Duminică, 8 februarie, de la ora 19, pe o vreme cumplită de iarnă, pe ninsoare abundentă, frig, vânt pătrunzător și pe un teren CMC 1 parțial curățat, dar totuși acoperit cu un strat de zăpadă, AMEFA 1911 a disputat un meci restanță, cu BAFANA BAFANA, echipă care s-a înscris în locul celor de la SCUTU NEGRU, care nici măcar nu au jucat vreo partidă. AMEFA s-a prezentat cu o echipă substanțial restructurată, având în teren pe: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Sergiu Ripaș - Cosmin Gorga, Florin Mureșan - Dan Zaharia.
Partida a început foarte bine pentru AMEFA 1911, care a deschis scorul încă din primul minut, Dan Zaharia interceptând o pasă trimisă neglijent spre propriul portar de ultimul fundaș advers. S-a făcut repede 2-0, prin reușita lui Cosmin Gorga, și apoi 3-0, Florin Mureșan înscriind spectaculos. La acest scor, lucrurile păreau clare, mai ales că s-au și ratat câteva ocazii monumentale, pe lângă cele trei goluri. Totuși, spre finalul reprizei, BAFANA BAFANA a început să atace tot mai insistent, combinațiile lor au creat tot mai des pericol la poarta lui Paul Șofron, și, după o bară, au reușit să reducă din handicap.
A doua repriză a fost de-a dreptul fatidică pentru AMEFA. După câteva mari ocazii de ambele părți (Paul Șofron a făcut minuni în poartă), Dan Zaharia a punctat din nou, cu un șut la colțul lung și, la 4-1, zarurile păreau aruncate. N-a fost deloc așa, adversarii revenind incredibil, în special pe contraatac, și egalând: 4-4, după trei goluri consecutive în doar câteva minute, unul dintre ele după o bară a lui Cosmin Gorga și un contraatac-fulger. A fost momentul în care și arbitrul a ținut să se afirme în vreun fel și a dictat un penalty inexistent pentru BAFANA BAFANA, la o contră la minge a lui Paul Șofron cu un atacant advers. Cel mai bun jucător advers a înscris, însă s-a oprit înainte de execuție, de asemenea un fapt trecut cu vederea de arbitru. Colac peste pupăză, AMEFA 1911 a rămas și cu un om mai puțin, Florin Mureșan primind cartonașul roșu pentru cuvintele de ”bine” adresate arbitrului.
Chiar și cu un om în minus, AMEFA 1911 a forțat în final egalarea și nu a fost departe, Dan Zaharia trimițând mingea în bară.
Comparativ cu ultimele partide, AMEFA a făcut o partidă clar mai bună. Condițiile meteorologice neprielnice, neglijența și neatenția la unele faze și, nu în ultimul rând, deciziile eronate ale arbitrului, au fost cauzele acestei înfrângeri la limită, în condițiile în care echipa a avut la îndemână obținerea celor trei puncte.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu