La fel ca și anul trecut, AMEFA a ajuns în turul 3 al Cupei României (faza județeană), etapă în care au intrat în competiție și echipele din Liga a 4-a. Dacă în anii trecuți, AMEFA a avut ghinionul de a întâlni echipa cea mai puternică din Liga a 4-a (viitoarea cîștigătoare a competiției - Sticla Arieșul Turda, respectiv CS Florești), anul acesta sorții au hărăzit un adversar mai abordabil, și anume Someșul Gilău.
Meciul s-a jucat joi, 17 octombrie, de la ora 19.30 (pe nocturnă), pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, și a fost unul antrenant, cu multe ocazii, echilibrat și cu penalty-uri la final, care au dat câștig de cauză oaspeților. Cu toate acestea, se poate spune că AMEFA a evoluat mai mult decât onorabil, fiind foarte aproape de o victorie, care ar fi fost pe deplin meritată după numărul mare de ocazii avute.
Pe o vreme bună, pentru AMEFA au evoluat: Paul Șofron - Marius Someșan, Andrei Lakatos, Andrei Nemeș, Robert Rus - Marius Vlad Ciortea (46 Emil Trifan), Andrei Țucudean (76 Răzvan Chiș), Rareș Ciprian Câmpan, Bogdan Puskas (85 Sebastian Chiș) - Rareș Suciaghi, Lucian Baciu. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea - Antonio Sălăjan, Lucian Macri.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Dan Florin Dreve la centru, ajutat de Patricia-Alexandra Pantea și Szekely Zsolt - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Ioan Maja (Cluj-Napoca).
Prima repriză a fost fără goluri, în ciuda numeroaselor ocazii, în special ale gazdelor. Rareș Suciaghi a avut de mai multe ori posibilitatea de a deschide scorul. La una din aceste situații, a depășit apărarea adversă pe partea stângă, dar apoi șutul său din unghi a lovit bara transversală (min. 20). Portarul celor de la Someșul Gilău (același cu cel care a apărat pentru Someșul 2 Gilău cu puțin timp în urmă) a avut câteva intervenții salvatoare în fața aceluiași Rareș Suciaghi, dar și a lui Marius Vlad Ciortea, Andrei Țucudean sau Lucian Baciu. La poarta opusă, Paul Șofron s-a dovedit foarte sigur la mingile care au fost trimise spre poartă. Oaspeții au reclamat un penalty la o intervenție asupra lui Vasile Petrișor, dar arbitrul Dan Florin Dreve a fost decis să nu acorde 11 metri în acest meci.
Repriza secundă a început cu o mare ocazie a oaspeților, un atacant scăpând singur spre poartă, dar fiind oprit în ultimă instanță de Paul Șofron (min. 47). Imediat, o fază similară s-a petrecut la poarta cealaltă: Rareș Suciaghi a scăpat singur cu portarul advers, a trimis mingea pe lângă acesta, dar... aceasta a lovit bara laterală și a revenit în teren!
În cele din urmă, insistența lui Rareș Suciaghi a dat roade, șutul acestuia din colțul din dreapta al careului, în vinclu, fiind imparabil: 1-0 (min. 55). Gazdele s-au crezut prea repede câștigătoare și s-au relaxat, fapt de care au profitat cei de la Someșul Gilău. Aceștia au egalat printr-o lovitură liberă executată de pe partea stângă de la 25 de metri de Vasile Petrișor, mingea fiind ușor deviată de zid, fapt ce l-a încurcat pe Paul Șofron: 1-1 (min. 59).
Replica AMEFA a fost de asemenea promptă: la o altă lovitură liberă de pe partea stângă, Rareș Ciprian Câmpan a centrat în mijlocul careului, de unde Emil Trifan a reluat cu capul, la vinclu: 2-1 (min. 63).
La acest scor, AMEFA a preferat să se retragă în apărare, lăsând inițiativa oaspeților. Pe contraatac însă, același Emil Trifan ar fi putut duce scorul la 3-1, într-o fază în care a scăpat singur cu portarul advers, dar nu l-a putut învinge pe acesta. Ar fi fost probabil golul decisiv.
În schimb, oaspeții au forțat egalarea și în cele din urmă au reușit să egaleze cu un șut foarte bun, puternic și plasat, de la marginea careului, al lui Mihai Vele: 2-2 (min. 75). Trebuie spus însă că în acel moment AMEFA evolua în zece oameni, deoarece Andrei Țucudean ieșise de pe teren, accidentat, iar schimbarea cu Răzvan Chiș nu apucase să fie efectuată, așteptându-se ca mingea să iasă... ceea ce nu s-a întâmplat, oaspeții egalând!
Ultimul sfert de oră a fost tensionat, ambele echipe încercând să dea lovitura decisivă, și în același timp apărând un scor egal care, se știa, oferă șansa calificării la penalty-uri. A ieșit în evidență un șut al lui Emil Trifan de la foarte mare distanță, care a trecut puțin pe lângă vinclu, dar și Paul Șofron a fost pus serios la încercare de câteva șuturi ale gilăuanilor, între care unul, sub transversală, foarte dificil.
S-a ajuns la loteria penalty-urilor. Față de anul trecut, când, cu Someșul II Gilău, s-a executat la poarta dinspre terenul de volei pe nisip, de data aceasta s-a preferat (probabil din cauza luminii suplimentare) poarta dinspre terenul sintetic mic. AMEFA a început foarte prost, doi din primii trei executanți, Emil Trifan (primul) și Rareș Ciprian Câmpan (al treilea), ratând, în vreme ce jucătorii de la Gilău au marcat, la fel ca și Marius Someșan, al doilea executant pentru AMEFA. Astfel, oaspeții s-ar fi putut desprinde la 3-1 după primele trei serii de lovituri de departajare, dar al treilea executant al oaspeților, chiar portarul, a trimis peste transversală. Lucian Baciu a transformat pentru AMEFA, egalând situația, 2-2, fapt confirmat și de ratarea jucătorului de la Gilău, Paul Șofron apărând. La ultima serie de penalty-uri, a marcat Rareș Suciaghi pentru AMEFA, 3-2, dar și jucătorul de la Someșul Gilău, astfel că seria principală, de câte cinci penalty-uri, s-a încheiat la egalitate, 3-3. Pentru AMEFA a urmat Andrei Nemeș, care a trimis peste poartă. Jucătorul de la Someșul Gilău a transformat penalty-ul și astfel oaspeții au câștigat cu 4-3 la penalty-uri și s-au calificat mai departe în optimile Cupei României (faza județeană).
Deși rezultatul nu a fost cel scontat, AMEFA a demonstrat că poate lupta de la egal la egal cu o echipă de ligă superioară, fiind aproape de victorie. Sperăm că acest meci să constituie un impuls suplimentar pentru AMEFA, care în campionat are nevoie foarte mare de puncte pentru a reveni pe o poziție onorabilă în clasament. Prima oportunitate în acest sens este meciul de duminică, 20 octombrie, de la ora 15, pe teren propriu, cu ultima clasată, Voința Pata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu