joi, 25 aprilie 2019

Prima victorie în deplasare în anul 2019: AS Borșa - AMEFA 1-2 (1-0)

Duminică, 21 aprilie, zi în care catolicii și protestanții au sărbătorit Paștele, iar ortodocșii, Floriile, AMEFA a evoluat în deplasare, la Borșa. După cum era probabil ușor de anticipat, dat fiind contextul, ambele echipe s-au prezentat cu efective restrânse de jucători, AMEFA chiar fix cu 11, ceea ce putea să determine unele probleme - de altfel, acestea au și apărut, Emilian Pîntea accidentându-se la începutul jocului și evoluând tot restul meciului într-un picior.
Partida a început la ora 17, în fața unui public destul de numeros pentru Liga a 5-a - aproximativ 30 de spectatori, în majoritate copii, înghesuiți în micuța tribună acoperită, datorită vremii (a plouat slab, în mai multe reprize). Terenul denivelat, cu smocuri de iarbă de diferite dimensiuni, a ridicat probleme ambelor echipe, jocul desfășurându-se mai mult la centrul terenului, cu multe dueluri fizice și cu multe mingi ”înălțate”, pasele ”la firul ierbii” fiind în general ineficiente.
AMEFA a evoluat cu: Tudor Moigrădean - Lucian Macri, Emil Trifan, Andrei Nemeș, Emilian Pîntea - Marius Someșan, Mirel Mureșan - Alex Chertes, Rareș Pereni, Vlad Miron - Rareș Suciaghi. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și Cosmin Matifălean.
A arbitrat o brigadă clujeană, cu Petru Vlad Inoan la centru, Paul Bogdan Pojar și Bogdan Săbăduș - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Alexandru Pop (Dej).
Meciul a început bine pentru gazde, care au deschis repede scorul: o lansare pe partea stângă l-a găsit liber pe un atacant borșan, acesta a șutat din careu la colțul lung, mingea a lovit bara laterală și a revenit în teren exact pe direcția lui Sergiu Ungur, care, singur la marginea careului mic, într-o poziție suspectă de offside, a reluat cu capul: 1-0 (min. 5). Cam aici s-a oprit iureșul ofensiv al AS Borșa, din acest moment gazdele cedând aparent deliberat inițiativa echipei oaspete. AMEFA a controlat cu tot mai multă autoritate jocul, dar în prima repriză nu a reușit să-și creeze ocazii foarte mari de gol, gazdele apărându-se foarte bine și încercând să surprindă pe contraatac. Notabile au fost două șuturi, unul al lui Alex Chertes, din lovitură liberă de la mare distanță, portarul advers reținând mingea care se ducea bine, sub transversală; și unul al lui Vlad Miron, din marginea careului, de asemenea reținut (cu ceva dificultate) de portarul advers, jucătorul oaspeților fiind și faultat în momentul execuției. În rest, deși au fost mai multe atacuri consistente, jucătorii de la AMEFA parcă s-au ferit să finalizeze, preferând să paseze chiar și din interiorul careului, în situații clare de gol.
În repriza a doua, asalturile la poarta gazdelor au continuat, chiar în debutul reprizei Rareș Suciaghi ratând o mare ocazie de gol. De altfel, incursiunile lui Rareș Suciaghi au creat panică în rândul defensivei adverse, dar nu au avut și rezultat pe tabelă. În cele din urmă, la jumătatea reprizei, AMEFA a reușit să egaleze în urma unei faze fixe: Emil Trifan a executat un corner de pe partea dreaptă, Andrei Nemeș a reluat cu capul inițial într-un advesar, mingea i-a revenit la picior, astfel că a șutat plasat, lângă bară: 1-1 (min. 68).
După golul egalizator, gazdele au încercat să mai echilibreze situația la mijlocul terenului, și să revină în avantaj, dar tot oaspeții au avut atacurile mai periculoase, și în finalul jocului au reușit golul victoriei: Rareș Suciaghi a pătruns pe partea dreaptă în careu, i-a pasat lui Vlad Miron în centru, acesta i-a prelungit lui Mirel Mureșan, care a reluat (cu piciorul drept!) în plasă: 1-2 (min. 84).
În ultimele minute, jucătorii de la AS Borșa au încercat zadarnic să marcheze, eforturile lor ofensive lovindu-se de o defensivă a AMEFA foarte determinată să nu primească gol.
A fost o victorie meritată a oaspeților, care, în ciuda vremii și a terenului, au evoluat foarte hotărâți, mai motivați decât gazdele în toate momentele jocului. Toți cei 11 jucători merită felicitări pentru acest succes, primul în deplasare în anul 2019. Cu aceste trei puncte, AMEFA este sigură de faptul că va urca cel puțin un loc în clasament, urmând să depășească pe Vlădeasa Huedin, echipă retrasă din campionat. De asemenea, această victorie ne face să sperăm că este posibil ca AMEFA să urce mai multe locuri în clasament până la finalul campionatului, bineînțeles, cu condiția să obțină și alte rezultate pozitive.
Urmează pentru AMEFA jocul de pe teren propriu cu o echipă care merge ”strună” în retur, Viitorul Sânpaul. Partida se va defășura joi, 25 aprilie (Joia Mare), de la ora 20.15, pe nocturnă, în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

duminică, 21 aprilie 2019

Prima înfrângere pe teren propriu în anul 2019: AMEFA - Inter Dezmir 1-3 (0-2)

Duminică, 14 aprilie, pe terenul 2 din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, cu începere de la ora 17, AMEFA a întâlnit pe Inter Dezmir într-un meci contând pentru etapa a 23-a a Campionatului Județean Cluj (Liga a 5-a), zona Cluj. Pe o vreme bună pentru fotbal, în fața a circa 15 de spectatori, au evoluat formațiile:
AMEFA: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Ionuț Șanta (71 Ionuț Pintilie), Mirel Mureșan, Emil Trifan - Marius Someșan (57 Vlad Miron), Giuseppe Perelli (71 Robert Rus) - Alex Chertes, Rareș Ciprian Câmpan, Cosmin Hetea - Aurel Moisa. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea (accidentat), Victor Iovănescu (bolnav). Au mai fost alături de echipă: Raularian Rusu (președinte), Cosmin Matifălean (cameraman), Răzvan Costina și Mihai Bența.
Inter Dezmir: Alexandru Căpățână - Bogdan Eduard Cozma, Victor Sonea, David Traian Mocan, Vadim Zabica (71 Bogdan Zeld), Lucian Simion Moldovan, Sergiu Petru Albescu, Cătălin Bogdan Vescan (83 Mihai Alex Maniu), Marius Cristian Chiș (76 Antoniu Iuliu Cozac), Sergiu Gorgan, Ciprian Paul Sîncrăian. Antrenor: Călin Chiorean.
Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Sonher (la centru), ajutat de Paul Bogdan Pojar și Tudor Pop Moldovan (asistenți), toți din Cluj-Napoca. Observator din partea AJF a fost domnul Petre Rus (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Emil Trifan (min. 14 și 63), Mirel Mureșan (min. 24 și 43). Cartonașe roșii (pentru cumul de cartonașe galbene). Mirel Mureșan (min. 43) și Emil Trifan (min. 63).
Debutul partidei a aparținut gazdelor, care au asediat preț de câteva minute poarta adversă, ratând două bune oportunități prin Giuseppe Perelli, ambele cu lovituri de cap în urma unor centrări din fază fixă (corner, respectiv lovitură liberă) de pe partea dreaptă, în min. 2 (bară transversală) și min. 4.
Oaspeții au echilibrat partida încetul cu încetul, ba mai mult, au controlat tot mai autoritar centrul terenului, lansând atacuri tot mai periculoase. În min. 20, după o fază în care mingea a circulat pe traseul Sergiu Gorgan - Marius Cristian Chiș - Ciprian Paul Sîncrăian, ultimul a finalizat din fața porții: 0-1. AMEFA a încercat să revină în joc, dar tot oaspeții s-au dovedit mai periculoși, și spre finalul reprizei s-au desprins, Sergiu Gorgan finalizând cu un șut la colțul lung după o incursiune pe banda dreaptă: 0-2 (min. 40). Situația s-a complicat și mai mult pentru gazde în min. 43, când Mirel Mureșan a văzut al doilea cartonaș galben, acordat cu destul de mare lejeritate (la fel ca și primul), și a fost eliminat. 
Emil Trifan a trecut fundaș central, și AMEFA a jucat în trei fundași la sfârșitul primei reprize și începutul celei de-a doua. Mai mult, după pauză, Giuseppe Perelli a urcat alături de Aurel Moisa în postura de vârf de atac, AMEFA jucând foarte ofensiv în debutul celei de-a doua reprize, deși evolua cu un om mai puțin pe teren. Această tactică i-a surprins oarecum pe oaspeți, care s-au relaxat înainte de vreme, și a dat în cele din urmă roade: o pasă neglijentă în defensiva dezmirenilor a fost interceptată de Alex Chertes, care a șutat năpraznic, lângă bară: 1-2 (min. 58).
Meciul a devenit brusc foarte interesant, dar arbitrul a ținut să iasă din nou în evidență, acordând al doilea cartonaș galben lui Emil Trifan în min. 63, după o fază discutabilă, în care Emil Trifan și un adversar au părut că se țin reciproc în marginea careului, în disputa pentru minge.
Cert este că, deși cu doi oameni mai puțin pe teren, AMEFA a încercat să egaleze, deși evident șansele de reușită erau minime. Au fost totuși unele ocazii la poarta oaspeților, însă mult mai puține decât cele de la poarta gazdelor, unde Paul Șofron a făcut minuni, apărând extraordinar, în condițiile în care gazdele au neglijat oarecum apărarea, jucând totul pe cartea atacului.
Finalmente, într-una din numeroasele situații în care oaspeții au scăpat în superioritate numerică spre poarta apărată de Paul Șofron, Marius Cristian Chiș a reușit să-l învingă pe bravul portar al AMEFA și să aducă liniștea în tabăra oaspeților: 1-3 (min. 76).
Pe finalul meciului, jucătorii de la AMEFA nu au mai avut puterea necesară să mai încerce să revină în joc, și s-au mulțumit să se apere, conștienți că șansele de a mai întoarce rezultatul sunt minime, iar jucătorii de la Inter Dezmir au părut mulțumiți de rezultat și nu au mai forțat, deși au mai avut ocazii.
Este păcat că gazdele s-au ”trezit” abia după ce au rămas în inferioritate numerică și erau conduse cu 2-0, altfel am fi putut avea un meci mai interesant și mai disputat. Urmează un meci dificil pentru AMEFA, în deplasare, la Borșa.

duminică, 14 aprilie 2019

Gazdele s-au impus fără emoții: Viitorul Gârbău - AMEFA 3-0 (1-0)

AMEFA a avut un meci dificil duminică, 7 aprilie, de la ora 14, în deplasare cu Viitorul Gârbău, echipă clasată pe podium și cu gânduri de promovare. Nu a contat doar diferența din clasament, transpusă într-o diferență de valoare a loturilor, ci și faptul că la AMEFA au lipsit câțiva jucători de bază, respectiv portarul Paul Șofron, precum și câțiva fotbaliști cu profil ofensiv, între care Rareș Suciaghi, Tudor Moigrădean sau Alex Chertes.
Astfel, cu toate că în poartă Victor Iovănescu a făcut o partidă bună, în atac AMEFA aproape că nu a contat, iar gazdele au știut să desfacă de câteva ori defensiva clujeană pentru a se impune fără prea mari emoții, scorul reflectând corect situația din teren.
În fața a circa 40 de spectatori, au evoluat formațiile:
Viitorul Gârbău: Iulian Ovidiu Miclăuș - Andrei Sârb, Robert Albert Antal, Horică Petrică Lehene (70 Mihai Florin Lazăr), Cristian Moldovan, Sebastian Greluș, Călin Pop, Mircea Răzvan Serdean (90 Vasile Marius Vlad), Alexandru Ionuț Rotar (53 Krisztian Sorin Csucsulya), Attila Csaszar (80 Tudor Broaina), Teofil Cristea (77 Emanuel Gabriel Stana).
AMEFA: Victor Iovănescu - Ionuț Șanta (63 Vlad Pop), Mircea Eugen Ciobanu, Mirel Mureșan, Robert Rus (61 Emilian Pîntea) - Giuseppe Perelli, Andrei Nemeș - Marius Someșan, Rareș Ciprian Câmpan, Cosmin Hetea (50 Aurel Moisa) - Emil Trifan. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea (accidentat), Lucian Macri. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Au mai fost alături de echipă: Raularian Rusu (președinte), Cosmin Matifălean (cameraman).
A arbitrat o brigadă clujeană, avându-l la centru pe Cristian Cosmin Brașovean, iar la cele două linii pe asistenții Ionuț Sebastian Zatila și Emanuel Cătălin Murgoi. Observator din partea AJF a fost domnul Marius Predatu.
Cartonașe galbene: Alexandru Ionuț Rotar (min. 45) și Mircea Răzvan Serdean (min. 86), respectiv Cosmin Hetea (min. 45) și Mircea Eugen Ciobanu (min. 67).

 Cele două echipe și brigada de arbitri la startul partidei. AMEFA, în roșu și negru, în partea dreaptă, de la stânga la dreapta: Emil Trifan (căpitanul echipei), Victor Iovănescu, Robert Rus, Ionuț Șanta, Mircea Eugen Ciobanu, Marius Someșan, Giuseppe Perelli, Mirel Mureșan, Andrei Nemeș, Rareș Ciprian Câmpan și Cosmin Hetea.

Echilibrul s-a menținut doar în primele minute ale jocului, când oaspeții chiar au reușit să țină mingea în terenul advers, și au și avut o ocazie, la șutul lui Cosmin Hetea puțin pe lângă bară (min. 5). Curând însă gazdele au pus stăpânire pe joc, iar Victor Iovănescu a avut o intervenție senzațională în min. 7 la un șut din interiorul careului.
N-a trecut mult timp, și o pasă în adâncime din jumătatea proprie l-a găsit pe Mircea Răzvan Serdean în partea opusă a terenului, preluând fără probleme între fundașii de la AMEFA și finalizând cu aplomb: 1-0 (min. 16).
AMEFA a încercat să dea o replică și a ratat cea mai mare oportunitate pe parcursul întregului meci în min. 23: Emil Trifan a centrat din lovitură liberă din lateral stânga, iar Eugen Ciobanu a reluat cu capul din colțul careului mic, mingea trecând puțin pe lângă poartă.
Pe de altă parte, gazdele au avut mult mai multe situații de a înscrie, inclusiv un gol anulat pentru motiv de offside (care n-a prea fost), și o nouă incursiune a lui Mircea Răzvan Serdean, a cărui șut a fost deviat de Victor Iovănescu în bara laterală, iar apoi fundașii de la AMEFA au reușit cu greu să îndepărteze pericolul. Astfel, scorul de 1-0 la pauză poate fi considerat drept mulțumitor pentru oaspeți.
În a doua repriză, AMEFA a contat și mai puțin în atac, cele câteva șuturi de la distanță nu au pus în pericol poarta adversă. În schimb, Viitorul Gârbău a dominat foarte clar partida, în special la centrul terenului, de unde a construit atacuri periculoase. Defensiva oaspeților a făcut față cu brio o perioadă, dar a cedat în cele din urmă: o diagonală foarte lungă, similară cu cea de la primul gol, l-a găsit pe Mircea Răzvan Serdean în banda dreaptă, acesta a driblat de-a latul terenului, prin careu, mai mulți fundași de la AMEFA și i-a așezat balonul pentru șut (și gol) lui Attila Csaszar: 2-0 (min. 60).
La acest scor s-au mai liniștit și gârbăuanii, care au mai efectuat și schimbări, astfel că jocul s-a mai echilibrat. Totuși, în min. 75, Teofil Cristea a trimis o centrare de pe partea stângă, mingea a avut o traiectorie ciudată și a aterizat în vinclul porții apărate de Victor Iovănescu: 3-0.
În ultimul sfert de oră al partidei, gazdele nu au mai forțat iar oaspeții nu au fost capabili să înscrie măcar golul de onoare.
Următorul meci pentru AMEFA va fi duminică, 14 aprilie, de la ora 17, pe teren propriu, cu Inter Dezmir, una dintre echipele valoroase din seria clujeană a Campionatului Județean. Se anunță un meci foarte dificil, dar AMEFA trebuie să încerce să-și valorifice avantajul terenului propriu pentru a-și îmbunătăți situația din clasament.

duminică, 7 aprilie 2019

Egal obținut în ultimul minut de joc: Someșul II Gilău - AMEFA 3-3 (2-2)

Pe o vreme bună, poate chiar excesiv de caldă, duminică, 31 martie, cu începere de la ora 15, pe terenul din Gilău s-au întâlnit Someșul II Gilău și AMEFA, într-un meci contând pentru etapa a 21-a a Campionatului Județean Cluj (Liga a 5-a), zona Cluj.

 AMEFA la începutul meciului de la Gilău. Primul 11, de la stânga la dreapta: Rareș Ciprian Câmpan (căpitan, în plan îndepărtat), Paul Șofron, Cosmin Hetea, Rareș Suciaghi, Alex Chertes, Ionuț Șanta, Robert Rus, Eugen Ciobanu, Giuseppe Perelli, Mirel Mureșan, Tudor Moigrădean (în plan apropiat). În spatele lor, banca de rezervă, mai plină ca niciodată într-un meci din deplasare

Pe un teren cu multe denivelări, în fața a circa 50 de spectatori, AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Ionuț Șanta, Mirel Mureșan, Eugen Ciobanu, Robert Rus (68 Emilian Pîntea) - Giuseppe Perelli (75 Vlad Miron), Rareș Ciprian Câmpan - Alex Chertes, Rareș Suciaghi, Cosmin Hetea (62 Aurel Moisa) - Tudor Moigrădean. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea - Vlad Pop, Ionuț Pintilie. Au mai fost alături de echipă: Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi.
Echipa gazdă, Someșul II Gilău, după cum ne-am obișnuit, a avut pe teren unii jucători care pe raportul de joc apar cu alte nume, așa că nu are rost să ne chinuim să reconstituim primul 11.
Partida a fost arbitrată de o brigadă clujeană, având la centru pe Adrian Teodor Roman, iar asistenți au fost Ionuț Sebastian Zatila și Teo Alexandru Șomlea. Observator din partea AJF a fost domnul Petre Rus. Cartonașe galbene: Daniel Hoka (min. 73) și Vasile Coman (min. 79), respectiv Mirel Mureșan (min. 16) și Tudor Moigrădean (min. 88).

Cele două echipe și brigada de arbitri înainte de startul partidei

Meciul a început foarte bine, cu un ritm alert al ambelor echipe, cu un mic plus de partea oaspeților, care au și deschis scorul: Rareș Suciaghi a recuperat o minge în jumătatea adversă de teren, și a șutat imparabil de la 25 de metri: 0-1 (min. 9).
Gazdele au replicat imediat, atacând cu intensitate sporită poarta apărată de Paul Șofron. În min. 12, o minge bâlbâită de defensiva AMEFA îl lovește în mână pe Eugen Ciobanu, iar arbitrul indică foarte prompt penalty, transformat de Mihai Vele: 1-1 (min. 13). Gazdele, pe un val de entuziasm, iau cu asalt poarta adversă, și reușesc în mai puțin de două minute să preia conducerea, după un șir de erori defensive al oaspeților, Andrei Valentin Pașca reluând în plasă o minge respinsă în primă fază de Paul Șofron: 2-1 (min. 15).
După acest efort colectiv, elanul gazdelor se stinge treptat, iar oaspeții preiau din nou inițiativa. La o centrare de pe partea dreaptă, Giuseppe Perelli preia în careu și șutează în bara transversală (min. 22), dar câteva minute mai târziu, la o nouă centrare de pe partea dreaptă a lui Alex Chertes, același Giuseppe Perelli reia imparabil cu capul din 6 metri, la colțul scurt: 2-2 (min. 29).
Până la finalul primei reprize s-a jucat mai mult la centrul terenului, ambele echipe încercând să controleze jocul, oaspeții părând parcă ceva mai periculoși.

 La startul partidei

Și după pauză, tot AMEFA a părut echipa care ar putea, la o adică, să preia conducerea, având mai mult posesia. Gazdele au jucat mai mult cu mingi aruncate direct pe vârfuri, evitând astfel denivelările terenului, care au jucat multe feste jucătorilor ambelor echipe.
Oarecum împotriva cursului jocului, Someșul II Gilău a înscris după o nouă greșeală a jucătorilor de la AMEFA: Giuseppe Perelli a pasat neglijent cu capul spre propriul portar, Mihai Vele, aflat pe traiectorie, a interceptat mingea și l-a lobat pe Paul Șofron: 3-2 (min. 67).
Până la finalul jocului, AMEFA a încercat din răsputeri să egaleze, în condițiile în care mulți dintre jucătorii de pe teren au părut epuizați, și astfel fazele de atac au avut mai puțină claritate. În cele din urmă, în ultimul minut de joc, Emilian Pîntea, introdus pe teren în repriza a doua, a reușit faza meciului, trecând în dribling de mai mulți adversari și pasându-i decisiv lui Tudor Moigrădean care, singur cu portarul, a reușit să puncteze, aducând bucuria în tabăra oaspeților: 3-3 (min. 90).
Pentru AMEFA este un punct important, mai ales pentru moral. Urmează o nouă deplasare foarte dificilă, la Viitorul Gârbău, echipă aflată pe podium, cu alte pretenții, inclusiv de promovare.