vineri, 24 ianuarie 2020

Retrospectiva turului de campionat 2019-2020: Robert Rus este lider la numărul de prezențe, iar Rareș Suciaghi este golgeterul echipei

AMEFA a avut un tur de campionat slăbuț, câștigând cinci din cele 13 meciuri disputate în campionat, și pierzându-le pe celelalte opt, golaverajul fiind negativ, cu 34 de goluri înscrise și 43 de goluri primite (-9). Echipa se clasează pe locul 9 (din 14 echipe), cu 15 puncte, la fel ca și AS Borșa, echipa de pe locul 10, diferențierea făcându-se la golaveraj. Performanțele mai slabe din campionat au fost parțial compensate de evoluția mai bună în Cupa României, unde echipa a ajuns din nou în turul 3 al fazei județene, după două victorii la limită în primele două tururi, în fața a două echipe fruntașe din Liga a 5-a, Inter Dezmir și Avântul Bradu Luna de Sus. În turul 3, din păcate, AMEFA a pierdut la penalty-uri cu Someșul Gilău (Liga a 4-a), după ce meciul se încheiase la egalitate, 2-2, după 90 de minute.
Comparativ cu ultimele două sezoane de campionat, când evoluția din tur a fost foarte slabă, în acest an s-a constatat totuși o ușoară îmbunătățire. În cei doi ani precedenți, această îmbunătățire a venit abia din retur, când rezultatele s-au ameliorat considerabil. Sperăm ca și de data aceasta să se respecte ”regula” din ultimele două sezoane, și returul să aducă un plus consistent de puncte la zestrea echipei și un loc mai bun în clasament.
De altfel, în clasament se observă formarea unor grupuri de echipe. Primele două, Viitorul Poieni și Inter Dezmir, par să se fi desprins de celelalte. Urmează un grup de patru echipe pe locurile 3-6, apoi un alt grup de echipe pe locurile 7-11 (unde se află și AMEFA), și, în fine, grupul codașelor, Speranța Jucu, AS Chinteni 2019 și Academia Florești. Pentru AMEFA este foarte important să evite să ajungă în acest grup al codașelor, unde s-a aflat multă vreme în ultimii doi ani, urcând câteva locuri abia spre finalul campionatului. Oare are rost să amintim de faptul că în primele două sezoane după înscrierea în campionat, 2015-2016 și 2016-2017, AMEFA s-a clasat constant în jumătatea superioară a clasamentului? Ar fi de dorit, desigur, ca echipa să revină în prima jumătate a clasamentului - a și fost o scurtă perioadă în acest sezon pe locul 7, în fruntea grupului de echipe de la mijloc spre coada clasamentului. În ultimele două etape din tur, două înfrângeri drastice, 3-7 cu Viitorul Poieni și 0-7 cu AS Borșa, au făcut ca echipa să nu se poată menține pe acea poziție. Au fost de altfel cele mai grele înfrângeri din acest campionat, care au afectat și golaverajul, ce fusese pozitiv înaintea etapei a 12-a.
Față de anul trecut cel puțin, AMEFA a început să concretizeze mai des avantajul terenului propriu, câștigând 4 din cele 6 meciuri disputate ”acasă” în campionat, plus unul în cupă, la care se adaugă acel egal din cupă (încheiat cu pierderea calificării la penalty-uri). În campionat, s-a câștigat la scoruri concludente (6-2 cu AS Chinteni, 5-2 cu Voința Pata), dar au fost și situații speciale - meciul cu Academia de Fotbal Florești s-a încheiat la pauză, la scorul de 5-1, care a rămas, se pare, definitiv, iar meciul cu ACS Aghireșu, pe teren 4-4, a fost câștigat la ”masa verde” cu 3-0. În Cupă, AMEFA a câștigat cu 1-0 meciul cu Inter Dezmir, în condițiile în care oaspeții au aliniat o formulă fără câțiva titulari, și a fost aproape de o performanță deosebită în turul 3, când a fost la un pas de a elimina din competiție o echipă dintr-un eșalon superior, Someșul Gilău. Culmea este că prima înfrângere pe teren propriu a venit tocmai din partea echipei a doua a Someșului Gilău (2-4), cu puțin timp înainte, iar a doua înfrângere a fost cea din penultima etapă, 3-7 cu liderul Viitorul Poieni.
În deplasare, AMEFA s-a descurcat mai greu. Din șapte meciuri în deplasare, în campionat, AMEFA a câștigat unul singur, 4-3 la Progresul Vlaha. Aici trebuie precizat că, la cererea echipelor adverse, două dintre meciurile din deplasare s-au jucat tot pe terenul 2 (sintetic) din Parcul ”Iuliu Hațieganu”, dar, deși de facto pe teren propriu, AMEFA a pierdut 3-0 cu Acvila Sânpaul și 2-0 cu Inter Dezmir. O situație similară s-a consemnat și în cupă, când Avântul Bradu Luna de Sus a dorit să evolueze ”acasă” pe terenul din Parcul ”Iuliu Hațieganu”, dar în acest caz AMEFA a câștigat cu 2-1 singurul meci din ”deplasare” din această competiție. Cele mai deranjante înfrângeri au fost în etapa a 3-a, 3-2 la Speranța Jucu (una dintre echipele codașe ale seriei) și în ultima etapă din tur, a 13-a, 7-0 la AS Borșa. S-au mai pierdut și meciurile de la Florești (4-2 cu Avântul Bradu Luna de Sus) și Sâncraiu (5-2 cu Voința Sâncraiu).
Una dintre cauzele acestor diferențieri dintre rezultate rezidă și în numărul mai mic de jucători care participă, în medie, la meciurile din deplasare, comparativ cu cele de pe teren propriu, situație ”moștenită” de anii trecuți. Cu cât deplasarea este mai lungă, cu atât numărul de jucători prezenți este mai mic; de asemenea, interesul jucătorilor de a veni la meciuri descrește pe parcursul campionatului, astfel că cei mai puțini jucători participă la meciurile din ultimele etape din tur; anul acesta minimul a fost de 13 jucători, la meciul de la Vlaha (paradoxal, singura victorie în deplasare din campionat).
În total, AMEFA a folosit 31 de jucători în acest tur de campionat, care au acumulat împreună 241 de prezențe la cele 16 jocuri (13 în campionat și 3 în cupă), respectiv o medie de 15 jucători/meci, mai bună decât în sezoanele anterioare. Raportat la fotbaliști, rezultă că un jucător a participat, în medie, la 7,77 jocuri, deci nici măcar jumătate din numărul total de meciuri. Această medie este parțial influențată de faptul că unii jucători au fost legitimați abia pe parcursul campionatului (Sebastian Chiș, Răzvan Chiș, Ovidiu Bozdog, Ovidiu Varo) și nu au putut să joace decât maxim câteva meciuri (2 meciuri în cazul celor doi Ovidiu). Fără aceste cazuri, media ar fi fost mai bună. Mai trebuie semnalat și faptul că, uneori, jucătorii au fost prezenți la meciuri, pe bancă, dar nu au fost introduși pe teren, din diverse motive, legate de accidentări sau de concepția tactică a antrenorului-jucător Emil Trifan. Portarul de rezervă, Tudor Herlea, a fost cel mai des în această situație.
La fel ca și în anii precedenți, nu toți jucătorii au înțeles necesitatea participării la jocuri, deși absențele nu au fost mereu motivate. Singura accidentare serioasă, din păcate cea mai gravă de până acum în cei peste 4 ani de existență a echipei, este cea a lui Cosmin Hetea, survenită în a doua repriză a meciului de la Florești, pierdut 4-2 cu Avântul Bradu Luna de Sus. Cosmin Hetea a avut nevoie de operație și trece printr-o perioadă de recuperare de mai lungă durată. El a fost unul dintre jucătorii constanți ai echipei, și în acest sezon, ca și în anii precedenți, fiind prezent la fiecare meci până atunci, acumulând 7 prezențe în primele 5 etape de campionate și în cele două meciuri de cupă jucate până la sfârșitul lunii septembrie. Accidentări mai puțin grave au suferit Giuseppe Perelli, Mirel Mureșan, Tudor Herlea sau Lucian Baciu. Unii jucători accidentați, precum Emilian Pîntea, nu au venit deloc pe parcursul turului de campionat. Cu aceste excepții, și poate alte câteva cazuri particulare, majoritatea absențelor s-au datorat unor cauze diverse, de cele mai multe ori de ordin personal, fără legătură cu fotbalul. Ar trebui menționat aici și numărul relativ mic de cartonașe galbene primite de jucători, astfel că nimeni nu a acumulat, deocamdată, 4 cartonașe galbene, pentru suspendare, precum și faptul că s-a primit un singur cartonaș roșu, de către Emil Trifan, chiar la ultima etapă, cea de la Borșa, dar suspendarea (de o etapă) se va executa în retur.
Revenind la lotul de jucători, să constatăm că echipa s-a întărit puțin față de sezonul precedent, dar încă mai suferă, aproape în toate compartimentele fiind necesare unele ajustări și îmbunătățiri.
În poartă, Paul Șofron a apărat în 10 meciuri, iar Tudor Herlea în cinci, plus un meci în care a jucat ca atacant (ultimele minute la Sâncraiu). În prima etapă, când au lipsit amândoi, a apărat Victor Iovănescu, iar în meciul cu ACS Aghireșu, când s-a accidentat Tudor Herlea, a apărat Vlad Pop.
În defensivă, cuplul de fundași centrali Eugen Ciobanu - Emil Trifan a fost foarte eficient, atât timp cât au fost amândoi prezenți. Eugen Ciobanu nu a mai putut participa la meciuri după 20 octombrie, perioadă în care și Emil Trifan a lipsit la unele meciuri, astfel că defensiva a avut serios de suferit. Pe partea dreaptă a jucat de obicei Andrei Lakatos, iar pe stânga Robert Rus, singurul jucător care a participat la toate cele 16 meciuri din acest tur de campionat, fiind și titular de fiecare dată. În apărare au mai jucat și Mirel Mureșan sau Andrei Nemeș (în special ca fundași centrali), Sebastian Chiș, Vlad Pop, Ionuț Pintilie sau Lucian Macri. Din păcate, Ionuț Șanta, care s-a remarcat în mod deosebit în sezonul precedent, a venit foarte rar la meciuri (doar de 3 ori). 
La mijloc, Marius Someșan și, uneori, Rareș Ciprian Câmpan, au fost folosiți cel mai des în postura de mijlocași centrali, cu rol predominant defensiv sau de acoperire, dar și cu sarcini la construcție. Ei au lipsit rareori, fiind printre jucătorii constanți ai echipei, dar cu evoluții oscilante, de la foarte bune la slabe. De multe ori, randamentul lor (bun sau slab) a avut un impact și asupra randamentului echipei. În orice caz, este îngrijorător că un jucător de 40 de ani (Rareș Ciprian Câmpan) nu pare să aibă nici un înlocuitor pe măsură, când vine vorba de organizarea și ”legarea” jocului la mijloc și oferit pase utile coechipierilor din atac.
În orice caz, linia de mijloc la AMEFA a fost foarte des formată doar din doi jucători, pentru că ceilalți au jucat predominant ofensiv. Mijlocașii laterali au evoluat deseori în postura de extreme, făcând rareori și faza de apărare, mai ales spre finalul jocului. Alex Chertes și Cosmin Hetea au jucat cel mai adesea pe această poziție, de mijlocaș lateral, dar cu rol mai degrabă ofensiv, ambii fiind relativ puțin preocupați de faza de apărare, și schimbând uneori părțile între ei (ambii fiind jucători de picior drept). După accidentarea lui Cosmin Hetea, a început să vină tot mai des la meciuri Lucian Baciu, care a preluat uneori această poziție, de extremă; alteori a preferat să joace în centru. Pe postul de mijlocaș dreapta / extremă dreapta au mai jucat Vlad Ciortea, Vlad Miron (nu a mai venit după 13 octombrie), Andrei Țucudean, toți aceștia evoluând, în funcție de necesități, și pe partea stângă, sau pe alte posturi din compartimentul ofensiv. Jucătorii de picior stâng au fost rareori prezenți, comparativ cu anii trecuți - Bogdan Puskas doar de 5 ori, Aurel Moisa de 3 ori, Emanuel Petraș-Ardelean de 2 ori. Alți stângaci din echipă (Andrei Nemeș, Mirel Mureșan) au jucat predominant pe alte posturi. Astfel, pe banda stângă, de cele mai multe ori a jucat un dreptaci; cel mai bun randament l-au avut Alex Chertes și Lucian Baciu, fiecare cu câte 6 goluri marcate.
În atac, jucătorul cel mai important a fost și în acest tur de campionat Rareș Suciaghi, care a înscris 10 goluri (din care unul din penalty). El a jucat de fapt rareori ca vârf împins, preferând rolul de jucător din spatele vârfului, sau mijlocaș ofensiv, deși în situații rare a fost folosit și ca al doilea vârf sau, dimpotrivă, mai în spate, la construcție. În atac, a făcut deseori cuplu cu Lucian Baciu, iar uneori cu Andrei Țucudean. Giuseppe Perelli, care în anii precedenți a jucat cel mai des pe postul de vârf împins, a fost accidentat o perioadă, și a fost prezent doar la 7 meciuri, și marcând doar 2 goluri, astfel că s-au încercat diverse soluții, cu Vlad Miron, Andrei Nemeș, Ovidiu Varo, chiar și Ionuț Pintilie sau Mirel Mureșan. Au fost și cazuri în care Rareș Suciaghi și-a asumat rolul de vârf de ”lance”. În orice caz, este un post deficitar la echipă, care ar avea mare nevoie de un atacant ”pur sânge”. Au mai jucat pe această poziție și Antonio Sălăjan (care a împlinit abia 16 ani) și Răzvan Chiș (prezent la doar două meciuri).
Iată și topurile acestui tur de campionat:

Meciuri jucate

16 Robert Rus
15 Marius Someșan
13 Rareș Suciaghi, Andrei Lakatos, Emil Trifan, Rareș Ciprian Câmpan, Vlad Marius Ciortea
12 Alex Chertes
11 Antonio Sălăjan
10 Paul Șofron

Titulari

16 Robert Rus
15 Marius Someșan
13 Rareș Suciaghi
12 Andrei Lakatos, Emil Trifan, Rareș Ciprian Câmpan, Alex Chertes
10 Paul Șofron
8 Lucian Baciu
7 Giuseppe Perelli, Andrei Țucudean, Cosmin Hetea

Minute jucate

1308 Robert Rus
1125 Rareș Suciaghi
1093 Andrei Lakatos
1071 Marius Someșan
1037 Emil Trifan
980 Rareș Ciprian Câmpan
900 Paul Șofron
846 Alex Chertes
649 Lucian Baciu
522 Andrei Țucudean

Goluri marcate (40, respectiv 2,5 meci goluri/meci, în medie)

10 Rareș Suciaghi (1 din penalty)
6 Alex Chertes, Lucian Baciu
5 Emil Trifan (1 din penalty)
2 Giuseppe Perelli, Vlad Ciortea, Andrei Țucudean
1 Vlad Miron, Marius Someșan, Rareș Ciprian Câmpan, Antonio Sălăjan, Andrei Nemeș, Răzvan Chiș
1 autogol (AS Chinteni 2019)

Lotul echipei în turul de campionat 2019-2020

Portari
Paul Șofron - 10 meciuri, toate ca titular, 900 minute jucate, 2 penalty-uri apărate.
Tudor Herlea - 6 meciuri, din care 5 ca titular, 345 minute jucate, 1 penalty apărat
Fundași
Andrei Lakatos - 13 meciuri, din care 12 ca titular, 1093 minute jucate
Mircea Eugen Ciobanu - 7 meciuri, din care 6 ca titular, 504 minute jucate
Emil Trifan - 13 meciuri, din care 12 ca titular, 1037 minute jucate, 5 goluri (din care 1 din penalty)
Robert Rus - 16 meciuri, toate ca titular, 1308 minute jucate
Sebastian Chiș - 8 meciuri, din care 4 ca titular, 373 minute jucate
Mirel Mureșan - 7 meciuri, din care 3 ca titular, 394 minute jucate
Vlad Pop - 7 meciuri, din care 3 ca titular, 392 minute jucate
Ionuț Pintilie - 6 meciuri, niciunul ca titular, 201 minute jucate
Lucian Macri - 5 meciuri, niciunul ca titular, 114 minute jucate
Ionuț Șanta - 3 meciuri, 2 ca titular, 152 minute jucate
Mijlocași
Marius Someșan - 15 meciuri, toate ca titular, 1071 minute jucate, 1 gol
Rareș Ciprian Câmpan - 13 meciuri, din care 12 ca titular, 980 minute jucate, 1 gol
Andrei Nemeș - 8 meciuri, din care 6 ca titular, 500 minute jucate, 1 gol
Alex Chertes - 12 meciuri, toate ca titular, 846 minute jucate, 6 goluri
Cosmin Hetea - 7 meciuri, toate ca titular, 486 minute jucate
Vlad Miron - 6 meciuri, din care 3 ca titular, 318 minute jucate, 1 gol
Andrei Țucudean - 8 meciuri, din care 7 ca titular, 522 minute jucate, 2 goluri
Bogdan Puskas - 5 meciuri, din care 4 ca titular, 313 minute jucate
Vlad Ciortea - 13 meciuri, din care 3 ca titular, 394 minute jucate, 2 goluri
Victor Iovănescu - 3 meciuri, din care 2 ca titular, 186 minute jucate
Ovidiu Varo - 2 meciuri, din care 1 ca titular, 83 minute jucate
Ovidiu Bozdog - 2 meciuri, niciunul ca titular, 62 minute jucate
Emanuel Petraș-Ardelean - 2 meciuri, din care 1 ca titular, 65 minute jucate
Atacanți
Rareș Suciaghi - 13 meciuri, toate ca titular, 1125 minute jucate, 10 goluri
Lucian Baciu - 8 meciuri, toate ca titular, 649 minute jucate, 6 goluri
Giuseppe Perelli - 7 meciuri, toate ca titular, 489 minute jucate, 2 goluri
Aurel Moisa - 3 meciuri, din care 1 ca titular, 123 minute jucate
Antonio Sălăjan - 11 meciuri, niciunul ca titular, 196 minute jucate, 1 gol
Răzvan Chiș - 2 meciuri, 1 ca titular, 81 minute jucate, 1 gol

Echipa-standard: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Eugen Ciobanu, Emil Trifan, Robert Rus - Marius Someșan, Rareș Ciprian Câmpan (Andrei Nemeș) - Alex Chertes (Andrei Țucudean), Rareș Suciaghi, Lucian Baciu (Cosmin Hetea) - Giuseppe Perelli.