vineri, 17 octombrie 2014

Desprindere decisivă în repriza a doua: AMEFA 1911 - AJAX 5-2 (3-2)

AMEFA 1911 a obținut abia al doilea succes stagional miercuri, 15 octombrie, de la ora 19, pe terenul CMC 2, pe o vreme ploioasă, cu AJAX, echipă care ne este vecină în a doua jumătate a clasamentului. Meciul ar fi trebuit să se joace sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 17, dar a fost amânat. AMEFA a fost tot timpul la conducerea jocului și a obținut o victorie meritată, chiar dacă pe final a evoluat cu un om mai puțin - de data aceasta Lucian Dodea a primit două cartonașe galbene unul după altul, pentru proteste, și a fost eliminat de un arbitru prea exigent. Pentru AMEFA 1911 au evoluat (s-a jucat 5+1 din cauza adversarilor): Călin Pop - Mihai Aldea, Sergiu Ripaș - Lucian Dodea, David Goron - Ionuț Truță. În a doua repriză a jucat și Raularian Rusu. Andrei Șișoe (accidentat) a fost și el prezent ca manager și susținător al echipei de pe margine. Cartonașe galbene: Mihai Aldea și Lucian Dodea (2).
AMEFA 1911 a controlat meciul de la un capăt la altul, dar au fost și momente de echilibru. Ionuț Truță și David Goron au marcat pe la jumătatea primei reprize, însă AJAX a revenit în joc la o fază la care un atacant advers a profitat de faptul că portarul Călin Pop a scăpat mingea udă din brațe. Imediat diferența de două goluri s-a refăcut după o nouă reușită al lui Ionuț Truță ”Gozi”, aflat în mare vervă și cu poftă de gol. În finalul reprizei, AJAX a redus din diferență dintr-o lovitură de la 9 m, acordată pentru acumularea a șase faulturi de către AMEFA.
În a doua repriză însă AMEFA 1911 a dominat și mai clar. La un fault în careu asupra lui Lucian Dodea, arbitrul a acordat penalty, care a fost transformat de același Lucian Dodea. David Goron a finalizat la rândul său o acțiune, stabilind scorul final: 5-2. Pe final, după eliminarea lui Lucian Dodea, AMEFA s-a apărat bine și nu a primit gol, în condițiile în care și cei de la AJAX își cam pierduseră din vigoare, luciditate și chiar încrederea că ar mai putea reveni pe tabelă. Mai mult, chiar și cu un om în minus, AMEFA a mai avut o ocazie, David Goron trimițând mingea în transversală.
Trebuie menționat și jocul foarte bun al cuplului defensiv Mihai Aldea - Sergiu Ripaș, care a contribuit decisiv la obținerea unui rezultat pozitiv în această partidă. AMEFA 1911 urcă în clasament, dar are în continuare un meci mai puțin disputat decât majoritatea echipelor.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu