Pentru AMEFA, perioada de pregătire de vară a început duminică, 16 iulie 2017, cu un meci amical în compania echipei Luceafărul Ghirișu Român (Liga a V-a, zona Mociu), desfășurat de la ora 19 în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, pe terenul 2 (sintetic).
Oaspeții, cu o echipă bine închegată, care ne-au învins cu 4-0 într-un amical disputat cu un an și jumătate în urmă, au dominat în general partida și au condus la un moment dat chiar cu 4-0, dar AMEFA a egalat la 4-4 într-un interval de 10 minute (60-70). În final, Luceafărul a câștigat pe merit, profitând și de faptul că AMEFA s-a prezentat fără câțiva jucători de bază.
Pentru AMEFA au evoluat: Octav Tala - Horațiu Moldovan, Giuseppe Perelli, Tibor Razman, Robert Rus - Rareș Mocan, Marius Semeniuc, George Deac, Marius Someșan - Cosmin Hetea, Rareș Ciprian Câmpan. În a doua repriză au mai jucat George Cotuț, Lucian Dodea, Adrian Oltean, Andrei Sebesi, Victor Iovănescu.
Luceafărul Ghirișu Român a deschis scorul în min. 11 cu un șut de la distanță, mingea fiind trimisă puternic și plasat lângă bară. AMEFA a dat o replică destul de bună dar în prima repriză nu a reușit decât o bară transversală, la șutul lui Cosmin Hetea (min. 36). Oaspeții s-au detașat în min. 41, după un corner, mingea fiind reluată cu capul în poartă de la colțul lung.
După pauză, scorul a luat proporții, tot cei din Ghirișu Român înscriind în minutele 51 și 58, pe contraatac. Între timp, AMEFA a mai avut o bară, și apoi în min. 61 Rareș Ciprian Câmpan a trimis mingea cu capul peste portar, în transversală, de unde a căzut dincolo de linia porții: 1-4. A fost semnalul unui reviriment nebănuit, golurile curgând în poarta oaspeților, autori fiind Marius Semeniuc, Rareș Ciprian Câmpan și Andrei Sebesi, toți cu șuturi din careu, în min. 65, 68 și 70.
La 4-4, oaspeții s-au ”trezit” din letargie și au mai înscris de două ori, în min. 73 și 78. Marius Someșan a închis tabela cu o altă execuție din careu în min. 84.
Următorul amical va avea loc miercuri, 19 iulie, de la ora 19, tot pe teren propriu, cu Iris Cluj-Napoca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu