Duminică, 15 septembrie 2019, de la ora 17, AMEFA a jucat în deplasare la Jucu de Mijloc, cu echipa locală Speranța Jucu, una dintre formațiile puternice ale zonei Cluj în mod normal, dar aflată temporar într-o aparentă criză din perspectiva lotului de jucători. Se părea că, deși AMEFA nu a obținut vreodată măcar un punct la Jucu, acum ar fi fost un moment favorabil, căruia însă oaspeții i-au dat cu piciorul. După un joc destul de slab din partea ambelor combatante, gazdele au câștigat la limită, cu ceva șansă.
AMEFA (în roșu-negru) și Speranța Jucu la startul partidei
Pe o vreme frumoasă, însorită și caldă, pentru AMEFA au evoluat: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Mircea Eugen Ciobanu, Emil Trifan, Robert Rus (75 Marius Vlad Ciortea) - Cosmin Hetea, Marius Someșan, Rareș Ciprian Câmpan, Alex Chertes (61 Antonio Sălăjan) - Rareș Suciaghi, Andrei Nemeș (52 Mirel Mureșan). Antrenor-jucător: Emil Trifan. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea. Pe banca oaspeților au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi, iar în tribune Janos Szekely, Ștefania Trifan și alți suporteri.
Începe meciul: AMEFA are lovitura de start, prin Andrei Nemeș
Meciul a început cu ocazii la ambele porți, portarul gazdelor apărând un șut al lui Cosmin Hetea din interiorul careului, iar Paul Șofron remarcându-se în mod similar la o pătrundere a unui atacant al Speranței. AMEFA a părut echipa mai bine așezată în teren, și după o nouă șarjă ofensivă a lui Cosmin Hetea pe partea dreaptă, acesta a pătruns în careu, i-a lăsat mingea lui Alex Chertes, care a șutat de la 15 metri, mingea deviată de un fundaș păcălindu-l pe portar: 0-1 (min. 15).
Oaspeții nu au reușit să țină de rezultat decât 10 minute, timp în care au jucat mai mult în inferioritate numerică, Rareș Ciprian Câmpan cerând îngrijiri medicale pe marginea terenului și apoi pierzând timp ca să-și schimbe ghetele. Cu un om în plus, gazdele au reușit să egaleze pe un contraatac: o minge aruncată mai mult la întâmplare în față a fost ratată de fundașii centrali ai AMEFA și a ajuns la Vasile Petru Pop, care, deși tatonat de Robert Rus, a pătruns în careu și a șutat la colțul lung: 1-1 (min. 25).
Finalul primei reprize a aparținut oaspeților, care au avut câteva bune situații de a marca, ratate cu seninătate de Alex Chertes și Rareș Suciaghi, prea individualiști în anumite momente. Chiar la ultima fază a reprizei, Rareș Suciaghi a reușit să intercepteze un balon trimis neglijent spre propriul portar de un fundaș al gazdelor, dar același portar a pus un picior salvator în calea mingii și a golului, deviind în corner.
Repriza a doua a început cum nu se putea mai bine pentru oaspeți: Rareș Suciaghi a pătruns inspirat pe partea stângă, i-a pasat în centrul careului lui Andrei Nemeș, iar acesta a reluat simplu, cu latul, în stânga portarului: 1-2 (min. 46). Din păcate, aici s-au încheiat lucrurile bune pentru AMEFA.
Gazdele, nevoite să iasă la atac, au reușit iarăși repede egalarea: la o centrare de pe partea dreaptă, același Vasile Petru Pop a reluat din 6 metri, nu se știe cu ce parte a corpului (oaspeții au reclamat henț), de lângă Andrei Lakatos: 2-2 (min. 54). Câteva minute mai târziu, Vasile Petru Pop a reușit hat-trick-ul cu un șut din afara careului, la care Paul Șofron nu a avut reacție: 3-2 (min. 63).
În ultima jumătate de oră (cu tot cu prelungiri), AMEFA a dominat categoric, dar haotic, fără să-și creeze mari ocazii de poartă. Gazdele s-au apărat destul de bine, organizat, și ar fi putut să fi profite pe contraatac, mai ales că fundașul central Mircea Eugen Ciobanu a plecat și el în avanposturi, iar defensiva AMEFA a rămas parțial descoperită. Am notat câteva șuturi anemice la poarta adversă, două lovituri libere de la distanță, executate destul de bine de Emil Trifan, respectiv Mircea Eugen Ciobanu, dar care nu au putut să-l învingă pe portarul advers, câteva incursiuni ale lui Rareș Suciaghi, încheiate fără vreun rezultat, și o mulțime de centrări și pase greșite, în momente în care puțină precizie și viteză în combinații ar fi putut desface apărarea adversă.
Pentru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu