După doi ani consecutivi în care AMEFA a pornit cu stângul în Cupa României, în partida de deschidere a sezonului, iată că în al treilea an a reușit să ”spargă gheața”, printr-o victorie oarecum neașteptată, 7-3 (2-1) cu Ardealul Cluj, chiar pe terenul advers. Neașteptată deoarece la momentul disputării partidei, duminică, 26 august, de la ora 17, doar 12 jucători de la AMEFA au putut fi prezenți la meci, printre absențe numărându-se mai mulți titulari, inclusiv antrenorul-jucător Emil Trifan (suspendat); neașteptată și fiindcă AMEFA pierduse precedentele două întâlniri, 4-7 pe teren propriu și un neverosimil 0-13 în deplasare, în ultimul meci, disputat în această primăvară.
Pe o ploaie sănătoasă, care și-a mai schimbat intensitatea pe parcursul jocului, AMEFA a debutat în noua ediție a Cupei României, faza județeană, cu următorii: Paul Șofron - Marius Someșan, Andrei Lakatos, Rareș Ciprian Câmpan (cpt.), Robert Rus - Cosmin Hetea, Alex Chertes, Victor Iovănescu, Lucian Baciu - Radu Neag (70 Călin Lazăr), Giuseppe Perelli. A mai fost prezent și Raularian Rusu (președinte). În lipsa lui Emil Trifan, Rareș Ciprian Câmpan a preluat sarcinile de antrenor-jucător și căpitan de echipă.
A arbitrat o brigadă clujeană, cu Călin Paul Toșa la centru, Dragoș Ionuț Mureșan și Teo Alexandru Șomlea - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Marius Predatu (Cluj-Napoca). Au fost două cartonașe galbene, ambele pentru jucători de la Ardealul.
A arbitrat o brigadă clujeană, cu Călin Paul Toșa la centru, Dragoș Ionuț Mureșan și Teo Alexandru Șomlea - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Marius Predatu (Cluj-Napoca). Au fost două cartonașe galbene, ambele pentru jucători de la Ardealul.
Partida a început foarte bine pentru oaspeți: Paul Șofron l-a angajat cu o minge lungă pe Radu Neag iar acesta, scăpat din marcaj, l-a lobat de la mare distanță pe portarul advers, ieșit cam mult dintre buturi: 0-1 (min. 9). Gazdele, cu un lot foarte tânăr (toți jucătorii fiind născuți în anul 2000 sau după), au încercat să dea o replică bună, dar AMEFA s-a apărat conștiincios, astfel că am notat o singură ocazie mai mare la poarta lui Paul Șofron, rezolvată de portarul de la AMEFA. În schimb oaspeții au fost mult mai periculoși pe contraatac, ratând câteva bune situații de a se desprinde. În cele din urmă, în min. 25, după o fază lucrată pe partea stângă de Lucian Baciu și Radu Neag, mingea a ajuns în cele din urmă la Cosmin Hetea care, venit din spate, nu a ratat ținta din centrul careului: 0-2. Gazdele au replicat imediat și au redus din diferență cu un șut din marginea careului a lui Iosif Raul Hoca: 1-2 (min. 27). Până la pauză s-a menținut un oarecare echilibru pe teren, ambele echipe fiind aproape de a mai puncta.
Debutul reprizei secunde a aparținut însă oaspeților, care au rezolvat partida în doar câteva minute. Mai întâi, Giuseppe Perelli a înscris cu un șut puternic și plasat din afara careului: 1-3 (min. 47). El a fost imitat peste doar două minute de Alex Chertes, care a trimis balonul în vinclu dintr-o poziție asemănătoare: 1-4 (min. 49).
Totuși, pe un fond de relaxare al AMEFA, cei de la Ardealul au reușit să reducă din diferență în urma unui corner: 2-4 (min. 54). A urmat o perioadă de un sfert de oră în care echilibrul a părut să se mențină, dar în cele din urmă AMEFA s-a desprins din nou, profitând și de naivitățile adversarilor, dar și practicând, totodată, un joc foarte bun. În min. 69, Giuseppe Perelli a reluat cu capul, ca la antrenament, o centrare venită din cornerul executat de Cosmin Hetea: 2-5. A urmat apoi dubla lui Lucian Baciu, care și-a depășit cu eleganță și totodată în viteză adversarii, pentru a finaliza, în minutele 71 și 82, ducând scorul la 2-7. Gazdele au mai avut o tresărire de orgoliu, stabilind scorul final prin același Iosif Raul Hoca, cu un șut splendid de la distanță, mingea strecurându-se pe la încheietura barelor: 3-7 (min. 88).
Să evidențiem faptul că, pentru prima dată de la înființare, AMEFA începe sezonul cu o victorie în primul meci oficial, și că este pentru prima dată când câștigă pe teren un meci din Cupa României, faza județeană. În 2015, AMEFA a avansat într-adevăr în turul 2, însă doar datorită faptului că Progresul Sânnicoară, adversarii din turul 1, nu s-au prezentat la meci.
Duminica viitoare, 2 septembrie, este programată prima etapă din campionatul 2018-2019. AMEFA va juca în deplasare la Vlaha, cu Progresul, o reeditare a ultimului meci din campionatul precedent, când scorul a fost egal, 4-4.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu