Exact în urmă cu o săptămână, duminică, 23 septembrie, de la ora 20, AMEFA a reușit primul punct în acest campionat în fața liderului din acest moment, BUBA MARA. Am prezentat în sfârșit o echipă solidă, capabilă să lupte pentru victorie cu una din protagonistele diviziei: Paul Șofron - Andrei Șișoe, Horațiu Mureșan - Robert Macula, Vasile Trif - Tudor Boier, Călin Pop.
Jocul a fost unul foarte reușit, de ambele părți, rezultatul fiind mereu sub semnul întrebării. În prima repriză, AMEFA a condus mai tot timpul, prin golurile lui Călin Pop, Vasile Trif și Horațiu Mureșan, dar adversarii au revenit și au egalat până la pauză, pe fondul unor inexactități din defensiva noastră.
În cea de-a doua parte, BUBA MARA a reușit să se desprindă la 5-3, deși tot AMEFA s-a aflat la timona partidei. S-a ratat foarte mult însă în atac, iar faza defensivă a fost uneori neglijată, adversarii profitând. Pe final, însă, am revenit prin golurile lui Tudor Boier și Robert Macula, acesta din urmă revanșându-se după ce a ratat un penalty la scorul de 5-4 pentru BUBA MARA.
Partida s-a desfășurat în cel mai deplin spirit de sportivitate și ambele formații au evoluat peste nivelul mediu al diviziei E.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu