O nouă înfrângere s-a înregistrat pentru AMEFA 1911 vineri, 11 octombrie, de la ora 21, când a întâlnit liderul diviziei D, AMARENA, pe terenul CMC 1. În ciuda poziției din subsolul clasamentului (care, ne place să credem, este doar temporară), AMEFA a făcut o partidă bună, jucând de la egal la egal cu adversarii. Au evoluat: Andrei Șișoe - Tudor Boier, Cosmin Olosutean, Robert Macula, Lucian Dodea și Raul Almășan. Fiind prezenți doar șase, s-a jucat în sistemul 5+1, la echipa noastră lipsind rezervele.
Meciul a fost unul echilibrat, AMARENA câștigând datorită unei eficiențe sporite la finalizare. Ca de obicei, AMEFA a ratat o muțime de ocazii, în special prin Robert Macula, ghinionistul zilei. AMARENA a deschis scorul, apoi AMEFA a egalat imediat, la următoarea fază, prin Tudor Boier, infiltrat în atac, după un corner. Adversarii au înscris din nou, iar AMEFA a avut șansa unei noi egalări, dar Robert Macula a ratat un penalty. Și cum ocaziile (și mai ales penalty-urile) se răzbună, adversarii s-au desprins decisiv, punctând pe contraatac, în finalul primei părți.
În a doua repriză, AMEFA a atacat mai mult, în vreme ce adversarii au replicat în special pe contraatac, surprinzând de câteva ori descoperită defensiva noastră. Cu toate acestea, AMARENA a mai marcat o singură dată, când Andrei Șișoe a rămas singur cu trei atacanți adverși. AMEFA a avut o multitudine de ocazii, dar a concretizat tot una singură, prina același Tudor Boier. Pe final, Andrei Șișoe a primit cartonaș roșu, pentru că a oprit cu mâna, în afara careului, o minge care se îndrepta spre gol. În locul său a intrat în poartă, pentru ultimele minute, Tudor Boier, iar AMEFA a evoluat în inferioritate numerică, fără consecințe pe tabelă.
Față de meciurile precedente, echipa a arătat foarte bine, chiar și această formulă restrânsă, la limită. Trebuie însă să apară și rezultatele pozitive, după o serie atât de lungă de înfrângeri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu