In memoriam: Ioan Șandor (1958-2016)

Familia AMEFA este din nou îndoliată. Nimic nu prevestea această tristă veste: unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai echipei Rapid Arad și, apoi, din 1986, Vagonul Arad, Ioan Șandor, nu mai este printre noi. Un atac de cord în noaptea de 25 spre 26 februarie 2016 i-a fost fatal, celui care a rezistat în fața atâtor atacuri ale echipelor adverse, dar și ale sorții, care parcă i-a fost mai mereu potrivnică. Dincolo de fotbal, a fost un mare OM, un mare CARACTER. Nu există cuvinte care să descrie durerea din sufletele noastre.

S-a născut în 1958 la Cermei (județul Arad), unde a deprins primele taine ale fotbalului.

Talentat și perseverent, a ajuns în anii 70 în reședința județului, la Arad, unde a fost legitimat la juniori la UTA. N-a prins echipa ”mare” la UTA decât după ce aceasta a retrogradat din divizia A în 1979, evoluând în mai multe meciuri la UTA în divizia B (sub conducerea tehnică a lui Ioan Reinhardt, antrenor principal) în turul campionatului 1979-1980 și la începutul returului aceluiași campionat. Când a fost clar că UTA nu mai are șanse de promovare iar Ioan Șandor nu prea prindea echipa, a fost cedat în primăvara anului 1980 în divizia C la Rapid Arad, echipă formată în 1973 prin fuziunea dintre Vagonul și CFR (echipa s-a numit pentru un an Unirea iar din 1974 Rapid), urmașa AMEFA, și care în acel an lupta pentru revenirea în divizia B.

Ioan Șandor a debutat la Rapid Arad pe 27 aprilie 1980 în etapa a 22-a a diviziei C într-o victorie cu 3-0 pe teren propriu cu Unirea Tomnatic. Nu a înscris în acel meci, dar a făcut-o în următoarele! Inițial a jucat pe post de vârf de atac, având o contribuție decisivă la revenirea Rapidului în divizia B la finele sezonului 1979-1980, într-o echipă din care mai făceau parte, printre alții, portarul Butaru și jucători de câmp precum Brosovszky, Domide, Borugă, Bermoser, Hamza, Ardelean, Stoienescu, antrenori fiind Radin Dușan și Petre Schweininger.

 La Rapid Arad, la începutul anilor 1980.

Ioan Șandor este al treilea din stânga de pe rândul de jos.

Au urmat încă șapte ani la Rapid Arad, în divizia B (1980-1984), apoi în divizia C (1984-1987), unde formația arădeană (redenumită Vagonul din 1986) s-a numărat mereu printre candidatele la promovare dar a fost mai mereu nevoită să se mulțumească cu poziția secundă (nepromovabilă). În această perioadă, deși la început a mai jucat în atac, s-a reprofilat încet-încet pe postul pe care știe mai toată lumea că a jucat, cel de libero sau fundaș central, unde a dat satisfacție maximă.

A fost un fundaș ”de fier”, cu un simț deosebit al plasamentului și un excelent joc aerian, impunându-se deseori în duelurile din careu, atât în cel propriu, cât și în cel advers. De altfel, a și marcat destule goluri, nu doar ca atacant, cât și ca fundaș. A fost de asemenea un campion al eleganței, atât pe teren, cât și în afara lui.

În 1987, la o vârstă la care alții sunt la apogeul carierei, la nici 30 de ani, Ioan Șandor a părăsit echipa vagonară, jucând doar în Campionatul Județean, lăsând pe alții, mai tineri, să realizeze ceea ce el și generația sa încercase câțiva ani în șir: promovarea din nou în divizia B, care s-a realizat în 1989.

În total, vreme de aproape un deceniu (1980-1987), a jucat în jur de 200 de meciuri la Rapid/Vagonul Arad în divizia B sau C și în ”Cupa României”.

A rămas însă în continuare în apropierea echipei vagonare, îndeplinind funcția de organizator de competiții, indiferent cum s-a numit echipa (Vagonul până în 1991, Astra între 1991 și 1994), și apoi la FC Arad (1994-1995).

 Organizator de competiții la Astra Arad, la începutul anilor 1990.

Ioan Șandor este primul din stânga (în picioare).

Din 1995, când echipa a fost preluată de Gheorghe Marinca și a fuzionat cu Telecom Arad, numindu-se FC Arad Telecom (1995-1996), Telecom Arad (1996-2005) și Romtelecom Arad (2005-2006), Ioan Șandor a devenit membru al conducerii acestei formații, ocupând funcții precum director sportiv, organizator de competiții, ofițer de presă. A fost un apropiat al președintelui clubului, Gheorghe Marinca, alături de care a rămas în cei 11 ani în care Telecom Arad a făcut o figură frumoasă în divizia C, clasându-se de obicei pe locuri fruntașe, cea mai bună performanță fiind locul 2 (după Universitatea Cluj) în campionatul 2000-2001.

 La Telecom Arad, în a doua jumătate a anilor 1990.

Ioan Șandor este al patrulea de la stânga, pe rândul de sus, lângă președintele Gheorghe Marinca

A continuat să joace fotbal de plăcere, alături de prieteni. A fost mereu apropiat de mișcarea sportivă și fotbalistică arădeană. În ultima vreme a fost implicat și în domeniul medical.

În ceea ce privește viața personală, în anii 90 a suferit o imensă tragedie, cauzată de pierderea fiicei sale, care-i moștenea trăsăturile blonde și frumusețea fizică și morală, răpusă de o boală necruțătoare. A rămas mereu neconsolat după această dramatică lovitură a sorții.

Iată că, mult mai devreme decât era de așteptat, Onică lui Ghiobu, Johnny sau Gyobu cum era cunoscut între cei apropiați, ne-a părăsit. Încă nu ne vine să credem că vorbim de el la timpul trecut. În aceste momente, gândurile noastre se îndreaptă în primul rând spre familia sa, a cărei durere știm că nu o putem alina în niciun fel. Familia mai mare a AMEFA rămâne fără unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai săi.

 Trei foști vagonari, Ioan Hamza, Marius Grad și Ioan Șandor (poză recentă, din 2015)

Înmormântarea a avut loc ieri, 28 februarie 2016, la Cermei.

Odihnească-se în pace!