Au fost mai buni: FC Luptii - AMEFA 3-1 (2-0)

Vineri, 20 aprilie, de la orele 21, pe terenul CMC 1, echipa aflată momentan pe locul 2, FC Luptii, a obţinut o victorie meritată, dominând fizic şi tactic în faţa unei formaţii, AMEFA 1911, din care au lipsit (din păcate) câteva piese importante şi care, în aceste condiţii, s-a prezentat cu: Paul Şofron - Raularian Rusu, Mihai Aldea, Adrian Macavei, Vasile Trif, Raul Tat, Andrei Şişoe şi Călin Pop.
Încă de la început, AMEFA a avut dificultăţi în a-şi construi fazele de atac, Luptii făcând un presing agresiv, presărat uneori şi cu intervenţii peste limita regulamentului (pentru care au şi primit un cartonaş galben în a doua repriză). Totodată, adversarii au contraatacat periculos de câte ori au avut ocazia, şi în două astfel de situaţii, când au ajuns singuri cu portarul, s-au şi desprins la 2-0 spre finalul primei reprize. AMEFA a avut o singură ocazie în prima parte, dar portarul advers s-a opus senzaţional la şutul lui Andrei Şişoe.
A doua repriză a debutat cum nu se poate mai prost, Mihai Aldea reluând în propria poartă un şut-centrare al unui atacant advers, dintr-o poziţie din care era greu de evitat autogolul. La 3-0, AMEFA a construit mai hotărât, în condiţiile în care adversarii s-au concentrat pe fragmentarea jocului, dar au mai avut ocazii, inclusiv o bară. În cele din urmă, după numeroase situaţii bune, Vasile Trif a reuşit golul de onoare, cu un şut din unghi. Până la final, Raul Tat, Andrei Şişoe sau Călin Pop ar mai fi putut marca, dar a lipsit clarviziunea la finalizare.
După acest joc, rămânem cu un gust amar că nu am putut alinia cea mai bună echipă, dar am şi tras anumite învăţăminte. În primul rând, deşi a avut o serie de partide cu rezultate pozitive, AMEFA nu este invincibilă şi trebuie să învăţăm să şi pierdem. În al doilea rând, în nicio echipă din lume, din niciun sport, componenţii nu sunt de valoare egală, ca să nu mai vorbim de faptul că intervine şi forma, starea de moment - unii prind o zi mai bună, alţii o zi mai proastă... În al treilea rând, ca o echipă să fie cu adevărat o ECHIPĂ - iarăşi, indiferent de sport - prima condiţie este unitatea de grup. Este poate, uneori, constructiv să îţi critici coechipierii, deşi e de obicei mai bine să-i încurajezi, dar este cu siguranţă distructiv să-i jigneşti, să le reproşezi permanent câte ceva. Componenţii echipei ar trebui să fie prieteni sau cel puţin să se respecte reciproc. Cred că lecţia respectului este cea pe care va trebui să o învăţăm mai bine până pe data (sau dăţile) viitoare.