In memoriam: Ioan Șandor (1958-2016)

Familia AMEFA este din nou îndoliată. Nimic nu prevestea această tristă veste: unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai echipei Rapid Arad și, apoi, din 1986, Vagonul Arad, Ioan Șandor, nu mai este printre noi. Un atac de cord în noaptea de 25 spre 26 februarie 2016 i-a fost fatal, celui care a rezistat în fața atâtor atacuri ale echipelor adverse, dar și ale sorții, care parcă i-a fost mai mereu potrivnică. Dincolo de fotbal, a fost un mare OM, un mare CARACTER. Nu există cuvinte care să descrie durerea din sufletele noastre.

S-a născut în 1958 la Cermei (județul Arad), unde a deprins primele taine ale fotbalului.

Talentat și perseverent, a ajuns în anii 70 în reședința județului, la Arad, unde a fost legitimat la juniori la UTA. N-a prins echipa ”mare” la UTA decât după ce aceasta a retrogradat din divizia A în 1979, evoluând în mai multe meciuri la UTA în divizia B (sub conducerea tehnică a lui Ioan Reinhardt, antrenor principal) în turul campionatului 1979-1980 și la începutul returului aceluiași campionat. Când a fost clar că UTA nu mai are șanse de promovare iar Ioan Șandor nu prea prindea echipa, a fost cedat în primăvara anului 1980 în divizia C la Rapid Arad, echipă formată în 1973 prin fuziunea dintre Vagonul și CFR (echipa s-a numit pentru un an Unirea iar din 1974 Rapid), urmașa AMEFA, și care în acel an lupta pentru revenirea în divizia B.

Ioan Șandor a debutat la Rapid Arad pe 27 aprilie 1980 în etapa a 22-a a diviziei C într-o victorie cu 3-0 pe teren propriu cu Unirea Tomnatic. Nu a înscris în acel meci, dar a făcut-o în următoarele! Inițial a jucat pe post de vârf de atac, având o contribuție decisivă la revenirea Rapidului în divizia B la finele sezonului 1979-1980, într-o echipă din care mai făceau parte, printre alții, portarul Butaru și jucători de câmp precum Brosovszky, Domide, Borugă, Bermoser, Hamza, Ardelean, Stoienescu, antrenori fiind Radin Dușan și Petre Schweininger.

 La Rapid Arad, la începutul anilor 1980.

Ioan Șandor este al treilea din stânga de pe rândul de jos.

Au urmat încă șapte ani la Rapid Arad, în divizia B (1980-1984), apoi în divizia C (1984-1987), unde formația arădeană (redenumită Vagonul din 1986) s-a numărat mereu printre candidatele la promovare dar a fost mai mereu nevoită să se mulțumească cu poziția secundă (nepromovabilă). În această perioadă, deși la început a mai jucat în atac, s-a reprofilat încet-încet pe postul pe care știe mai toată lumea că a jucat, cel de libero sau fundaș central, unde a dat satisfacție maximă.

A fost un fundaș ”de fier”, cu un simț deosebit al plasamentului și un excelent joc aerian, impunându-se deseori în duelurile din careu, atât în cel propriu, cât și în cel advers. De altfel, a și marcat destule goluri, nu doar ca atacant, cât și ca fundaș. A fost de asemenea un campion al eleganței, atât pe teren, cât și în afara lui.

În 1987, la o vârstă la care alții sunt la apogeul carierei, la nici 30 de ani, Ioan Șandor a părăsit echipa vagonară, jucând doar în Campionatul Județean, lăsând pe alții, mai tineri, să realizeze ceea ce el și generația sa încercase câțiva ani în șir: promovarea din nou în divizia B, care s-a realizat în 1989.

În total, vreme de aproape un deceniu (1980-1987), a jucat în jur de 200 de meciuri la Rapid/Vagonul Arad în divizia B sau C și în ”Cupa României”.

A rămas însă în continuare în apropierea echipei vagonare, îndeplinind funcția de organizator de competiții, indiferent cum s-a numit echipa (Vagonul până în 1991, Astra între 1991 și 1994), și apoi la FC Arad (1994-1995).

 Organizator de competiții la Astra Arad, la începutul anilor 1990.

Ioan Șandor este primul din stânga (în picioare).

Din 1995, când echipa a fost preluată de Gheorghe Marinca și a fuzionat cu Telecom Arad, numindu-se FC Arad Telecom (1995-1996), Telecom Arad (1996-2005) și Romtelecom Arad (2005-2006), Ioan Șandor a devenit membru al conducerii acestei formații, ocupând funcții precum director sportiv, organizator de competiții, ofițer de presă. A fost un apropiat al președintelui clubului, Gheorghe Marinca, alături de care a rămas în cei 11 ani în care Telecom Arad a făcut o figură frumoasă în divizia C, clasându-se de obicei pe locuri fruntașe, cea mai bună performanță fiind locul 2 (după Universitatea Cluj) în campionatul 2000-2001.

 La Telecom Arad, în a doua jumătate a anilor 1990.

Ioan Șandor este al patrulea de la stânga, pe rândul de sus, lângă președintele Gheorghe Marinca

A continuat să joace fotbal de plăcere, alături de prieteni. A fost mereu apropiat de mișcarea sportivă și fotbalistică arădeană. În ultima vreme a fost implicat și în domeniul medical.

În ceea ce privește viața personală, în anii 90 a suferit o imensă tragedie, cauzată de pierderea fiicei sale, care-i moștenea trăsăturile blonde și frumusețea fizică și morală, răpusă de o boală necruțătoare. A rămas mereu neconsolat după această dramatică lovitură a sorții.

Iată că, mult mai devreme decât era de așteptat, Onică lui Ghiobu, Johnny sau Gyobu cum era cunoscut între cei apropiați, ne-a părăsit. Încă nu ne vine să credem că vorbim de el la timpul trecut. În aceste momente, gândurile noastre se îndreaptă în primul rând spre familia sa, a cărei durere știm că nu o putem alina în niciun fel. Familia mai mare a AMEFA rămâne fără unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai săi.

 Trei foști vagonari, Ioan Hamza, Marius Grad și Ioan Șandor (poză recentă, din 2015)

Înmormântarea a avut loc ieri, 28 februarie 2016, la Cermei.

Odihnească-se în pace!

Remember: AMEFA - CAM Timișoara 6-1 (3-0) în etapa a 13-a a diviziei A, pe 17 martie 1940

AMEFA, prezentă la toate edițiile de campionat de la înființarea diviziei A, se afla în sezonul 1939-1940 la finalul unui ciclu din istoria sa, poate cea mai frumoasă perioadă, în care echipa a reușit clasări dintre cele mai notabile, pe primele poziții ale clasamentului între 1936 și 1939. La rândul său, CAMT (Clubul Atletic al Muncitorilor din Timișoara), rezultat din fuziunea din 1936 a două dintre cele mai vechi cluburi timișorene, Clubul Atletic Timișoara (CAT) și Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor din Timișoara (RGMT), obținuse o promovare istorică în prima divizie în 1939 și reușise să strângă sub faldurile sale numeroși fotbaliști de valoare. Ambele echipe porneau așadar de la premise teoretic bune în sezonul 1939-1940 dar circumstanțele politice și economice ale vremii au fost defavorabile. În special AMEFA a avut o evoluție neașteptat de slabă în tur, pe care l-a terminat abia pe locul 8 (din 12 echipe), însă doar cu un punct mai mult decât echipa de pe locul 10 (Gloria CFR Galați), aflată sub linia retrogadării. Comparativ, CAMT a terminat turul pe locul 5 dar practic despărțită doar de golaveraj de echipele de pe locurile 2 (Venus), 3 (Sportul Studențesc) și 4 (Ripensia).

Iarna a fost una deosebit de grea, echipele din provincie fiind în imposibilitate de a se antrena și de a juca meciuri de pregătire în țară. În aceste condiții, CAMT-ul a efectuat un turneu de pregătire în Grecia și Turcia dar oboseala deplasării a avut consecințe mai mari decât eventualele efecte pozitive. Federația a impus începerea returului de campionat în februarie deși terenurile erau în majoritate impracticabile iar gerul - năpraznic. Echipele din provincie au protestat degeaba. Meciurile din prima etapă din retur s-au disputat în condiții nefirești pentru fotbal iar echipele din Capitală (care au avut posibilitatea să se pregătească) au câștigat la scor. AMEFA a pierdut cu 7-1 în deplasare la campioana Venus iar CAMT a pierdut pe propriul teren, 3-1 cu Sportul Studențesc, după mai bine de 3 ani de invincibilitate pe arena proprie. Întrucât toate ziarele au condamnat desfășurarea partidelor în asemenea condiții de iarnă, Federația s-a ”spălat pe mâini” și a aruncat vina pe arbitri, care ar fi trebuit să constate că terenurile sunt impracticabile.

Astfel, în etapa a doua din retur (a 13-a din campionat), pe 3 martie, la Arad, pe stadionul ”Gloria”, s-au strâns circa 1000 de spectatori pentru a asista la meciul dintre AMEFA și CAMT. În ciuda eforturilor organizatorilor de a îndepărta zăpada de pe teren, gerul și-a spus cuvântul. Arbitrul băimărean Anton Huniade a constatat că terenul era practic acoperit cu gheață și zăpadă înghețată și a declarat terenul ca fiind impracticabil. Meciul s-a amânat în mod convenabil pentru data de 17 martie 1940 (peste două săptămâni), când erau programate sferturile Cupei României, competiție din care ambele echipe fuseseră deja eliminate.

Între timp, pe 10 martie s-au disputat meciurile din etapa a 14-a, prilej pentru cele două echipe s-o ”încaseze” din nou: AMEFA a pierdut cu 4-2 la București cu Juventus (contracandidată la retrogradare) iar CAMT, din nou a pierdut cu 3-1, acasă cu Venus București.

În condiții de relativă normalitate, dar totuși pe o vreme deosebit de rece care i-a ținut acasă pe mulți, doar 1200 de spectatori s-au adunat duminică, 17 martie 1940, de la ora 15.45 pe arena arădeană ”Gloria” pentru a asista la restanța dintre AMEFA și CAMT. În tur timișorenii se impuseseră cu un sec 3-0. Între cele două echipe muncitorești era și o veche rivalitate (celebra rivalitate Arad - Timișoara) dar și o strânsă prietenie, date fiind relațiile firești dintre două echipe ale sindicatelor. Nu știm exact de ce la timișoreni au lipsit chiar cei mai buni oameni - internaționalii Bindea, Chiroiu și Reuter, la care s-a adăugat absența altor doi titulari obișnuiți: Kohn și Tóth-Bedö. Este adevărat că Bindea tocmai fusese convocat pentru meciul naționalei României cu Iugoslavia iar ceilalți erau poate pasibili de a fi selecționați în naționala ”B” și astfel să se fi primit ordine de la București ca să fie menajați? Cert este că AMEFA s-a prezentat cu echipa completă, cu Kovács revenit în apărare în locul lui Remus Lucian și cu Bătrân în centrul atacului, în vreme ce adversarii au avut în rândurile lor doi debutanți - Cioban și Weisz, plus alți câțiva jucători care erau în mod obișnuit rezerve, inclusiv antrenorul-jucător Wilhelm Possak (care antrenase Sporting Lisabona între 1935 și 1937). Dar iată formațiile:

AMEFA: Gerold - Slivăț, Kovács - Szurgyi, Szabó, Szaniszló II - Igna, Léb, Bătrân, Reinhardt II, Fried. Antrenor: Alexandru Stoffa.

CAMT: Eichler - Perszam, Galgoczy - Iliaș, Hoffmann, Cioban - Bücher, Weisz, Possak, Jánosi, Cota. Antrenor-jucător: Wilhelm Possak.

Încă de la început a fost clar că AMEFA se va impune la scor, superioritatea gazdelor fiind evidentă, spre entuziasmul tribunei. În minutul 2 Léb ratează o primă ocazie, Eichler opunându-se golului.

Partida a fost oricum rezolvată imediat după aceea. În minutul 7, Igna îl depășește pe Galgoczy pe partea dreaptă și centrează perfect pentru Dănilă Bătrân, care reia imparabil: 1-0. Oaspeții repun mingea în joc de la centru dar Szabó recuperează, verticalizează pentru Bătrân, care îl servește ideal pe Fried și acesta trimite mingea în plasă: 2-0 (minutul 8). Meciul era practic jucat!

Singura problemă care s-a mai pus a fost aceea a scorului. AMEFA a mai redus turațiile dar a continuat să atace insistent poarta adversă. În minutul 22 Fried este faultat de Iliaș la 25 de metri de poarta lui Eichler. Szaniszló execută lovitura liberă cu precizie în vinclul din stânga sus al porții lui Eichler, aruncând tribunele în aer: 3-0!
Jocul a continuat în aceeași manieră. Abia în minutul 37 asistăm la primul șut pe poartă al timișorenilor, expediat de Jánosi, dar Gerold este la post.
În repriza a doua, AMEFA cedează intenționat inițiativa și dă impresia că nu dorește să umilească formația oaspete. CAMT-ul atacă tot mai viguros dar Slivăț și mai ales Kovács, apărătorii arădeni, sunt la înălțime. AMEFA dă replici tăioase pe contraatac și în minutul 63 Eichler respinge cu dificultate șutul lui Bătrân, în mare formă în postura de centru înaintaș.
În minutul 73 timișorenii înscriu golul de onoare prin Jánosi, care a reluat în plasă o pasă venită de la Bücher: 3-1.
Alarmați de posibilitatea ca timișorenii să revină în joc, arădenii trec la atac și le mai dau trei ”boabe” oaspeților, dacă tot și-au permis să marcheze. Chiar imediat după golul primit, Igna demarează pe banda dreaptă și centrează pentru Reinhardt în fața porții iar acesta finalizează fără emoții: 4-1 (minutul 74). Peste alte trei minute, o fază identică, cu Igna depășind pe toți în banda dreaptă, doar că de data aceasta Fried înscrie din careu: 5-1.
După gol, Fried, ”tamponat” serios de adversari, iese accidentat de pe teren dar, cum schimbările nu sunt permise, reintră după câteva minute.
Tocmai la timp pentru ultimul gol al partidei: Léb îl lansează pe Bătrân (omul meciului), acesta driblează cu ușurință apărătorii adverși și înscrie, stabilind scorul final: 6-1 (minutul 83).
Partida a fost arbitrată fără probleme de Jean Petrescu (București). Raportul cornerelor: 10-2! Au marcat, așadar: Bătrân (minutele 7 și 83), Fried (minutele 8 și 77), Szaniszló (minutul 22) și Reinhardt (minutul 74) respectiv Jánosi (minutul 73).
Iată cum descrie ”Gazeta Sporturilor” de a doua zi evoluțiile celor 22 de jucători:
”AMEFA
Gerold bun.
Slivăț excelent.
Kovacs și-a făcut o reintrare strălucită.
Szurdi a muncit mult.
Szabo a acoperit tot terenul.
Szaniszlo a făcut o partidă mare.
Igna foarte bun.
Leb a conlucrat admirabil cu partenerii săi.
Bătrân a fost printre cei mai buni oameni de pe teren.
Reinhardt foarte bun.
Fried a corespuns ca aripă stângă.

CAMT
Eichler nu e vinovat de niciun gol.
Perszam slab.
Galgoczy a comis numeroase greșeli.
Iliaș a muncit fără folos.
Hofmann a jucat bine.
Ciobanu slab.
Bucher modest.
Weiss anonim.
Possak - sub așteptări.
Janosi - printre puținii care au corespuns.
Cotta slab”

Cotidianul timișorean ”Dacia” nota: ”Match-ul restanță de campionat disputat la Arad a prilejuit timișorenilor o înfrângere gravă. Deplasați cu 4 rezerve, oaspeții nu au fost în stare să se opună impetuozității liniei de atac adverse și au scăpat de un scor dezastruos numai grație formei impecabile a lui Eichler”.
Pentru acest meci, antrenorul Stoffa a recurs la câteva modificări în echipă față de meciurile anterioare, în special pe banda stângă. A schimbat un singur titular: Kovács a luat locul lui Remus Lucian în apărare. Celorlalți li s-au modificat posturile, majoritatea revenind acolo unde randamentul s-a dovedit a fi maxim: Bătrân a fost trimis de pe aripa stângă în centrul atacului; Reinhardt din atacant central a revenit pe postul de atacant stânga; Szaniszló a trecut astfel înapoi în linia de halfi, ca mijlocaș stânga; Fried a jucat aripă stîngă, fiind mutat de pe postul de mijlocaș stânga. Este demn de remarcat că această dispunere s-a păstrat aproape exact la fel până la sfârșitul campionatului. Pentru mai multe amănunte, vezi și aici.
Cele două echipe aveau să termine sezonul exact pe aceleași poziții în clasament ca și la sfârșitul turului: CAMT pe locul 5 iar AMEFA pe locul 8. Din păcate, ele au împărtășit aceeași soartă, fiind desființate de autoritățile fasciste ale vremii prin Legea ”Straja Țării” apărută în august 1940, cu puțin înainte de sfârșitul dictaturii lui Carol al II-lea. AMEFA a reușit ulterior să renască (și datorită fuziunii cu Astra) dar CAMT-ul, după câteva zbateri în anii 40, a dispărut din nefericire de pe scena fotbalului românesc.

Remember: returul campionatului diviziei A, 1939-1940

Campionatul 1939-1940 a fost ultimul în care AMEFA a jucat cu această denumire în prima divizie fotbalistică a țării. Echipa a mai promovat odată în divizia A, în 1968, însă doar pentru un singur sezon și cu denumirea de Vagonul Arad.

În 1939, echipa se afla deja în declin, cauzat de mai mulți factori, în primul rând politici și economici. AMEFA terminase mai mult decât onorabil sezoanele precedente, cochetând chiar cu titlul de campioană națională: a fost pe locul 2 în 1935-1936 (la 2 puncte de campioana Ripensia), pe 4 în 1936-1937, pe 2 în serie în 1937-1938 (la egalitate de puncte cu Rapid, care a câștigat seria la golaveraj, jucând finala campionatului cu Ripensia, câștigătoarea celeilalte serii) și pe locul 3 în 1938-1939. În acei ani, titlurile se împărțeau între Venus și Ripensia iar Rapidul se ”specializase” pe câștigarea Cupei României...

Vremurile nu erau însă tocmai cele mai favorabile fotbalului. Europa și chiar lumea se zbuciuma, războiul bătea la ușă. Mulți jucători de fotbal au fost concentrați în armată și doar intervenția Federației a făcut ca ei să poată reveni la echipe și campionatul să se desfășoare în condiții de ”normalitate”.

Sigur, România încă nu intrase în război dar regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea avea efecte dezastruoase asupra țării și asupra economiei. Nu mai vorbim de faptul că ”minoritarii” erau discriminați în mod vădit și chiar oficial, iar acest lucru se manifesta și la fotbal, unde echipele erau ”somate” să reducă numărul de jucători ”minoritari”, adică maghiari, germani... și în primul rând evrei. Iar la AMEFA erau vreo câțiva, ca de altfel la mai toate echipele transilvănene, unde selecția jucătorilor se făcea după valoare și nu după etnie. Iar AMEFA mai avea o problemă: era o echipă muncitorească, cu o conducere și o orientare politică de stânga, iar conducătorii țării erau porniți rău de tot pe mișcările politice de stânga din acea vreme, calificate drept ”bolșevice”, ”comuniste” etc, mergând până la interdicția apariției ziarelor cu o astfel de orientare, inclusiv cele centrale, precum ”Făclia”, ”Dimineața” și altele. Sigur, discriminarea nu era la fel de puternică în comparație cu ce aveau de suferit legionarii.

Conducerea dictatorială se manifesta pe toate planurile, inclusiv în cel fotbalistic. La conducerea Federației Române de Fotbal Asociație (FRFA) era de câțiva ani generalul Gabriel Marinescu, mâna dreaptă a regelui Carol al II-lea, fost Ministru de Interne și Prefect al Poliției Capitalei și totodată președinte, patron, conducător, cum vreți să-i ziceți, al echipei Venus București. Cum s-ar spune, el centra, el dădea și cu capul. Și sigur, nu fusese nicio mirare că Venus câștigase (iar) campionatul în 1939 și era, bineînțeles, principala favorită la titlu și în sezonul 1939-1940... și în oricâte sezoane înainte, cu condiția, desigur, ca domnul general să rămână președinte al FRFA. Din păcate pentru venusiști, după abdicarea lui Carol al II-lea în septembrie 1940, Gabriel Marinescu a încercat să fugă din țară dar n-a reușit iar legionarii l-au executat sumar, împreună cu alți foști susținători ai regimului carlist, drept răzbunare pentru represaliile la care fuseseră supuși.

În primăvara anului 1940 însă domnul general era încă la putere iar Venus era abia pe locul 2 în clasament...

Dar iată cum arăta clasamentul după încheierea turului de campionat (se acordau 2 puncte pentru victorie, 1 pentru egal, 0 pentru înfrângere):

Clasament tur 1939-1940

1.      Rapid 15 (31-15) 

2.      Venus București 13 (29-13) 

3.      Sportul Studențesc 13 (25-19) 

4.      Ripensia 13 (19-16) 

5.      CAMT 13 (18-20) 

6.      Carpaţi Baia Mare 11 (16-16) 

7.      UDR 11 (17-20) 

8.      AMEFA 10 (15-16) 

9.      Unirea Tricolor 10 (17-22) 

10.  Gloria CFR Galați 9 (12-29) 

11.  Victoria Cluj 7 (10-14) 

12.  Juventus București 7 (15-24)

După cum se vede, echipele din București deja dominau campionatul, fiind pe primele poziții în clasament, deși cele două echipe timișorene (Ripensia și CAMT) încă țineau aproape, fiind practic la egalitate cu Venus și cu Sportul Studențesc (marea surpriză a sezonului). AMEFA, din păcate, se zbătea în jumătatea a doua a clasamentului, după ce o serie de jucători (dintre cei mai buni) părăsiseră echipa în ultimii ani: atacantul Perneky fusese vândut la Carpați Baia Mare pentru o sumă (record atunci) de 125 000 lei, Sadowski și Prassler (jucători de echipă națională) s-au transferat la Juventus București iar ”vechea gardă” necesita întăriri, care însă nu mai veneau...

Transferul de valoare dinspre vestul țării spre capitală se făcea deja de mulți ani. Minoritarii erau în mod oficial huliți dar ca fotbaliști erau iubiți... asta era una din problemele autorităților din acele timpuri. Iar președintele Federației, tocmai fiindcă era președinte și la Venus, nu putea zice mare lucru în privința asta fiindcă echipa lui era o adevărată selecționată națională: David, Orza și Bodola veniseră de la Oradea (CAO), Demetrovici de la Chinezul Timișoara, Sfera și Ploeșteanu de la Universitatea Cluj, Albu și Lupaș de la Gloria Arad, frații Colea, Petea și Volodea Vâlcov de la Chișinău iar grecul Humis de la Ethnikos Pireu. Nici chiar jucătorii bucureșteni nu fuseseră crescuți de ei: Iordache provenea, de exemplu, de la Unirea Tricolor... Iar antrenor era maghiarul Janossy!

Nici la Rapid lucrurile nu erau foarte diferite. Patronul echipei, Costică Bauer, investise serios într-o trupă care ajunsese în 1940 la un vârf de formă și de performanță dar care avea din nou să eșueze în tentativa de a câștiga campionatul, mulțumindu-se, ca și în anii precedenți, cu Cupa României... și cu calificarea în finala Cupei Europei Centrale, care însă nu avea să se mai dispute, ratând astfel șansa de a deveni prima echipă din România care câștigă un trofeu european! Vedetele echipei erau orădeanul Iuliu ”Gyussy” Baratky și... arădeanul Ștefan ”Rici” Auer, provenit de la AMEFA și ajuns la Rapid la o vârstă înaintată pentru un atacant și după 10 ani petrecuți la Ujpest în Ungaria, echipă cu care a câștigat și Cupa Națiunilor (un fel de echivalent al Ligii Campionilor din acea vreme). Ei, chiar și la 35 de ani Rici a ajuns golgeterul campionatului 1939-1940, cu 21 de goluri înscrise!

Sportul Studențesc abia evitase retrogradarea în sezonul precedent, practic salvându-se la golaveraj în fața mult mai titratei Chinezul Timișoara. Studenții, cu o trupă tânără, între care s-a remarcat Gică Popescu, ca principal realizator, au reușit un sezon formidabil, terminând pe poziția a treia! Nu mai punem la socoteală că i-au bătut și în tur și în retur pe campionii Venus!

Ripensia mai visa desigur la un nou titlu dar startul dezamăgitor de retur i-a adus pe timișoreni cu picioarele pe pământ. Era și pentru ei începutul sfârșitului... Ca de altfel și pentru cealaltă echipă timișoreană, CAMT, rezultată din fuziunea a două dintre cele mai vechi echipe timișorene, Clubul Atletic Timișoara (CAT) și Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor din Timișoara (RGMT), și care a reușit să promoveze în 1939 pe prima scenă fotbalistică a țării, unde a făcut de altfel o figură mai mult decât meritorie.

Carpați Baia Mare și UDR au făcut un sezon bun. Reșițenii au avut chiar un retur excelent și la un moment dat păreau chiar candidați la un loc pe podium. Rezultatele din ultima etapă i-au privat de o asemenea performanță.
În partea inferioară a clasamentului, vreo cinci echipe se chinuiau să evite cele trei locuri retrogradabile. AMEFA ajunsese în această situație penibilă după cinci ani în care echipa se luptase în partea superioară a clasamentului. Campionatul a început cum nu se poate mai prost, cu 4 înfrângeri consecutive! E adevărat că după aceea arădenii au mai ”dres busuiocul” și au terminat turul în afara locurilor de retrogradare dar și returul a început prost și practic salvarea s-a decis definitiv în ultima etapă!
Într-o situație și mai nefericită se aflau cele două echipe din București, Unirea Tricolor și Juventus. Unirea Tricolor, abia promovată, a făcut un sezon destul de bun, cu destule rezultate surprinzătoare, între care victoriile cu Venus București, Carpați Baia Mare (ambele în deplasare) și Ripensia (acasă). Juventus, în schimb, a dezamăgit cumplit, mai ales că la echipă se investise mult și fuseseră aduși jucători de calitate și, cel puțin în retur, un antrenor pe măsură, Cibi Braun. Toate acestea n-au fost însă suficiente pentru a-i salva de la o retrogradare neașteptată. Trebuie însă spus că echipele bucureștene erau total dezavantajate de decizia FRFA de a menține doar maxim 3 echipe din București în divizia A pentru sezonul următor, 1940-1941. În mod identic, Timișoara avea voie cu maxim 2 echipe iar celelalte orașe cu doar o echipă. Doar orașele cu peste 50000 de locuitori aveau dreptul de a avea echipă în divizia A!!
Dar ce consecințe nefaste pe plan sportiv putea să aibă o astfel de decizie?! În primul rând, două echipe bucureștene urmau să retrogradeze, indiferent pe ce loc s-ar fi clasat. Deja în retur era evident că Unirea Tricolor și Juventus vor fi cele două, astfel că moralul jucătorilor a fost mereu foarte scăzut. Dar și pentru celelalte echipe a fost dificil. De exemplu, Chinezul Timișoara sau Gloria Arad, retrogradate în 1939, știau că nu vor putea reveni pe prima scenă decât dacă retrograda o echipă timișoreană, respectiv una arădeană! În acest fel, comportarea lor în seria a II-a din divizia B a lăsat foarte mult de dorit, ocupând locuri pe la mijlocul clasamentului. Dar și Mica Brad, echipa care avea să câștige seria a II-a din divizia B, avea o problemă cu promovarea, deoarece provenea dintr-un oraș care avea mai puțin de 50000 de locuitori. În mod similar, Universitatea Cluj nu putea promova decât dacă retrograda Victoria și așa mai departe, o întreagă harababură, care a încurcat foarte mult!
Cealaltă echipă promovată, alături de Unirea Tricolor și CAMT, a fost Gloria CFR Galați, echipă considerată drept ”victimă” sigură dar care a fost campioana surprizelor! A fost implicată și într-un scandal privind mituirea unor jucători de la Mureșul Târgu Mureș (la barajul de promovare) dar a scăpat ”basma curată”. N-a putut evita retrogradarea... dar a fost în cele din urmă reprimită în divizia A în sezonul 1940-1941 ca urmare a întâmplărilor deosebite din vara anului 1940.

Ultima clasată a fost Victoria Cluj. Formația mănăștureană, deși terminase pe locul 6 în sezonul precedent, a fost măcinată de numeroase probleme interne și nu a mai putut evita retrogradarea.
Returul a început la sfârșitul lunii februarie deși condițiile meteo erau total potrivnice, fiind zăpezi mari în toată țara, viscol, terenuri impracticabile... Dar se hotărâse: campionatul trebuie să înceapă la 25 februarie și nu e posibilă nicio amânare! Multe din echipe, în special din provincie, au protestat degeaba. Unele nici nu apucaseră să facă vreun antrenament cu mingea. În schimb, echipele din București erau avansate cu pregătirile. Rezultatul? În primele etape din retur, în general toate echipele din București au câștigat cu lejeritate și chiar la scor întâlnirile cu echipele din provincie...
Motivul grabei era dat de calendarul echipei naționale, care avea programate meciuri cu Iugoslavia, Italia, Ungaria. În plus, erau și meciuri de Cupa României. Și toate se desfășurau în week-end, în special duminica! Nu existau etape intermediare și se jucau meciuri în timpul săptămânii doar în situații excepționale.
Rezultatele returului de campionat au fost următoarele:

Etapa 12 (25 februarie 1940)

Venus București – AMEFA 7-1 (2-1) Humis 5, 74, Orza 20, Iordache 65, 75, 85, Ploeșteanu 90 - Igna 35.

UDR – Carpaţi Baia Mare 2-2 (2-2) Lakatos 16, Zsizsik 43p – Damian 21, Perneki 23.

Gloria CFR Galați – Rapid 1-7 (0-4) Bodea 80 - Șipoș 6, 58, 75, Baratky 35, Auer 36, 38, Bogdan 70.

CAMT – Sportul Studențesc 1-3 (0-0) Reuter 68 – Marinescu 55, Constantinescu-Grecu 73, Popescu 75.

Victoria Cluj – Unirea Tricolor 1-3 (0-1) Cociuban II 71 – Mihăilescu 27, Covaci 49, Alexandrescu 86.

Juventus București – Ripensia 5-1 (2-0) Prassler 32, Simko 37, 76, Oană 59, Naciu 71 - Marcu 65.

Etapa 13 (2-3 martie 1940)

Rapid – UDR 1-1 (1-1) Baratky 2 – Drăgoescu 40.

Carpaţi Baia Mare – Unirea Tricolor 0-2 (0-0) Damian 60a, Cârjan 75.

Ripensia – Gloria CFR Galați 0-1 (0-1) Milea 42.

Juventus București – Sportul Studențesc 1-1 (1-0) Oană 6 – Popescu 73.

Venus București – Victoria Cluj 3-0 (1-0) Orza 38, Humis 56, Ploeșteanu 58.

AMEFA – CAMT 6-1 (3-1) Bătrân 7, 83, Fried 8, 74, Szaniszló 22, Reinhardt 74 – Jánosi 73 - s-a jucat pe 17 martie 1940.

Etapa 14 (9-10 martie 1940)

Juventus București – AMEFA 4-2 (2-1) Simko 31, 34, Prassler 51, Naciu 57 – Leb 30, Reinhardt 48.

CAMT – Venus București 1-3 (1-2) Bindea 30 – Iordache 29, Bodola 37, Humis 57.

Unirea Tricolor – Rapid 0-0.

Victoria Cluj – Carpaţi Baia Mare 0-3 (0-1) Perneki 22, 74, Szoeke 89.

Gloria CFR Galați – Sportul Studențesc 0-5 (0-3) Ștefănescu 32, 78, Mihăilescu 37, Popescu 38, 87.

UDR – Ripensia 3-0 (1-0) Micu 22, Neagrău 85, Păcurariu 89.

Etapa 15 (23-24 martie 1940)

Juventus București – Venus București 0-2 (0-1) Humis 1, Iordache 57.

AMEFA – Gloria CFR Galați 0-1 (0-1) Bodea 32.

Rapid – Carpaţi Baia Mare 7-3 (5-1) Auer 1, 35, Șipoș 10, 41, Baratky 16, 46, Căpușan 77 – Telegdy 18p, Seremi 62, Lucaciu 79.

CAMT – Victoria Cluj 2-1 (1-0) Cotta 3, Reuter 66 – Cociuban II 52.

Ripensia – Unirea Tricolor 3-1 (1-1) Marcu 37, 73, Dobay 89 – Covaci 12.

Sportul Studențesc – UDR 2-2 (0-1) Popescu 67, 77 – Spielmann 22, Zsizsik 50.

Etapa 16 (6-7 aprilie 1940)

Unirea Tricolor – Sportul Studențesc 0-0.

UDR – AMEFA 2-0 (1-0) Spielmann 24, Zsizsik 65.

Carpaţi Baia Mare – Ripensia 2-2 (1-1) Szoeke 38, 54 – Beke 27, Dobay 68.

Gloria CFR Galați – Venus București 0-2 (0-0) Orza 61, 84.

Juventus București – CAMT 0-1 (0-0) Bücher 75 – jucat pe 23 aprilie 1940.

Victoria Cluj – Rapid 0-4 (0-0) Baratky 50, 59, Auer 88, 90 – jucat pe 23 aprilie 1940.

Etapa 17 (20-21 aprilie 1940)

Juventus București – Victoria Cluj 0-1 (0-1) Cociuban II 16.

Ripensia – Rapid 1-1 (1-0) Marcu 13 – Auer 82.

CAMT – Gloria CFR Galați 4-3 (3-0) Hoffmann 22, 26, Reuter 40, Perszam 73 – Strock 55, Milea 80, Bodea 85.

AMEFA – Unirea Tricolor 3-1 (2-0) Reinhardt 11, 39, Szabó 82p – Paraschiva 70.

Sportul Studențesc – Carpaţi Baia Mare 0-0.

Venus București – UDR 0-0.

Etapa 18 (5 mai 1940)

Carpaţi Baia Mare – AMEFA 0-1 (0-1) Bătrân 44.

UDR – CAMT 3-0 (1-0) Cipai 36, Pop 75, Micu 90.

Victoria Cluj – Ripensia 0-2 (0-1) Dobay 19, 82.

Rapid – Sportul Studențesc 6-1 (2-0) Auer 25, 47, Baratky 30, Șipoș 85, 88, 93 – Beffa 71 – s-a jucat pe 23 mai 1940.

Unirea Tricolor – Venus București 0-5 (0-2) Orza 1, 54, Ploeșteanu 7, Bodola 56, 70 – s-a jucat pe 23 mai 1940.

Gloria CFR Galați – Juventus București 3-1 (1-0) Demeny 41, 68, Milea 54 – Simko 89  – s-a jucat pe 30 mai 1940.

Etapa 19 (10 mai 1940)

Juventus București - UDR 5-2 (0-2) Simko 47p, 57, Prassler 54, Flamaropol 82, Naciu 90 – Micu 30, Spielmann 40.

Gloria CFR Galați - Victoria Cluj 1-3 (0-2) Strock 70 – Mureșan 9, Marian 16, 65.

AMEFA – Rapid 3-1 (1-1) Ludwig 11, 57, Bătrân 65 – Florian 18.

Venus București – Carpați Baia Mare 4-0 (1-0) Ploeșteanu 27, Bodola 46, 48, 64.

CAMT – Unirea Tricolor 1-1 (1-1) Perszam 43 – Criciotoiu 37.

Sportul Studențesc – Ripensia 2-0 (0-0) Constantinescu-Grecu 68, Popescu 78.

Etapa 20 (26 mai 1940)

UDR – Gloria CFR Galați 3-2 (3-0) Zsizsik 1, 44, Pop 8 – Cuciardi 60, Milea 70.

Ripensia – AMEFA 5-2 (3-0) Haas 8, 20, Marcu 12, 61, Dobay 82 – Ludwig 64, 88.

Carpați Baia Mare – CAMT 6-2 (3-2) Gallis 13, 70, Szoeke 36, Lucaciu 42, Perneki 75, Ghidali 82 – Damian 26a, Perszam 27.

Rapid – Venus București 1-1 (0-0) Șipoș 51 – Orza 70.

Victoria Cluj – Sportul Studențesc 0-0.

Unirea Tricolor – Juventus București 3-1 (3-0) Mihăilescu 4, Paraschiva 18, Alexandrescu 40 – Flamaropol 81.

Etapa 21 (2 iunie 1940)

AMEFA – Sportul Studențesc 1-1 (0-1) Ludwig 76 – Mihăilescu 40.

Juventus București – Carpați Baia Mare 3-4 (2-2) Naciu 25, 41, Simko 71p – Lucaciu 12, Gallis 35, 55, Szoeke 44.

CAMT – Rapid 4-1 (2-0) Thierjung 22, Gerber 39, Bindea 60, Reuter 80 – Baratky 48.

Gloria CFR Galați – Unirea Tricolor 1-0 (0-0) Demeny 87.

Venus București – Ripensia 2-1 (2-1) Bodola 26, Iordache 44 – Dobay 2.

UDR – Victoria Cluj 5-2 (2-1) Dura 6, Micu 11, Pop 54, Negrău 65p, Zsizsik 84 – Pop IV 7, Hegedus 75.

Etapa 22 (6-9 iunie 1940)

Sportul Studențesc – Venus București 2-1 (1-0) Beffa 10, Mihăilescu 51 – Cârciog 76.

Unirea Tricolor – UDR 8-3 (5-0) Alexandrescu 5, 27, 61, 82, 87, Dumitrescu 8, 41, Criciotoiu 21 – Selejan 62, Zsizsik 72, Pop 89.

Victoria Cluj – AMEFA 0-3 (0-2) Ludwig 16, Reinhardt 35, Bătrân 73.

Carpați Baia Mare – Gloria CFR Galați 5-2 (3-0) Szoeke 6, Prassler 20a, Perneki 36, Lucaciu 46, 70 – Milea 77p, 89.

Rapid – Juventus București 4-1 (2-0) Baratky 10, Auer 30, 49, Bogdan 46 – Drăgan 70.

Ripensia – CAMT 2-2 (1-1) Marcu 38, Simatoc 46p – Hoffmann 4, Reuter 67.

Clasament final

1.      Venus București 31 (59-19) 
2.      Rapid 29 (64-31) 
3.      Sportul Studențesc 27 (42-31) 
4.      UDR 25 (43-42) 
5.      CAMT 23 (37-49) 
6.      Carpați Baia Mare 22 (41-41)
7.      Ripensia 22 (36-37) 

8.      AMEFA 21 (37-39) 

9.      Unirea Tricolor 21 (36-40) 

10.  Gloria CFR Galați 17 (27-59) 

11.  Juventus București 14 (36-48) 

12.  Victoria Cluj 12 (18-40)

Meciurile decisive pentru titlul de campioană s-au jucat în etapele 19, 20 și 21. În etapa 19, Rapid pierdea la AMEFA, care era cu ”cuțitul la os”, iar Venus spulbera Carpați Baia Mare cu 4-0. În etapa 20 cele două candidate la titlu au jucat una cu cealaltă, gazde fiind ceferiștii. Negrii din Splai au reușit însă să obțină un egal, cât o victorie! În etapa 21 Rapid pierdea la CAMT cu 2-1 iar Venus învingea pe propriul teren pe Ripensia cu 2-1 și era virtual campioană. La CAMT debuta în acest meci în divizia A un anume Iosif Petschovski... adus de la Chinezul, din divizia B, împreună cu Arpád Thierjung, pentru ultimele două etape de campionat! Pe atunci era posibil...

În ultima etapă, Venus și-a menajat o parte din jucători în partida cu Sportul Studențesc, cu intenția de a câștiga și Cupa României. Rapidiștii în schimb n-au avut milă de Juventus și până la urmă au luat și Cupa... e drept că doar după rejucare (în primul meci a fost egal, 3-3 și 4-4 după prelungiri iar penalty-urile pentru departajare nu se inventaseră).

UDR a venit în vacanță la București pentru meciul cu Unirea Tricolor, altfel ar fi avut și ei o șansă la locul 3.

La retrogradare se făcuse multă vâlvă în jurul partidei de la Baia Mare, unde ”toată lumea știa” că echipa locală, Carpați, va ceda meciul Gloriei CFR Galați pentru ca aceștia să se salveze. Evident, mai trebuia ca AMEFA și/sau Unirea Tricolor să piardă. Ei bine, a fost exact pe dos. Carpați a învins fără prea mari emoții, și la fel au făcut și AMEFA și Unirea Tricolor.

Astfel, conform rezultatelor omologate de FRFA, au retrogradat Victoria Cluj, Juventus București și Gloria CFR Galați, ca fiind ultimele trei clasate... plus Unirea Tricolor București, deoarece trebuia respectată decizia cu maxim 3 echipe din București în divizia A! Iar acestea nu puteau fi decât primele trei clasate, Venus, Rapid și Sportul Studențesc... Rezultă că Unirea Tricolor ar fi retrogradat și dacă termina pe locul 4!

În vara anului 1940 au avut loc însă mai multe evenimente, care au avut impact și asupra activității fotbalistice. Legea Straja Țării din august 1940 a determinat desființarea echipelor muncitorești și cu un număr ridicat de jucători minoritari. Activitatea echipelor AMEFA, CAMT și Carpați Baia Mare a fost suspendată și ele nu au mai putut participa la campionatul diviziei A 1940-1941 și, de altfel, la niciun campionat. Situația a fost totuși, în cele din urmă, diferită pentru cele 3 echipe. După îndelungi târguieli, CAMT a fost admisă în divizia B. Rămasă fără jucătorii de bază, echipa a terminat pe ultimul loc și a retrogradat în campionatul districtual. AMEFA a mai putut juca oarecum incognito în campionatul ”Onoare” al Aradului. Carpați Baia Mare oricum nu mai putea juca în campionatul României deoarece după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Baia Mare revenea Ungariei. În aceeași situație se afla și nou-promovata Crișana Oradea. România mai pierduse cu puțin timp înainte Cadrilaterul, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței.

Astfel, în divizia A la startul campionatului 1940-1941 mai erau doar cele trei echipe bucureștene, Venus, Rapid și Sportul Studențesc și echipele bănățene Ripensia Timișoara și UD Reșița, iar dintre promovate, FC Ploiești (care revenea în divizia A după un singur an în B) și FC Brăila. A fost admisă și Mica Brad, deși orașul tot n-avea 50000 de locuitori... S-a admis și cererea Universității Cluj / Sibiu de a juca în divizia A iar în mod similar a fost admisă Gloria Arad, probabil drept compensație pentru AMEFA, și FC Craiova. Gloria CFR Galați a fost la rândul său reprimită și, în fine, s-a făcut o concesie și pentru Unirea Tricolor. Astfel, campionatul 1940-1941 avea 13 echipe la start... și avea să se încheie cu o uriașă surpriză, titlul fiind cucerit pentru prima și ultima dată în istorie de către Unirea Tricolor, echipă care a fost la un pas de a nu fi primită... Era însă un campionat ciuntit de ororile care se petreceau în țară și în lume. Era totodată și primul sezon al diviziei A fără AMEFA la start, pedepsită în chip malefic de niște autorități rău intenționate și care confundau politica cu sportul.

România intra definitiv în război în 1941 astfel că fotbalul a fost nevoit să ia o pauză de câțiva ani.
Antrenorii de la AMEFA, Alexandru Stoffa (etapele 12-16) și Zoltán Vágó (etapele 17-22), au utilizat doar 15 jucători în returul campionatului 1939-1940, din care 9 jucători au evoluat în toate cele 11 meciuri și, evident, în toate minutele, deoarece în acea vreme nu erau permise schimbările!
Iată așadar formația-standard, care a evoluat în exact aceeași formulă în ultimele 6 etape: Gerold - Slivăț, Kovács - Szurgyi, Szabó, Szaniszló II - Igna, Léb, Ludwig, Reinhardt II, Bătrân.
Dintre acești 11 jucători, portarul Gerold, fundașul Slivăț, mijlocașii Szurgyi, Szabó și Szaniszló, precum și atacanții Igna, Léb, Reinhardt și Bătrân au jucat în toate meciurile din retur (majoritatea le jucaseră și pe toate din tur, excepții fiind Leb și Igna - acesta din urmă fiind adus de la Gloria Arad abia la jumătatea turului).
Fundașul Adalbert Kovács a fost (re)introdus în echipă după primele două jocuri din retur, având așadar în total 9 meciuri jucate în această a doua parte a campionatului. În primele două meciuri, ambele disputate la București și încheiate cu înfrângeri la scor, pe postul său a jucat Remus Lucian, a cărui evoluție a fost nesatisfăcătoare.
Atacantul central Richard Ludwig a fost transferat abia la mijlocul lui aprilie de la Mediaș și a prins doar ultimele șase etape de campionat dar s-a evidențiat în mod deosebit în aceste jocuri, devenind golgeterul echipei în retur, cu 6 goluri înscrise (o medie excelentă, de un gol/meci).
Înainte de venirea sa, pe postul de atacant central a evoluat în mod obișnuit Bătrân, situație în care pe aripa stângă a fost folosit fie Emanoil Fried-Feraru (3 meciuri), fie Traian Șimăndan (1 meci). Tot un singur meci a jucat în acest retur și Ioan Pinter, atacant central în meciul de tristă de amintire din ”Splai” cu Venus.
În ceea ce privește golurile, AMEFA a punctat de 22 de ori în acest retur, o medie de exact 2 goluri/meci, dar a primit 23 de goluri! Este adevărat că aproape jumătate din acestea, adică 11, le-a încasat în primele două meciuri de la București cu Venus și Juventus.
Principalul realizator a fost, cum am mai menționat, Ludwig, cu 6 goluri înscrise, urmat îndeaproape de Bătrân și Reinhardt, cu câte 5 goluri marcate (dar ambii au jucat 11 meciuri, adică aproape dublu comparativ cu Ludwig). Celelalte șase goluri au fost marcate de Fried (2 - ambele în meciul cu CAMT), Igna, Leb, Szaniszló și Szabó (din penalty) - câte unul.
Din păcate, desființarea echipei de către autoritățile fasciste ale vremii a făcut ca toți acești jucători să se împrăștie pe la diverse alte cluburi. În primăvara lui 1940 se publica și o listă a jucătorilor care erau considerați ”patrimoniu național” și ca atare nu puteau fi duși la război. Lista era destul de lungă - peste 80 de jucători - dar încă de atunci era clar că AMEFA nu e pe placul autorităților. Mai toate echipele din prima divizie aveau între 5 și 10 jucători pe listă - de exemplu, ultima clasată, Victoria Cluj, avea cinci. Erau și jucători de la echipe din divizia B, iar unele echipe din B, precum Gloria Arad, aveau și ele 5 jucători pe listă. În aceste condiții, câți jucători de la AMEFA erau pe lista celor potențial salvați? Unul singur - Szaniszló! Asta spune totul despre felul în care dictatura carlistă a înțeles fenomenul sportiv în general și cel fotbalistic, în particular.
Schimbarea de antrenor de la mijlocul lunii aprilie 1940 ar fi putut să însemne un nou început pentru AMEFA. Echipa fusese antrenată până atunci de Alexandru Stoffa, unul dintre cei mai reprezentativi jucători și antrenori ai AMEFA, prezent în rândurile muncitorilor încă din perioada primului război mondial. Rezultatele n-au fost însă cele mai concludente. În primele cinci etape din retur, AMEFA a obținut o singură victorie, 6-1 pe teren propriu cu prietenii muncitori de la CAMT, dar pierduse celelalte patru întâlniri, inclusiv cele două cu contracandidatele la retrogradare, Juventus București și Gloria CFR Galați.
În aceste condiții, în pauza competițională de la mijlocul lunii aprilie, generată de jocul echipei naționale cu Ungaria, clubul l-a adus la cârma AMEFA pe experimentatul antrenor maghiar (de fapt de sorginte evreiască), Zoltán Vágó (Weisz), care avusese o contribuție deosebită la performanțele echipelor franceze unde activase ca antrenor, FC Rouen (1930-1935) și AS Saint-Etienne (1936-1938).
Atât ziarele centrale, cât și cele locale, au scos în evidență noutățile tehnice și tactice pe care noul antrenor le-a adus echipei AMEFA, materializate de altfel în rezultate excelente, care au readus formația arădeană pe linia de plutire: 3 victorii consecutive, cu Unirea Tricolor (acasă), Carpați Baia Mare (în deplasare) și, marea surpriză, cu Rapid București, pe teren propiu, în condițiile în care ceferiștii erau în acel moment neînvinși în retur și se aflau la egalitate cu Venus în fruntea campionatului. A urmat singura înfrângere din mandatul lui Vágó, în deplasarea de la Timișoara, cu Ripensia, egalul de pe teren propriu cu Sportul Studențesc (echipă care în tot returul a pierdut un singur meci, cu Rapid), și succesul din ultima etapă de la Cluj, cu Victoria.
Astfel, AMEFA a terminat pe poziția a opta și, la cum mergeau lucrurile, existau premise pentru un nou sezon bun în prima divizie a țării.
Curajul de a aduce un antrenor evreu la echipă, în condițiile în care în Europa se pregătea Holocaustul, nu a scăpat însă nepedepsit. Legea ”Straja Țării” nu făcea directă referire la vreun ”minoritar” anume, dar este clar că echipele care aveau conexiuni evreiești erau în primul rând vizate pentru desființare și preluarea patrimoniului. Alături de ”hiba” de a fi echipe muncitorești, AMEFA, CAMT și Carpați Baia Mare mai ”păcătuiau” și prin posibile astfel de conexiuni cu minorități care, în acea vreme, erau văzute ca fiind periculoase pentru națiune. De altfel, la AMEFA, unul dintre președinții de onoare și totodată sponsorii echipei era baronul Francisc von Neumann, la rândul său evreu. După război, ca patron al Uzinelor Textile Arad (și a altor fabrici din oraș), el a avut ambiția de a-și crea propria sa echipă, UTA... care a cucerit 6 titluri de campioană națională și 2 Cupe ale României. E drept, baronul n-a mai apucat să vadă ”pe viu” toate aceste succese, fiind obligat să părăsească țara după instalarea definitivă a autorităților comuniste, dar el a lăsat în urmă un stadion (care i-a purtat, pentru puțin timp, numele, până când a fost demolat) și o echipă care a făcut istorie în fotbalul românesc.