Duminică, 11 mai, de la ora 17, ar fi trebuit să se dispute ultimul meci din sezonul regulat, între AMEFA și Viitorul Poieni, pe terenul T4 din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Meciul nu a mai avut loc. Cu mai puțin de două ore înainte de meci, administrația Parcului Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” a anunțat AS AMEFA că terenul T4, unde fusese programat jocul, nu este disponibil, datorită unei acțiuni de selecție a clubului Universitatea Cluj, care implica copii din toată țara, și că se făcuse o regretabilă eroare prin suprapunerea a două evenimente pe același teren.
Cu toate acestea, ambele echipe s-au prezentat la joc, iar reprezentanții AMEFA au încercat să găsească soluții ca meciul să se desfășoare. Jucătorii celor două echipe s-au și dezechipat și au intrat pe terenul T4 la încălzire, deoarece acțiunea de selecție încă nu începuse, dar nu s-a găsit înțelegere la reprezentanții clubului Universitatea Cluj, fiind vorba de peste 50 de copii veniți din toate județele țării. Reprezentanții administrației Parcului Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” au oferit soluția ca meciul să se dispute pe terenul de rugby (terenul 1), doar că acesta nu avea porți de fotbal (iar porțile mobile de pe T2 nu aveau dimensiuni de fotbal) și nu era trasat pentru un meci de fotbal; de altfel, trasarea terenului era imposibilă într-un timp atât de scurt și cu mijloace limitate. S-a discutat de asemenea cu reprezentanții UBB care organizau pe terenul T2 niște meciuri desfășurate în cadrul unei acțiuni ”Alumni”, care se desfășoară anual, și care implică studenți, absolvenți și cadre didactice de la Universitatea ”Babeș-Bolyai”. Deși activitățile lor erau oficial programate până la ora 19, aceștia au fost de acord să grăbească un pic desfășurarea evenimentului și să fie gata până la ora 18, ca meciul să se poată desfășura cu începere de la ora 18. Jucătorii de la AMEFA au și intrat pe o parte din terenul T2 ca să-și continue încălzirea.
AMEFA s-a prezentat cu următorii jucători: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Emil Trifan, Mihai Mihăiceanu, Horațiu Moldovan, Sebastian Chiș, László Dénes, Vlad Miron, Felix Halbedel, Rareș Suciaghi, Mihnea Jurca, Alex Molnar, Cristi Cifor. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Romeo Dumitriu, Alexandru Boca, Andrei Boșoțchi.
Cu toate acestea, la ora 17.40 oaspeții au anunțat că nu mai sunt de acord să rămână, deși mai erau doar 20 de minute de așteptat ca terenul T2 să se elibereze și să putem începe meciul. Având în spate și prevederile regulamentare, cu privire la timpul necesar ca terenul să devină disponibil (sau practicabil), jucătorii de la Viitorul Poieni au invocat faptul că au și alte meciuri programate în acea seară, în campionate de mini-fotbal pe teren sintetic, și au plecat, după ce brigada de arbitri și observatorul partidei au consemnat cele petrecute și delegații celor două echipe au semnat raportul.
Pentru AMEFA este o situație cu adevărat rușinoasă. În cei peste 9 ani de când AMEFA își dispută meciurile de pe teren propriu în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. Sperăm, bineînțeles, să nici nu se mai întâmple. Totuși, este o coincidență destul de stranie că o astfel de suprapunere regretabilă s-a produs tocmai acum, la ultimul joc din sezonul regulat, care ar fi putut decide, de altfel, campioana seriei Vest a Ligii a 5-a Cluj. Viitorul Poieni avea neapărat nevoie de victorie pentru a-și păstra șansele la primul loc din serie. Însă, în celălalt meci decisiv, Someșul Gilău s-a impus cu 5-1 în deplasare la Ardealul Cluj și a încheiat seria Vest pe primul loc, cu un punct avans față de Viitorul Poieni, care a câștigat 3-0 cu AMEFA la ”masa verde”.
Tot ca un fapt interesant și demn de menționat, meciul a fost programat inițial de la ora 20, pe terenul T2, unde AMEFA a jucat până acum toate meciurile de pe teren propriu. Jucătorii oaspeți, cei de la Viitorul Poieni, au fost cei care au insistat ca meciul să fie programat mai devreme, atât datorită faptului că ei aveau și alte meciuri de jucat în acea seară (în campionate de mini-fotbal pe teren sintetic), cât și pentru că de la ora 20:30 avea loc meciul dintre Universitatea Cluj și FCSB. Culmea este că, deși AMEFA nu a găsit o rezolvare, cei de la Viitorul Poieni au reușit să găsească o ”soluție”, respectiv terenul T4, care ar fi fost liber după ora 16. În urma discuției cu reprezentanții Parcului Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”, ni s-a confirmat că acel teren ar fi liber după ora 16, și de aici a rezultat o reprogramare a meciului de la ora 17, cu acordul ambelor echipe, care s-a dovedit a fi ”fatală”, după cum s-a arătat mai sus.
Faptul este consumat, AMEFA a pierdut cu 3-0 și are de plătit o amendă la AJF, terminând oricum pe locul 5 în seria Vest a Ligii a 5-a. Din această săptămână se dispută play-off-ul, respectiv meciurile de clasament în Liga a 5-a Cluj. AMEFA va întâlni în deplasare pe ACS Pădureni Chinteni, echipa clasată pe locul 5 în seria Est, sâmbătă, 17 mai, de la ora 19, pe terenul Clujana, în meciul tur pentru locurile 9-10. Duminica viitoare, 25 mai, în Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu” se va disputa meciul retur, care va fi ultimul din acest sezon pentru AMEFA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu