Un nou meci, o nouă victorie pentru AMEFA, duminică, 25 septembrie 2011, de la orele 19, în compania echipei DUNĂRII BOYS. Pentru prima dată, AMEFA a avut şi doi oameni în plus (rezerve), evoluând cu: Paul Şofron - Raularian Rusu, Adrian Macavei, Andrei Braşovan, Flaviu Marc, Florin Mureşan, Tudor Boier, Adrian Părău şi Andrei Şişoe.
Partida a fost la discreţia celor de la AMEFA încă de la început. Adversarii s-au remarcat pe contraatac, iar în apărare au apelat la unele intrări mai tari, fiind "gratulaţi" şi cu două cartonaşe galbene. Din păcate, după o astfel de intrare, Adrian Părău s-a accidentat grav şi nu a mai putut continua, forţa în atac a echipei noastre fiind astfel diminuată. AMEFA a reuşit să deschidă în cele din urmă scorul printr-un penalty obţinut de Andrei Şişoe şi transformat tot de el.
În repriza a doua, ne-am distanţat cu mai mare uşurinţă, prin reuşitele lui Andrei Şişoe, Tudor Boier şi Flaviu Marc, DUNĂRII BOYS fiind mai mult preocupaţi să conteste (fără motiv) arbitrajul. La 4-0 s-a instaurat o stare de relaxare, pe fondul căreia adversarii au reuşit să marcheze de două ori. Portarul Paul Şofron s-a remarcat din nou şi a intervenit salvator şi la alte oportunităţi de gol. Andrei Şişoe a "închis" însă tabela printr-un şut spectaculos din întoarcere şi a risipit şi ultimele emoţii.
AMEFA acumulează astfel 12 puncte din tot atâtea posibile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu