AMEFA 1911 reușește să ”lege” trei succese la rând, fapt care nu s-a mai consemnat din sezonul anterior, când echipa câștiga campionatul diviziei D. Seria favorabilă se datorează, în mod obiectiv, și faptului că adversare au fost ultimele clasate, BG SOFT, Saints Cluj și, luni, 20 aprilie, de la ora 21.30, ARobs. Pe terenul CMC 2 au jucat pentru AMEFA următorii: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Tudor Herlea - Cosmin Gorga, Andrei Kökeinyesdi - Cosmin Olosutean, Raularian Rusu.
AMEFA a dominat clar partida, care s-a decis de altfel în prima repriză. După o perioadă destul de lungă fără gol, dar cu câteva ocazii imense la ambele porți, AMEFA 1911 a deschis scorul prin Eugen Ciobanu, care a degajat din apropierea propriului careu până în poarta cealaltă, surprinzând portarul advers. Odată deschis scorul, golurile au curs în poarta celor de la ARobs, autori fiind Cosmin Olosutean (care a deviat un șut al lui Cosmin Gorga), Raularian Rusu (cu o execuție din careu, la colțul scurt) și Eugen Ciobanu (care a reluat peste portar o centrare din banda stângă).
Repriza a doua a început în aceeași manieră, Andrei Kökeinyesdi finalizând din careu: 5-0. Din păcate, din acest moment, o parte din jucătorii de la AMEFA s-au relaxat, dând posibilitatea celor de la ARobs să micșoreze handicapul de pe tabelă, până la un periculos 5-3, scor care s-a menținut până la final. Golurile celor de la ARobs au aprins speranțele în tabăra acestora, dar au încins spiritele și în echipa noastră, în mod nejustificat.
Până la urmă, totul este bine când se termină cu bine, și AMEFA 1911 obține trei puncte, cu care urcă, în premieră, pe poziția a 10-a în clasament. Următorul meci va fi un ”derby”, dacă se poate spune așa, cu ocupanta locului 11, OPUS CLUJ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu