janos Szekely, Cosmin Matifălean (cameraman).
Partida a fost arbitrată de o brigadă clujeană, cu Mircea Marcel Salomir la centru, Marius Bălan și Laurențiu Ludovic Stoianovici - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Claudiu Rusu (Cluj-Napoca). Nu s-au acordat cartonașe de nici un fel, dovadă a sportivității în care s-a desfășurat partida.
Prima repriză a fost mai echilibrată, cu ocazii de ambele părți, mai multe ale celor de la Inter Dezmir. Totuși, cea mai mare ocazie a aparținut ”oaspeților” de la AMEFA: în min. 18, Andrei Țucudean a scăpat singur cu portarul advers, dar nu l-a putut învinge. Dintre oportunitățile celor de la Inter Dezmir, merită menționat un șut care a lovit bara transversală (min. 32) și mai multe intervenții ale lui Paul Șofron, una mai dificilă chiar în finalul reprizei (min. 44) la un șut plasat din interiorul careului.
Repriza a doua a fost parcă mai deschisă, și a debutat cu șanse clare de gol, de fiecare parte. Mai întâi, Andrei Țucudean a ratat din nou singur cu portarul (min. 47), ocazie aproape ”în oglindă” cu cea pe care a avut-o în prima repriză. Apoi, cei de la Inter Dezmir au trimis din nou mingea în bară, de data aceasta cea laterală, după un corner, la o reluare cu capul la colțul scurt (min. 49). În fine, după o acțiune prelungită de atac la poarta dezmirenilor, mingea centrată de pe dreapta a fost reluată cu capul de Giuseppe Perelli, din 6 metri, aproximativ paralel cu poarta, fază la care portarul advers era bătut (min. 52).
Cei de la Inter Dezmir și-au accentuat dominarea teritorială în a doua repriză, și în cele din urmă au deschis scorul: jucătorii de la AMEFA au pierdut mingea la centrul terenului, vârful de atac Narcis Vasile Pescaru a fost bine găsit în careu, și a reușit să ”înțepe” mingea cu șpițul la colțul lung, dintre apărătorii adverși care îl înconjuraseră: 1-0 (min. 60).
AMEFA a încercat să replice, dar spațiile mai largi lăsate în apărare au fost repede exploatate de adversari, care s-au desprins cu un șut al lui Sergiu Petru Albescu de la marginea careului, din partea dreaptă, tot la colțul lung: 2-0 (min. 68).
La acest scor, gazdele au avut o abordare mai prudentă a partidei și s-au apărat consistent, contraatacând uneori periculos, dar fără să mai reușească să înscrie. AMEFA a mai fost de câteva ori aproape de un gol de onoare, prin noul intrat Antonio Sălăjan, dar acesta a ratat în min. 83 după o centrare excelentă a lui Robert Rus de pe partea stângă, sau nu a mai ajuns în situație de finalizare, în alte cazuri.
Pentru AMEFA urmează un nou meci ”acasă”, în care sunt chiar în mod oficial gazde, duminică, 3 noiembrie, de la ora 18, cu ACS Aghireșu. Un adversar aparent mai accesibil, dar care întotdeauna a ridicat probleme, și pe care ar fi bine să nu-l subestimăm. Orice alt rezultat în afară de victorie ar face ca AMEFA să coboare vijelios într-un clasament extrem de strâns în partea sa inferioară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu