Într-o precedentă postare, am descris pe scurt istoria clubului AMEFA de la înfiinţare şi până în prezent.
Aş dori acum să insist asupra unor aspecte privind istoria mai recentă a acestei echipe de fotbal, mai ales datorită faptului că, pe diverse site-uri şi forumuri, apar tot felul de informaţii, unele adevărate, unele discutabile.
Anul 1994 este, din punctul meu de vedere, punctul final al istoriei "clare" a echipei de fotbal AMEFA. Din acel an, istoria este interpretabilă. O interpretare, cea mai simplă, este aceea că, în acel an, prin desfiinţarea secţiei de fotbal la CS Astra Arad (numele clubului din 1991), s-a încheiat şi "povestea" echipei de fotbal, începută în 1911. Clubul a continuat cu celelalte secţii, dintre care unele există şi în prezent; mai mult, s-a revenit din 2008 la denumirea istorică de AMEFA (cu excepţia secţiei de lupte, care a rămas ca CS Astra).
O a doua interpretare posibilă este aceea de a continua istoricul echipei de fotbal, separat de cel al clubului-mamă, şi a admite că FC Arad, club născut în 1994 din fuziunea celor două echipe de fotbal - Astra (fostă Vagonul) şi Aris (fostă Strungul), este continuatoarea de fapt şi de drept a ambelor echipe. Pentru mine, ca suporter vagonar, acest club a însemnat o "diluare" a tradiţiei şi o renunţare prea facilă la simbolurile echipei. Noul club a preluat loturile şi conducerile ambelor echipe, dar a adoptat culorile roşu-albastru (ale echipei Aris) şi şi-a desfăşurat meciurile de pe teren propriu pe arena Aris (Strungul). Din această perspectivă, FC Arad a fost mai mult Strungul decât Vagonul.
FC Arad a existat un singur an (şi nu doi, cum apare prin diverse statistici). Deşi la începutul sezonului 1994-1995 echipa era creditată drept candidată la promovare în divizia B, în final abia a reuşit să se salveze de la retrogradare, cu o victorie in extremis la concitadina CPL (care nu a avut nimic împotrivă).
Tot în iunie 1995, campioana judeţului Arad, înfiinţată nu de mult timp, Telecom Arad, a pierdut barajul de promovare în divizia C. Preşedintele grupării, Gheorghe Marinca, avea însă ambiţia de a-şi vedea echipa cât mai repede în divizia C, şi în acest sens a ajuns la un acord cu cei de la FC Arad. A urmat o nouă fuziune, între FC Arad şi Telecom Arad, noua echipă numindu-se FC Arad Telecom. A evoluat în divizia C (Liga a III-a) începând din sezonul 1995-1996, şi şi-a schimbat numele mai târziu în FC Telecom Arad, apoi doar Telecom Arad, şi în cele din urmă, la finalul existenţei, Romtelecom Arad.
Trebuie menţionat că, încă de la bun început, echipa a jucat pe terenul Telecom (din cartierul Micălaca), şi a avut culorile acestei echipe (galben-albastru). De la FC Arad au rămas o parte din jucători şi câţiva oficiali. Echipa a fost condusă însă pe toată durata existenţei sale de Gheorghe Marinca, care nu avea nicio legătură cu FC Arad (sau cu Astra sau Aris). În primul an, 1995-1996, a existat şi o a doua echipă Telecom, în campionatul judeţean Arad, continuatoarea "de jure" a celei care a pierdut barajul în 1995. La un moment dat s-a mutat la Vladimirescu şi apoi a dispărut din postura de echipă secundă a clubului, preşedintele Marinca preferând să se concentreze doar pe prima echipă. De altfel, Telecom Arad s-a dovedit una din cele mai longevive echipe de la nivelul diviziei C, unde a evoluat vreme de 11 ani, din 1995 până în 2006. Din păcate, retrogradarea din 2006 a condus şi la desfiinţarea echipei.
O a treia interpretare posibilă este aceea de a lega istoria AMEFA de clubul ACU Arad. În anul 1999, la Arad s-au celebrat 100 de ani de la primul meci de fotbal jucat pe teritoriul actual al României, în data de 15 august 1899, pe un teren situat aproximativ pe locaţia stadionului CFR-Astra. Cu această ocazie, în cadrul manifestărilor s-a reiterat ideea reînfiinţării echipei Astra. Astfel, în sezonul 1999-2000, o parte din vechii conducători ai echipei de fotbal Astra (anterior anului 1994) au preluat echipa Motorul Arad, retrogradată din divizia C, care evolua în campionatul judeţean Arad. Noua echipă s-a numit tot Motorul şi a jucat tot pe stadionul Motorul (în cartierul Aradul Nou), dar deja lumea fotbalistică arădeană ştia că era vorba de o "nouă Astra". Chiar şi mass-media scria despre Motorul-Astra. Echipa a câştigat fără probleme campionatul judeţean şi a promovat (fără baraj) în divizia C.
În vara anului 2000, s-au reluat discuţiile în jurul acestei noi echipe. Antrenor a fost numit Marcel Coraş, iar echipa a fost redefinită. Deşi toată lumea se aştepta ca numele echipei să fie Astra, s-a ales o soluţie mai complexă. În memoria acelui prim meci de pe teritoriul României şi a celui mai vechi club de fotbal, Clubul Atletic Arad, s-a adoptat denumirea de Atletic Club; datorită faptului că Universitatea "Vasile Goldiş" a devenit un sponsor important şi a renunţat la propria sa echipă (Universitatea Arad, care a jucat un an şi în divizia C), s-a adoptat numele de Universitatea; iar Fabrica de Vagoane Marfă a contribuit prin numele de Astra Trinity. A rezultat aşadar Atletic Club Universitatea Astra Trinity Arad, nume cu care echipa s-a înscris în divizia C în sezonul 2000-2001.
Aşa cum a reieşit şi din ceea ce am scris mai sus, pentru un suporter, trei elemente sunt deosebit de importante: numele echipei, terenul pe care îşi dispută partidele de "acasă" şi culorile.
La momentul respectiv, pentru un suporter vagonar, echipa întrunea toate aceste aspecte: avea şi numele de Astra, juca meciurile de pe teren propriu pe stadionul CFR-Astra şi avea culorile tradiţionale ale vagonarilor, alb-albastru.
Totuşi, toate aceste elemente aveau, rând pe rând, să dispară.
În primul rând, numele. Încă din a doua parte a sezonului 2000-2001, Fabrica de Vagoane Marfă (Astra Trinity) nu a mai putut susţine financiar echipa. Astfel, conducătorii au crezut de cuviinţă să înlăture din numele echipei sintagma "Astra Trinity". Aşa a rămas numele de Atletic Club Universitatea, sau ACU, cum este mai cunoscut iubitorilor fotbalului.
Apoi, stadionul. Încă din 2003 a început să se vehiculeze ideea demolării stadionului CFR-Astra (de 8000 de locuri), de către autorităţile locale arădene (în speţă, primarul de atunci, Dorel Popa), pentru a face loc unui supermarket (Kaufland). Proiectul iniţial prevedea supermarket şi stadion nou, dar mai mic (3000 de locuri), pe locaţia terenului de antrenament pe zgură. În 2004, Dorel Popa pierdea alegerile şi, ce să vezi!, noul primar, Gheorghe Falcă, preia ideea demolării stadionului (primul pe care s-a jucat un meci de fotbal în România, în 1899), dar nu şi pe cea a construirii unui stadion nou, fie el şi mai mic. În ciuda opoziţiei opiniei publice, primarul şi consilierii locali arădeni emit două hotărâri de Consiliu Local, în anul 2005, prin care stadionul este jertfit. Demolarea propriu-zisă a mai întârziat puţin, până în primăvara anului 2006.
Trebuie menţionat că în 2003 ACU a promovat în divizia B şi juca pe acel stadion, chestiune care încurca teribil de mult treburile. Echipa a reuşit cu greu să se menţină în divizia B în 2003-2004, dar sezonul 2004-2005 a început dezastruos. Marcel Coraş a părăsit gruparea încă din tur, iar retrogradarea se întrevedea la orizont. În ciuda dificultăţilor financiare majore, echipa nu s-a desfiinţat, cum probabil îşi doreau unii. Chiar şi fără bani, jucătorii au continuat să joace şi în retur. Echipa a terminat însă pe ultimul loc, şi avea să înceapă stagiunea 2005-2006 cu 8 puncte penalizare în divizia C. Chiar şi aşa, conducerea clubului a avut "curajul" de a ataca în instanţă hotărârile Consiliului Local privind stadionul şi, la prima instanţă, judecătorul a decis suspendarea hotărârilor până la judecarea completă a cauzei. Primarul însă nu mai putea probabil să aştepte, mai ales că exista posibilitatea (mare) de a pierde procesul, aşa că a început negocierile cu clubul. Până la urmă, conducătorii care nu vroiau să renunţe la stadion au fost îndepărtaţi, şi a apărut o nouă conducere, favorabilă primarului, care a fost de acord cu suspendarea procesului şi cu mutarea echipei pe stadionul Motorul, unde Primăria avea să facă unele investiţii (s-au modernizat vestiarele). ACU a mai jucat pe stadionul CFR-Astra şi în turul campionatului 2005-2006, precum şi câteva meciuri din retur (printre dărâmături), până când stadionul a fost efectiv demolat, şi apoi s-a mutat pe Motorul (de la 8000 de locuri în tribună la 500), stadion denumit pompos "Municipal".
Încă din vara anului 2005, noua preşedintă a clubului a devenit Gheorghiţa Onu. Nu e aici locul să comentez felul în care dânsa a înţeles să conducă acest club. Totodată, Universitatea "Vasile Goldiş" a devenit sponsorul unic al echipei. În anul 2005-2006, şi din cauza celor 8 puncte de penalizare, ACU nu a reuşit să se menţină în divizia C, retrogradând. Totuşi, la modă fiind fuziunile, cei de la ACU au găsit o echipă, Tricolorul Alparea (judeţul Bihor), care promovase în acel an în urma barajului, şi care a fost dispusă să vândă locul în divizia C celor de la ACU.
Toate aceste evenimente au făcut ca numărul suporterilor echipei ACU, niciodată prea mulţi, să scadă dramatic. Probabil însă că atragerea suporterilor de partea echipei nu a făcut niciodată parte dintr-o strategie a noii conduceri. Echipa a mai reuşit să promoveze de două ori în Liga a II-a, în 2008 şi 2010. La sfârşitul sezonului 2008-2009 din Liga a II-a, conducerea clubului a fost implicată într-un nou scandal, acela al miturii jucătorilor echipei FC Bihor, la meciul din ultima etapă, pe teren propriu. O victorie în acea partidă ar fi însemnat salvarea de la retrogradare (şi retrogradarea Universităţii Cluj). Meciul s-a încheiat 1-1 şi "U" Cluj s-a salvat. Jucătorii bihoreni au făcut plângere însă la DNA, cum că li s-ar fi oferit o sumă de bani la pauză, ca să cedeze meciul. Dacă nu ar fi existat acel proces, ACU ar fi primit loc în Liga a II-a şi în sezonul următor, fiind prima "sub linie", ca urmare a desfiinţării echipei Liberty Salonta. A fost o nouă pată pe imaginea clubului.
A urmat însă o nouă promovare în Liga a II-a şi o nouă retrogradare, la finalul sezonului 2010-2011. În iulie 2011, Gheorghiţa Onu a anunţat că echipa nu va mai continua în niciun eşalon fotbalistic. Dispărând echipa, a dispărut şi ultimul element care mai lega ACU de tradiţia vagonară: culorile.
Astfel, putem spune că, la 100 de ani de la înfiinţarea AMEFA, se încheie un ciclu. Indiferent de felul în care se interpretează istoria recentă a clubului, din punct de vedere fotbalistic AMEFA nu mai există.
Prin echipa de fotbal pe teren sintetic AMEFA 1911 încercăm, la Cluj, să păstrăm în amintire un nume, pe care sperăm să-l purtăm cu demnitate, chiar şi într-o competiţie neoficială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu