În urmă cu mai bine de o săptămână, luni, 3 decembrie, AMEFA 1911 a început returul cu o partidă dificilă, în compania liderului "la zi", Y2K, echipă ce ne învinsese cu puţină vreme în urmă cu 7-3. Şi de data aceasta, condiţiile meteo nefavorabile (vreme rece, vânt deosebit de puternic) dar şi alte probleme, medicale şi de ordin personal, au făcut ca AMEFA să se prezinte în doar şapte jucători, evoluând aşadar tot meciul în aceeaşi formulă (fără rezerve): Paul Şofron - Mădălin Petcu, Horaţiu Mureşan - Alin Coste, Ovidiu Mateuţ - Cătălin Palfi, Dănuţ Huciu.
Meciul a început bine pentru AMEFA, care a deschis scorul prin Cătălin Palfi, cu un şut puternic. Încetul cu încetul, adversarii au echilibrat partida şi apoi au pus stăpânire pe joc, presând tot mai mult poarta apărată de Paul Şofron. În ultimele minute ale primei reprize, ei au reuşit să întoarcă rezultatul, conducând la pauză cu 2-1.
Din păcate, în repriza a doua, Horaţiu Mureşan s-a accidentat şi a jucat până la sfârşitul meciului într-un picior. AMEFA a evoluat practic cu un om mai puţin, ceea ce a facilitat victoria adversarilor, care au marcat gol după gol, în special pe contraatacuri supranumerice. La scorul de 4-1 pentru Y2K, Dănuţ Huciu a reuşit să înscrie cu un şut senzaţional, dintr-un unghi foarte închis. Altfel, defensiva adversă a rezistat eroic atacurilor noastre, iar pe contraatac ne-au taxat de câte ori au avut ocazia.
Scorul final, 7-2, este mult exagerat faţă de diferenţa reală dintre cele două formaţii. Ca şi în partida din tur, AMEFA a avut momente în care s-a ridicat la valoarea adversarului şi a pus probleme. Sperăm ca această serie de înfrângeri să ajungă totuşi la un final şi echipa să înceapă să urce în clasament, spre poziţiile de play-off.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu