Noua ediție de campionat, 2018-2019, a debutat duminică, 2 septembrie, iar AMEFA a evoluat în această primă etapă la Vlaha, unde a întâlnit de la ora 18 pe Progresul, exact la fel ca și în ultima etapă a precedentei ediții de campionat. Pe o vreme foarte caldă (mai ales în prima repriză), pentru prima dată în istoria confruntărilor directe AMEFA a reușit să obțină victoria chiar la Vlaha, și este doar pentru a doua dată (din 8 meciuri) când câștigă în fața acestei echipe, în celelalte partide înregistrându-se 3 egaluri și 3 înfrângeri. AMEFA a făcut un meci cu adevărat foarte bun, în special în prima repriză, și a învins fără probleme deosebite un adversar care, la acest început de sezon, pare să se confrunte cu probleme serioase legate de lotul de jucători.
În fața a circa 40 de spectatori, pentru AMEFA au jucat următorii: Paul Șofron - Marius Someșan, Andrei Lakatos, Eugen Ciobanu, Robert Rus (78 Lucian Macri) - Cosmin Hetea (cpt.), Victor Iovănescu, Alex Chertes (40 Rareș Ciprian Câmpan), Lucian Baciu - Radu Neag (70 Andrei Nemeș), Giuseppe Perelli. Rezervă neutilizată: Tudor Herlea. În condițiile absenței lui Emil Trifan (care a ispășit cea de-a doua etapă de suspendare, după meciul din cupă), Rareș Ciprian Câmpan a îndeplinit rolul de antrenor-jucător. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Szekely Janos.
Primul 11 al AMEFA la Vlaha. Rândul de sus, de la stânga: Radu Neag, Lucian Baciu, Paul Șofron, Eugen Ciobanu, Andrei Lakatos, Giuseppe Perelli, Alex Chertes.
Rândul de jos: Victor Iovănescu, Robert Rus, Marius Someșan, Cosmin Hetea.
Partida a fost arbitrată de o brigadă clujeană, cu Daniel Vasile Telecan la centru, Cătălin Hanga și Răzvan Bogdan Mateș - asistenți. Observator din partea FRF a fost domnul Marius Moholea (Cluj-Napoca). Deși nu ne stă în fire să criticăm arbitrajul, de data aceasta chiar au existat câteva decizii ciudate ale centralului, care însă nu au influențat rezultatul. Cel mai ciudat este faptul că nu a identificat corect jucătorii care au văzut cartonaș galben. De la Progresul Vlaha, în raport apar Horațiu Georgian Neamț (min. 38), Vasile Eugen Zamfir (min. 60), Bazso Levente (min. 78) și Varadi Arnold Csaba (min. 84). Nu putem băga mâna-n foc că sunt chiar aceștia, deoarece de la AMEFA apare în mod eronat Andrei Lakatos (min. 85), în locul lui Cosmin Hetea, în vreme ce corect apar Andrei Nemeș (min. 73), Eugen Ciobanu (min. 83) și Paul Șofron (min. 85).
În prima repriză, gazdele au avut mai mult posesia dar nu ocaziile mari și golurile au fost toate în poarta Progresului. În că din primele minute, Lucian Baciu și Radu Neag au scăpat singuri spre poarta adversă dar au ratat. În cele din urmă, după o degajare a lui Paul Șofron, Radu Neag a deviat cu capul spre Giuseppe Perelli, acesta s-a desprins și a lobat mingea peste portarul ieșit în întâmpinare: 0-1 (min. 14). Gazdele au acuzat o poziție de offside la această fază, dar nu pare să fie vorba de așa ceva. Pe parcursul reprizei, jucătorii de la AMEFA au mai dejucat de câteva ori jocul riscant la offside al gazdelor, dar Giuseppe Perelli, Radu Neag sau Cosmin Hetea (care a avut și o bară) nu au fructificat contraatacurile. Golul doi, mult așteptat, a venit totuși după un corner executat de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Lucian Baciu pe partea stângă, acesta a recentrat pe jos în careu, Cosmin Hetea a lăsat inteligent mingea să treacă iar Giuseppe Perelli, cu o piruetă, a împins-o în poartă: 0-2 (min. 43).
Repriza a doua a început sub aceleași auspicii, cu gazdele dominând teritorial, dar fără a periclita prea mult poarta lui Paul Șofron, și oaspeții replicând pe contraatac. Lucrurile au părut să se liniștească complet în min. 57, când Radu Neag a înscris cu un șut la colțul lung, din colțul careului, după o degajare din aut de poartă a lui Eugen Ciobanu și o prelungire cu capul a lui Cosmin Hetea: 0-3.
N-a fost tocmai așa, deoarece în tabăra celor de la AMEFA s-a instalat o oarecare liniște și mulțumire, în vreme ce gazdele au început să atace tot mai vârtos. După o fază prelungită de atac, o centrare de pe partea stângă a fost reluată în plasă din apropiere de Horațiu Georgian Neamț: 1-3 (min. 69). Din acest moment, Progresul Vlaha a reintrat în joc iar AMEFA s-a bazat aproape exclusiv pe defensivă. Ocaziile la poarta oaspeților s-au înmulțit iar Paul Șofron a avut de apărat câteva mingi grele, fiind ajutat și de intervențiile fundașilor dar și de lipsa de precizie a atacanților. Duritățile s-au înmulțit și ele, au apărut și cartonașele, și tot ce ne-am dorit a fost ca partida să se încheie cât mai repede și să nu asistăm la momente de genul celor petrecute în ultima etapă a campionatului precedent.
AMEFA este singura echipă care câștigă în deplasare în prima etapă a noii ediții de campionat. Următorul meci va fi acasă cu liderul Speranța Jucu, care a câștigat cu 5-1 pe teren propriu cu Someșul II Gilău. Partida se va juca în devans, joi, 6 septembrie, de la ora 20.30, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe nocturnă, deoarece duminică majoritatea componenților lotului vor fi prezenți la un fericit eveniment din viața lui Paul Șofron.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu