sâmbătă, 22 martie 2014

Am întors rezultatul în a doua repriză: DIMA ZORILOR - AMEFA 1-3 (1-0)

AMEFA 1911 continuă seria impresionantă a victoriilor cu un nou succes obținut vineri, 21 martie, de la ora 22, pe terenul CMC 2, în fața echipei DIMA ZORILOR. În ciuda poziției din clasament, adversarii s-au dovedit un adversar dificil și abia în a doua repriză AMEFA a reușit să se impună, de altfel meritat după aspectul jocului. Pentru AMEFA au evoluat: Andrei Șișoe - Sergiu Ripaș, Eugen Ciobanu - Adrian Oltean, Robert Macula, Florin Mureșan - Tudor Boier. A mai jucat Raularian Rusu. La DIMA ZORILOR am remarcat prezența în poartă a lui Alex Ferencz și cea în defensivă a lui Andrei Brașovean. Adversarii au primit și un cartonaș galben pentru un fault dur la Adrian Oltean.
În prima repriză, AMEFA a jucat destul de haotic, cu puțin faze reușite și unele șuturi de la distanță, care însă nu și-au atins ținta. Deși AMEFA a dominat teritorial, cei de la DIMA ZORILOR au fost mai periculoși pe contraatac, având câteva oportunități clare, dintre care una a și fost concretizată, în condițiile în care atacantul lor a fost nemarcat în careu.
AMEFA 1911 și-a revenit în partea a doua. După câteva ratări mari (în special prin Tudor Boier, Adrian Oltean și Robert Macula), golgeterul echipei, Tudor Boier, a reușit să finalizeze din apropiere dintr-o centrare. AMEFA a preluat apoi conducerea prin ”golul meciului”, reușit de Florin Mureșan, cu un lob inspirat peste Alex Ferencz. Scorul final a fost stabilit de Eugen Ciobanu, cu un șut din centrul careului, în urma unei lovituri libere executate repede, care a surprins defensiva adversă. Cei de la DIMA ZORILOR au încercat să revină în joc, au avut și câteva ocazii (una foarte mare prin Andrei Brașovean), dar fără rezultat.
Cu această victorie, AMEFA 1911 își consolidează poziția pe podium.
 

sâmbătă, 15 martie 2014

Mai greu decât ne așteptam: TUNARII - AMEFA 4-6 (1-2)

AMEFA 1911 continuă șirul victoriilor și după partida de vineri, 14 martie, de la ora 21, în compania echipei TUNARII. Adversarii, care au început în forță campionatul, fiind la un moment dat clasați pe podium, ocupau înaintea acestui meci doar locul 10, dar au evoluat cu mult peste așteptări, punând numeroase probleme și menținând suspansul cu privire la soarta meciului până aproape de final. S-a jucat 5+1, fiindcă TUNARII au venit doar șase. Pentru AMEFA au evoluat: Andrei Șișoe - Tudor Boier, Vasile Trif, Florin Mureșan, Lucian Dodea, Adrian Oltean. Spre sfârșitul primei reprize a intrat și Sergiu Ripaș, iar spre sfârșitul meciului și Raularian Rusu, jucătorii ”titulari” odihnindu-se cu schimbul. Cartonaș galben: Lucian Dodea (pentru proteste), la o fază la care și adversarul său direct a primit cartonaș galben pentru faulturi repetate.
AMEFA a dominat în general partida, dar TUNARII s-au apărat grupat și au contraatacat periculos. Până la scorul de 3-3, ”regula” a fost ca AMEFA să înscrie, iar TUNARII să egaleze. AMEFA a deschis scorul prin Vasile Trif, TUNARII au egalat în urma unui corner, dar AMEFA a intrat în avantaj la pauză prin golul aceluiași Vasile Trif. De menționat numeroasele ratări, inclusiv o bară, a celor de la AMEFA, în special prin Adrian Oltean și Tudor Boier.
Și în a doua repriză s-a mers ”cap la cap”, TUNARII egalând în două rânduri, la 2-2 și la 3-3, în vreme ce golul de 3-2 pentru AMEFA l-a înscris Tudor Boier, din apropiere. Ambele echipe au trecut de mai multe ori pe lângă golul patru, acesta fiind în cele din urmă reușit de Adrian Oltean, cu un șut sănătos la colțul lung. AMEFA a reușit pentru prima dată desprinderea la două goluri prin Tudor Boier, dar TUNARII au punctat pentru 5-4 după un aut de margine. Emoțiile au persistat până în minutele de prelungire, când tot Tudor Boier (devenit golgeter!) a punctat din careu.
Aceste trei puncte, corelate cu înfrângerea oarecum surprinzătoare a celor de la Pata cu Gladiator, readuc AMEFA 1911 pe poziția a treia a clasamentului și nu foarte departe de locul 2, ocupat de AMARENA, echipă care are și câteva meciuri în plus disputate.

joi, 13 martie 2014

Revanșă chiar și cu om în minus: DUNĂRII BOYS - AMEFA 3-4 (0-3)

Meciul cu Dunării Boys ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 8 martie, dar, din cauza semnificației deosebite a acestei zile (dedicată doamnelor și domnișoarelor, cărora le urăm și noi aici un călduros ”La mulți ani”), precum și a suprapunerii nefericite cu meciul de campionat CFR - Steaua, desfășurat pe stadionul din apropierea terenului CMC, partida s-a jucat în devans vineri, 7 martie, de la ora 20. În aceste condiții, AMEFA s-a prezentat cu un efectiv scăzut de jucători, mai exact doar cinci: Andrei Șișoe - Sergiu Ripaș, Flaviu Bercheșan, Florin Mureșan, Lucian Dodea. La jumătatea primei reprize a apărut și Adrian Oltean și s-a restabilit egalitatea numerică (s-a jucat 5+1).
Chiar și cu un om în minus, care contează destul de mult pe teren sintetic, AMEFA 1911 a făcut un meci foarte bun, fiind superioară adversarului și deschizând scorul, prin Lucian Dodea. Este adevărat că și adversarii au avut câteva ocazii clare de a înscrie, dar Andrei Șișoe și-a salvat echipa. După sosirea lui Adrian Oltean, dominarea a fost și mai clară, iar la pauză AMEFA conducea deja cu un liniștitor 3-0, prin reușitele aceluiași Lucian Dodea și a celui tocmai sosit, Adrian Oltean.
În a doua repriză, AMEFA 1911 a avut un început foarte bun, cu o posesie prelungită, cei de la DUNĂRII BOYS ajungând foarte greu la balon. Scorul a căpătat proporții după o nouă execuție marca Adrian Oltean. La 4-0, cei de la AMEFA s-au dovedit foarte îngăduitori și le-au permis adversarilor să folosească și un al șaptelea jucător, având astfel superioritate numerică. Asta era cât pe-aici să coste, căci DUNĂRII BOYS au avut o revenire de senzație pe final, marcând trei goluri și fiind aproape chiar și de o egalare nesperată, în contextul oboselii jucătorilor de la AMEFA.
În cele din urmă, a fost o victorie destul de clară, și fără acel om în plus de la final, DUNĂRII BOYS ar fi pierdut la un scor mai categoric. Pentru AMEFA contează în primul rând cele trei puncte, care mențin echipa în imediata apropiere a podiumului. 

vineri, 7 martie 2014

Mai greu decât era de așteptat: Tottenham - AMEFA 5-7 (3-4)

AMEFA 1911 a obținut un nou succes duminică, 2 martie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, în compania unei echipe noi, Tottenham, înscrise în campionat în locul ”defunctei” EBS. Adversarii au fost destul de puternici, iar cei de la AMEFA - destul de obosiți după ce o parte din ei evoluaseră și pe teren mare pentru Flacăra Dăbâca. Au evoluat: Andrei Șișoe - Tudor Boier, Sergiu Ripaș, Alex Mureșan ”Kinder”, Florin Mureșan, Cosmin Olosutean, Lucian Dodea, Raul Negru.
Adversarii au început destul de hotărât și au deschis scorul, dar apoi AMEFA a preluat controlul jocului, a marcat gol după gol și a dominat tehnic și tactic partida. Cu toate acestea, cei de la Tottenham au dat o replică destul de dârză, egalând sau apropiindu-se în mai multe rânduri la doar un gol diferență, astfel că emoțiile au rămas până în final.
S-au înscris foarte multe goluri, chiar și pentru un meci pe sintetic. Pentru AMEFA au punctat Cosmin Olosutean (de trei ori), Lucian Dodea (de două ori) și Tudor Boier (de două ori). Probabil, cu mai multă atenție și mai puțină caterincă, s-ar fi marcat și mai multe goluri. Apărarea nu a făcut un meci prea grozav, numărul de cinci goluri primite fiind cu mult peste media echipei care are cea mai bună defensivă.
Până la urmă, este important că AMEFA și-a mai acontat trei puncte și continuă să lupte pentru o poziție pe podium.

duminică, 2 martie 2014

Lupta pentru podium continuă: AMEFA 1911 - Pata 4-2 (2-2)

În urmă cu o săptămână, duminică, 23 februarie, de la ora 20, AMEFA 1911 a repurtat o nouă victorie foarte importantă în economia clasamentului și în special pentru ocuparea ultimei poziții promovabile, locul 3, în fața echipei Pata, chiar ocupanta acestui loc. Pentru AMEFA 1911 au evoluat: Andrei Șișoe - Eugen Ciobanu, Tudor Boier, Florin Mureșan, Adrian Oltean, Robert Macula, Lucian Dodea, Raul Negru. Cartonaș galben: Tudor Boier.
Meciul a început foarte prost pentru AMEFA și foarte bine pentru adversari, care au deschis scorul și apoi s-au detașat la 2-0 încă din primele minute ale partidei. După ce s-au mai dezmeticit din șoc, cei de la AMEFA au preluat inițiativa jocului și au atacat tot mai hotărât poarta adversă, reușind să egaleze până la pauză. Ambele goluri au fost marcate de Tudor Boier care, în ciuda poziției sale de fundaș, s-a implicat activ și în faza ofensivă și a fost, prima dată, la capătul unei acțiuni colective, iar a doua oară, după un corner, a prins un șut senzațional aproape de la jumătatea terenului.
A doua repriză a fost echilibrată, ambele echipe evoluând foarte bine și fiind în mai multe rânduri aproape de gol. Cei doi portari, dar și jucătorii din defensivă, au avut însă intervenții salutare. Pentru AMEFA 1911, Adrian Oltean a salvat echipa de un gol ca și făcut, respingând de pe linia porții după ce până și portarul fusese depășit. La cealaltă poartă s-a ratat la fel de mult, dar cu cinci minute înainte de final s-a și înscris, Robert Macula punctând cu un șut la colțul lung. Cei de la Pata s-au aruncat în atac, în speranța unei egalări, și au fost destul de aproape, dar golul a venit tot în poarta lor la ultima fază a partidei când, pe contraatac, Lucian Dodea a trimis o ”scăriță” peste portar, mingea atingând și bara înainte de a intra în poartă.
Scorul final, 4-2 pentru AMEFA 1911, ne permite să sperăm mai departe că obiectivul de clasare pe podium poate fi atins în acest an. AMEFA a avut și multă șansă la acest meci, dar norocul face parte din joc și ne aducem aminte de alte partide când acesta le-a surâs echipelor adverse, dovadă că, pe undeva, există o lege a compensației.