joi, 29 martie 2012

Chiar şi cu un om în minus: DUNĂRII BOYS - AMEFA 3-7 (0-3)

Duminică, 25 martie, de la orele 19, pe terenul CMC, AMEFA s-a prezentat în premieră în doar şase jucători, ca urmare a unor probleme de lot apărute pe ultima sută de metri. Chiar şi aşa, echipa a reuşit să câştige fără emoţii în faţa unui adversar modest, căruia omul în plus nu i-a folosit la nimic. Pentru AMEFA au evoluat: Andrei Şişoe (pentru prima dată portar) - Horaţiu Mureşan, Vasile Trif, Raul Giurgi, Sergiu Ripaş, Ionuţ Truţă.
Soarta meciului s-a decis încă din prima repriză, când AMEFA a avut mai tot timpul controlul balonului şi a atacat constant. DUNĂRII BOYS au păstrat mai tot timpul doi oameni în atac, "la pomană", sperând să ne prindă descoperiţi, ceea ce nu s-a întâmplat. În schimb, echipa noastră a beneficiat de spaţii destul de largi în defensiva adversă, pe care le-am fructificat, astfel că la pauză era deja 3-0.
În a doua parte s-a jucat mai intens, mai pe poartă, şi s-au înscris mai multe goluri, inclusiv adversarii punctând de câteva ori, fără ca cele trei puncte să fie în pericol. În afara golurilor, marcate de Ionuţ Truţă (3), Raul Giurgi, Sergiu Ripaş, Horaţiu Mureşan şi Vasile Trif, s-au mai ratat o sumedenie de ocazii, iar dacă raportul numeric de forţe ar fi fost egal, s-ar fi putut înregistra o diferenţă şi mai mare.
Seria bună de rezultate care continuă de la începutul returului ne dă speranţe ca duminică, atunci când vom întâlni liderul, Klausenburg 07, să putem produce surpriza.

vineri, 16 martie 2012

Greu, dar echitabil: Feleacul SA - AMEFA 3-3 (2-2)

Meci foarte disputat, vineri, 16 martie, de la orele 19, pe terenul CMC 1, între Feleacul SA şi AMEFA 1911. A fost una dintre cele mai echilibrate partide de până acum, în condiţiile în care ambele echipe au jucat la un nivel ridicat. Pentru AMEFA au evoluat: Paul Şofron - Mădălin Petcu, Eugen Ciobanu - Vasile Trif, Robert Macula, Tudor Boier - Andrei Şişoe. Rezervă: Raularian Rusu.
AMEFA a început mai bine meciul şi, după o perioadă de tatonare, a reuşit deschiderea scorului prin Tudor Boier, din careu, din pasa lui Eugen Ciobanu. După câteva minute, Andrei Şişoe a majorat diferenţa cu un şut puternic şi se părea că ne desprindem. Din păcate, adversarii, după ce s-au preocupat mai mult de reproşuri inutile adresate arbitrului, au început să joace tot mai bine şi să pună în pericol poarta apărată de Paul Şofron, care a avut câteva intervenţii senzaţionale. Din păcate, Paul nu a mai avut ce face la două şuturi în forţă din afara careului. La poarta cealalată, Andrei Şişoe a ratat singur cu portarul de două ori, astfel că la pauză se consemna egalitatea.
Repriza secundă a fost mai mult un festival al ratărilor de ambele părţi. Amândoi portarii şi-au demonstrat calităţile, salvând numeroase situaţii extrem de clare de gol. Totuşi, fiecare echipă a reuşit să mai marcheze odată. Feleacul SA, cu un compartiment ofensiv extrem de eficace şi bine organizat, a preluat conducerea, pentru ca AMEFA să egaleze prin Robert Macula, cu un şut în vinclu. Pe final, adversarii au rămas cu un om în minus, după ce un jucător de-al lor s-a accidentat la o contră, dar AMEFA nu a profitat şi partida s-a încheiat cu un rezultat echitabil, de egalitate.
După cele câteva transferuri din perioada de iarnă, AMEFA arată evident mai bine, ca o echipă capabilă să se bată de la egal la egal cu orice adversar. Încă mai este de lucru la coeziune, la integrarea noilor veniţi în angrenaj, dar şi la capitolul finalizare, unde eficacitatea a fost mai mereu scăzută. Feleacul SA a fost şi în tur, şi a dovedit şi acum, că este o echipă foarte bine organizată, greu de învins. Cu puţin noroc sau mai multă atenţie în faţa porţii, am fi reuşit însă şi acest lucru.

luni, 12 martie 2012

Scor record: AMEFA 1911 - ARobs 21-0 (10-0)

Duminică, 11 martie, de la orele 18, pe terenul CMC 1, AMEFA 1911 a obţinut o victorie la scor de rugby în întâlnirea cu ARobs, formaţie care a evoluat tot meciul cu un om în minus. În ciuda condiţiilor neaşteptate de iarnă (ninsoare abundentă şi un strat proaspăt de zăpadă pe teren), AMEFA a făcut un meci foarte bun în componenţa: Paul Şofron - Andrei Şişoe, Vasile Trif, Raularian Rusu, Horaţiu Mureşan, Flaviu Marc, Robert Macula, Tudor Boier, Florin Florean.
La un asemenea scor, orice comentarii sunt de prisos. Adversarii au luat repede câteva goluri şi s-au demoralizat. Ei şi-au dorit mult să înscrie golul de onoare, şi probabil l-ar fi meritat, dar Paul Şofron a avut mai multe intervenţii salvatoare.
La poarta cealaltă, golurile au curs ca pe bandă rulantă, din toate poziţiile. Au punctat: Tudor Boier (6 goluri), Florin Florean (4), Robert Macula (3), Vasile Trif (3), Flaviu Marc (2), Horaţiu Mureşan (2) şi Raularian Rusu (1). Singurii care nu au marcat au fost Andrei Şişoe (care a jucat în apărare) şi portarul Paul Şofron, deşi acesta a ieşit pe teren în finalul meciului, fiind înlocuit între buturi de Flaviu Marc. Mai trebuie menţionat că, deşi paradoxal prin prisma rezultatului, portarul adversarilor a făcut un meci bun, opunându-se la multe alte situaţii de a înscrie.
În urma acestei partide, AMEFA mai "drege busuiocul" la capitolul golaveraj, dar importante sunt cele trei puncte, care ne menţin în prima jumătate a clasamentului.

sâmbătă, 10 martie 2012

Duminică vom juca cu ARobs

Meciul de duminică, 11 martie, va fi în compania echipei ARobs, şi nu a celor de la Liverpool, cum am fost anunţaţi iniţial.

miercuri, 7 martie 2012

ŢÂNŢARII - AMEFA 0-3 la "masa verde"

Duminică, 4 martie, ar fi trebuit să jucăm prima partidă din retur, cu ŢÂNŢARII, de la ora 19. Adversarii nu s-au prezentat însă la joc, astfel că am beneficiat de trei puncte la "masa verde".
Următoarea partidă este programată duminică, 11 martie, de la ora 18, în compania echipei Liverpool, cu care am pierdut în urmă cu doar câteva săptămâni, în tur. Sperăm să ne putem lua revanşa.