Etapa a 13-a a adus ghinion echipei AMEFA, atât prin rezultatul înregistrat, cât și prin cele două eliminări dictate în min. 86 împotriva jucătorilor Lucian Dodea și Mircea Eugen Ciobanu, dintre care cel de-al doilea a primit o suspendare cam drastică, 3 etape, pentru proteste la decizia arbitrului de a valida golul de 4-3 al echipei Viitorul Feleacu. Tot la capitolul ghinion se încadrează și accidentarea lui Robert Rus, care a suferit o întindere musculară în min. 51 și s-ar putea să fie indisponibil câteva etape.
Istoria acestui meci a început însă mult mai devreme, când AMEFA a trebuit în cele din urmă să accepte ca partida să se joace de la 9.30 dimineața, sâmbătă, 5 noiembrie, din diverse motive invocate de echipa gazdă, Viitorul Feleacu. La ora respectivă gazonul de pe stadionul CMC (fostul teren propriu al AMEFA în cea mai mare parte a campionatului 2015-2016) era aproape înghețat, acoperit cu brumă, după ce temperatura în timpul nopții a scăzut sub punctul de îngheț. Soarele a mai ”topit” bruma pe parcursul jocului dar unele porțiuni, aflate în umbră, de exemplu cele de lângă tribună, au rămas în aceeași stare până la final.
Gazdele au tras de timp cât au putut la începutul meciului, refuzând inițial să se alinieze la fluierul arbitrului Cristian Boanță (la centru), acesta fiind ajutat de Cosmin Bogdan și Alexandru Mănișor (asistenți), toți din Cluj-Napoca. Partida a început cu 15 minute întârziere, maximum permis de regulament, iar celor de la Feleacu încă le lipsea un jucător, care a venit însă în primele minute. Observator AJF a fost domnul Vasile Topan (Cluj-Napoca). Cartonașe galbene: Raul Costea (min. 44) respectiv Raul Tat (min. 30), Lucian Dodea (min. 80 și 86). Cartonașe roșii: Lucian Dodea (min. 86 - cumul de cartonașe galbene) și Mircea Eugen Ciobanu (min. 86 - proteste deșănțate la adresa arbitrului pentru validarea golului de 4-3).
AMEFA a jucat cu: Tudor Herlea - Horațiu Moldovan, Călin Pop, Mircea Eugen Ciobanu, Robert Rus (52 Marius Someșan) - Raul Tat (50 Cosmin Hetea), Lucian Dodea, Rareș Ciprian Câmpan, Bogdan Puskas - Radu Neag (79 Alex Rednic), Marius Bolda (65 Victor Iovănescu). Antrenorul Radu Mureșan a lipsit, locul său pe bancă fiind luat de președintele Raularian Rusu. Rezervă neutilizată: Bogdan Chiorean (bolnav).
AMEFA, încurajată de superioritatea numerică de moment, a început avântat și a continuat la fel și după ce gazdele au avut efectivul complet. În min. 11 s-a deschis scorul: după o suită de șuturi blocate la poarta adversă, Marius Bolda a găsit breșa și mingea șutată de el la colțul scurt a poposit în plasă: 0-1. Viitorul Feleacu încearcă să replice dar tot AMEFA înscrie, pe contraatac: Rareș Ciprian Câmpan trimite o pasă lungă, de angajament, Radu Neag își depășește adversarul direct și lobează mingea peste portarul ieșit în întâmpinare: 0-2 (min. 21). În acel moment, toată lumea credea că AMEFA va învinge fără probleme. Gazdele au revenit însă foarte rapid în joc, dejucând o ieșire greșită la offside a defensivei AMEFA și Florin Chesnoiu, singur cu Tudor Herlea, a îndeplinit o formalitate: 1-2 (min. 24).
Din acest minut Viitorul Feleacu a dominat destul de autoritar jocul iar AMEFA s-a mulțumit să apere cu îndârjire avantajul fragil de pe tabelă.
Dacă în prima repriză s-a reușit acest lucru, în repriza a doua Viitorul Feleacu a întors rezultatul. Mai întâi, în min. 53 Rareș Ciprian Câmpan a pasat neglijent cu călcâiul spre fundași, dar i-a pus pe picior greșit pe aceștia, mingea ajungând la adversari, care au finalizat după o combinație scurtă prin Mihai Mariș: 2-2. Apoi Traian Mocan a pătruns ca prin brânză prin centrul defensivei și l-a învins cu ușurință pe Tudor Herlea: 3-2 (min. 62).
La acest scor, rolurile s-au inversat și AMEFA a trecut în ofensivă, în condițiile în care forța sa de atac a fost mult diminuată de accidentările lui Marius Bolda și Radu Neag. Totuși, ocaziile la poarta gazdelor n-au întârziat să apară iar egalarea s-a produs în cele din urmă: mingea a fost atinsă cu mâna în careu de un fundaș, arbitrul a dictat penalty, transformat de Lucian Dodea: 3-3 (min. 83).
Meciul părea să capete accente dramatice și a fost decis în cele din urmă de faza din min. 86, când Florin Chesnoiu a pătruns în careu și, după o dispută pentru minge cu Horațiu Moldovan, a finalizat: 4-3. Jucătorii de la AMEFA au protestat deoarece faza a început după o minge pierdută de Lucian Dodea, ca urmare a unui posibil fault (nesancționat de arbitru) iar la duelul din careu Horațiu Moldovan a fost tras de autorul golului, fără ca arbitrul să considere că a fost fault în atac. Protestele i-au atras lui Lucian Dodea cel de-al doilea cartonaș galben iar lui Eugen Ciobanu (care a fost mai vocal) - eliminarea directă.
Chiar și cu doi oameni în minus, AMEFA s-a aruncat în atac dar a fost penalizată pe un contraatac supranumeric, la capătul căruia s-a aflat același Florin Chesnoiu: 5-3 (min. 90).
Urmează alte meciuri dificile pentru AMEFA, dintre care primul va fi duminică, 13 noiembrie, de la ora 14, pe teren propriu, cu Viitorul Gârbău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu