Duminică, 31 ianuarie 2016, de la ora 14, pe terenul Bazei Sportive ”Unirea” din cartierul clujean Mănăștur, AMEFA s-a reunit pentru prima dată în noul an, cu ocazia unui meci amical cu Luceafărul Ghirișu Român, echipă care evoluează tot în Liga a 5-a a județului Cluj, dar în zona Mociu. Pe o vreme mai degrabă de toamnă, cu temperaturi pozitive dar și cu ploaie și vânt, antrenorul Radu Mureșan a rulat toți cei 15 jucători din lot prezenți, precum și un număr relativ mare de jucători care ar putea legitimați în perioada imediat următoare.
Scorul a contat mai puțin. Oaspeții s-au dovedit mai inspirați la finalizare în prima repriză, când au deschis scorul cu un șut parabil, în vreme ce gazdele au ratat nenumărate ocazii. În repriza a doua, pe fondul schimbărilor și a lipsei de omogenitate la AMEFA, echipa oaspete s-a desprins, marcând trei goluri în ultimele 10 minute.
La AMEFA au evoluat: Paul Șofron, Tudor Herlea - portari, George Deac, Mircea Eugen Ciobanu, Andrei Kokeinyesdi, Emil Trifan, Gabriel Mădălin Andreicuț, Tiberiu Cirebea, Marius Someșan, Lucian Macri, Daniel Șinca, Vlad Pop, Rareș Ciprian Câmpan, Giani Cosmin Gorga, Bogdan Sebastian Puskas, Horea Ionuț Meleg, Attila Koos, Zoltan Orvossy, Paul Bogdan Marian, Cosmin Hetea, Andrei Țucudean, Rareș Suciaghi - jucători de câmp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu