Ultimul meci înaintea sărbătorilor de Paşti a fost programat luni, 9 aprilie, de la orele 22, în compania formaţiei TUNARII, recent înscrisă în campionat în locul echipei United. În ciuda orei târzii, a fost o prezenţă record pentru AMEFA, pentru care au evoluat următorii: Paul Şofron - Mihai Aldea, Eugen Ciobanu, Raularian Rusu, Vasile Trif, Raul Tat, Robert Macula, Horaţiu Mureşan, Tudor Boier, Andrei Şişoe.
Jocul nostru de pase a funcţionat perfect încă de la început, dar adversarii s-au aşezat bine în teren şi chiar au avut câteva contraatacuri periculoase, nefinalizate însă. Până la urmă, după câteva ratări, AMEFA şi-a materializat superioritatea prin golurile marcate de Vasile Trif, Tudor Boier şi Horaţiu Mureşan, astfel că la pauză se înregistra deja o diferenţă confortabilă.
În a doua parte, ca de obicei, a intervenit o uşoară relaxare, în special la finalizare, unde Horaţiu Mureşan şi Andrei Şişoe, printre alţii, au ratat bune oportunităţi. TUNARII au avut şi ei câteva atacuri periculoase şi au şi punctat cu un şut puternic de la marginea careului în vinclu. În cele din urmă, Andrei Şişoe a înscris la colţul scurt iar Vasile Trif, care deschisese scorul, a şi închis tabela la 5-1.
În această componenţă, AMEFA a demonstrat o forţă de joc remarcabilă şi, dacă nu vor fi probleme de lot, se întrevede un final de campionat cu multe victorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu