luni, 30 martie 2020

Ultimul meci înainte de pandemie: AMEFA - Acvila Sânpaul 4-2 (1-1)

Duminică, 8 martie 2020, de la ora 15, pe o ploaie mocănească relativ constantă, AMEFA a disputat al doilea meci din retur și totodată ultimul înainte de întreruperea campionatului din cauza pandemiei de coronavirus. A fost o victorie frumoasă în fața unei echipe bune, Acvila Sânpaul, un rezultat oarecum neașteptat,  după înfrângerea categorică cu 0-4 înregistrată cu doar o săptămână înainte, chiar la Sânpaul, dar împotriva echipei din Chinteni. Succesul s-a conturat pe la mijlocul reprizei secunde, când, în decurs de câteva minute, AMEFA a dus scorul de la 1-1 la 3-1 iar oaspeții au rămas în nouă prin eliminarea a doi jucători. Lucrurile s-au mai echilibrat după ce oaspeții au redus din handicap și AMEFA a rămas în zece, dar în final gazdele au avut câștig de cauză.
Pentru AMEFA au evoluat: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Marius Someșan (78 Ionuț Pintilie), Emil Trifan, Robert Rus - Marius Vlad Ciortea (58 Mădălin Frâncu), Rareș Ciprian Câmpan, Giuseppe Perelli, Lucian Baciu, Vlad Miron (86 Antonio Sălăjan) - Rareș Suciaghi. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Rezerve neutilizate: Tudor Herlea, Lucian Macri. Echipa a mai fost susținută de pe margine de Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi, Cosmin Costaș, Andres Costaș, Adi Macavei.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Marius Chioran la centru, Bogdan Săbăduș și Teo Șomlea - asistenți.
Cartonașe galbene: Rareș Suciaghi (min. 50 și 80), respectiv Tudor Petrișor (min. 45 și 76), Mihai Mârza (min. 55 și 77), Virgiliu Dumitru Dumbrăvan (min. 83).



Oaspeții au început mai bine și au dominat teritorial jocul, aproape pe tot parcursul partidei. AMEFA a răspuns printr-o excelentă organizare în defensivă și contraatacuri tăioase, prin care a reușit în cele din urmă să și câștige, mai ales datorită evoluției foarte bune a lui Rareș Suciaghi, dar și execuțiilor din faze fixe ale lui Emil Trifan, și a spiritului de luptă al întregii echipe. Aici ar trebui scos în evidență și portarul Paul Șofron, care a salvat numeroase mingi dificile, primele fiind în min. 12 - un șut înșelător de la distanță, și în min. 21 - un șut din careu, deviat suficient ca să iasă mingea în corner. AMEFA a răspuns mai ales prin Rareș Suciaghi, care a scăpat pentru prima dată spre poarta adversă în min. 18, dar a fost blocat de portar. Peste puțin timp însă avea să deschidă scorul, după o acțiune desfășurată tot pe partea stângă: Robert Rus i-a pasat lui Lucian Baciu, acesta i-a prelungit inteligent lui Rareș Suciaghi, care a șutat impecabil la colțul lung: 1-0 (min. 27). După gol, jucătorii de la Acvila Sânpaul și-au intensificat atacurile și au creat o presiune mare în careul advers, ratând o bună situație în min. 30. N-au mai ratat însă în min. 41 când, după un contraatac purtat pe dreapta, mingea a fost trimisă în centrul careului la Mihai Petrișor, și acesta a punctat: 1-1, scor la pauză.
Repriza secundă s-a desfășurat în aceleași coordonate, oaspeții atacând mai mult, iar gazdele încercând să profite pe contraatac. Acvila Sânpaul a ratat o bună ocazie de a prelua conducerea în min. 51, dar un șut din interioriul careului a trecut peste poartă. În schimb, Rareș Suciaghi a reușit să pătrundă în careul advers, unde a fost faultat aproape de tușă de fostul jucător al AMEFA, Andrei Nemeș (min. 64). Penalty-ul a fost transformat cu siguranță de Emil Trifan: 2-1 (min. 65).
Au urmat cinci minute de foc la poarta apărată de Paul Șofron, care a avut câteva intervenții salutare. O minge degajată de Marius Someșan a ajuns în flancul stâng la Rareș Suciaghi care, observând că portarul este ieșit din poartă, a reușit să trimită un lob sub formă de ”cârlig” de la mare distanță: 3-1 (min. 70). Peste doar un minut, la o nouă ieșire neinspirată a portarului advers, același Rareș Suciaghi a trimis mingea spre poarta goală de la vreo 40 de metri, dar a nimerit transversala! Aproape imediat, și oaspeții au avut un șut în bară, însă cea laterală.
Evenimentele aveau însă să se precipite. La un fault din spate asupra lui Mădălin Frâncu, Mihai Petrișor a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat (min. 76). Deși cu un om în minus, oaspeții au reușit să reducă din handicap la prima fază: la o centrare de pe stânga, Mihai Mârza s-a înălțat și a trimis cu capul plasat, lângă bară: 3-2 (min. 77). În timp ce se pregătea să recupereze mingea din plasă, același jucător a avut un conflict cu Paul Șofron, de unde și al doilea cartonaș galben, și în consecință cel roșu (tot în minutul 77). Singurul jucător avertizat din tabăra gazdelor, Rareș Suciaghi, a primit și el al doilea cartonaș galben pentru un fault inutil la portarul advers (min. 80). Astfel, AMEFA a avut un avantaj numeric doar de un jucător în ultimele zece minute. 
A fost însă suficient pentru încă un gol, care practic a încheiat socotelile. Lucian Baciu a pornit într-o cursă impetuoasă spre poarta adversă, care a putut fi oprită doar prin fault, la marginea careului advers. Emil Trifan și-a mai dovedit odată calitățile de executant a loviturilor libere, trimițând mingea la vinclu: 4-2 (min. 82).
Până la final, ambele echipe au mai avut ocazii. Una, foarte mare, a fost ratată de Antonio Sălăjan care, proaspăt intrat pe teren, a făcut o cursă solitară pe banda stângă până în careul advers, dar acolo, singur cu portarul, nu a mai avut suficientă forță pentru un șut decisiv și a fost blocat. Paul Șofron, de asemenea, a scos câteva șuturi dificile.
Finalul a adus bucuria în tabăra AMEFA, care a urcat pe poziția a opta în clasament după etapa a 15-a, la egalitate de puncte cu Progresul Vlaha (locul 7) și AS Borșa (locul 9), cele trei echipe fiind despărțite doar de golaveraj.
Cine știe când ne vom mai putea bucura de fotbal. Joi, 12 martie, s-a anunțat că toate competițiile fotbalistice au fost amânate pe termen nedefinit. Rămâne să vedem dacă acest campionat se va relua, și când anume.

joi, 5 martie 2020

A început returul: AS Chinteni 2019 - AMEFA 4-0 (2-0)

Duminică, 1 martie 2020, a început returul Campionatului Județean Cluj, zona Cluj (Liga a 5-a). AMEFA a avut primul meci în deplasare, cu AS Chinteni, ocupanta penultimului loc în clasament, un adversar în teorie abordabil, în fața căruia AMEFA câștigase cu 6-2 în prima etapă din campionat. Gazdele au răzbunat din plin acea înfrângere, câștigând la fel de categoric. Meciul s-a jucat la Sânpaul, unde echipa din Chinteni își dispută în mod obișnuit meciurile de pe teren propriu (în lipsa unui teren de fotbal în Chinteni). Întrucât și echipa locală, Acvila Sânpaul, avea meci în aceeași zi și pe același teren, de la ora 15, meciul dintre AS Chinteni și AMEFA a început la ora 12, pe o vreme închisă, dar bună pentru fotbal.
AMEFA a jucat cu: Tudor Herlea - Andrei Lakatos, Emil Trifan, Mirel Mureșan, Robert Rus - Marius Vlad Ciortea, Marius Someșan, Rareș Ciprian Câmpan (77 Ionuț Pintilie), Antonio Sălăjan (34 Lucian Baciu) - Rareș Suciaghi, Giuseppe Perelli. Antrenor-jucător: Emil Trifan. Au mai însoțit echipa: Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și Mădălin Frâncu (bolnav, nu a putut să joace).
Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Dan Florin Dreve la centru, Bazso-Magyar Tamás și Petru Eusebio Irina - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Ioan Maja (Cluj-Napoca).
Cartonașe galbene: Mircea Florin Ardelean (min. 54), Alexandru Ionuț Pleș (min. 85) și Cristian Riti (min. 88), respectiv Emil Trifan (min. 52) și Mirel Mureșan (min. 61). 

AS Chinteni (în galben-negru), brigada de arbitri și AMEFA (în albastru) la startul meciului. AMEFA, de la stânga la dreapta: Emil Trifan (căpitanul echipei), Tudor Herlea, Mirel Mureșan, Marius Someșan, Andrei Lakatos, Robert Rus, Antonio Sălăjan, Giuseppe Perelli, Rareș Ciprian Câmpan, Vlad Ciortea, Rareș Suciaghi. Sursă foto: Raularian Rusu.

Nici nu a început bine partida, că s-a și înscris, la prima acțiune mai coerentă de atac a gazdelor: la o centrare de pe partea dreaptă, mingea a fost ușor deviată și a ajuns cu șansă la colțul lung, de unde Darius Gheorghe Chețan, singur cu poarta goală, a îndeplinit o simplă formalitate: 1-0 (min. 3).
Deși gazdele au fost în continuare mai periculoase, jocul s-a mai echilibrat. În min. 14, la un corner executat de pe partea stângă de Marius Someșan, Giuseppe Perelli a avut șansa egalării, dar mingea reluată de el cu capul, din 6 metri, a trecut peste transversală. A fost cea mai mare ocazie a oaspeților în prima repriză. O șansă ceva mai mică, dar rezultată în urma unei acțiuni de atac (și nu a unei faze fixe), s-a înregistrat în min. 40, când Vlad Ciortea s-a demarcat pe banda dreaptă, a ajuns în careu, dar șutul său slab a fost apărat de portarul advers.
În tot acest răstimp, AS Chinteni a părut echipa mai bună, mai legată, care și-a creat numeroase oportunități de a-și dubla avantajul, oaspeții fiind salvați de imprecizia atacanților adverși, de intervențiile portarului Tudor Herlea sau de bară.
Inevitabilul s-a produs totuși înainte de pauză: după un contraatac purtat pe banda stângă, mingea a fost centrată în fața porții, de unde Marcel Bogdan Hădărean a reluat simplu pentru 2-0 (min. 42).
În a doua repriză, AMEFA a mutat cu Rareș Suciaghi în postură de vârf de atac, în vreme ce Giuseppe Perelli a fost retras în fața apărării. Din nefericire, această schimbare tactică nu a dat roade, întrucât foarte puține mingi au ajuns la Rareș Suciaghi. Totuși, în min. 69, s-a consemnat cea mai mare șansă de gol a oaspeților din întreaga partidă: Lucian Baciu a reușit să-l lanseze pe Rareș Suciaghi în careu, pe partea stângă, acesta a înaintat spre poartă, dar a fost acroșat de un fundaș advers, ambii jucători căzând. Deși în mod normal nu facem comentarii legate de arbitraj, în acest caz se impunea în mod evident un penalty, care însă nu a fost acordat. Mai mult decât atât, jocul a continuat, și pe contraatac gazdele și-au mărit avantajul, prin același Marcel Bogdan Hădărean care, bine angajat între fundașii centrali ai AMEFA, l-a lobat din marginea careului pe Tudor Herlea, ieșit în întâmpinare: 3-0 (min. 69).
Din acest moment, gazdele au controlat aproape în totalitate partida, în vreme ce în tabăra oaspeților, care au simțit că orice șansă de revenire s-a evaporat, s-a instaurat o atmosferă de apatie, dar totodată și frustrare. Lucian Baciu și Rareș Suciaghi au mai încercat câteva acțiuni, în special pe partea stângă, dar fără nici un rezultat, în vreme ce jucătorii de la AS Chinteni s-au întrecut în ratări, care mai de care mai mari. Faptul că scorul nu a luat proporții se datorează atât lipsei de concentrare la finalizare, în cazul jucătorilor gazdă, cât și intervențiilor salutare ale lui Tudor Herlea și uneori ale fundașilor (în special Emil Trifan).
Totuși, AS Chinteni a mai înscris odată: la o centrare de pe partea dreaptă, mingea l-a lovit în mână pe Ionuț Pintilie, iar arbitrul a dictat penalty, transformat de Ballok Márton: 4-0 (min. 83).
În ciuda faptului că AMEFA ar fi meritat să înscrie golul de onoare (din acel penalty neacordat), scorul reflectă în bună măsură realitatea de pe teren. Au fost și momente în care AMEFA a reușit să echilibreze partida, dar impresia generală a fost aceea că gazdele au dominat clar și au meritat să câștige.
Pentru AMEFA urmează două meciuri consecutive pe teren propriu, cu Acvila Sânpaul și Speranța Jucu, și sperăm ca lucrurile să evolueze spre bine și echipa să se prezinte onorabil, cu rezultate bune, în urma unui joc elaborat. În acest meci cu AS Chinteni s-a văzut încă odată că jucătorii de la AMEFA au probleme în a se adapta la un gazon cu iarbă naturală, în condițiile în care toate meciurile amicale s-au desfășurat pe terenul sintetic din Parcul Sportiv Universitar ”Iuliu Hațieganu”.
Următorul meci pentru AMEFA va fi duminică, 8 martie, de la ora 15, acasă cu Acvila Sânpaul.
Meciul dintre AS Chinteni și AMEFA a fost filmat și poate fi vizionat pe pagina de Facebook a AMEFA, pe segmente, accesând următoarele linkuri: Repriza 1 (min. 1-33)  Repriza 1 (min. 33-45+1)  Repriza a 2-a (min. 46-79)  Repriza a 2-a (min. 79-90+2)